Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șapte ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Gabriel Liiceanu și rușinea de a fi român

Gabriel Liiceanu

Duminica trecută, la emisiunea ”Insider Politic” de la Prima TV, scriitorul Gabriel Liiceanu a spus că, în timpul Mineriadei din 1990, ”cel mai monstruos eveniment pus la cale” de Ion Iliescu, se afla la Paris pentru a-i lua un interviu lui Emil Cioran și că a fost dat afară din biroul unui editor francez pe motiv că provine ”dintr-un popor barbar”. Acela a fost un moment în care a simţit că ”îmi era ruşine să spun că sunt român”.

Nu am urmărit emisiunea, dar a fost distractiv să îmi imaginez scena acelei declaraţii. De ce? Pentru că, vedeţi, domnul Liiceanu reprezintă, în mentalul românesc, alături de Andrei Pleşu şi Horia Roman Patapievici (care, uneori, face rocada cu Mircea Cărtărescu), însăşi întruparea distincţiei intelectuale româneşti, excelenţa programată pe creierul culturii naţionale contemporane, echivalentul din cinematografie al triadei Robert de Niro, Al Pacino şi Anthony Hopkins. Întrebi pe oricine de actorul preferat, unul dintre cei trei se află acolo obligatoriu, altfel se face de ruşine. La fel e cu intelectualii români de top: unul dintre cei menţionaţi mai sus se află indiscutabil pe lista de preferinţe, altfel cade de prost.

Şi tocmai una din nestematele culturii noastre naţionale a suferit, prin ricoşeu, o asemenea nedreptate. Ceea ce e amuzant. Pentru că, dacă sunteţi familiarizat cu apariţiile sale publice şi cu retorica sa bombastică, presărată de ridicări pătrunzătoare din sprâncene şi împreunări de mâini concluzive, domnul Liiceanu pare a fi – din tăriile empireice unde s-a căţărat cu ajutorul lui Platon şi Heidegger – mereu cătrănit pe ceea ce mişună la nivelul ierbii. E la antipodul fizionomiei bonome a lui Andrei Pleşu. Mereu parcă ar certa pe cineva, nu ştiu exact pe cine, inclusiv când adoptă mimica neutră a pedagogului care explică ce interpretări pot fi date unor panseuri pascaliene. Sunetele ca de trombon cu care se rostogolesc în eter cuvintele dumnealui nu anunță niciodată ceva bun. Mai ales când e luată în vizor turpitudinea clasei politice a acestei naţii. Tu tu tu tuuuu! Azi, poporul român, prin reprezentanții săi, a făcut-o iar de oaie! Rămâneți cu noi după publicitate și veți afla de la domnul Gabriel Liiceanu de ce! Tu tu tu tuuu! Intervențiile sale, variațiuni tematice despre colapsul moral al țării, aduc cu comunicatele heralzilor de la o curte feudală aflată sub asediul unei peste incurabile. Timbrul de bariton al vocii sale reușește să mă bage în sperieți de fiecare dată. Ori de câte ori apare undeva, mă ia cu vertij: ”Doamne, cu ce-a mai păcătuit poporul ăsta de barbari de nu se mai vindecă?” Orice curios, dacă are zece minute la dispoziție, se lămurește, deși, în mare, nu e nimic nou: e vorba de același inventar în continuă prefacere de bube supurânde care împodobește portretul profund al românului sadea cocoţat sus de tot. Așa că, dacă întâmplător îl zăresc pe domnul Liiceanu pe un post de televiziune, mut repede pe Nickelodeon.

Ei bine, acum, citind știrea, măcar ştiam de ce e ofticat. Parcă auzeam vocea serioasă și gravă a ilustrului filozof, etern prevestitoare de lucruri sumbre, pomenind indignată despre rușinea ce i-a fost dat s-o trăiască în biroul acelui franțuz care, mă gândesc, doar dintr-o politețe specifică nației care a dat naștere etichetei de la Versailles, nu i-a plasat și-un șut în fund drept răsplată pentru bafta de a se fi născut român. 

Minerii lui Iliescu băteau de rupeau la ochelariști si gravide în Piața Universității și lui, coșcogeamite intelectualul, poftim, îi ardea de colaborări editoriale! Dar cât tupeu! O la la! Evident că l-a dat afară. Era o chestie de bun simț. Așa se procedează la occidentali. Sunt ei manierați, dar fermi. Pedigree-ul nației se rasfrânge invariabil asupra individului. Dacă nația-i ciumată, tu ești ciumat. Nu stau la discuții.

E de mirare, totuși, cum de l-au publicat franțujii pe Cioran, iar pe Ionesco l-au făcut și membru al Academiei Franceze, având în vedere distracţia la care s-au dedat comuniștii în România după 1945. Dar, mă gândesc, oare Marquez o fi suferit un tratament similar din cauza terorii semănate de narcotraficanți pe străzile Columbiei? Sau Soljenițîn, din pricina URSS-ului lui Brejnev? Ori Ismail Kadare, din cauza lui Enver Hodja? Ori Isabell Allende? Ori Milan Kundera?...

Știe cineva?

Eventual, are careva cunoştintă dacă această tradiție brevetată de editorii hexagonali, această tradiţie a descotorosirii, pe o notă de dispreț usturător, de reprezentanții nevinovați ai înaltei culturi ai unor popoare cu apucături barbare s-a perpetuat până în zilele noastre? La fel plătesc oalele sparte şi azi, când dau nas cu aceştia, sărmanii intelectuali disidenți din China, Laos, Mali, Siria, Iran, Afganistan etc.?

Sau ce a pătimit domnul Liiceanu a fost un caz izolat și domnia sa doar a avut parte de nemăsuratul ghinion de a fi fost nevoit să îndure perdaful unui editor ciufut care, pur și simplu, s-a trezit în ziua aia cu fața la pernă și și-a descărcat nervii pe bietul om? 

Sau nici măcar atât?

“Avem o ştampilă, ei când ne văd, ne văd ştampilaţi cu imaginea pe care o purtăm cu noi în lume, a declarat domnul Liiceanu la emisiune. Asta este teribil. Îmi era ruşine să spun că sunt român. L-am văzut pe Giscard, preşedintele Franţei, dând un interviu, după o vizită a lui Ceauşescu, după 90 a dat-o. <Să vă spun cum arăta când l-am primit în vizită. A venit cu o suită enormă, când au plecat au devastat palatul în care îi cazase, robinete, lucruri deosebite, tot ce era mai frumos în acel palat de primit oaspeţi>. Eu în clipa aia trăgeam după mine imaginea eu sunt ca ei, aşa mă văd. Asta e un mare handicap pe care îl avem”.

Nasol, da.

Bineînțeles, faptul că Giscard D’Estaing a pierdut președinția în 1981 fiindcă a primit niște diamante de la Bokassa, infamul conducător al Republicii Centrafricane (o țară mult mai barbară și bananieră decât România acelor vremuri), e irelevant. Contează numai comportamentul de troglodiți pe care l-a adoptat suita lui Ceaușescu în timpul vizitei la Paris, comportament care, peste ani, l-a umplut de rușine pe filozoful cunoscut pentru talentul de a mânui competent conceptele prin care se analizează subtilitățile și particularitățile lumii heideggeriene.

Nu mereu, dar am câteodată senzația că în inima domnului Liiceanu pulsează o durere nevindecabilă, aceea a intelectualului român care, alături de alți corifei ai culturii mioritice, e obligat să își ducă traiul – ai zice – într-o țară nedemnă de vastitatea culturii pe care o posedă și a operei pe care o vor lăsa moștenire generațiilor următoare.

Ce-i drept, trăind în mijlocul ”poporului de idioți” ai lui Țuțea – popor care, atunci când ieșea timid pe strasse, printre occidentalii cei simandicoși, hăpăia lebedele din parcuri complet nedelicat, cu tot cu pene, apoi se pitula dup-un tufiș să-și facă rapid nevoile și se ștergea la fund cu foițe lucioase de bomboane Ferrero Roche, c-așa credea el că e de bon-ton în lumea civilizată –, ai patalamaua pusă: eşti român.

Iar unii, să admitem, sunt români cu spume.

Csf, ncsf.

Și-am încălecat pe-o șa și-am dispărut în ființă și timp așa.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Mno, cine te-a pus să arunci cu că*at în ventilator? Șterge-te acum... dacă poți.
    • Like 0
  • Românii, înainte de a-și depăși înapoierea economică și uneori felul necivilizat de a fi, trebuie neapărat să se descotorosească de auto-demonizarea asta și umilirea perpetuă în fața altor popoare. În cazul descris de Dl. Liiceanu, ar fi fost firească revolta împotriva editorului francez, care cu toate ifosele lui, dă dovadă - nici mai mult nici mai puțin - de o formă de XENOFOBIE. Ceea ce e oricum descalificant pentru oricine, darămite pentru un exponent al unui popor așa ”elevat” ca cel francez. Noi românii, în schimb, ne punem cenușă în cap cu orice ocazie, avem forma asta de masochism și ”suflet de slugă”. Episodul / episoadele cu mineriadele au fost desigur, reprobabile, dar nu au fost ceva nemaivăzut și nemaiauzit și la alte popoare, mai ales în vremuri tulburi, cum clar au fost, la noi, primii ani de după comunism. Dacă e să îi fie cu adevărat rușine și groază unui popor de el însuși în fața altor popoare, eu zic că nu e un popor mai nimerit ca cel german. Nicăieri, niciodată în lume, nu s-au săvârșit așa barbarii împotriva umanității, ca în timpul celui de-al doilea război mondial, de către germani, în cadrul Holocaustului. Cum poate fi comparat Holocaustul cu o amărâtă de mineriadă? Cum poți compara violența (parțial spontană, parțial organizată de FSN-ul conducător) constând în câteva bâte în cap pe stradă și la sediile unor partide, ale unor indivizi furioși provenind dintr-o categorie socială abrutizată de condițiile inumane de muncă și implicit receptivă la propaganda oficială agresivă, deci cum se poate compara acest tip de violență cu Holocaustul? Prin Holocaust au fost umiliți, îngroziți, separați membrii familiei, înfometați, torturați într-un mod de necrezut până atunci și exterminați fizic, în mod PLANIFICAT membrii unei întregi națiuni, cea evreiască. Dar n-au scăpat nici membrii altor etnii considerate ”inferioare”. Totul s-a făcut în baza unei IDEOLOGII la nivel național, cunoscută de toată lumea și împotriva căreia nu s-a revoltat populația germană, ca românii față de Ordonanța 13. Iar editorul ăla francez era indignat de români și în speță de minerii bătăuși, pe care dacă-i întrebai repede nu știau nici câte urechi au în cap!.... Și probabil ar fi fost mândru să colaboreze cu un german!.... Atitudinea noastră corectă ar fi cea de echilibru și bun simț în toate. adică să dezavuăm, bineînțeles, mineriadele, dar să nu ne lăsăm discriminați și umiliți pe baza acestui PRETEXT. Vina pentru acțiunile minerilor o poartă, partajat, conducătorii vremii și minerii înșiși. Nu era Dl. Liiceanu vinovat pentru mineriade, precum nici Klaus Meine, solistul trupei Scorpions nu e vinovat de Holocaust și nici nu-l putem acuza că e membru al unui popor pe care să-l etichetăm noi ca barbar și sadic. E greșit să etichetăm un popor, în orice fel am face-o, la fel cum e greșit să punem o ștampilă oricărui cetățean, pe baza apartenenței sale la un popor etichetat, incorect, în prealabil. Cum am mai spus, asta e o formă de xenofobie. CÂÂÂÂHHHH!!!!!
    • Like 4
    • @ Dan Cojocaru
      Holocaustul a fost o oroare, comisa de un popor sub indoctrinarea unui conducator si a unui partid dement. Dar holocaustul a fos dupa "marea revolutie din octombrie" din rusia. S-a inspirat din "metodele" bolsevicilor, ale lui lenin si a "marelui" criminal stalin. Nu trebuie uitat acest "mic" amanunt". Iar "stategiile" bolsevice, revolutionare au inspirat, mai tarziu, "transformarile" din societatile chinei lui mao, vietnamul de nord, cambodgea lui polpot, cuba lui fidel si "eternul" , cel putin pe tricori,che guevara, in unele state africane, in lumea araba. De ce se omit mereu si aceste realitati? A contabilizat cineva milioanele de vieti luate, milioanele de familii si destine distruse de-a lungul istoriei contemporane, cel putin? Ale bisericii catolice care a impus "cuvantul domnului eradicand natii intregi? Toate la un loc demonstreaza ca umanitatea este sadica. Oare gresesc?! In prezent rusia si china nu sunt departe de asemenea practici. Doar putin, la suprefata scimbate.
      • Like 1
    • @ Mircea Zugravu
      Petru check icon
      Nu stiu ce ar trebui sa inteleg din comentariu: 1. Ca poporului care "sub indrumarea unui conducator si a unui partid dement" n-ar trebui sa-i fie rusine de holocaust, deoarece vinovatii adevarati sunt rusii care le-au fost model prin "marea revolutie din octombrie"; 2. Ca holocaustul n-a fost "chiar cine stie ce" deoarece a avut atat evenimente asemanatoare care l-au precedat -amintita "revolutie"-cat si evenimente asemanatoare care l-au urmat (evident toate inspirate de Lenin si Stalin), in China , Vietnam, Cambodgea (corect Cambodgia), etc.; 3. Ca la nivel istoric nici marea "revolutie" nici holocaustul nu sunt exceptii ci doar o continuare istorica a "activitatii ecleziastice" a bisericii catolice de "eradicare a unor natii intregi". Recunosc ca nu mi-a trecut prin cap sa fac o legatura intre inchizitie, revolutia bolsevica, si holocaust. Intotdeauna am crezut ca holocaustul a fost o exceptie, de neiertat si de neuitat, de care poporului german ar trebui sa-i fie rusine desi stiu ca nu tot poporul german a fost vinovat.
      • Like 0
  • check icon
    Mințile luminate discută despre idei.
    Mințile mediocre discută despre fapte.
    Mințile mici discută despre oameni.
    Mata, autorule, vezi bine pe unde te încadrezi...
    • Like 2
    • @
      Corina check icon
      Poate ar fi fost cinstit să-i atribuiți panseul lui Eleanor Roosevelt. Dar și GL discută despre oameni! Doar așa a făcut „carieră” în opinia publică. A început cu Mona Muscă, apoi doi profesori cunoscuți de la Filozofie din București, Iohannis, de asemenea. De toți s-a ocupat când erau respectați și populari, cu discursuri răsunătoare, voite de impact național, care să atragă atenția asupra lui. Un cleptoman al popularității altora, în fond, și narcisistul suprem al țărișoarei.
      • Like 2
  • E un atac pueril la Liiceanu. Mă surprinde că l-a postat Republica. Nimeni nu te obliga să-i citești pe cei patru domni menționați. E destul loc în spatiul public pentru toată lumea. Nu știu cum să definesc articolul, în ce categorie să-l încadrez? Domnul autor folosește cuvântul cu eleganța cu care minerii (mulți erau securiști travestiți în mineri) învârteau bâtele în 1990.
    • Like 2
  • otheh check icon
    Bai, ce sa ne mai facem si cu Liiceanu asta….s-a catzarat pe Heidegger ca sa ajunga acolo unde este. Nu ca tine, izvor de originalitate, singurul absolvent al academiei tehnice miliare care a reusit sa inventeze , in propria sa bucatarie, si fara nicio sursa de inspiratie, pulverizatorul de praf in ochi. Respect !
    • Like 2
  • D-le autor, marturisesc ca nu inteleg unde bateti cu acest articol. Pe Liiceanu in schimb il inteleg bine. Sa va povestesc: am locuit in Anglia din 1990 pana in 1992, la intoarcere acasa, pe aeroportul Heathrow, omul care se afla la check-in la imbarcare s-a uitat la pasaportul meu si m-a intrebat: "Cum mai e in Romania? Mai sunt in Bucuresti mineri care bat oamenii pe strada? Nu ti-e teama sa te intorci?" Si, da, atunci mi-a fost rusine ca sunt romanca. Daca nu era mineriada aia de pomina, cu care ne-am facut de rahat in intreaga Europa, omul ala nu ar fi pus asemenea intrebare.... A fost irelevant pentru mine in acel moment faptul ca eu nu avusesem nici o legatura cu evenimentul respectiv; a fost irelevant pentru mine si faptul ca poate si in UK se intampla uneori huliganisme, distrugeri etc. Pur si simplu ma durea inima de rusine.... pentru ca daca itit pasa cu adevarat de tara ta, eu cred ca asta e sentimentul in asemenea momente. Noi ca popor ne facenm de rahat cu tot felul de abordari "originale" ale exercitiului democratic si cu tot felul de guverne si guvernari incompetente, daca nu chuar mafiote, si dupa aia facem misto de Gabriel Liiceanu, serios?????
    • Like 2
    • @ andreea dragusin
      Petru check icon
      O sa-mi cer scuzele la inceput, deoarece presupun ca s-ar putea sa te enerveze comentariul si sa nu reusesti sa-l citesti pana la sfarsit, dar nu cred nici in istoria lui Liiceanu cu editorul care l-a dat afara "pentru ca facea parte dintr-un popor capabil de mineriade nici in istoria dv. cu "omul de la check-in". Si o sa va explic de ce:
      Despre Liiceanu: Nu cred ca un editor francez care se pregatea sa-l editeze pe filozoful (nu e peiorativ) Liiceanu poate avea un nivel de gandire atat de rasist incat sa judece un popor dupa niste manifestari de strada. Pentru ca indiferent ce am crede au fost niste manifestari de strada. Am vazut manifestari si mai urate,ba chiar razboaie civile, fara ca poporul sa fie judecat . Domnul Liiceanu a scris doar pentru ca i s-a parut ca suna frumos sa se autovictimizeze (la momentul respectiv). Daca ati citit articolul lui Liiceanu referitor la "sutul in fund" dat de editorul francez ati observat si citatul din fostul presedinte francez Giscard D'Estaing despre robinetele furate de Ceausescu din castele franceze in care a fost cazat. Ca si cand Ceausescu trebuia sa fure ceva din "Ieuropa" cand "ieuropa" era la picioarele sale cand se juca de a marele dizident fata de rusi - amintiti-va de plimbarile cu regina Angliei. "Chestia" cu robinetele circula ca banc in perioada comunista, iar domnului Liiceanu i s-a parut de bonton sa-i atribuie bancul fostului presedinte francez.
      Despre check-inul dv.: In 92 doar adversarii politici ai lui Iliescu insistau pe subiectul mineriadelor. Un om de la check-in care chiar a vazut manifestarile de groaza din Bucurestii anilor 90-91 fie era un cunoscator al Romaniei si=i urmarea dezvoltarea politica si atunci ar fi trebuit sa stie ca mineriadele erau de domeniu trecutului, fie era un "privitor" la TV care dupa cateva zile nu mai stia daca manifestarile vazute erau din Bucuresti sau din Ouagadougou (pronunție AFI: /ˌwɑgəˈduːguː/), capitala statului Burkina Faso
      • Like 0
  • Corina check icon
    Simpatic și mai citibil ca alte dăți. Îl vedeți bine.
    • Like 1
    • @ Corina
      Dezordonat în gândire și frustrat, ca de obicei. Poate nu știți că a publicat o carte la Humanitas. Cred că așa se explică. Mă rog, fiind absolvent de școală militară e posibil să fi primit și un ordin de la șefi. Ordinele nu se discută, se execută.
      • Like 1
    • @ Deliu Gabriel
      Corina check icon
      Dezordonat în gândire? Eu i-am găsit mai puțin citibile (deocamdată) chiar materialele cu despicarea firului în patru și demonstrații urmate minuțios.
      • Like 1
    • @ Corina
      Aveți vreo propoziție în care să nu folosiți termenul rebarbativ "citibil"?
      • Like 0
    • @ Deliu Gabriel
      Corina check icon
      Despre cuvântul „bale” pe care l-ați folosit în legătură cu articolul de față ce părere aveți?
      • Like 0
    • @ Corina
      E bine. E un eufemism!
      • Like 0
  • Articolul e jenant. Sigur, d-l Liiceanu nu e Maica Tereza, dar e una din putinele mari inteligente pe care le mai are Romania. Nu merge sa-l combati cu un patriotism de 2 lei.
    • Like 2
  • Eu pot sa inteleg ca esti o publicatie online pe costuri minime si ai colaboratori pentru crearea de content. Insa, minimal ai si o echipa editoriala. Ca sa publici un astfel de material, plin de erori gramaticale a unui troglodit care nu face decat sa insulte unul din putinii romani care dupa 1990 a avut o contributie pozitiva la societatea romaneasca, publicand prin editura sa autori de marca la care au putut avea acces deja doua generatii, e prea de tot. Nu ca aveam o parere prea grozava despre Republica si cei 2 fondatori de marca, insa chiar ca acest articol va claseaza definitiv in categoria tabloidelor scrise pentru cititorii dominati de creierul cel mic.
    • Like 4
    • @ Cristian Constantinescu
      Domnooo, ia citeste-ti mata din nou comentariul si numara-ti greselile tale. Scrii pe leptop mata, nu? Scoate-l din priza, baga-te pe mata si ramai asa, acolo....
      • Like 1
    • @ Liviu Catana
      I le-am numărat și eu, am ajuns la fabulosul număr 0 (zero). Trolezi din pasiune sau ai ordin de zi pe unitate?
      • Like 1
    • @ Ionut Catalin Dimache
      Rucs Rucs check icon
      Totusi, sunt greseli:
      "un astfel de material, plin de erori gramaticale a unui troglodit" - corect ar fi AL unui troglodit (material al...). Sau, in cazul in care acordam cu erori (desi nu cred) oricum ar fi ALE.
      Apoi, e necesar un PE aici:
      "nu face decat sa insulte unul din putinii romani" - corect: sa ÎL insulte PE unul din...
      • Like 1
  • Rușine, Republica, azi v-ați dus în cap! Rudoiu e semianalfabet, cum îl lăsați să arunce bale? V-am ras din listă!
    • Like 2


Îți recomandăm

Stinge lumina!

Consumerismul nostru a lucrat în compensare. Ne-am cumpărat frigidere mari și le-am burdușit cu mâncare. Ne-am vârfuit cărucioarele la supermarket, cumpărând produse la ofertă de care nu aveam nevoie și care ni s-au stricat în cămară. Ne-am construit clădiri de sticlă pe care le-am luminat feeric, așteptându-ne ca factura la curent s-o plătească sfântul CEO. (Foto: Profimedia Images)

Citește mai mult

Carlos Moreno

„Logica e simplă de fapt - cu cât se construiesc mai multe drumuri pentru mașini, cu atât vom avea mai multe mașini, iar cu cât vom construi mai multe piste pentru biciclete, cu atât vom avea mai multe biciclete, de asemenea, cu cât vom face mai multe spații pentru oameni, cu atât va veni mai multă lume să facă activități”, spune Carlos Moreno. (Foto: ARCEN)

Citește mai mult

UNStudio 1

UNStudio este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate birouri de arhitectură din lume, cu filiale în Amsterdam, Frankfurt, Shanghai, Hong Kong, Dubai și Melbourne. are în portofoliu peste 120 de proiecte internaționale, precum clădiri de birouri, rezidențiale, muzee, poduri, dar și masterplanuri urbane. Printre cele mai cunoscute lucrări - Podul Erasmus din Rotterdam, Mercedes-Benz Museum din Stuttgart, Arnhem Central Station, Designul Doha Metro Station.

Citește mai mult

Marius Sava

„La mine pacienții nu vin niciodată singuri, vin cu partenerul”, spune medicul specialist pneumolog Marius Sava, cu competențe în somnologie, de la Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, despre cei care ajung la ușa cabinetului cu simptome de apnee în somn.

Citește mai mult