O comparație fascinantă, la două milenii distanță: Caligula și Trump, „împărații atenției”

sursa foto: metmuseum.org / townandcountrymag.com (colaj realizat de autor)

În anul 40 după Hristos, pe țărmul golfului Baiae, marea dispare pentru o zi. Sute de vase de război sunt legate între ele, acoperite cu pământ, iar peste ele se întinde o șosea. Când totul este gata, Caligula o traversează călare, în purpură imperială, în fața unei mulțimi care nu mai știe dacă asistă la o manifestare dură de realpolitik sau la o magnifică aberație teatrală cu iz satiric.

Nimeni n-a știut pentru câteva clipe dacă trebuie să plângă sau să râdă, dacă ceea ce vede pe scenă e tragic sau comic. Și nici dacă să aplaude sau să plece dracului acasă, înjurându-l pe împărat fără frică.

Suetonius scrie mai târziu că gestul ar fi fost menit să sfideze o profeție: că împăratul are la fel de multe șanse să domnească precum are să traverseze golful călare. Povestea e probabil exagerată. Se știe că exagerările apar acolo unde realitatea e predispusă la spectacol.

Aproape două milenii mai târziu, într-o sală din Florida, Donald Trump întârzie intrarea pe scenă. Muzica continuă la nesfârșit, într-un loop magnetic care aduce mai mult Donald publicului prin lipsă, decât prin apariție. Camerele caută reacții în mulțime, oamenii sunt în delir când își văd mutrele pe marile ecrane de deasupra stadionului. Pentru un moment, au fost în atenția mapamondului. Când Trump în sfârșit apare, nu începe cu politici. Începe cu reacții. Își ajustează ritmul după aplauze, întrerupe frazele pentru efect, transformă discursul într-o succesiune de momente care pot fi reluate, distribuite, fragmentate.

Nu e doar comunicare. E hiper-construct de atenție. Puterea corupe? Atenția corupe puterea.

Caligula se naște în centrul unui imperiu care nu mai are rivali reali, dar începe să acumuleze tensiuni interne. Este fiul lui Germanicus, general roman legendar, adorat de legiuni și protectorul real al Romei. Copilăria lui Caligula se desfășoară printre soldați, în uniforme miniaturale - de aici și porecla calligula, „cizmulița”. Învață devreme că imaginea poate concura autoritatea, că dacă te simt slab, soldații te vor părăsi. Apoi, familia se prăbușește. Germanicus moare în condiții suspecte, mama lui este exilată, iar frații săi eliminați.

Lecția este brutală: puterea nu e o monedă stabilă, fiindcă este foarte volatilă, ca un petrodolar în 2026. Și că percepția asupra ei poate decide cine supraviețuiește.

Donald Trump crește într-un alt tip de imperiu. Numele însuși vine din ideea de a-i depăși pe ceilalți, to trump is to surpass (something) by saying or doing something better (ca în exemplul “taste trumps most other factors when consumers choose food products”). Fred Trump construiește clădiri la New York, dar și o cultură a dominării în care cruzimea este premiată, iar slăbiciunea penalizată. În această lume, câștigul nu este suficient dacă nu este și vizibil.

Nu este suficient să câștigi. Trebuie să pari că nu poți pierde.

Când ajung la putere, și Caligula și Trump domină absolut un sistem instituțional - pare că un singur om a încercuit pe toată lumea. Nimeni nu știe dacă să plângă sau să râdă. Cei doi împing mereu limitele puterii spre hiper(impre)vizibilitate, ca metodă preferată de-a obține atenția tuturor. Portrete de descreierați.

Despre Caligula aflăm mereu din surse ostile, scrise după moartea lui, într-o tradiție care transformă liderii incomozi în severe lecții de viață. Nu știm exact unde se termină realitatea și unde începe construcția, dar tiparul este coerent: puterea devine scenă.

Despre Trump știm aproape tot, în timp real - și totuși, nu există acord asupra a ceea ce vedem. În aceste zile, lansează un ultimatum Iranului și sugerează public posibilitatea distrugerii totale. ”Vă șterg de pe fața Pământului, sper că sunteți pregătiți, wink wink”.

Declarația circulă instantaneu, fragmentată, amplificată. Pentru unii, este strategie. Pentru alții, pericol. Pentru noi toți, este ceva imposibil de ignorat. Suntem în fața unei situații cu potențial nuclear real și a desființării NATO. În curând, s-ar putea să ne dorim să găsim benzină la „doar” 2 euro 40!

Diferențele dintre Donald J. și Caligula (aka ”cel mai groaznic împărat roman din toate timpurile”) sunt totuși reale și, poate, la fel de revelatorii. Caligula putea condamna fără limite. Trump operează într-un sistem juridic care îl constrânge. Caligula făcea în câteva zile o șosea pe mare, sărăcind pe toată lumea un an. Când Trump rămâne fără buget de la Congres, lasă pe toată lumea din sectorul public fără bani o lună. „O să le treacă”. În ambele cazuri, conflictul devine mecanism.

Caligula transforma Senatul într-un decor, iar pe senatorii Romei (nu pe orișicine, ci pe liderii sectoriali ai Imperiului) îi trata ca pe cățeluși. Trump transformă establishment-ul într-un adversar permanent. Presa, birocrația, opoziția nu sunt doar obstacole, ci elemente necesare spectacolului. Butaforie. Props. A bully needs a victim. A great bully needs a gang. The greatest bully needs an empire, as he is always the king of something and the GOAT of attention.

Trump e un fel de Muhammad Ali. His Highness literally DOGEs punches. Bullets, too.

Un istoric al Romei observa că sursele despre Caligula nu descriu doar un om, ci construiesc un avertisment. Epoca post-adevăr produce fenomenul invers: nu lipsa informației propagă mitul celui ce stinge sau aprinde lumina, ci excesul ei. De data asta, nu tăcerea îi înfricoșează pe oameni, ci zgomotul. În ambele cazuri, liderul devine mai mult decât suma faptelor sale. Devine un punct de orientare.

Poate că întrebarea nu e dacă istoria se repetă. Ci dacă, într-un moment în care atenția devine resursa dominantă, puterea integră - puterea care să creeze pace pentru oameni - mai poate exista în afara ei.

Când puterea începe să depindă de atenție, ea nu mai trebuie doar să funcționeze. Trebuie să fie văzută funcționând tot timpul, chiar și când doarme dusă sau seduce minori.

În împărăția atenției, doar copiii și nebunii mai spun adevărul. Iar hainele cele noi ale împăratului au întotdeauna roșul imperial la vedere, chiar și-atunci când pe ele scrie SPQR, MAGA, sau MUGA. Sau nu scrie nimic, fiindcă împăratul e gol.

Let’s Make Universe Great Again!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp