Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

O boală a „culturii selfie”: De ce simțim nevoia de a avea păreri despre orice

Tineri - Getty

Foto: Getty Images

Acum câțiva ani, când mă aflam într-o discuție cu mai mulți oameni, simțeam că a avea o părere despre ceva era o datorie. Gândul că nu aș putea găsi un răspuns pertinent, cu care să îmi marchez și eu contribuția într-o discuție aprinsă, mă agita și mă rușina cu fiecare ocazie; simțeam adrenalina caracteristică unei curse. Concuram pentru a-mi dovedi valoarea - atât mie, cât și întregii lumi - și pentru a semnala că „și eu am ceva de spus!” - căci părerea îmi definea identitatea. „Dă-mi voie să îți spun ce părere am, ca să înțelegi cine sunt eu cu adevărat”. Pentru câteva clipe, lipsa unei păreri însemna neființă; o senzație atât externă, cât și internă. 

„Acest tumult îl atribui lumii în care ne aflăm, în care informația nu a fost niciodată mai accesibilă, mai diversă, mai bogată și mai prezentă decât acum. Curge din belșug, se revarsă și ne înconjoară, fără să mai fim nevoiți să o căutăm. Când alegem, o facem din mii de publicații, care vin din mii de surse, și care vorbesc despre mii de subiecte, iar fiecare subiect are mii de variante de adevăr. Fiecare își pune propria parafă pe câte o bucățică, sau mai multe, din lumea asta. Niciodată nu am putut să alegem dintre mai multe ideologii, nu mai mult decât acum. Piața ideilor și opiniilor este într-o statornică prosperare, în care costul de oportunitate poate fi apăsător “, îmi explică o studentă în an terminal la Filozofie, cu care tatonam terenul acestui subiect. 

Ritmul alert, în care ne expunem informației, ne pune în fața riscului de a o asimila sărind procesul de digestie. Cursa este de viteză, deci cu cât suntem expuși la mai multă informație, cu atât timpul de analiză alocat fiecărei idei în parte se scurtează. În mod natural, asimilăm idei mai degrabă haotic decât organizat; uneori în funcție de sursă, alteori în funcție de retorica ideii, dar cel mai adesea factorul decisiv este unul cronologic. De câte ori nu am auzit sau citit mai multe versiuni ale unui subiect, dar tot cu prima venită am rămas cu adevărat? M-am întrebat când a fost ultima oară când m-am așezat să analizez și logica unei idei, după ce am fost fermecată de retorica sa și de aparența rațiunii. Iluzia senzației de logică poate ascunde multe hibe.

„Nu mai gândim pentru că suntem prea ocupați să fim distrași de lumea materială. Avem mai multe lucruri decât ne trebuie, mai multe variante decât putem alege și mai multă anxietate ca niciodată”, așa suna o deviză, pe care o citisem undeva, fugitiv, și care îmi rămăsese în minte, răsunând ocazional. Era semnată cu un pseudonim.

De multe ori într-o discuție trăim doar o paradă sau un schimb intens de păreri etalate, fără a ne da seama. Este și normal, din moment ce părerile, dar nu și lipsa lor, se pot premia în societate. De aceea nu se pot face emisiuni despre non-păreri. Părerile sunt spectaculoase; este o axiomă. Iar de cele mai multe ori o părere înseamnă o alegere; între da sau nu, sus sau jos, așa sau altminteri. Alegi tabăra și joci în ea. De aceea gândim uneori „mai bine țin asta pentru mine, poate provoc ceva spunând-o”. Intuim puterea de diviziune pe care o părere o poate avea, chiar și asupra unei prietenii.  „X este bun” sau „X este rău” - este doar un exemplu de gândire binară, care ne face să simplificăm o situație până la a nu-i mai vedea complexitatea care îngreunează o clasificare integrală. Adeseori variantele par atât de clar definite încât nu există ceva de mijloc, ca și cum vederea noastră ar percepe doar alb sau negru, însă nu și cenușiul. Pare că negăm faptul că unele lucruri sunt atât de complexe încât joacă în propria lor ligă și că, de fapt, nu pot aparține unor categorii, care au fost stabilite, poate, pentru niște cazuri mult mai simple. 

Simone de Beauvoir, scriitoare și figură emblematică a existențialismului în Franța postbelică, descrie întocmai acest fenomen printr-o metaforă cromatică, și anume neputința alegerii unei perspective în nuanțe de gri. „Noțiunile neutre erau excluse: nu există compromis între trădător și erou, apostat și martir. [...] Rareori albul era desăvârșit, răul își ascundea întunecarea: zăream doar nuanțe de cenușiu. Problema era că, de îndată ce voiam să precizez nuanțele neclare, trebuia să mă folosesc de cuvinte și mă trezeam aruncată în universul conceptelor bine stabilite, ceea ce vedeam cu ochii mei, ceea ce simțeam cu adevărat trebuia, cum-necum, să intre în aceste granițe: miturile și clișeele prevalau asupra adevărului: neputându-l defini, îl lăsam să alunece pe panta derizoriului”

Încercând să îmi domolesc un pic mai mult aceste procese automate, am căutat să îmi deformez asimilarea ideilor. Am încercat să nu mai aleg o tabără, nemaidobândind o părere absolută de care să țin strâns. Căutam un spațiu neutru, în care rumegarea unei idei să nu mai fie contra timp și să nu mai aibă o finalitate imediată. Știu. Sună nefiresc sâ gândești fără a atinge o concluzie concretă, să plutești acolo, în stadiul ăla, așa cum sună nefiresc orice proces fără un rezultat clar. Dar, cu cât amânăm mai mult formarea unei păreri, cu atât devine mai îndelungat procesul de gândire și cu atât mai mult suntem mai aproape de a atinge o concluzie care ne reflectă mai mult valorile, principiile și, în general, lucrurile în care credem cu adevărat.

Cu alte cuvinte, mi-am permis indulgența de a gândi, mai mult decât a spune, că nu știu despre multe lucruri. Neavând o părere, nu însemna că resping informație, ci chiar dimpotrivă, că rămâneam în egală măsură o observatoare curioasă de toate variantele de răspuns ale problemei. Neavând o părere, discuția nu mai avea un caracter personal pentru mine, nu mai era despre a-mi impune punctul de vedere. Se crea un nou spațiu dedicat curiozității, iar fiecare replică a mea era o întrebare, nu cu scop descalificator, ci din dorința de a înțelege. Voiam să cuget. 

Înotând împotriva curentului, am învățat să aleg ce e important pentru mine. Miza devenea subit calitativă, nu cantitativă. Nu mai este despre „câte idei am”, ci despre „cât de mult am gândit ideile în care cred?”. Dacă timpul este valoros, cât timp de gândire am să acord opiniilor pe care le am? Mi-am urmat propria listă de lucruri despre care vreau să am o convingere. Scurtându-ne lista ideilor demne de opinia noastră, totul devine mai concentrat și mai clar, și avem timp să analizăm și să cercetăm. Mișcarea browniană devine subit mai lentă, dacă nu chiar mai ordonată. 

Punând în balanță, să ai o părere deja formată te poate expune riscului de a vedea doar lucrurile care îți confirmă că ai facut alegerea bună. Pentru că vrem ca alegerile noastre să se dovedească a fi bune. Pe lângă asta, senzația că am dibuit o parte din această lume controversată ne ușurează, este una plăcută, până la urmă, cât și una naturală. Suntem făcuți să clasificăm și să explicăm tot ceea ce percepem, suntem făcuți să ne formăm păreri. Însă uneori putem să încetinim procesul, prin simpla conștientizare că el există și se întâmplă și să ne adâncim pentru ceva timp în plus în cugetare. Alteori, poate e mai bine să ne gândim că o părere nu ar trebui să mai fie asociată cu ceva definitiv, statornic și personal. Poate ar fi cel mai bine ca o părere să fie vie, să aibă puls, să poată suferi metamorfoze în timp și să nu mai aibă atributul de a reprezenta cea mai clară oglindă a ceea ce suntem noi, pentru că suntem mai mult decât putem exprima. Poate că ar trebui să ne schimbăm părerea despre păreri.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult

BT Go

Într-o eră în care tehnologia avansează rapid, IMM-urile sunt nevoite să adopte rapid inovații digitale pentru a rămâne competitive și a profita de oportunitățile de pe piață. Serviciile care simplifică birocrația permit antreprenorilor să se concentreze pe inovație și dezvoltarea afacerilor lor.

Citește mai mult

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult