Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

O lumină de Paște: „Mi-am dorit o familie mare, dar n-am avut timp. Acum uite că am”

Doamna Anca

Azi am cunoscut un om bun.

Doamna Anca se îngrijește de cei cinci copii care s-au mutat în căsuța Hope and Homes for Children (HHC e un ONG care vrea să desființeze orfelinatele clasice și să le înlocuiască cu locuințe de tip familial). Este sufletul casei, râde tot timpul. „Mi-am dorit o familie mare, dar n-am avut timp. Acum uite că am”.

Când am ajuns, trebăluia în bucătărie, pregătind friptura pentru diseară. „Auziți, în meniu azi era spanac. Cum să le dau spanac de Paști?!”

La un moment dat, au venit în vizită la ea trei băieți dintr-o casă de copii în care lucrase acum un an. L-a smotocit pe fiecare: „Ionuț, pune mâna și citește zilnic!”

Lucrează de 5 ani în sistemul de protecție a copilului și spune că-și iubește meseria, pentru că-i iubește pe copii. Este în anul doi la Facultatea de Asistență Socială. Râde: „O babă ca mine studentă, ați mai văzut așa ceva?!”

Copilul ei de suflet este Liviu, care tocmai a făcut 19 ani și care stă acum într-un alt centru, unul pentru adulți. „Liviu este imobilizat într-un scaun cu rotile, își poate mișca doar mâinile, și pe alea doar de la cot”. Cu Liviu a descoperit însă viața intensă: a mers la toate concertele lui Dorian Popa, pe care puștiul îl adoră. „N-am ratat nimic, am fost odată și-n Bamboo, am plecat la ora trei”. „Păi cum ați mers în Bamboo?!” O întreb cu mirare. „Cu taxiul”, îmi răspunde candid. Pentru a-l duce pe Liviu peste tot unde acesta și-a dorit s-a certat cu taximetriști și șoferi de autobuz „care nu voiau să lase rampa”, a făcut slalom printre mașini parcate pe trotuare și a urcat scări nesfârșite de bloc. „Odată l-am dus acasă la mine, am luat pizza, ne-am jucat cu cățelul, i-am dat și un pahar de vin. I-am mulțumit atunci pentru lecția de viață pe care mi-a dat-o. Pentru că eu am învățat multe de la Liviu despre ce înseamnă viața. Noi spunem că avem greutăți, că e viața grea, dar nu știm ce înseamnă de fapt o viață grea”.

Doamna Anca și cu mine vă spunem că „Hristos a înviat!”


Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Adevarat a inviat. Faptul ca exista celule specializate in tot acest organism, care este suvoiul uman, care-se dedica timpul vietii lor sa-i ajute pe cei fara putere sau in suferinta, e o dovada ca stafeta simbol a invierii lui Hristos a mers mai departe ca o faclie vie ce nu va pieri niciodata...
    • Like 2
  • Dacă ținem seama că recunoștința e floare rară, doamna are, totuși, și satisfacții. E drept, din partea unor vitregiți ai sorții - pe care i-a ajutat să reziste greutăților. Altminteri, mai rar se întâmplă să primești mulțumirile unora care au ajuns prea bine ca să-și mai amintească și de alții.
    • Like 0
  • HHC pentru copii engleziti?Furculisionul coanei Chirita a fost inlocuit de furculisan!
    • Like 0
    • @ Arthur Chivulescu
      HHC este o fundatie globala, infiintat in Marea Britanie in 1994. De aici si numele in engleza. Pe site-ul lor de altfel scrie istoria fundatiei, asa ca daca ati fi fost si curios, nu numai critic, ati fi cautat si ati fi gasit. Sigur, numele s-ar fi putut si traduce (de exemplu ca la Armata Salvarii, daca ati auzit de asta, tot o fundatie britanica este, si inca una foarte cunoscuta, Salvation Army), dar cred ca asta conteaza mai putin, cat conteaza ce se face acolo si faptul ca niste copii defavorizati beneficiaza si ei de un camin si de grija din partea unor oameni de bine.
      • Like 1


Îți recomandăm

blocuri - Bucuresti

Locuiesc într-un bloc de 4 etaje. Unii i-ar spune “bloc comunist”, pentru că e construit înainte de cutremurul din 1977, pe care l-am și prins, de altfel, aici. În urmă cu aproape 20 de ani, la câteva zeci de metri de blocul alăturat, tot de 4 etaje, un dezvoltator străin a construit un complex rezidențial, care include și un turn de 20 de etaje. (Foto: Inquam Photos / George Călin)

Citește mai mult

Alex Livadaru

Cu sau fără referendum propus de Nicușor Dan (altfel discutabil din punct de vedere procedural & legal)- puterea judecătorească trebuie să accepte că e nevoie să fie controlată | verificată | auditată (în sensul de ”checks & balances”) de celelalte 2 puteri (legislativă | executivă). Așa cum puterea legislativă trebuie și poate să le controleze pe celelalte două (legislativă | executivă).

Citește mai mult

Daniel van Soest - Suceava

Totuși, văd o diferență. PNL arată o anumită capacitate de autocurățire — altfel domnul Bolojan nu ar fi devenit prim-ministru. PSD, în schimb, s-a băgat în tranșee ca să lupte până la capăt, transformându-se într-un partid-zombie, pe care pare să-l mai poată îndrăgi doar un alt partid insalubru, precum AUR.(În imagine, Daniel van Soest)

Citește mai mult

Crăciun

Mă gândeam zilele trecute că anul ăsta și anul anterior au fost cei mai răi ani pe care i-am trăit eu vreodată. Și da, nu m-am născut ieri. Am prins și pandemia, și debutul invaziei din Ucraina, și joaca lui Dragnea de-a puterea, și mandatul de premier al lui Adrian Năstase. Am prins cam toate plăgile ultimelor trei decenii și jumătate, dar tot mi se pare că anul ăsta și anul trecut au fost cei mai răi ani ai vieții mele.

Citește mai mult

Revoluția

Stăteam chitiți, cu lumina stinsă, încercând să ghicim la ce distanță se trăgea. Focurile de armă se auzeau surd. Apoi, dintr-odată, o ploaie de metal a căzut peste casă. Tata ne-a apucat pe mine și pe sora mea de câte o aripă și ne-a zvârlit în pivniță. Acolo am stat o vreme, desculțe, învelite într-un preș vechi, în beciul care mirosea a varză murată, până când nu s-au mai auzit nici împușcături, nici maşini.

Citește mai mult