Ștefan, studentul intrat cu 10 la Actorie, după o viață în sărăcie cruntă și case de copii: „La 12 ani, sora mea s-a dus la Primărie și le-a zis să ne ia, că ea nu mai poate să îndure așa ceva, să nu mâncăm, să nu avem unde să ne spălăm”

Foto: Ștefan Constantin Facebook

Ștefan Chelimîndră are 19 ani și este student în anul I la Actorie, în Sibiu, unde a intrat cu nota 10. Sora lui, cu doi ani mai mare, este și ea studentă. Mai au doi frați mai mici, gemeni. Ștefan și frații săi au crescut până de curând la „casa de copii”. 

Astăzi stau într-o casă de tip familial, după ce au fost „dezinstituționalizați”, adică au fost scoși din centrele de plasament, grație eforturilor fundației Hope and Homes for Children. În casa de tip familial Ștefan și sora lui Ioana sunt copiii cei mai mari, „studenții”. Restul, o duzină de copii, sunt elevi de liceu, scoși din orfelinate și aduși împreună într-o casă unde gătesc, fac curat, își fac temele și trăiesc cât mai aproape de ideea de „familie”. O familie în care Ștefan și Ioana joacă rolul de adulți atunci când îi bat la cap pe cei mai „tineri” să învețe, ca să nu ajungă „pe sub poduri”. Pentru că, odată ce împlinesc 18 ani și ies din grija statului, mare parte dintre copiii din orfelinate ajung pe străzi și cad pradă rețelelor de trafic de carne vie. Singura șansă de a rămâne „în sistem” e să meargă la școală în continuare, la facultate sau la studii postliceale, și atunci mai pot sta în casă până la terminarea studiilor.

• Cum arată o casă de tip familial, în care stau copiii „dezinstituționalizați”. Imaginile de mai jos sunt din ultima casă din cele 113 deschise de HHC în 20 de ani. Ea se află în sectorul 4 din București

Școala a fost, de altfel, cel mai viu vis al lui Ștefan. Își amintește că la 10 ani, când îndura frigul și foamea într-un sat din polul sărăciei, visa să treacă noaptea și să ajungă odată la școală. Și să rămână acolo dacă se poate.

Povestea fraților Chelimîndră

După ce tatăl lor, singurul care aducea bani în familie, s-a sinucis, mama s-a văzut nevoită să-și ducă pruncii la un centru de plasament. I-a lăsat acolo, promițându-le că va veni să îi ia acasă, atunci când va avea cu ce să îi crească.

„Mama nu are vină, așa au fost rânduite lucrurile”, spune tânărul, maturizat devreme.

Avea doar 1 an și 8 luni când a ajuns prima oară în grija statului, în Botoșani. Pe la vârsta de 6 – 7 ani, își amintește că mama a venit și l-a luat acasă. Pe el și pe sora lui mai mare, doar. Au fost aproape o familie. Dar nu pentru mult timp. După vreo 2 ani au apărut problemele financiare.

Invitat la emisiunea „În fața ta” de la Digi24, Ștefan a povestit că, deși a crescut în plasament, case de copii, lipsit de afecțiunea unei familii adevărate, a reușit să treacă peste perioada dificilă și să ajungă „să se dezvolte”. Model i-a fost sora sa Ioana, care acum este studentă în primul an de Master la asistență socială. „A vrut să dea si ea mai departe ce a primit”, vede el.

„Eram foarte mici când ne-am despărțit de mamă. Nu a făcut-o pentru că a vrut ea asta, ci pentru că era nevoie să facă asta. Nu aș fi ajuns unde sunt azi, nu aș fi reușit să mă dezvolt cum sunt azi”, își începe tânărul povestea. 

„Acolo am avut parte de o sărăcie cum nu am întâlnit niciodată. Nu aveam cu ce să mă îmbrac, nu aveam cum să mă spăl”

Un fragment din dialogul dintre moderatori și Ștefan Chelimîndră, din emisiunea de la Digi24:

- Nu a putut să vă țină după moartea tatălui?

- Singurul care aducea venituri era tata. Mama se ocupa doar de îngrijirea noastră. Când tata s-a sinucis, mama nu a mai putut să ne întrețină pe toți 4. A decis că va fi mai bine pentru noi dacă ne duce într-un centru de plasament. Ea făcându-și speranțe că ne va scoate pe noi când va fi mai bine și o să fie bine, o să fim din nou toți.

- V-a spus asta?

- Da, chiar a venit, când eu aveam 6 - 7 ani, cred. M-a luat pe mine și pe sora mai mare, Ioana. Pe ceilalți 2 frați gemeni nu a putut, nu i s-a permis, pentru că erau prea mici.

- Ce muncea mama atunci?

- Unde apuca. Nu avea job stabil.

Ulterior, mama a plecat în Italia, la muncă, iar Ștefan și sora sa Ioana au rămas în grija unei familii, căreia femeia îi trimitea bani lunar, să aibă grijă de copii. 

Tânărul își amintește că ulterior au ajuns la părinții „noului tată”, însă acolo au trăit într-o sărăcie cruntă: fără apă curentă, fără încălțăminte - „am fost nevoit să merg la școală cu pantofii bătrâni ai bunicii „vitrege”. În cele din urmă, sora sa, care atunci avea 12 ani, l-a luat și împreună au mers la primărie, cerând să fie duși din nou la centrul de plasament.

„Viața în acea familie nu a fost foarte bună. Și așa am ajuns să o sun pe mama, să îi spun că eu nu mai pot să stau acolo. Au fost niște evenimente crunte. Ne-a luat de acolo și mama a încercat să își refacă viața. După ce ne-a luat din acea familie, am fost practic duși în județul Bacău, la părinții noului tată, între ghilimele spus. Acolo am avut parte de o sărăcie cum nu am întâlnit niciodată. A fost o perioadă chiar foarte grea, nu aveam cu ce să mă îmbrac, nu aveam cum să mă spăl, n-aveam unde să mă spăl. Am fost nevoit să merg la școală cu pantofii bătrâni ai bunicii „vitrege”. Sora mea a decis că e mai bine să mergem într-un centru de plasament. Nu, mama nu ar fi vrut niciodată asta. Sora mea avea 12 ani atunci.

Sora mea s-a dus la primărie, nu era foarte departe de locul unde stăteam, și a spus că nu se mai poate, a spus că ea nu mai poate să îndure așa ceva, să nu mâncăm, să nu avem unde să ne spălăm....(Sora ta, la 12 ani). Da. La 12 ani. Și așa am ajuns în centrul de plasament din Bacău”, a continuat povestea sa Ștefan Chelimîndră.

„Povestea lui Ștefan nu e un caz rar”

Ștefan Dărăbuș, director Hope & Homes for Children România, fundație care a pus acum un an și jumătate, la dispoziția unor tineri, între care și Ștefan Chelimîndră, o locuință în care aceștia pot sta în condiții civilizate, a declarat la emisiunea „În fața ta” de la Digi24 că povestea tânărului este una extrem de des întâlnită de către cei ce lucrează în domeniul protecției copiilor din familii vulnerabile.

„Colegii vin cu astfel de povești în fiecare zi. Pentru noi, oamenii tipici care avem o locuință, ne e bine, pare să fie un caz rar. Nu e un caz rar. Faptul că în România la ora actuală sunt un milion de oameni care locuiesc în comunități izolate, fără locuințe, în așa-zise pungi de sărăcie, unde se află câteva sute de mii de copii ce nu au acces la apă curentă, la electricitate, la niciun fel de infrastructură, la încălzire, este o realitate cu care noi trăim în fiecare zi. Sunt copii ce dorm în noroi, sunt copii ce se nasc în colibe, ajutați de prietenele sau vecinele acelor mame. Aceștia sunt cei mai săraci între cei mai săraci.  

Povestea lui Ștefan nici nu e una din acest film. Pe lângă el mai sunt alții care o duc extrem de greu. Din cei 3,7 milioane de copii din România, la ora actuală 1 din 3 copii trăiesc în astfel de condiții, în condițiile în care trecem printr-o criză demografică fără precendent și știm că până în 2050 o să rămânem vreo 16 milioane din 20 de milioane, cât suntem azi. În loc să avem grijă de copiii pe care îi avem, ne batem joc și îi lăsăm să moară de foame, de frig și să nu aibă unde locui”, a punctat Ștefan Dărăbuș. Dărăbuș spune că cel putin 80% dintre părinții care ajung în situația să fie rupți de copiii lor ”nu o fac pentru că aleg ei, ci o fac pentru că nu au altă cale.” 

Emisiunea „În fața ta”, de la Digi24, moderată de Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu, poate fi urmărită sâmbăta și duminica, de la ora 14.00.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp