Am văzut, până la urmă, OBAA, cum a început deja să fie „consacrat” filmul lui Paul Thomas Anderson. Din a doua încercare. La prima am rezistat 40 min. Apoi, mi-am spus că, totuși, a luat 6 premii Oscar, inclusiv pentru Cel mai bun film, și eu încă mai sunt critic și istoric de film.
Pe P.T. Anderson îl creditam ca fiind un regizor remarcabil, după „Va curge sânge” și „Magnolia”. Va rămâne o enigmă pentru mine cum, același om, a putut să facă acest film de... aventuri?, de... dragoste?, de... război? – nu, un film de... geaba. Cu o căpiță de bani și o distribuție scumpă foc și ea. Overactingul agitat, degetul în ochi, colecția de clișee ale meseriei în jocul lui DiCaprio m-au lăsat rece mai mereu, cu excepția rolurilor Master Candy, în „Django Unchained”, și, la 18 ani, tânărul handicapat Arnie Grape în „What`s eating Gilbert Grape”. Nu altceva am văzut în OBAA, ba chiar mai rău, odată cu vârsta. Benicio del Toro, actor foarte bun, se achită, ca să zic așa, corect de personajul lateral Sensei Sergio. Sean Penn însă, forțează, pune tușe groase, de-a dreptul kitsch uneori, pe colonelul Lockjaw, psihopat ucigaș în uniformă, rasist feroce, dar consumator de negrese tinere.
Scenariul e un poncif de secol XIX: frumosul conte face o fată cu o femeie pierdută, sunt despărțiți, trec amândoi prin peripeții rocambolești, după care se regăsesc într-un happy-end fericit, combinat cu un „hering roșu”, de tip „Luke, I am your father!...”, cu Sean Penn pe post de Darth Vader. Și mama fetei e negresă – jucată de Teyana Taylor, oscarizată și ea, dar nu cu Zmeura de Aur, cum ar fi binemeritat.
„Ideologia” peliculei ar putea fi redusă la Revoluția Permanentă a lui Troțki, numai că bolșevicul avea un scop precis și total: să răstoarne o orânduire, să distrugă o lume, înlocuind-o cu alta – ceea ce a și reușit parțial. Răsculații lui Anderson aleargă de colo-colo ca niște bezmetici conformiști „antisistem”, al căror singur țel sunt senzațiile tari: fuck, moarte, fuck și moarte. Și droguri.
Mă opresc, am scris chiar prea mult. Cum poți să vezi o asemenea telenovelă violentă brambura, care nici ca serie B nu e bună, când în lume, acum, se întâmplă ce se întâmplă?
P.S.
1) La textul precedent, mi s-a obiectat că cei care ar părăsi Mangalia n-au cui să-și vândă casele, pentru că localitatea fiind moartă industrial (nu și turistic), n-are cine să le cumpere. Păi nu trebuie să le vândă mangalioților, ci bucureștenilor sau ilfovenilor care vor să aibă o locuință la mare, unde să-și facă concediul sau s-o închirieze.
2) Oamenii își pierd locul de muncă!, se strigă în stradă. Dar nu poți să pierzi decât ceva ce e al tău. Or, niciun loc de muncă, în capitalism, nu e proprietatea angajatului, ci a angajatorului – fie privat, fie statul.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
