Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

O lumină de Paște: „Mi-am dorit o familie mare, dar n-am avut timp. Acum uite că am”

Doamna Anca

Azi am cunoscut un om bun.

Doamna Anca se îngrijește de cei cinci copii care s-au mutat în căsuța Hope and Homes for Children (HHC e un ONG care vrea să desființeze orfelinatele clasice și să le înlocuiască cu locuințe de tip familial). Este sufletul casei, râde tot timpul. „Mi-am dorit o familie mare, dar n-am avut timp. Acum uite că am”.

Când am ajuns, trebăluia în bucătărie, pregătind friptura pentru diseară. „Auziți, în meniu azi era spanac. Cum să le dau spanac de Paști?!”

La un moment dat, au venit în vizită la ea trei băieți dintr-o casă de copii în care lucrase acum un an. L-a smotocit pe fiecare: „Ionuț, pune mâna și citește zilnic!”

Lucrează de 5 ani în sistemul de protecție a copilului și spune că-și iubește meseria, pentru că-i iubește pe copii. Este în anul doi la Facultatea de Asistență Socială. Râde: „O babă ca mine studentă, ați mai văzut așa ceva?!”

Copilul ei de suflet este Liviu, care tocmai a făcut 19 ani și care stă acum într-un alt centru, unul pentru adulți. „Liviu este imobilizat într-un scaun cu rotile, își poate mișca doar mâinile, și pe alea doar de la cot”. Cu Liviu a descoperit însă viața intensă: a mers la toate concertele lui Dorian Popa, pe care puștiul îl adoră. „N-am ratat nimic, am fost odată și-n Bamboo, am plecat la ora trei”. „Păi cum ați mers în Bamboo?!” O întreb cu mirare. „Cu taxiul”, îmi răspunde candid. Pentru a-l duce pe Liviu peste tot unde acesta și-a dorit s-a certat cu taximetriști și șoferi de autobuz „care nu voiau să lase rampa”, a făcut slalom printre mașini parcate pe trotuare și a urcat scări nesfârșite de bloc. „Odată l-am dus acasă la mine, am luat pizza, ne-am jucat cu cățelul, i-am dat și un pahar de vin. I-am mulțumit atunci pentru lecția de viață pe care mi-a dat-o. Pentru că eu am învățat multe de la Liviu despre ce înseamnă viața. Noi spunem că avem greutăți, că e viața grea, dar nu știm ce înseamnă de fapt o viață grea”.

Doamna Anca și cu mine vă spunem că „Hristos a înviat!”


Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Adevarat a inviat. Faptul ca exista celule specializate in tot acest organism, care este suvoiul uman, care-se dedica timpul vietii lor sa-i ajute pe cei fara putere sau in suferinta, e o dovada ca stafeta simbol a invierii lui Hristos a mers mai departe ca o faclie vie ce nu va pieri niciodata...
    • Like 2
  • Dacă ținem seama că recunoștința e floare rară, doamna are, totuși, și satisfacții. E drept, din partea unor vitregiți ai sorții - pe care i-a ajutat să reziste greutăților. Altminteri, mai rar se întâmplă să primești mulțumirile unora care au ajuns prea bine ca să-și mai amintească și de alții.
    • Like 0
  • HHC pentru copii engleziti?Furculisionul coanei Chirita a fost inlocuit de furculisan!
    • Like 0
    • @ Arthur Chivulescu
      HHC este o fundatie globala, infiintat in Marea Britanie in 1994. De aici si numele in engleza. Pe site-ul lor de altfel scrie istoria fundatiei, asa ca daca ati fi fost si curios, nu numai critic, ati fi cautat si ati fi gasit. Sigur, numele s-ar fi putut si traduce (de exemplu ca la Armata Salvarii, daca ati auzit de asta, tot o fundatie britanica este, si inca una foarte cunoscuta, Salvation Army), dar cred ca asta conteaza mai putin, cat conteaza ce se face acolo si faptul ca niste copii defavorizati beneficiaza si ei de un camin si de grija din partea unor oameni de bine.
      • Like 1


Îți recomandăm

Studenți la calculator

Din când în când mai schimb vorbe la o cafea, la sfârșit de săptămână, cu studenții sau foștii studenți cu care am lucrat în diverse momente ale vieții. Fac asta de ani de zile și încă îmi face plăcere. La început, când încercam să ne cunoaștem mai bine, eram convinsă că stăpânesc bine limba română. Aveam impresia că știu nuanțe, subtexte, ritmuri. Până într-o zi, acum câțiva ani, când unul dintre ei a spus: „Mamăăă, ce vibe soft are mesajul ăsta, dar totuși e on point.” Și-atunci am realizat că trebuie să mai învăț.

Citește mai mult

Fady Fady Chreih | Reginamaria.ro

De la etajul 17 al unei clădiri emblematice din Nordul Bucureștiului, orașul pare mai verde și mai ordonat. Fady Chreih, CEO-ul Rețelei private de sănătate Regina Maria, îmi povestește, într-un interviu pentru platforma republica.ro, despre cum s-a transformat o afacere locală lansată în toamna lui 1995 într-un motor al unei schimbări culturale- a redefinit ce înseamnă să fii pacient, medic și angajator într-o Românie care se caută încă pe sine și face eforturi să găsească răspunsuri la întrebări dificile în istoria sa de după 1990. În 20230, Regina Maria vizează afaceri de 1 miliard de euro, dublu față de astăzi.

Citește mai mult

politician - Foto: Mihajlo Maricic / Panthermedia / Profimedia

O funcție atât de importantă, cum este cea de prim-ministru, este ocupată de o persoană care este numită oficial de președintele României, în principiu la propunerea partidelor politice reprezentate în Parlament. Spun în principiu, deoarece o persoană din zona non politică ar putea fi numită de președintele țării și eventual votată de partidele reprezentate în Parlament. Foto: Profimedia

Citește mai mult

fermierul din Sânbenedic

Într‑o Românie în care încă ne mai întrebăm cum rămâne cu agricultura noastră, poveştile oamenilor care se încăpăţânează să construiască ceva aici, la noi acasă, capătă valoare. La Republica am tot scris despre antreprenori, despre profesori, despre doctori, despre tineri plecaţi şi întorşi, încercând să arătăm că se poate. E și cazul lui Adi Lupean, ne arată tuturor că se poate.

Citește mai mult