Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Șeful de gașcă e deseori un manager prost. Povestea Anei sau până unde poate merge prietenia dintre șefi și subordonați

Ana este șefa Ioanei și a Mariei. Cele trei se declară în același timp prietene. Își povestesc chestii personale, călătoresc în trei, se bucură că mediul de lucru relaxat și creativ le permite o atât de plăcută socializare.

Într-o zi, Ioana este agresată verbal de o clientă. Compania ține mult la acea clientă și aroganța ei e știută. Cele trei doamne se întâlnesc la o cafea, unde dezbat ce e de făcut. Maria e de părere că șefa lor comună trebuie să o pună la punct pe clientă, că nu e corect ce a pățit Ioana, și nu trebuie să rămână nepedepsit. Ana-Șefa e prinsă între datoria față de companie (și dorința de a lăsa să treacă incidentul fără a reacționa - până la urmă clienta respectivă e o colerică, revine singură la sentimente mai bune) și loialitatea față de amica ei jignită. 

Maria o întreabă pe șefa lor comună de ce nu face nimic. Unde e prietenia pe care o clamează? Pe drept cuvânt, Ana-Șefa e stresată. Este ea o prietenă nedemnă? Un manager slab? Cine ar trebui să primeze și ce ar trebui să facă? Ana-Șefa caută consiliere la psiholog.

Acesta este un caz real povestit de un terapeut (care a protejat identitatea clientei) și care aduce la lumină un tip de relație destul de frecvent și de puțin analizat în mediile de lucru românești: prietenia și ierarhia. Care e pe primul loc și de ce este greu și neindicat să fii prietenul angajatului tău? O relație pe care și eu am văzut-o deseori în diverse grupuri și echipe de lucru.

Șantaj emoțional

În cazul de mai sus, e vorba despre un șantaj sentimental. „Ești prietena mea, deci faci cum vreau eu“. Chiar dacă asta riscă pierderi pentru companie. Ana-Șefa nu e conștientă că e șantajată. Ea pune la îndoială propriile capacități, se gândește că un manager pune „oamenii mai presus de orice“ (un slogan corporatist care poate fi interpretat oricum) și deci ea e un manager slab pentru că nu reușește să o pedepsească pe clienta care i-a jignit subalterna. Șantajul afectiv îi scapă. Câteva zile se perpelește cu privire la decizia care trebuie luată. Mai asertivă de felul ei, Maria îi trântește că ea nu mai e prietena ei.

O situație foarte ambiguă

Poate că pare un clișeu, ceva de bun simț și de la sine înțeles, dar în aceste situații ambigue trebuie să primeze eficiența companiei, și nu orgoliile. Da, oamenii sunt importanți, dar e bine să ne alegem înțelept bătăliile. 

Foto: Guliver Getty Images

Nu orice client țâfnos trebuie luat în seamă. O spun răspicat, pentru că în toate cazurile pe care le-am observat, șefii s-au lăsat duși de nas, șantajați emoțional, au pierdut încet teren în favoare unor inși abili la „office politics“, inși care i-au manipulat finuț ca să fie mai maleabili, să facă o chestie ilegală, să mai ceară niște suplimentări de fonduri de unde nu erau etc. Am cunoscut middle manageri care au preluat ei ceea ce nu făceau amicii subalterni prea bine și au dus la capăt, s-au lăsat convinși să plătească ei oalele sparte, au încasat de mai sus observații și penalizări. 

Și atunci se pune legitim întrebarea: cât de prieten ești cu șeful? Răspunsul ar fi: atât cât îți permite șeful, conștient că prea mult amestec personal îl face slab. În echipele unde șefu’ era prea de gașcă am văzut cum treaba merge tot mai prost, pentru că el nu reușea să le țină piept unora care îi exploatau slăbiciunile. Noi toți suntem dornici să fim iubiți, acceptați. Uneori asta te face submisiv însă. Submisivitatea devine periculoasă când e vorba de bani, de binele companiei și implicit de slujbele tuturor. Am mai văzut manageri prieteni cu cei de mai jos care erau conștienți că sunt duși cu preșul, dar nu știau cum să reacționeze. Politețea, lipsa asertivității îi bloca. Explodau ocazional, se enervau de-a dreptul, și apoi se chinuiau zile întregi de remușcare. 

Suntem departe de a avea o cultură organizațională a meritocrației în multe din grupurile de lucru românești, mari sau mici, fie ele la nivel corporatist sau de dugheană. Ne angajăm prietenii, rudele acolo unde putem. Avem, profesional vorbind, multe structuri de clan. Vedem asta în politica cea de mai sus (câte rude și prieteni avea Ponta în posturi cheie, de pildă?) sau la orice magazin de cartier unde o vezi pe cumnata patronului că face contabilitate (deși ea poate că e învățătoare). 

Dacă citiți „Evgheniți, ciocoi, mojici“ a Constanței Vintilă-Ghițulescu, minunat istoric al mentalităților, vedeți că dintotdeauna în Țările Române clanul era și grup de lucru. Primarul boteza copilul vechilului, vechilul își punea cumnatul arendaș etc. Relația personală întărește relația de lucru...

Oare? Azi, în mediile de lucru complexe în care evoluăm, rolurile ar trebui să fie mai clar precizate din capul locului. Un manager fragilizat de o prietenie nelalocul ei este manipulabil și poate scăpa frâiele. Pe termen lung, compania pierde. Nu va fi în stare să administreze o critică atunci când ea se impune, pentru că se simte vinovat. Atent mai mult la emoțiile celor din jur decât la performanță, va ceda la cea mai mică presiune și va suferi de stres prelungit. De partea cealaltă, subalternii nu vor înțelege care e logica relațiilor din companie, cine de ce primește atenția șefului mai mult, vor intra într-o cursă pentru favoruri sau vor fi frustrați că X și Y sunt prietenii și favoriții directorului. Vor bârfi pe la colțuri că X are salariu mare pentru că așa și pe dincolo cu șeful etc. Prea marele amestec de relații personale nu e semn de sănătate organizațională. Nu spune nimeni ca e mai bine să stea toată lumea încruntată și să nu vorbească decât de ROI și marketing, dar nici rolurile tulburi nu sunt OK. Cum mi-a spus mie un șef de-al meu franțuz, „garder la bonne distance“!

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Simplu si la obiect a spus-o Caragiale in schite, ".....aici nu sunt Domnul Popescu , aici sunt Domnul sef". In realitate incidentul este inregistrat in "dosarul angajatului" pentru ca in final conteaza la eventuala restructurare. Damage controlul este executat de sef spre binele companiei si nu a angajatului.
    • Like 1
  • Un manager de departament (de ex) , functioneaza conform regulamentului companiei(policy). Este evident ca intr-o situatie conflictuala trebuie sa se analizeze situatia numai prin prisma regulamentului.Seful direct este cel care instruieste personalul din subordine cum sa comunice cu clientii , urmareste si intervine daca-i cazul. Exista situatii in care daca nu se mai poate face nimic , renunti la client , pentru ca daca dai afara un angajat , clientul tot agresiv ramine.Dar inca o data, decizia trebuie luata numai in interesul companiei . Ambii, atit lucratorul cit si managerul , daca sunt prieteni ,trebuie sa stie ca au nevoie de servici , deci intr-o asemenea situatie , prietenia este separata de servici . Pentru rezolvarea unui asemenea caz,trebuie sa mearga amindoua la seful lor ierarhic.El o sa decida , o sa afle daca clientul cu pricina are aceiasi atitudine agresiva cu toate , daca o muta la alt departament etc .Daca concediezi un angajat , trebuie sa stii ca pierzi un om pregatit , de care ai nevoie . Dupa decizia lui , vad ele ce fac cu prietenia.Daca nu mai exista sef ierarhic deasupra, chestia este extrem de simpla , ori de cite ori s-ar repeta. Ori renunta la client ori isi concediaza prietena si ii ofera o compensatie materiala. Amindoua trebuiau sa stie asta de la bun inceput.
    • Like 0
  • Poate ar fi de mentionat si tipul de conflict aparut, ce anume a determinat-o pe clienta sa-si iasa din pepeni? Exista clienti care considera ca daca comanda un serviciu si deci ei platesc pot sa-si permita orice, sau exista angajati care daca se considera amic cu seful isi permit sa actioneze mai lejer pe ideea ca seful e acolo sa-i protejeze. Cand este evaluata situatia si se clarifica cine/ce a provocat scandalul se depistaza si cauza. Un sef ramane impartial in astfel de situatii, ca un magistrat, detasat de parerile subiective proprii sau ale celor din jur.
    Consider ca Maria din exemplul de mai sus a demonstrat imaturitate prin presiunea de a pretinde sefei sa fie ´´pedepsit´´ clientul, doar din simplul motiv ca ele sunt amice, fara sa ceara sa se analizeze cauza problemei si de ce s-a ajuns acolo.
    Multi sublterni cauta simpatia sefilor datorita temerilor si dorintelor de a fi protejati daca comit erori, ceea ce defapt demonstreaza imaturitate si lipsa increderii in fortele proprii precum si fuga de responsabilitate in caz de erori. Toti trebuie sa ne intelegem si sa ne asumam greselle fie ca suntem clienti, sefi, subalterni sau prieteni.
    • Like 0
  • Chestia cu Ponta miroase a politica si nu da bine in editorial.Asa putem spune si de Basescu, si etc.Mai bine fara nume.Pentru ca inseamna ca nu-l suportati pe Ponta.
    • Like 0
  • E departe de adevar acest articol, si merge pe aceeasi mentalitate comunista - sefu' tre' sa puna biciul pe subalterni. Daca ala e genul de companie in care autoarea doreste sa lucreze, este decizia ei. Exista insa si alt mod de functionare. Poti avea autoritate prin respect, nu prin frica. Si atunci cand ai o relatie apropiata de colegii tai, inseamna ca vor avea incredere in tine, inseamna ca vor veni la tine cu probleme pe care altfel poate le-ar ascunde, si vor fi deschisi.

    Ce ii scapa autoarei, si majoritatii "sefilor" din spatiul carpato-danubiano-pontic, este ca raspunderea profesionala merge in ambele directii - si in sus, si in jos. Daca esti "sef", ai o raspundere si fata de oamenii tai, nu doar fata de superiorii ierarhici. Ana-sefa nu ar trebui sa isi lase oamenii sa fie agresati verbal, punct. E responsabila pentru ei. Ma indoiesc ca in fisa postului Mariei e specificat ca trebuie sa indure asaltul verbal al clientilor. Nu e treaba ei. Este insa treaba Anei sa se asigure ca incidentul nu se va mai repeta.

    Daca e sa o luam pe anecdotice, am fost si eu sef. Nu m-am numit sef, nu m-am crezut superior colegilor mei, eram pur si simplu un angajat ca si ei, cu alte responsabilitati, care includ si buna functionare a departamentului si bunastarea oamenilor de "sub" mine. Si da, cu o parte din ei chiar sunt prieten apropiat. Si a mers fara probleme. In parte, a ajutat familiaritatea, faptul ca ii cunosteam pe acesti oameni si le cunosteam caracterul si modul in care isi faceau treaba si etc. Am fost transparent cu ei, si stiind problemele cu care se confrunta in cadrul companiei, am luat si eu acele probleme si le-am dat mai sus. Unele din ele s-au rezolvat, unele nu, insa am fost la fel de deschis cu ei si le-am explicat ce s-a putut rezolva si ce nu. Am functionat ca o masinarie unsa, tocmai pentru ca nu m-am pus deasupra lor si am acceptat si raspunderea mea fata de ei. Nu le-am cerut niciodata sa faca ore suplimentare sau alte chestii dincolo de fisa postului. Nu am "pus biciul" pe ei, cum mi s-a cerut, de fapt, de cineva din ierarhia superioara. Si totusi acel departament a fost, si inca este, unul din cele mai eficiente din tara.

    E usor sa aplici autoritatea bazata pe frica. E mai greu sa mergi pe partea ailalta. Sa iti intelegi oamenii, sa nu te simti superior, asa cum iti sufla ego-ul in creier, sa fii diplomat, sa faci compromisurile care trebuie, sa creezi un mediu de lucru relaxat si eficient si etc. E mai greu, si d-aia nu se face.

    And that's why we can't have nice things.
    • Like 6
  • Nu cred ca nu poate exista si prietenie si ierarhie in acelasi timp. Prietenia inseamna si respect. Prin urmare, daca este reala subalterna nu ii va cere prietenei ei sa aleaga intre cariera si "onoarea ei nereperata". In acelasi timp si "sefa" va trebui sa stabileasca care sunt limitele intre a tine un client si a multumi un angajat..
    • Like 2
  • mie mi se pare ca, prietena sau nu cu subalterna, sefa trebuia sa aiba o atitudine ferma impotriva unui client cu comportament abuziv (indiferent citi bani ar aduce firmei!) - cred ca orice sef considera ca un client poate spala pe jos cu angajatii, este o persoana servila si, probabil si cu alte tare de caracter si oricind va fi capabil sa tradeze firma pt un interes al sau!
    • Like 2
  • "Ioana este agresată verbal de o clientă - șefa trebuie să o pună la punct pe clientă" - asa ceva nu exista, iar daca apare, Ioana trebuie mutata in alt departament. daca "sefa" incearca "să o pună la punct pe clientă", sefa va fi data afara ! sa ne intelegem, o afacere nu este o societate de facere de bine, un club sau o activitate gen 5 o'clock. afacerea se bazeaza pe relatia client-marfa-vanzator, indiferent de client, vanzatorul trebuie sa gaseasca marfa pentru acesta conform devizei : daca vinzi aspiratoare si frigidere pentru eschimosi poti lucra si pentru mine :)
    • Like 1
  • Frumos articolul, tema este chiar interesanta.
    Cel mai greu echilibru pentru un conducator: sa fii empatic si uman, dar in acelasi timp sa-ti faci treaba si sa 'conduci' oamenii catre obiectivele stabilite de altii (pentru care te-au angajat si esti platit, adica ai o obligatie legala si morala, in acelasi timp, de vreme ce ai semnat contractul).
    Cred ca ar fi util ca "If" a lui Kipling sa devina subiect de dezbatere in scoala. Fiecare vers are ceva de spus, o valoare care ar trebui (re-) instituita...
    Care este parerea voastra?
    • Like 0
  • Valentin check icon
    N-am inteles niciodata de ce nu se face diferenta dintre sef si persoana care are o idee si porneste o afacere. In lumea filmului producatorul - omul cu banii - nu este una si acelasi lucru cu regizorul, adica cel care se afla la carma filmului. Daca eu inventez biscuitii cu crema de salata si fondez o companie nu inseamna ca trebuie sa fiu obligatoriu si managerul ei. Oricum voi avea actiuni, deci nu se pune problema banilor. Mai ales daca esti bun in ceea ce faci - un programator bun, un designer bun - mi se pare aiurea sa-ti mai adaugi si meseria de manager, care in final e tot o meserie. Exista destui manageri pe piata pe care ii poti angaja. Nu e o garantie ca nu-ti vor da cu compania de gard, dar nu ai vreo garantie ca nu vei face tu acest lucru, si chiar mai rau decat un manager. Fiecare ar trebui sa intre pe felia pe care sta cel mai bine. Un manager e o persoana antrenata si educata in acest scop. E ca un medic, e "confectionat" pentru scopul respectiv.
    • Like 1
    • @ Valentin
      persoana care porneste afacerea este posibil sa aibe "fler" in afaceri, dar organizarea comanda-aprovizionare-stocare-vanzare si conducerea oamenilor in activitatea lor sunt alte 2 chestiuni care tin de "fler", tot asa cum un om de stinta cu 3 facultati sa nu poata sa explice unui copil tabla inmultirii :) evident cunosc faptul ca un contabil devine sambata mecanic, joi bucatar, marti amant si duminica specialist in gratare :) si daca suna telefonul poate da consultatii juridica, la ori ce ora :)
      • Like 0


Îți recomandăm

iancu guda - andreearosca.ro

Iancu trăiește printre cifre. Biroul lui e mic și „decorat” cu o grămadă de lucruri care reflectă și preocupările, și pasiunile, și munca lui: pe un perete e un tricou semnat al echipei Viitorul Constanța și alte memorabilia legate de clubul creat de Gheorghe Hagi. Fotbalul e una dintre pasiunile lui Iancu, alături de înot.

Citește mai mult

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult