O mostră de jeg din analele Parlamentului

Aveam vreo şapte – opt ani, nişte zeci de centimetri care se chinuiau să încropească un metru şi-un pic şi o claie de păr mai mare decât mine, pe care învăţătoarea se chinuia în zadar să o pieptene. Dar eu nu vedeam că abia ajungeam cu nasul la catedră şi că, atunci când era vântul mai puternic, mă matura doi paşi în spate – eu aveam impresia despre mine că sunt Xena, Prinţesa Războinică, aşa că îmi confecţionasem un fel de bumerang şi învăţasem să imit la perfecţie chiuitul de luptă al Xenei. Tropăiam pe holurile şcolii chiuind, în căutare de răufăcători pe care să îi pun pe fugă, ba chiar îmi convinsesem o prietenă să fie ea Gabrielle, partenera blondă a Xenei. Nu ştiu dacă era din cauza bumerangului, a chiuitului sau a limbii ascuţite menite să compenseze faptul că abia ajungeam la catedră, dar şi colegii mei intraseră în jocul ăsta şi, de fiecare dată când se întâmpla o nedreptate în pauze, mă chemau să fac ordine şi să îi pun la punct pe nelegiuiţi.

Dintr-un spirit galant incipient, unii băieţi din clasa mea se prefăceau că le e frică de mine şi de mişcările mele de luptă învăţate de la Xena, iar mie mi-a fost foarte uşor să cred asta, pentru că îmi doream să fiu precum idolul meu. Mirajul ăsta a durat până într-o zi când antieroul meu, un băiat aproape de ori mai înalt decât mine care îşi perfecţionase o mişcare de luptă rotativă, cu braţele întinse şi pumnii strânşi, m-a prins într-o pauză şi mi-a cărat o porţie sănătoasă de pumni şi picioare. Când a intrat învăţătoarea în clasă şi eu m-am aşezat în bancă, o colegă a sărit să-i spună ce se întâmplase. Eu am susţinut că nu e adevărat, că nu m-a bătut nimeni, deşi aveam sorţuleţul rupt, faţa roşie şi urme de bocanc pe uniformă. Primisem bătaie, dar ce mă durea cel mai tare era ruşinea de a fi fost bătută. Şi, într-adevăr, în următoarea pauză se dusese vestea în toată şcoala că Gigel o bătuse pe Ruxandra. De atunci nu m-am mai crezut Xena, mi-am aruncat bumerangul la gunoi, am uitat chiuitul şi mi-am păstrat doar limba ascuţită. Însă ruşinea pe care am simţit-o nu am uitat-o niciodată. Iar el? La el se uitau colegii cu admiraţie şi teamă, era „ăla care a bătut-o pe Ruxandra”. 

Derulez anii şi sunt în liceu acum, clasa a noua, şi se întâmplă botezul bobocilor. Botezul ăsta e blând cu fetele, suntem stropite cu apă în curtea şcolii şi râdem. Cu băieţii e altă poveste. Colegii mei sunt bătuţi de colegii mai mari, puşi să îngenuncheze în praful podelelor, să pupe pantofi, să intoneze imnul României în patru labe, să mănânce cornuri unse cu scuipat. Primesc câte o palmă de la fiecare dintre membrii grupului de „botezători”. Primesc pumni în ficat, în stomac, în spate. Iar toate astea ei le acceptă cuminţi şi nu ripostează, pentru că handralăii de a 12-a sunt mulţi, iar când unul a vrut să riposteze odată, l-au trântit şi l-au călcat în picioare, la propriu. La finalul partidei de botez, colegul se aşază în bancă. Pe la profesori ajunge vorba despre incident, dar el neagă totul. Primise pumni şi picioare, dar cel mai tare îl durea ruşinea de a fi fost „botezat”. Şi, într-adevăr, în următoarea pauză deja circulau prin liceu legendele despre cum a fost botezat elevul Ionescu de către gaşca lui Popescu.

Şi pe urmă se mai întâmplă nişte luni, se mai formează nişte cupluri, iar unele dintre ele se despart în insulte şi/sau bătăi pe holurile liceului, urmate de bârfa că Andreea „şi-a luat-o” de la Andrei sau că pe Alexandru „l-a făcut de râs” Alexandra. Şi, dacă am avea un grafic al popularităţii, după fiecare astfel de incident, am vedea cum procentele atacaţilor scad vertiginos, odată cu creşterea celor ale atacatorilor. Pentru că cei din prima categorie sunt aia care „şi-au furat-o”, iar cei din a două sunt aia care „au dat-o”. Şi nimănui nu îi plac loser-ii.

Mai trec nişte ani, ajungem la facultate şi ne reinventăm, că aici nu ne ştie nimeni, nu ne botează şi nu ne bate nimeni. Dar nu prea ne iese partea cu reinventatul.

Pentru că unul dintre Gigei e Mirel Palada şi iată-l cum îi cară pumni lui Goţiu, live pe micile ecrane, ca un veritabil karatist. Şi pe urmă, în mica noastră bulă de copii care s-au crezut Xena, au primit botezul sau au fost umiliţi pe holurile şcolii, Palada e vinovat. Dar în bula mare deja circulă bârfa ca Goţiu „şi-a luat omoru’” de la Palada, bărbat bine şi verde al Patriei. Degeaba aşteptăm nişte scuze publice şi nişte cenuşă în cap, ele nu vor veni niciodată pentru că Palada e „şmecherul”, iar Goţiu „mămăliga”. Ce nevoie are şmecherul să-şi ceară scuze de la o mămăligă?

Apoi, tot pe micile ecrane, îl vedem şi pe Theodor Paleologu. Persoană publică, cultă şi cu studii, un formator de opinie care vine şi spune că Principele Nicolae „a avut ghinion” pentru că „a dat-o în bară cu o persoană de sex opus”. Mai departe, continuă distinsul, „M-am uitat pe Facebook-ul ei și este groaznic, adică mă mir că nu și-a dat seama peste cine a dat.”

Pentru cine nu ştie povestea, principele Nicolae a avut o aventură cu Nicoleta Cîrjan, iar în urma acestei aventuri a rezultat un copil. Nicoleta Cîrjan nu i-a cerut Principelui Nicolae nici să o ia de soţie, nici pensie alimentară, nici nu l-a purtat prin tribunale, deşi ar fi putut să o facă. A ales, pe cât posibil, să stea departe de can-can-uri şi de Casa Regală, iar singura ei vină a fost că nu a vrut să facă avort, aşa cum afirmă că i s-a sugerat să facă. În urma unui studiu psihologic aprofundat al profilului de Facebook al Nicoletei Cîrjan, Theodor Paleologu decide în mod public că domnişoara este o persona non grata şi se asigură că publicul înţelege exact de ce – doar e individa nefastă („stricăciunea” ar zice bunică-mea) care a distrus viitorul luminatului Principe folosindu-se de farmecele feminine. În mica noastră bulă, Paleologu a înfierat public o mamă singură care îşi creşte copilul fără vreo pretenţie de la Casa Regală. În bula mare, Paleologu „i-a zis-o stricatei”, e aplaudat şi citat în cor prin cârciumi, întâlniri în spatele blocului şi birouri open-space. Scuzele publice faţă de Nicoleta Cîrjan vor veni împreună cu cele ale lui Palada faţă de Goţiu. 

Şi, bineînţeles, ajungem şi la Şerban Nicolae şi Cosette Chichirău, o tragicomedie în trei acte.

Actul I

Șerban Nicolae: Dumneavoastră sunteți atât de proastă, e incredibil ce spuneți. Ia demonstrați-mi că eu sunt șofer?

Cosette Chichirău: Există poze.

Șerban Nicolae: Poze? CV-ul e în poze? Eu am o poză în care dumneavoastră faceți sex anal. Acuma ce să facem?

Actul II

În spatele lui Şerban Nicolae, se iţeşte o claie roşiatică de duamnă proaspăt ieşită de la coafor cu bârfe noi în tolbă, vizibil amuzată de ideea unor fotografii cu Cosette Chichirău şi sex anal. Râde satisfăcută şi, dacă am putea să o bănuim de un pic de creativitate, am zice că abia aşteaptă să ajungă acasă să photoshopeze nişte poze cu sex anal şi să le prezinte mândră în Parlament. Dar probabil că Olguţa Vasilescu e cunoscătoare în ale sistemului binar aşa cum e în ale englezei, deci se rezumă doar la a râde şi a-l aplauda din pleoape pe colegul său isteţ.

Actul III

În mica noastră bulă, ne revoltăm şi aşteptăm scuze publice din partea lui Şerban Nicolae. De data asta chiar le şi vedem. Doar că nu sunt adresate lui Chichirău, ci electoratului PSD. În bula mare, Nicolae e „băiatu’ deştept” care a „pus-o la punct pe caţă”. Popularitatea lui creşte, pentru că a ştiut care e insulta supremă. „Am o poză în care dumneavoastră faceţi sex anal”. Nu, nu e o insultă adresată sieşi prin care îşi recunoaşte fanteziile legate de colegii din Parlament, cum am fi tentaţi să credem. E o insultă adresată colegei sale, injectând în opinia publică ideea că acea femeie face sex, îl face anal şi, mai mult, există fotografii – groaza oricărei persoane publice şi nu numai. O singură propoziţie e suficientă pentru a-şi anula colega din Parlament.

Pe holurile marelui liceu care este România, deja circulă bârfele şi legendele, iar pumnul şi insulta reprezintă literele stacojii care îşi imprimă adânc urma – „ăla bătut de Palada”, „stricata care l-a păcălit pe Principe”, „aia cu sexu’ anal”. Aşa că nu veţi vedea scuze publice, luări de poziţie ale Partidului, excluderi sau sancţiuni. Pentru că Partidul ştie că popularitatea se face cu pumnul în România. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp