Foto: Guliver Getty Images
În rândul reveriilor intime ale umanităţii probabil cea mai frecventată este imaginea paradisului. Loc al protecţiei plenare, enclavă de pace eternă şi zonă de amenitate meteorologică, raiul nu încetează să fie obiectul meditaţiilor noastre celor mai profunde. Dovadă este arborescenţa uluitoare a interpretărilor pe care cele câteva versete din Geneză ce vorbesc despre grădina Edenului le-au prilejuit de-a lungul vremii mai ales în iudaism şi în creştinism, dar şi în Islam. Cum nu avem de gând să ne avântăm în acest hăţiş de interpretări, e suficient să constatăm că istoria culturală a Europei a învestit prima grădină din ordinea creaţiei cu o mulţime de funcţii simbolice, în care bate, fără încetare, inima largă a binelui suveran.
Totuşi, ce stă la originea tuturor acestor speculaţii? Aflăm despre rai din primele capitole ale Genezei (2-3) că este locul privilegiat în care Dumnezeu i-a așezat pe primii oameni, Adam și Eva, și din care i-a izgonit mai târziu, după episodul ispitirii de către șarpe. Locul este o grădină (Gen. 2,8), în care sunt sădiți pomi plăcuți la vedere și buni pentru hrană (Gen.2,9) și din care izvorăște un fluviu, ce se desparte în alte patru râuri (Gen.2,10). Dumnezeu îl așază pe om în grădină, ca să o lucreze și să o îngrijească (Gen. 2,15), o umple apoi de tot soiul de vietăți, plăsmuite din pământ și chemate pe nume de Adam (Gen. 2, 19-20). În mijlocul grădinii se găsesc pomul vieții și pomul cunoașterii binelui și răului (Gen. 2,9).
La prima vedere, locul pare să îi fi fost cu totul dedicat omului, însă tot în Geneză se spune că Dumnezeu însuși se plimba prin grădină, pe înserat, ceea ce pare să sugereze că paradisul era deopotrivă un spațiu al locuirii divine și umane, în orice caz, un loc al întâlnirii dintre Dumnezeu și om (Gen.3,8). Dar unde se va fi aflat grădina începuturilor, de vreme ce ea cultivă paradoxul de a fi cel puțin loc de plimbare pentru Dumnezeu și locuință statornică pentru om? Unii caută răspunsul în numele însuși al grădinii.
În versiunea ebraică a Bibliei, grădina primește, de cele mai multe ori, o determinare binecunoscută: gan -ʿēden, sintagmă tradusă în limba română prin „grădina Edenului” (Gen. 2,15; 3,23; 3,24). În sintagma ebraică însă persistă o anumită ambiguitate: nu e clar dacă Eden este numele grădinii (gan) sau dacă este un spațiu mai vast în care se găsește grădina. Indicația spațială devine pregnantă la Gen. 2,8: gan-beʿēden „o grădină în Eden” și la Gen. 2,10 „un râu țâșnește din Eden (mēʿēden) ca să ude grădina”.
În aceste contexte, Eden pare să denumească un teritoriu mai vast în care era plasată grădina divină. Așa s-ar explica de ce în versiunea greacă, în locurile indicate, există simple transliterări ale numelui ebraic, sub forma Edem.
Totuși, la Gen. 3,23-24, expresia gan -ʿēden lasă impresia că este un toponim unitar, anume că grădina se numește Eden, întrucât traducerea în greacă din Septuaginta, traducerea în greacă veche a originalului ebraic este paradeisos tes truphe „grădina desfătării”, ceea ce înseamnă că ebraicul gan „grădină” este echivalat prin paradeisos, iar ʿēden prin truphe „plăcere, desfătare”.
Indiferent dacă reprezintă, singur, un toponim sau dacă trece drept element al unei expresii cu sens unitar geografic, substantivul ʿēden nu scapă nici astăzi de scrutarea doctă a bibliștilor. Două etimologii au fost propuse pentru radicalul ebraic ʿdn, etimologii care ar putea indica, eventual, și sursa motivului grădinii dintâi. Tradiția exegetică a adoptat soluția provenienței vest-semitice a termenului, atestat ca atare, ʿdn, în textele de la Ugarit și în aramaică, într-o inscripție bilingvă din nordul Siriei. Ambele contexte par să conțină ideea de „abundență”, „desfătare”, „lux”. Această explicație ar confirma și traducerea în greacă de la Gen. 2,23. A doua soluție, mai spectaculoasă, dar mai puțin plauzibilă, este de sorginte mesopotamiană. În sumeriană eden înseamnă „câmpie”, „șes”. Pe o inscripție bilingvă descoperită la Ninive, de fapt un glosar de termeni tehnici sumerieni, echivalentul akkadian al sumerianului eden este edinu. Judecând strict formal, un împrumut ebraic din akkadianul edinu nu este exclus, însă, din punct de vedere semantic, o atare etimologie este greu de susținut.
Cu toate acestea, o indicație de natură geografică din textul biblic ne poate pune pe gânduri. Dar despre posibila amplasare a grădinii începuturilor vom vorbi în intervenția viitoare.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Oricum, e binevenita aceasta pauza de reflecție pe care articolul ne-o oferă.
Din cate îmi aduc aminte, parca s-a si stabilit locul geografic exact(?!?) unde era plasat Edenul. Se tot fac speculații pe tema asta. Tocmai mi-am amintit o expresie românească in care apare cuvântul "rai": Sa fii si cu sufletul in rai si cu slănina in pod.