O luptă prea mare pentru un singur om. „De multe ori, pacientul refuză să vină la medic, dar cineva din familie aude că tușește noaptea sau îl vede că nu mănâncă”

Foto: Profimedia Images

Atunci când sunt diagnosticați cu o afecțiune oncologică, mulți oameni aud îndemnul de a fi puternici, de a lupta cu boala și de a o învinge. În realitate însă, lupta aceasta este întotdeauna prea mare pentru un singur om, iar succesul depinde de numărul și puterea aliaților și de calitatea și disponibilitatea resurselor. Depinde de accesul rapid la medici buni și la investigații medicale, depinde de accesul la teste genetice și tratamente moderne, depinde de familie și depinde de câtă susținere au membri familiei, pe care boala omului pe care îl iubesc îi secătuiește din punct de vedere emoțional și financiar. Dintre toate tipurile de afecțiuni oncologice, cancerul bronho-pulmonar provoacă cele mai multe decese, o arată date citate de Comisia Europeană. În cazul unui astfel de diagnostic, întârzierile au costuri incalculabile. Dr. Laurenția Galeș, medic primar oncolog și conferențiar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, descrie factorii care influențează cel mai mult supraviețuirea: diagnosticarea timpurie, accesul la servicii medicale de top și tratamente de ultimă generație, dar și calitatea mediului de viață.

 „Accesul la servicii medicale de bună calitate influențează decisiv evoluția pacienților cu cancer în general și pe a celor cu cancer bronho-pulmonar, în special. Problema este că timpul de la apariția simptomelor până la un diagnostic de certitudine, dar și până la inițierea terapiei este mult prelungit în România. În multe zone ale țării, accesul pacienților la metode de investigație (bronhoscopie, CT, PET-CT, teste genetice), este dificil, iar cazul ajunge cu greu să fie discutat în comisie multidisciplinară (Tumor Board). Totodată, în lipsa sprijinului familial, prezența sau absența personalului de suport influențează la rândul său supraviețuirea”, explică medicul.

„Noile terapii au adus supraviețuirea la valori nemaiîntâlnite”

În ultimii ani, speranța de viață a pacienților cu cancer bronho-pulmonar a început să crească, odată cu progresele în domeniul medicinei. „Depistarea în stadii incipiente, operabile, și tratamentele adjuvante au permis supraviețuirea de lungă durată. Noile terapii au adus supraviețuirea la valori nemaiîntâlnite, chiar și în stadii metastatice, pentru o parte dintre pacienți. Însă nu putem încă selecta foarte bine categoriile de pacienți care beneficiază maximal de un tratament sau altul”, spune Laurenția Galeș.

În acest context, atenția la semnalele pe care le dă corpul și diagnosticarea la timp a acestei afecțiuni are un impact semnificativ în evoluția bolii. 

Recent, Societatea Română de Pneumologie (SRP), alături de Societatea Română de Radioterapie (SRR), Societatea Română de Radioterapie și Oncologie Medicală (SRROM), Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF), Asociația Medicilor de Familie București-Ilfov (AMF-B), Societatea Națională de Oncologie Medicală din România (SNOMR), Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), cu sprijinul Bristol Myers Squibb, au lansat campania Ascultă-ți tusea!, un proiect pilot de conștientizare privind cancerul bronho-pulmonar în rândul publicului general.

Poluarea cu particule PM 2.5, asociată cu riscul de cancer bronho-pulmonar

Fumatul, expunerea la substanțe toxice și poluarea sunt factori de risc pentru cancerul bronho-pulmonar. „Poluarea cu așa numitele particule PM 2.5 a fost deja dovedită în studii recent prezentate ca fiind implicată în apariția cancerului pulmonar”, spune Laurenția Galeș. Deși riscul de cancer crește odată cu vârsta, el există, deși într-un procent mic, și la tineri. „Din cele aproximativ 2,2 milioane de cazuri noi de cancer pulmonar diagnosticate anual la nivel mondial, aproximativ 22.800 apar la categoria de vârstă 25-35 ani. Cu toate că este relativ rar la această categorie de vârstă, riscul de a dezvolta cancer pulmonar nu este zero. Ce este cu adevărat important pentru această categorie de vârstă este renunțarea la fumat, având în vedere faptul că, odată ce se renunță la fumat la vârste mai înaintate este necesar un timp lung (15-20 ani) pentru ca riscul de cancer să devină apropiat de cel al nefumătorilor”, explică medicul.

Fumatul pentru perioade lungi de timp îi face pe mulți fumători să dezvolte o tuse cronică, de obicei matinală. Orice tuse prelungită, tusea asociată cu oboseală sau scădere în greutate sau, și, mai grav, sânge în spută ar trebui să fie semnale de alarmă.

Medicul de familie, primul pas spre diagnostic

Primul pas în diagnosticarea unei probleme grave de sănătate este o consultație la medicul de famile, explică Sorina Pop, medic primar specializat în medicină de familie. Ea le recomandă și celor care se cred sănătoși să vină la consultație cel puțin o dată pe an, mai ales că rețeaua medicilor de familie este una extinsă. „Chiar aparent sănătos fiind, dacă vii la medicul de familie, beneficiezi de o anamneză, un interviu cum îi zicem, un examen clinic, atât cât poate medicul cu stetoscopul. Sunt identificați anumiți factori de risc ți se pot recomanda niște investigații oarecum din timp. Și ar putea unele boli ascunse să fie identificate. O boală importantă, care rămâne mult sub-diagnosticată este cancerul bronho-pulmonar”, spune dr. Pop.

Semnale de alarmă

În opinia ei, există trei tipuri de simptome. „Sunt în primul rând simptome din partea aparatului respirator: orice tuse care trenează mai mult de săptămână, indiferent că e cu expectorație sau fără; o oboseală la mers, o lipsă de aer sau o dificultate cât de mică de a respira; pneumoniile repetate fără o cauză evidentă. Și nu în ultimul rând, de fapt este primul semn de alarmă care trimite pacientul la medic - sângele în expectorație, în spută. A doua categorie de simptome sunt cele generale: un pacient care, fără o cauză evidentă, scade în greutate, obosește mai mult ca înainte, face subfebrilități, transpiră mai abundent, mai ales pe timpul nopții, este palid, astenic e important să se prezinte la medic pentru a evalua aceste semne generale, care spun că se întâmplă ceva rău în organism. Și în al treilea rând anumite simptome indirecte, datorate compresiei realizate de posibila masă tumorală. Și aș spune aici: dacă pacientul răgușește fără motiv, dacă acea răgușeală se menține timp îndelungat, dacă are dificultăți la înghițire, dacă se aud zgomote anormale în timpul respirației, precum un șuierat. Uneori poate să fie o boală banală, un astm bronșic, dar alteori poarte să ascundă o boală mai severă. Și alte semne, cum ar fi dureri osoase sau durere în orice altă parte a corpului, în special în zona toracică impun prezența la medic”, atrage atenția Sorina Pop.

În funcție de simptome, medicul de familie îi recomandă pacientului să facă analize de sânge și cel puțin o radiografie pulmonară. Dacă medicul radiolog are suspiciuni, pacientului îi este recomandată o tomografie computerizată. Următorul pas în procesul de confirmare a diagnosticului este o bronhoscopie, efectuată de medicul pneumolog care recoltează probe biologice, ce trebuie analize apoi de laborator. În cazul în care se confirmă diagnosticul de cancer, pacientul este trimis la medicul oncolog.

„Pacientul este debusolat uneori chiar și într-un centru universitar. Și se trezește că este trimis de noi spre un pneumolog, dar nu-l găsește”

Așa arată pe scurt traseul, însă de cele mai multe ori în România drumul este lung și anevoios. „Pacientul este debusolat uneori chiar și într-un centru universitar. Și se trezește că este trimis de noi spre un pneumolog, dar nu-l găsește. Sau programarea este foarte târzie. Sau există aceste policlinici, care au contract cu casa de asigurări, unde pacientul ar trebui să fie primit, dar pacientul nu știe care sunt acestea”, spune Sorina Pop. Ea cred că un sistem în care medicul de familie să poată face direct programare pacientului la pneumolog ar grăbi întregul proces. „Am câștiga și timp, am putea colabora direct, l-am putea trimite pe pacient țintit. Eu sunt dispusă ca medic de familie să fac acea programare când pacientul este la mine în cabinet, dar acest sistem informatic trebuie să fie conectat între toți medicii”.

În întregul parcurs, de la inițierea unor investigații medicale până la diagnostic și tratament, rolul familiei este imens. „În primul rând, rolul familiei ca suport înainte ca boala să fie confirmată. De multe ori, pacientul refuză să vină la medic, dar cineva din familie aude că tușește noaptea sau îl vede că nu mănâncă. Iarăși familia, în întregime, trebuie să participe la acele ședințe de renunțare la fumat, de recomandare a unui stil de viață sănătos. După ce boala a fost depistată și când pacientul intră într-un tratament de specialitate oncologic - chimioterapic, radioterapic, familia îl însoțește la tratament. Iar când resursele terapeutice nu mai există pentru el, pacientul intră în îngrijirea paliativă, unde medicul de familie are un rol deosebit, iar unul dintre membrii familiei preia rolul de îngrijitor principal”, spune Sorina Pop. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp