Sari la continut

De șase ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

O nație de gargaragii

oameni pe strada.

Foto: Andrey Khokhlov / Alamy / Alamy / Profimedia

Românului îi place gargara, să recunoaștem. Iubeşte trăncăneala. Dacă tolerează, cu eforturi considerabile, incontinența verbală a celorlalți e doar pentru a prinde ocazia să pună definitiv lucrurile la punct. „Păi, domne...” e piatra unghiulară în jurul căreia se structurează filozofia românească a lui hai să-ţi spun eu cum stă treaba, de fapt. Şi regula este că oriunde se manifestă posibilitatea de a bagateliza și deprecia ceva ce transcende cât de cât în profunzime gândirea domnului Cuponescu şi a domnului Alistotel, românul va semna condica de prezenţă pentru a-şi oferi pro bono serviciile, adică o interpretare a chestiunii puerilă și fadă, ori abracadabrantă și năroadă, însă rostită pe un ton arogant şi inflexibil.

Sfatul meu de bun simţ: la prima salvă de „Păi, domne...”, ia-o la fugă! Îți vei fi refuzat, fără doar şi poate, o porție îndestulătoare de cum stă treaba de fapt, dar sănătatea ta psihică va fi mai câștigată. Şi vei avea mai mult timp pentru tine.

Desigur, dacă veniturile sale ar depinde de cât de mult bate câmpii, dacă s-ar da o lege prin care va trebui să-şi pună gaj vacanţa anuală la bulgari pentru orice bălărie pe care ţi-o îndrugă, va fi infinit mai rezervat cu propriile predicţii. Din nefericire, inexistenţa unor astfel de măsuri salubre face ca zgomotul enervant al zerobaratului rostit sentenţios să precumpănească peste tot. Căci, pe lumea asta, există un singur adevăr şi fiecare român îl emite pertinent. De regulă, sub forma unor platitudini apoase sau a unor argumentaţii elaborate din informaţii găsite într-un tomberon.

Întreabă-l pe român dacă e în stare (pentru el, nu pentru altcineva) să-și însușească un stil de viață decent și va da din colț în colț. Întreabă-l cum se poate finaliza elegant războiul din Ucraina sau criza din Taiwan și-ți furnizează pe loc cinci soluții care sunt la mintea cocoșului, mai puțin a lui Putin, Jinping, Scholz și Biden.

Rareori asisţi la o ignoranță ignorată de posesorul ei cu mai multă nonșalanță și etalată cu mai multă fudulie. Orice fenomen de amploare planetară, interconectat politic, militar, religios și economic reprezintă pentru românul implicat echivalentul unui puzzle pentru copii preşcolari. El nu se încurcă în detaliile sofisticate care obligă un profesionist să analizeze probabilitatea unui verdict de o sută de ori înainte de a îndrăzni să-l formuleze. Greu încercata capacitate umană de a înţelege structura labirintică a relaţiilor internaţionale e o nimica toată pentru acesta. Cu cât ramificațiile unui fenomen sunt mai complicate, cu atât mintea sa găsește soluții – și, dacă se impune, vinovații – mai ușor. S-ar spune că are talentul de a da randament invers proporțional cu natura provocării: cu cât aceasta e mai complexă și subtilă, cu atât la îndemână îi va fi să traseze un guideline scurt și cuprinzător pentru a se ieși la liman. Şi cu cât scena se îngustează, cu cât provocarea e mai accesibilă, interesul şi precizia analizelor lui scad atât de mult că, la nivelul micro cel mai adecvat, recte propria viaţă (nu a altora, nu a națiunilor, nu a universului), orbul găinilor domneşte absolut. Întreabă-l pe român dacă e în stare (pentru el, nu pentru altcineva) să-și însușească un stil de viață decent și va da din colț în colț. Întreabă-l cum se poate finaliza elegant războiul din Ucraina sau criza din Taiwan și-ți furnizează pe loc cinci soluții care sunt la mintea cocoșului, mai puțin a lui Putin, Jinping, Scholz și Biden.

Fapt care ne face să întrezărim posibilitatea că, pentru român, realitatea concretă, palpabilă, cea care se subîntinde razei sale vizuale, îi este insuportabilă, înainte de toate pentru că se simte complet neputincios în faţa ei, pe când sudalmele şi miştourile aruncate unor entităţi statale sau persoane cu o putere de decizie semnificativă asupra sorţii sale, deşi sunt la fel de ineficiente, îi răcoresc cât de cât creierul. Din acest motiv, scena internațională şi numai ea (la limită, scara naţională) reprezintă, pentru românul sadea, spațiul de confirmare a geniului carpatin prin sucursalele sale locale: Huși, Rădăuți, Agigea, Pantelimon etc. Oriunde pe planetă se întâmplă una din acele mostre de acțiune istorică cu o impresionanță desfășurare de morți, forțe militare şi tehnologie de ultimă oră, cu conferințe internaționale, manevre politice și manipulare obscenă a populațiilor, să nu aveţi vreun dubiu că menirea lor unică e să acceseze inteligența de top a românului și verdictele sale impecabile. E singurul motiv pentru care ruşii au pornit o “operaţiune specială” în Ucraina: pentru a putea beneficia de explicațiile competente ale vecinilor de la Marea Neagră. 

Românul e oracolul din Balcani care, conectat la vibrațiile universului și la mişculaţiile din spatele cortinei ale grangurilor planetei, se simte obligat să îndepărteze vălul care acoperă mințile leneșe ale celor mulţi spălaţi pe creier de propaganda oficială.

Românul e oracolul din Balcani care, conectat la vibrațiile universului și la mişculaţiile din spatele cortinei ale grangurilor planetei, se simte obligat să îndepărteze vălul care acoperă mințile leneșe ale celor mulţi spălaţi pe creier de propaganda oficială. Tendinţa sa de a face şi desface profeţii e simptomatică şi, de aceea, orice previziune anapoda ar face (şi face cu ghiotura…), o coase ulterior cu aţa logicii retrospective, dar uzând întru justificare, cumva, de o papiotă argumentativă la fel de şubredă ca cea dinainte. Şi cum orice porţie de ADN românesc vine în dotarea standard cu un spirit al contradicției ridicat la rang de metodă, oricât de nefondate ar fi estimările sale iniţiale asupra unui eveniment, ele vor fi meşteşugite post factum astfel încât să aibă drept rezultat ceea ce, conform lui, a pretins de la bun început că stă treaba de fapt. Acesta e una din cauzele pentru care expunerile sale fără cap și coadă nimeresc mereu la țintă și sunt, alături de rachetele hipersonice Zircon și Kinjal, ”invincibile” (Putin dixit). Ca atare, fac prăpăd în creierele rudimentare, iar prin intermediul Internetului aruncă în aer carcase cerebrale situate şi la 2000 de km depărtare. Niciun bunker mental nu e prea solid pentru a împiedica penetrarea lor. În această privintă, românul e inflexibil ca Putin: nimic nu-l poate convinge că poate realitatea stă de fapt altfel, oricâte dovezi i-ai prezenta. În acelaşi timp, nefiind băgat în seamă de aproape nimeni, el crede că-i este rezervată partitura eroică a lui Navalnîi. Ca un osândit pe nedrept în celula sa, îşi scrie meticulos jalbele către publicul şi autorităţile care nu-l văd, nu-l aud, refuză să-i admită existenţa chiar. Dar e perseverent şi nu renunță. Se crede purtătorul unei misiuni nobile în timpul căreia micii pot arde pe foc şi ofertele la Kaufland pot expira, el n-are astâmpăr până nu spune cum stă treaba, de fapt.

”Păi, domne...” și pe nepusă-masă îți trântește în news-feed un platou de certitudini aburinde, proaspăt scoase din cuptorul său cerebral, setat pe 180 IQ (cu plus zice el, cu minus ar zice alții). Mintea românului caută o scăpare din capcana incertitudinii și vagului, adăugând la tradiţionala reţetă cu superstiții și mistificări neaoşe nelipsitul dressing de aberaţii preparat în chicineta de la mansarda-i strident utilată, menit să dea oricărei dispute gustul și aroma pe care le doreşte. Nonșalant și sincer, chiar bine intenţionat, îți prezintă o savarină drept mâncare de ciuperci, lichiorul de vișine drept ulei de ricin şi ciocolata Ritter, untdelemn de la bunica. Dacă un binevoitor îi atrage atenția că le încurcă, turbează. Fanfaronada la care-i dă dreptul anonimatul, tupeul specific lipsei de responsabilitate pentru cele afirmate îi creează sentimentul autenticului curaj, iar faptul că, într-un final, e lăsat în plata Domnului îl înfurie şi mai tare, totodată înlesnindu-i accesul în galeria privilegiată a celor neînţeleşi de masa tâmpă şi incapabilă să îngurgiteze adevăruri crude. 

Adesea se simte persecutat, victima ocultelor care-i sabotează cunoașterea și dorința de a o împărtăși. Din nedisimulată prostie, atât de ingenuă că pare rudă cu inocenţa, devine trompeta celor mai enorme imbecilităţi, pe care le promovează si apără cu o îndârjire înspăimântătoare. În fapt, oriunde se conservă densitatea cognitivă a unui grup de cercopiteci ce-și validează reciproc pleiada de enormităţi, românul va fi prezent pentru a-şi face update-ul. Te sperie voracitatea cu care intelectul său hăpăie orice elucubrație, de parcă ar fi foie gras. Orice mizerie aruncată în mass-media, pentru el, e mai lesne de acceptat decât o singură idee care îi pune circumvoluțiunile în alertă. Manifestă o exuberanţă suspectă, aproape smintită, către orice îi erodează simţul realităţii. Sinapsele sale bălesc la vizualizarea unui deşeu jurnalistic, astfel că, printr-o deviaţie specială, plăpândele sale instrumente de investigare a adevărului, oricât ar căuta să se documenteze, vor reuşi cu succes doar să îl eludeze. Această abatere inexplicabilă (ba chiar neintenţionată) e, totodată, sursa disonanţei românului cu mediul în care trăieşte şi iese pregnant în evidenţă din clipa în care comite greşeala de a se lua în serios (ceea ce se întâmplă, invariabil, de fiecare dată): în plan moral, etic sau estetic, judecăţile sale au caracter ultimativ, sub specie aeternitas. Orice verdict pare emanaţia unui personaj înzestrat, pe de o parte, cu perspicacitatea analitică a unui filozof şi, pe de alta, cu abilităţile unui mascul alfa, deşi el are în comun cu Pleşu & Liiceanu doar fizicul, iar cu Selly & Vlădău, exclusiv înclinaţia spre introspecţie. 

Obscenitatea, banalul şi insipidul îi influenţează determinant viaţa mentală, iar reacţia sa obişnuită la adierea unei brize de vulgaritate şi absurditate sosită din te miri ce cotlon obscur al vieţii sociale e un freamăt umed, plin de încântare. Ca să dăm românului ce-i al românului, la nivel planetar, el nu-i mai puţin lobotomizat ca un american sau elveţian, căci prostia, lipsa de gust şi obscenul au uniformizat masele de la un cap la altul al globului, numai că sărăcia în care se zbate acesta, fiind mai vizibilă, îi adaugă o tuşă suplimentară de stridenţă la contactul cu abundenta lume a anostului şi trivialului. Şi locuind într-un univers în care filtrele şi make-up-ul cosmetizează autenticul până-l anulează, grosolănia şi apetenţa pentru vulgar îl costă mereu în planul imaginii pe român (destul de inabil la capitolul PR) mai mult decât pe locuitorul altor naţii zise civilizate.

Nu că l-ar deranja. Dimpotrivă, sărăcia şi umorile colecţionate din strămoşi îl îndreptăţesc şi mai mult la statutul de autoritate morală. Ele sunt, de fapt, confirmarea per se a acestui statut. Îndeosebi în spaţiul virtual, unde nu poate fi tras la răspundere. Acolo, devalorizarea rafinamentului gândirii l-a aşezat la masa analiştilor de marcă. Se percepe egalul editorialiştilor de la Washington Post, The Guardian, Politico şi Le Figaro. Replicile-i sunt dure şi sfichiuiesc măruntaie. E sentenţios, guraliv, nemilos. Comentariile pe care le face descind din sabia lui Monsieur Pruddhomme, cea cu care-i înțepa pe dușmani, dacă se dădeau la Republică, şi pe Republică, dacă se îndepărta de la cursul ei. Este însuşi demiurgul care, printr-un verdict din două fraze, generează live istoria reală ce se petrece sub ochii noştri, nu făcătura propagandistică din media. Sătul de minciuni şi manipulare, se agită ca un titirez în online. Între el şi un kinder cu ADHD nu e nicio diferenţă. Natura-i justiţiară îl îndreaptă spre încleştări feroce cu inamicii săi declaraţi care, cu cât sunt mai inaccesibili şi abstracţi, cu atât au parte de un tratamanet mai neînduplecat.

La începutul invaziei ruse în Ucraina, răfuielile cu liderii mondiali, de un comic pe care îl mai întrezăreşti doar în emisiunile lui Soloviov de pe Russia 1, atinseseră paroxismul:

”Domne, mai lasă-mă cu Zelenski ăsta… O marionetă la mâna americanilor, dansează cum îi cântă ramolitul de Biden. Ruşii aruncă cu bombe în populaţie şi el face filmuleţe pe TikTok. Ţi se pare normal, te întreb, să te ocupi cu aşa ceva ca şef de stat? Toată ziua-bună ziua, şi-n WC dacă mergi, dai de Zelenski. Ăştia de la ştiri au făcut o obsesie pentru el. De parcă altundeva în lume nu se mai întâmplă nimic. S-a terminat fumigena cu Covidul şi acum ne bagă pe gât răzmeriţa din Ucraina. În Siria, Palestina, Africa, nu mai mor oameni? Doar în Ucraina? Ăştia ne cred idioţi? Vine un actor de duzină şi-l zgândără pe Putin cu băţul, omoară ruşi în Donbas, interzice limba rusă şi dup-aia s-aşteaptă ca ăla să danseze kazaciok? Nu zic, are şi Putin păcatele lui, dar dacă tu te duci în bârlogul ursului şi-l aţâţi… Ce cauţi, aia găseşti. Păcat de miile alea de victime, oameni care mor degeaba, pentru nişte orgolii aiurea. Acum, pe bune, dacă tu vii şi-mi baţi copiii fără motiv, eu să nu mă enervez şi să-ţi cer socoteală? Putin o fi el autoritar, dar e patriot, îşi iubeşte poporul, vrea ca familia să fie alcătuită din bărbat şi femeie, ctitoreşte biserici... Asta face un conducător adevărat, d-aia e respectat şi temut. Ai văzut cum şi-a bătut joc de măscăriciul de Macron când l-a pus la masa aia interminabilă? Clasă, nene! Dacă aveam şi noi unul ca el, Basarabia şi Moldova erau demult ale noastre. Dar noi ascultăm de Soroş, noi vrem cu gheii, noi vrem să vină sri-lankezii în ţara noastră ca să rămânem fără slujbe. Vai de capu’ nostru! Suntem coate goale, cerşesc mamele cu copii la sân în mijlocul străzii şi trecem nepăsători pe lângă ele, dar ne dăm şi cămaşa ca s-ajutăm nişte străini. Ce treabă avem noi cu ucrainenii, îmi zici şi mie? Ce mă priveşte pe mine de certurile lor cu ruşii? Dacă mie-mi ia foc casa, tu, statul, îmi daţi ceva? O laie, mă lăsaţi să putrezesc pe trotuar ca un câine de pripas. Străinii ăştia, de a căror grijă nu mai puteţi, le-au interzis românilor din Ucraina să studieze în română, ştiai asta? Şi acum vor în UE, că-i bombardează ruşii. Te-ai gândit că poate l-au provocat pe Putin dinadins ca să-i bage europenii în UE, te-ai gândit că poate totul a fost planificat din timp? Ia zi, cum să poți face asta propriului popor, de cât cinism să fii în stare? Să trimiţi tu, un biet actoraş, atâtea mii de ucraineni la moarte numai ca să intri în UE, doar pentru gloria ta personală. Te mai dai şi victimă pe Tik-Tok… Păi, tu provoci monstrul cu mâna goală şi dup-aia urli ca din gură de şarpe? Dar, normal, pe noi asta nu ne deranjează, nu? Deşi noi n-am intrat nici acum în Schengen, deşi noi îi lăsăm pe unguri să facă ce vor în Harcov-ul românesc… Dar la cât suntem de proşti, ce vrei? Ăştia suntem, cu ăştia defilăm…”

Dincolo de excesul atacurilor şi rechizitoriilor făcute non-stop mai marilor zilei, poți adulmeca la român mirosul intens al fricii şi respectul umil, dar onest, pe care-l încearcă în faţa celor care, la o adică, l-ar putea strivi ca pe un păduche. Acum, că ofensiva ucraineană dă roade, îl simţi înciudat, aproape că-i vine să-l ia pe Putin la rost că l-a dezamăgit aşa tare. În sinea lui, dorea ca Putin să triumfe, în primul rând, ca să-şi confirme teoriile apocaliptice, apoi, ca să ţină Occidentul putred şi decadent la respect, să-i dea Putin în moalele capului cu cădelniţa lui Kiril şi cu năravurile încremenite din stepele siberiene. Că doar Biden e în scutece, Macron şi Scholz sunt nişte fătălăi, Zelenski, păcălici, iar Ursula, femeie… Păi, dă-o dreaq de treabă, cum să nu fii în stare să eliberezi Ucraina de nazişti cu asemenea paiaţe!?

Anyway, it ain’t over till the fat lady sings, so…

…dacă măreţia lui Putin a fost niţel pătată cu maro, să nu uităm, face românul o diversiune, de ce-avem noi în bătătură. Să nu uităm de militarii noştri. Cu greu îşi ascunde aici satisfacţia. Că, într-o zi, doar dacă tuşeşte Putin şi a şi măturat pe jos cu ea. La primul obuz rusesc, generalii noștri de carton se vor risipi ca potârnichile şi din soldaţi va rămâne doar guiţatul unor porci pe punctul de a fi măcelăriți. Bine, în ultima vreme, de când ucrainenii i-au luat zdravăn la şuturi pe ruşi în Ucraina, entuziasmul i-a scăzut, dar tot e convins că Putin, dacă are chef, poate da oricând cu noi de pământ. Nici nu vrea să conceapă altceva. După el, toți militarii români sunt vraiște, toți sunt Oprea, toți au doctorate de 2 lei, toți sunt vai de mama lor. Doar el e profesionist, vertical, curajos, dar cu o floare, deh, nu poţi face primăvară. Acesta e şi motivul pentru care, dacă ne-ar vizita glorioasa armată a lui Putin, ar fi primul care şi-ar lua picioarele la spinare şi dus va fi! Să o apere hoţii care au prădat-o, nu el! Totodată, ar vrea să năvălească Putin p-aici numai ca să îți demonstreze că NATO va lua mâna de pe tine în secunda următoare și pe tine te va lăsa să lupți ca prostu‘ în locul americanilor. Doar nu or muri ăia pentru tine, nu, tu o să mori pentru ei, fraiere! Pe american, pe neamţ, pe englez, pe toţi îi doare-n fund de tine. Românul e prea prost, însă, să vadă asta şi pune botul la orice urmă de bunăvoinţă i se arată. N-are nicio logică ce spune, dar el va crede pe oricine îi confirmă că totul e nașpa, că nimic nu poate fi salvat, că suntem condamnaţi din faşă… Ba te va urî cu spume dacă vei căuta să-i arăţi contrariul.

Dincolo de excesul atacurilor şi rechizitoriilor făcute non-stop mai marilor zilei, poți adulmeca la român mirosul intens al fricii şi respectul umil, dar onest, pe care-l încearcă în faţa celor care, la o adică, l-ar putea strivi ca pe un păduche. Acum, că ofensiva ucraineană dă roade, îl simţi înciudat, aproape că-i vine să-l ia pe Putin la rost că l-a dezamăgit aşa tare. În sinea lui, dorea ca Putin să triumfe, în primul rând, ca să-şi confirme teoriile apocaliptice, apoi, ca să ţină Occidentul putred şi decadent la respect, să-i dea Putin în moalele capului cu cădelniţa lui Kiril şi cu năravurile încremenite din stepele siberiene.

Şi dacă vreodată acest scenariu se va adeveri, dacă Putin în persoană va tăbărî cu ruznacii peste România şi primul lui gest va fi să-l arunce exact pe acest român de la etajul nouă, pur şi simplu pentru că aşa i-a cășunat, gujbetele tot va avea timp să cugete, undeva între etajul cinci și patru, că o fi avut și Putin dreptatea lui de i-a făcut bâști. În orice caz, nu îl va numi pe acesta principalul vinovat, ci pe politicienii noştri, pe UE şi pe NATO, care l-au înfuriat pe preşedintele rus şi l-au adus în halul ăla de nervi că nu i-au lăsat altă opţiune. Şi, de la etajul patru până la întâlnirea cu caldarâmul, va aproba gestul lui Putin (puţin cam excesiv, dar, na…) şi îi va spurca pe restul.

În paralel, trebuie menţionat că, pe cât de idolatru cată românul către Putin cu privirea lui bovină, pe atât de inflexibil judecă el pe omologul său din Ircuţc şi Samara. Dispreţul cu care condamnă lașitatea rusului căruia îi e frică să se revolte, condescendenţa cu care face băşcălie de lipsa de reacţie a acestuia la ororile din Ucraina e halucinantă. Pentru că, obiectiv vorbind, activele acumulate de ai noştri la bursa răzvrătirii neamului împotriva abuzurilor şi despotismelor de tot felul ar îndreptăţi pe oricine să conchidă că, la acest capitol, râde ciob de oală spartă. Şi că românul mileniului al treilea, dacă ar ajunge vreme de două decenii sub papucul unuia ca Putin (sunt unii care cerşesc asta pe tonul cu care Ana Pauker îl implora pe Stalin să transforme România în republică sovietică), s-ar comporta, destul de probabil, ca rusul pe care-l blamează de pasivitate şi indiferenţă. Desigur, bancuri cu Putin al nostru pe la colţurile blocurilor vor fi şi atunci, spiritul subversiv de rezistenţă prin băşcălie ar pluti anemic la suprafaţă şi cu acea ocazie, dar să vezi, cum vezi azi pe Facebook, sute de mii de curajoşi care să iasă furioşi în pieţe şi să-şi manifeste deschis dezaprobarea, cu excepţia unor ciudaţi, nici vorbă.

Cum spuneam, singurul haos pe care românul nu îl revendică, cel din viaţa sa, e şi singurul care nu îl preocupă. În plus, cu el ştie cum stă treaba, deşi nu recunoaşte: e înnăcrit, apatic, disperat, fanfaron, prins într-un amestec năclăios de trândăvie mentală guralivă şi maimuţăreală cu aere de omniscienţă, servil la job-ul prost plătit, arogant şi musculos cu potentaţii lumii. E un ghiveci de senzaţii amorţite pe care doar războiul lui Putin, divorţurile din showbiz şi disputele politice locale le mai resuscitează. Pe undeva, tocmai morţii lui Putin şi Zelenski îl fac să se simtă în viaţă. Evenimentele de acolo îi ţin mintea ocupată, îi infuzează seara, pe canapeaua Ikea, necesarul de adrenalină şi îi înlesnesc accesul la transcedental, în vreme ce idioțeniile mondene exhibate la TV – în vizibil contrast cu prostelile lui, care sunt obscure şi nu interesează pe nimeni – îl fac să se simtă special.

Una peste alta, când asiști la atâta degringoladă îngrămădită între sinapsele unui om, care aici e român, dar poate fi oricând confundat cu cetăţeanul generic al acestei planete, ajungi să pricepi ascensiunea fulminantă a dictatorilor şi demagogilor lipsiţi de scrupule in fruntea unor state de la înălţimea cărora apoi sabotează interesele legitime şi fundamentale ale individului cu zâmbetul pe buze. Şi care, dacă li se pune bâzdâcul, îl strivesc pe loc. Uite-aşa, ca pe un păduche. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Si peste toate, argumentul suprem: iti spun eu! Cu asta cred ca s-a terminat orice discutie - presupunand ca a fost o discutie nu o peroratie impinsa la absurd. Citind comentariile constat ca autorul este penalizat, ba ca textul e prea lung, ba ca insista prea mult repetandu-se, etc., ajungand la concluzia ca "nu-i chiar asa". Excelent !
    • Like 1
  • tipul acesta de discurs se numeste in epistemologie ,,generalizare pripita,,
    • Like 1
  • Ovidiu check icon
    Oof, o adevărată poliloghie. Sunt de acord cu fondul, dar forma dezordonată și plină de redundanțe te poate face să abandonezi lectura pentru că deja ai perceput sensul. Însă autorul, neîncrezător, repetă întruna aceeași idee, aceeași idee, invariabil aceeași idee exprimată cu alte și multe alte cuvinte de prisos. Nu e un stil potrivit pentru o publicație online (ca Republica) prin care obligi cititorul să deruleze ecran după ecran, ecran după ecran, în speranța că va găsi și alte idei până la finalul care parcă nu mai apare. Scriu toate astea nu pentru că m-ar obosi lectura, fiind incapabil să citesc un text cu mai multe rânduri (am numărat 404 pe un ecran de telefon), ci pentru că articolul de mai sus e prolix, redundant și dezordonat. Contributorii Republicii ar trebui să fie mai exigenți cu textele lor.
    • Like 5
  • Empatizez cu articolul. Zici ca l-am scris eu. Atât doar că mă refer la eu cel din liceu, cu depresia și frustrările date de vârstă, de prea mult social media și de prea puțin sport.
    Acuma, eu m-am maturizat, autorul când?
    "Romanii sunt prosti și saraki și aroganți în prostia și sarakia lor de prosti saraki" este o idee inutila, indiferent câta filologie folosești sa o împachetezi.
    • Like 3
  • Rucs Rucs check icon
    Hei, Mihnea, dar cu Moromete cum ramane? Nu citea Ilie Moromete ziarul in poiana lui Iocan si comentau apoi cu totii?… Cocosila era mai laconic si zicea sporadic “esti prost”, mai la orice. Deci: nu e semn de gandire si reactie, sa ai o parere despre…orice? Desigur, conteaza cum o spui (cu cat mai mare aroganta, siguranta de sine, cu atat mai mare riscul de prostie). Dar, in rest, nu asta facem cu totii? De la autori, la comentatori, de la intelectuali, la simpli tarani de 80 de ani - adica ne uitam la spectacolul lumii si il interpretam? Da, e adevarat, privirea in jur ar trebui mai des alternata cu privirea inauntru, sau macar cu privirea in ograda proprie. Cred ca asta e miza articolului. Ceva de genul: fratilor, vedeti-va de vietile voastre, descurcati-le pe-alea intai si apoi dati solutii pentru crize mondiale. :)
    Stii ce as mai spune? Schimba si tu uneori perspectiva. Pune-te si in locul altora. Si pune-te realmente si in alte locuri. Scrii bine si esti un om bun, dar cred ca stai printre inflamati usristi. Scriai intr-un articol despre o prietena ce te-a dus pe la Prislop. Poate o sa mai apara cineva sa iti arate Romania sub alte unghiuri, astfel incat sa fii ceva mai senin. Sau ia tu singur taurul de coarne, iesi din zona cunoscuta si fa cercetare de teren. Bucurestiul nu e tara. Iar provincia nu se cunoaste doar de la volan, cu oprire doar la destinatie, strict la hotel. Divaghez, desigur, nu te cunosc si se poate sa fie un sfat pe care nu il nimeresc.
    • Like 2
  • Rar am văzut, exprimată atât de clar, o aroganță de asemenea proporții din partea unui autor. Combinată cu un dispreț total și totul spârcâit cu o răutate abia reținută. Autorul poate crede despre el însuși că asta e expresia DURERII și FRUSTRĂRII pe care le simte el față de prostia și autosuficiența celor din jur. Dar NU, de fapt e răutate, mai exact spus lipsa iubirii, empatiei și toleranței. În plus autorul nu realizează că pune el însuși problema foarte pueril (sau lipsit de inteligență și profunzime), dând verdicte generalizatoare, în stil ”patul lui Procust”. Plus că nu oferă nicio analiză a felului de a fi a celor acuzați, pe care (doar) îl descrie. Dar care e răspunsul la întrebarea ”de ce sunt românii așa?” Presupunând, prin absurd, că românii chiar așa ar fi (ceea ce eu nu cred). Tot articolul e doar o sumă de invective (nemeritate zic eu) și nicio analiză, nici măcar puerilă, cu atât mai puțin profundă.
    În concluzie un articol DEZGUSTĂTOR, supurație a unui caracter arogant, disprețuitor și răutăcios, lipsit de empatie și afecțiune adevărate, ci doar cu surogate ale acestora.
    În aceste condiții, amintindu-mi de romanul ”Pendulul lui Foucault”, vă adresez și eu ”urarea”, de la Jacopo Belbo citire: ”MA GAVTE LA NATA!” Iar după aceea, să reveniți la sentimente mai omenești, care sunt MULT mai bune, mai importante decât orice inteligență stearpă și rea.
    • Like 2
  • Păi, domne, mult prea mare inflație de cuvinte pentru descrierea - altminteri corectă - a unora dintre români (căci sintagma “o nație de gargaragii” conține eroarea, întotdeauna majoră, a generalizării). Ideile prezentate intrau foarte bine în fix a șasea parte din textul articolului…iar conciziunea este, după cum se știe, un semn al înțelepciunii.
    • Like 5


Îți recomandăm

Stinge lumina!

Consumerismul nostru a lucrat în compensare. Ne-am cumpărat frigidere mari și le-am burdușit cu mâncare. Ne-am vârfuit cărucioarele la supermarket, cumpărând produse la ofertă de care nu aveam nevoie și care ni s-au stricat în cămară. Ne-am construit clădiri de sticlă pe care le-am luminat feeric, așteptându-ne ca factura la curent s-o plătească sfântul CEO. (Foto: Profimedia Images)

Citește mai mult

Carlos Moreno

„Logica e simplă de fapt - cu cât se construiesc mai multe drumuri pentru mașini, cu atât vom avea mai multe mașini, iar cu cât vom construi mai multe piste pentru biciclete, cu atât vom avea mai multe biciclete, de asemenea, cu cât vom face mai multe spații pentru oameni, cu atât va veni mai multă lume să facă activități”, spune Carlos Moreno. (Foto: ARCEN)

Citește mai mult

UNStudio 1

UNStudio este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate birouri de arhitectură din lume, cu filiale în Amsterdam, Frankfurt, Shanghai, Hong Kong, Dubai și Melbourne. are în portofoliu peste 120 de proiecte internaționale, precum clădiri de birouri, rezidențiale, muzee, poduri, dar și masterplanuri urbane. Printre cele mai cunoscute lucrări - Podul Erasmus din Rotterdam, Mercedes-Benz Museum din Stuttgart, Arnhem Central Station, Designul Doha Metro Station.

Citește mai mult

Marius Sava

„La mine pacienții nu vin niciodată singuri, vin cu partenerul”, spune medicul specialist pneumolog Marius Sava, cu competențe în somnologie, de la Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, despre cei care ajung la ușa cabinetului cu simptome de apnee în somn.

Citește mai mult