Foto: Profimedia Images
Aşa cum pacea a reprezentat un scurt intermezzo istoric între două conflicte, la fel s-a întâmplat şi cu democraţia. „Puterea poporului” este împresurată de riscuri, provocări mortale şi, mai ales, presupune naţiuni cu un anumit grad de experienţă istorică, care şi-au însuşit anumite principii, concepte şi automatisme sociale. Nu este o impietate să spunem că democraţia, chiar de-ar fi impusă, s-ar prăbuşi rapid la Moscova sau Beijing. Pentru aceste capitale, pentru liderii şi membrii aparatului de stat de aici, nimic nu este mai periculos decât să-şi lase cetăţenii să se bucure de strălucirea Europei.
Am scris rândurile acestea cu ceva timp în urmă cu gândul la China.
Nu mi-am închipuit că frazele acestea se vor potrivi astăzi guvernului Statelor Unite, până de curând „portavionul” democraţiei liberale.
Dar, înainte de a vă surprinde concluziile acestui articol, să ne amintim totuşi că SUA sunt unicul stat născut ca o democraţie şi care a rămas astfel fără întreruperi. În secolul trecut, a salvat lumea în trei rânduri de la tiranie. Fără abandonarea de către americani a izolaţionismului în cele două conflagraţii mondiale şi fără a-şi aroga rolul de conducător al lumii libere după ce „cortina de fier” a căzut peste Europa, lumea ar fi fost mult diferită de cea de astăzi şi, probabil, mult mai puţin liberă.
Aparent, comparaţia dintre Washington DC şi Moscova ori Beijing este doar o figură de stil pentru două motive: SUA nu sunt un stat autoritar, iar organizarea politico-economică este identică cu cea din Europa sau Canada. Aşa să fie?
Să ne imaginăm o clipă că nu Trump, ci Ciolacu ar fi ameninţat judecători, ar fi concediat procurori sau angajaţi ai serviciilor speciale şi poliţiei care au lucrat la dosarele care l-au vizat pe el şi acoliţii săi. Ori ar fi interzis protestele studenţeşti. Ori că angajaţi ai Departamentului de Justiţie ar solicita procurorilor renunţarea la acuzaţiile de corupţie împotriva primarului capitalei, cum s-a întâmplat la New York, fapt ce a determinat demisiile procurorilor oneşti. Dacă Georgescu s-a înconjurat de oameni precum Potra, Trump şi Vance sunt susţinuţi de Peter Thiel sau Elon Musk, ale căror opinii politice şi activităţi sunt la fel de dăunătoare democraţiei, după cum vom vedea.
Asistăm de două luni la preluarea întregii puteri la Washington. Acoperit de votul popular, însărcinat de americani să facă treabă, Donald Trump a distrus mare parte din sistemul de checks and balances de peste ocean. Prezentarea sa drept „King Trump” şi propunerile unor senatori republicani de modificare a Constituţiei pentru a putea candida la al treilea mandat sunt paşii următori ai instituirii unui regim dictatorial fără perdea. Aruncarea în puşcărie a criticilor şi eventualele asasinate politice probabil nici nu vor fi necesare de vreme ce secta MAGA este indestructibilă, iar o bună parte a mass-media clasică este în mâinile camarilei sale.
Nu îmi amintesc să se fi întâmplat, de-a lungul istoriei, o pulverizare a vechilor alianţe, o agresivitate faţă de partenerii şi vecinii unui stat, o retorică atât de agresivă faţă de întreaga lume, într-un timp atât de scurt. Tratatele comerciale sunt considerate brusc, dezechilibrate, alianţele militare puse sub semnul întrebării, iar teritorii ale altor ţări trebuie încorporate Statelor Unite prin orice mijloace. Partide extremiste sunt susţinute de apropiaţii lui Trump, iar state prietene până mai ieri sunt acuzate de abuzuri împotriva propriilor cetăţeni. Rar am văzut un discurs mai nepoliticos, agresiv şi pervers decât cel ţinut de JD Vance recent la conferinţa de la Munchen. A fost egalat doar de bullyingul săvârşit în Biroul Oval împotriva preşedintelui Zelensky.
Nu trebuie să ne ferim de cuvinte. Trump este un dictator post-modern, un autoritarist în carne şi oase al unei omeniri pierdute în online, iar democraţia liberală este principala ameninţare pentru „domnia” sa. Nu are sens să îi găsim scuze, să inventăm strategii complexe de negociere. Cei care i-au urmărit evoluţia au explicat că omul nu ştie să negocieze, este un egolatru, iar oricine a negociat măcar vânzarea unei locuinţe ştie că această tipologie este cel mai prost negociator. Loviturile pe care le dă Ucrainei nu se datorează aversiunii sale personale sau a lui JD Vance faţă de Zelensky. Pentru SUA lui Trump, Rusia este singurul stat care îl poate ajuta să distrugă democraţia şi unitatea, atâtă câtă mai e, a Europei. Doar am spus mai înainte că principalul inamic al unei dictaturi este democraţia şi liderii autoritari trebuie să distrugă tot ceea ce i-ar face pe cetăţenii oprimaţi să spere. Iar Kievul stă, cel puţin fizic, în faţa armatelor dictatorului de la răsărit. Ingerinţele digitale ale Moscovei sapă şi ele la fundaţie Uniunii, aşa cum a făcut-o şi cu cea a Statelor Unite, dar Trump a decis zilele trecute că serviciile secrete americane nu mai trebuie să combată aceste acţiuni destabilizatoare. Absolut firesc, nu-i aşa?
Să nu uităm nici de susţinerea pe care camarila din jurul lui Trump a acordat-o AfD, lui Nigel Farage sau lui Georgescu. Toţi aceştia sunt duşmani declaraţi ai democraţiei şi ai construcţiei europene. Să ne imaginăm pentru o clipă că Beijingul ar fi exprimat asemenea poziţii. Am mai fi avut vreun dubiu cu privire la intenţiile sale?
Am văzut destule saluturi şi declaraţii care l-ar fi făcut mândru pe Hitler la întâlnirile suporterilor lui Trump. Jordan Bardella, liderul extremei drepte din Franţa, a refuzat să îşi mai ţină discursul la Conferinţa Acţiunii Politice Conservatoare de la sfârşitul lui februarie din cauza atitudinilor şi speech-urilor rupte parcă din manualele doctrinare ale celui de-Al Treilea Reich. Musk, în ciuda mult clamatei libertăţi de exprimare pe X, a dat liber tuturor extremiştilor să-şi deverseze mizeriile pe platforma sa. De altfel, gesturile şi declaraţiile sale nu lasă vreo îndoială cu privire la opţiunile sale politice extremiste.
Celălalt miliardar din spatele lui Trump, Peter Thiel, poate cel dintâi oligarh din Silicon Valley care l-a susţinut pe actualul preşedinte încă de la prima sa candidatură, s-a pronuntat constant împotriva democraţiei. La fel ca CEO-ul Tesla, acesta consideră că „geniilor” tehnologiei nu ar trebui să li se aplice limitările legale actuale, aceştia fiind singurii care pot asigura progresul, însă nu încorsetaţi de reguli. Cam multe similitudini cu „teoria supraomului”, atât de dragă acoliţilor lui Hitler. Am scris deja prea mult până acum pentru a trece în revistă concepţiile maligne ale acestor miliardari, le puteţi regăsi pe internet în surse demne de încredere, inclusiv în propriile lor declaraţii.
De fapt, America lui Trump, Musk ori Thiel este o dictatură clasică în care indivizii nu mai contează, ci prevalează interesul „superior” al statului. Teorii ale secolelor XIX – XX ambalate pentru o societate digitală care vieţuieşte prea mult în online. Poate că singura noutate a regimului Trump este ghiveciul ideologic. De fapt, această mixare de teorii în aceeaşi oală este specifică lumii digitale de astăzi, Georgescu fiind unul dintre corifeii contradicţiilor, admirându-i, în aceeaşi măsură pe legionari, Antonescu şi comunişti, ironia fiind că fiecare dintre aceştia a fost criminalul celor dinainte, în ordinea enumerării.
Fiindcă Statele Unite ale lui Trump au intrat în clubul select al statelor conduse autoritar, nu este de mirare că duşmanul ideologic nu mai este Rusia, o altă dictatură agresivă, ci ţările încă democrate ale Europei sau prietenul său dintotdeauna, poporul canadian. Taxele vamale impuse bunurilor venite de la nord de Marile Lacuri este dovada ultimă şi suficientă că lumea democrată este principalul duşman al lui Trump şi a miliardarilor săi. Nero şi Caligula conduc discreţionar cea mai mare putere a lumii şi fiecare îşi doreşte rolul împăratului.
Dar să privim contextul geopolitic dintr-o perspectivă pozitivă: Europa avea nevoie de un catalizator al transformării sale într-o putere mondială. O putere necesară fiindcă a devenit, peste noapte şi fără să-şi dorească, „portavionul” democraţiei într-o lume din ce în ce mai agresivă şi populată de tirani. Cum s-ar spune in fotbal, balonul e la noi. Rămâne de văzut dacă ştim ce să facem cu o responsabilitate atât de mare. Fiindcă, în ce-i priveşte pe americani, îl vor debarca pe tiran, doar că, aşa cum se întâmplă de fiecare dată, o eroare colectivă se plăteşte cu suferinţe şi, de cele mai multe ori, cu sânge.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Speranta sta in contemporanul "Churchil",actual priministru englez Keir,in fruntea plutonului cu Macron,si a tarilor din UE,ca Rusia poate fi invinsa cand pe Moscova si San Petersburg cad cateva "bobite",dans curaj moscovitilor sa -l dea jos pe Criminalul Micut Stalin