În fiecare zi aflăm despre cursuri de „leadership“, „conflict management“, despre „inteligența emoțională“, despre „cum să-ți atingi obiectivele“ și despre „ieșirea din zona de confort“, „public speaking“, despre „anger management“ și alte clișee care sună bine, pentru că par sofisticate și imposibil de rezolvat de unul singur.
Nu spun că toate astea nu ar fi o problemă pentru unul sau altul. Poate că un șef isteric are nevoie de „anger management“. Dar e mai bine pentru distinsul să se ducă la o terapie ca să învețe să se controleze. Anger management înseamnă câteva tehnici generale, da. Dar aplicarea acestora trebuie să fie adaptată persoanei, nimic nu merge la grămadă. Poate e și motivul pentru care unii traineri mărturisesc faptul că pot vinde lejer același curs și în următorul an aceleiași companii, pentru că angajații oricum nu au învățat nimic.
Poți învăța câte ceva despre inteligența emoțională, dar asta nu te face mai inteligent emoțional pe tine, Popescu sau Ionescu, cel care dă cu bâta-n baltă când clientul X face o plângere. Faptul că afli despre leadership nu te face obligatoriu mai bun lider, în stare să motivezi oamenii când nu sunt bani, să crești retenția de personal sau să navighezi corabia pe apele tulburi ale declinului în vânzări. Pentru că un lider se și naște, dar se și face. Un lider are de obicei trăsături de personalitate care îl fac dominant social. Pe astea le ai ori nu le ai. Dar în procesul facerii, educației și autoeducației intră multe variabile, experiența, capacitatea de a asculta, dar de a nu fi manipulabil, de a aplana zâzania, dar și de a deschide conflictul atunci când se îngroașă treaba. De a fi blând, uman și cald, dar și de a fi ferm, onest și drept. De a fi și așa și invers, perfect adaptat la context. În combinația numită leadership intră și inteligența emoțională, sigur că da, și capacitatea de a vorbi bine cu oamenii, de a-i convinge să facă ceva ca și cum a fost de la început ideea lor. Și multe altele.
Dezvoltarea personală nu se face în grup
Așadar, în ciuda faptului că se predă în grup, dezvoltarea personală e ceva destul de ...personal. Poți face în grup niște cursuri, dar munca cu sine începe după ce acestea se încheie. Sunt, mai degrabă, niște exerciții individuale, ceva ce pui în practică pe tot parcursul vieții tale profesionale sau personale, rafinezi și aplici. Citești, reflectezi, vezi dacă ți se potrivește. Nu există rețete universale. Aplicarea în viața reală e cel mai important lucru. Dacă afli despre mindfulness în combaterea stresului la vreun curs din sala de ședințe, dar te duci acasă și te arunci pe canapea la televizor, nu faci și tu cât de cât niște exerciții de relaxare acolo, degeaba. Ai mai bifat un curs. Eficiență zero, mai bine luai un calmant. În dezvoltarea personală, termen clișeizat ce desemnează acum cam totul, de la masaj și aromaterapie la psihanaliză, este mai bine pentru tine să citești mult. Cărțile de psihologie sunt accesibile și multe sunt foarte bune (recomand toată colecția de psihologie practică de la editura Trei). Cititul mult și pe cont propriu te apără și de mulțimea de impostori din acest domeniu, care vând apă de ploaie sub formă de „terapie cu îngeri“, „terapia aurei“ și „stagii de tăcere“ (nu e poantă, chiar există). Treaba ta dacă vrei să dai banii la așa ceva, dar nu te aștepta la vreo rezolvare a problemelor tale. Cel mult, la o spălare pe creier temporară cu mesaje pozitive care nu sunt decât asta: vorbe, vorbe, vorbe.
Nu merge la un curs de public speaking dacă n-ai nimic de zis
Mă amuză să văd căți spun că se duc să facă niște cursuri de public speaking (mă rog, de vorbit în public) apoi se laudă că le-au făcut. Nu neg utilitatea lor la oameni care au ceva de zis dar au blocaje, simt panică în public sau timiditate în formă avansată. Astea se rezolvă tot așa, mai degrabă la un psihoterapeut cognitiv comportamental, unde înveți să controlezi stresul dat de expunerea socială. Sau înveți niște trucuri gestuale ca să maschezi că îți transpiră palmele. Problema e că se duc la public speaking cei care nu au ce să vorbească, nu au citit în viața lor mai mult de 3 cărți și vor să învețe să vorbească în public, neștiind că problema nu e forma discursului ci substanța lui, nu au nimic de zis care să merite atenție. Cu confundați forma cu fondul.
Stimați cititori, dacă e să numesc o singură ocupație care merită timpul unei vieți, aceea e cititul. Piața de carte de dezvoltare personală e în creștere peste tot în lume, și cu bine și cu rele. Citiți mult și alegeți bine. Viața e prea scurtă pentru cărți slabe. Nu citiți tâmpenii - garbage in, garbage out. Dacă tu, Ionescu, ai o problemă cu colegii de la birou, ești într-un mediu de lucru agresiv sau suferi de burnout, cărțile lui Osho nu prea te ajută. Te ajută mai bine una despre cum să recunoști pasiv agresivitatea sau cum să previi o depresie. Sau să o recunoști dacă te-a lovit. Cărțile despre chestii concrete, scrise de oameni care au experiență în cabinet, de oameni care au ceva în cap, teoretic și practic. Cărțile care nu vând lozinci despre cât de frumoasă e viața, despre cum „iubirea rezolvă totul“ și cum vei face tu bani dacă te gândești 10 minute la bani dimineața, la trezire...
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Creati o imagine distorsionata si a industriei de training si a celui care merge la training. Ironizati de pilda "stagiile de tacere" si ideea de mindfulness, care, da sunt de multe ori folosite de snobi pentru a simti superiori, insa ele chiar functioneaza -- dar trebuie sa fii sincer cu tine insuti atunci cand le practici. Importanti nu sunt snobii ocazionali, ci practica propriu zisa.
In cazul "stagiilor de tacere" si mindfulness, aceste idei vin din practica de meditatie budista perfectata de-a lungul a mii de ani si care este intens studiata astazi pentru ca arata rezultate incurajatoare in domenii multiple. Sa stiti ca mai exista si alte solutii in viata decat cele propuse de Freud, Jung & Co. Daca tot ne recomandati sa citim, sa citim, sa citim, poate ar trebui sa va largiti si dumneavoastra spectrul de lectura si practica.
Apoi, de ce ironizati pe cei care merg la stadii de leadership si public speaking? Chiar daca nu sunt genetic predispusi sa fie lideri, asa cum sugerati. Chiar daca nu au "nimic de spus" -- ceea ce pentru dumneavoastra inseamna sa fi citit ceva carti la viata lor. Simplul fapt de a merge la un training, in orice domeniu, este un semnal pe care ni-l dam noua insine ca vrem sa ne imbunatatim. De unde stiti cum vor ei sa aplice informatiile le afla sau abilitatile pe care le dezvolta la training? Tonul dumneavoastra elitist strica aici, sa stiti.
Faptul ca unii sunt obligati sa mearga la training de compania lor si se comporta ca niste elevi chiulangii n-are nimic de-a face cu faptul ca alti oameni, plini de speranta ca se vor imbunatati intr-un domeniul sau altul, fac sinceri eforturi in acest sens.