Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
În non-campania electorală pentru alegerea președintelui în România, candidații principali par că s-au ascuns de electorat. Să fie un nou tip de campanie electorală, unde câștigă cel care se ascunde cel mai bine, ca într-un joc reinterpretat de-a v-ați ascunselea?
Pare că Iohannis sau Dăncilă NU vor sa fie aleși președintele românilor, ci președintele din partea PNL sau PSD. Românii de rând par să fie niște pioni dispozabili în jocul pentru putere, necesari doar ca statistică, ca numărătoarea departajatoare, nu contează ce vor sau ce gândesc, nu e important să li se adreseze candidațiilor întrebări din partea publicului într-o dezbatere; opinia lor nu e necesară, doar ștampila.
Într-un joc în care calculele par deja făcute, candidații principali nu vor zgomot, lumini și circ, nu vor să se expună unor întrebări incomode, care i-ar pune în dificultate, nici nu vor să facă față atacurilor din partea contra-candidaților. Dar dacă nu poți face față unor întrebări din partea contra-candidaților, sau din partea publicului, cum vei face față întâlnirilor la nivel înalt cu șefi ai statelor puternice, care nu au interesul României, ci de multe ori vor să obțină ceva de la noi. Cum vei negocia cu Erdogan, Putin, Trump și Victor Orban, când ți-e frică de o confruntare cu Paleologu sau Barna? Cum vei apăra ca președinte interesele României, când ți-e frică să nu-ți deraieze campania actorul Diaconu, mai ales că ai de partea ta avantajul experienței aproape unice de a fi președinte pentru patru ani?
Românii au dreptul, și trebuie să știe cum răspunde sub stres, în combat, în mediu ostil, persoana care dorește să-i reprezinte la cel mai înalt nivel într-o lume cu șefi de state tot mai ostili și mai puși pe războaie de toate felurile… economice, armate, tehnologice. Dezbaterile electorale nu sunt făcute pentru interesul candidaților, ci al cetățenilor, in primul rând.
Etalarea iscusinței și a calităților de om politic în fața publicului a cărora destine le influențezi de la înălțimea funcției, ar trebui să fie o cerința minimă, în orice concurs electoral, iar cetățenii ar trebui să-i penalizeze pe acei candidați care evită această răspundere. În definitiv, alegerile sunt pentru președinția României, nu pentru președinția lui Klaus Iohannis sau a Vioricăi Dăncilă.
Și apropo de „Președintele” Klaus Iohannis, presa ar trebui să înceteze să i se mai adreseze cu această titulatura pe parcursul campaniei electorale. Deși este încă tehnic președinte, odată începută campania electorala, Klaus Iohannis este doar un candidat la un nou mandat pentru funcția de președinte, fără garanția că va ocupa din nou această funcție. Această titulatură de adresare în contextul unui concurs electoral îi aduce candidatului Iohannis un avantaj de imagine nemeritat, imoral chiar. Televiziunea de stat canadiană, CBC, conform codului deontologic intern, a încetat să-l mai numească pe Justin Trudeau cu titulatura de prim-ministru, deși era încă în funcție în timpul campaniei electorale pentru un nou mandat, tocmai pentru a nu-i oferi acest avantaj necuvenit.
Oricum, dacă-i vedeți pe undeva pe acești bravi combatanți, să le reamintiți că alegerile vor avea loc în 10 noiembrie. Nu de alta, dar cu liniștea care s-a așternut, s-ar putea să uite.
Articol publicat pe blogul autorului.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Povestea destinului unui magnat din mass-media risca să semene cu evenimente și personaje din prezentul de astăzi (sau de ieri), cu trimiteri la „eroi” din realitate care fie au murit în condiții suspecte, fie s-au angajat pe o pantă riscantă a afacerilor, zonă mai mereu pătată de intervențiile politicului. Mai mult, prezența unui candidat la președinția țării, om de afaceri venit din străinătate, care n-a mâncat „salam cu soia”, sugera o altă asemănare cu un personaj real (care n-a făcut mulți purici pe scena electorală din realitate). Cum autorul scenariului și-a construit povestea cu destul de mult timp în urmă, orice asemănare cu personaje din viața prezentului românesc rămânea riscantă pentru orice comentator.
Filmul lui Șerban Marinescu evocă cu pertinență și accente dramatice deosebite o lume mai puțin sondată în filmul românesc, și anume aceea a celor care fac jocurile la nivel înalt, a politicienilor corupți, a „eminențelor cenușii” care își manipulează cu frenezie personajele de prim-plan, a celor care cred că rectitudinea morală ascunde și caractere de același calibru. Inițial abordând moravurile lumii politice, filmul lui Șerban Marinescu își decantează epica pe drama personală a unui „magnat” al presei, Mircea Moraru (jucat de Dorel Vișan), care aflat sub spectrul unui sfârșit iminent, își reevaluează principii, trăiri, relații umane.
Cadrilul afacerilor și presiunilor politice este estompat de meandrele evoluției lui Moraru, depozitar al unor secrete de familie bine păzite, dar și al unor relații tensionate cu sora sa (Olga Tudorache), cu un frate (Constantin Codrescu), dar mai ales cu fiica (Ana Ularu), ce prefațează un divorț între generații, preocupări, sentimente și principii abil orchestrat.
Dincolo de fundalul scenei politice, animat de candidatul la președinție (un Gheorghe Dinică de zile mari), de Horațiu Mălăele (o „eminență cenușie” mai abilă decât orice „șef de cadre” de partid), de Valentin Uritescu (un doctor care declanșează cu un diagnostic drama „magnatului”), de Răzvan Vasilescu și Constantin Cotimanis (partenerii „magnatului”, gata să-l trădeze pentru sume rezonabile), se desenează momentele de cumpănă ale personajului interpretat de Dorel Vișan creionat cu o suficientă doză de ambiguitate, cu trăiri intense și rezolvări lucide.
Filmul îi lasă spectatorului destule momente de meditație asupra destinului care lovește fără a alege, asupra incompatibilităților existente între generații, asupra jocurilor politice și a moralității acestora.
Premiera lui a fost , în plină campanie electorală (2004), este deosebit de incitantă, fără ca asemănările să inducă în eroare spectatorii.
E un film care spune multe si care merita sa fie vizionat.
"Și apropo de „Președintele” Klaus Iohannis, presa ar trebui să înceteze să i se mai adreseze cu această titulatura pe parcursul campaniei electorale." - nu sunt de acord. Omul este inca presedinte si va fi in continuare pana la alegerea noului presedinte sau castigarea unui nou mandat. Asta e realitatea, n-avem de ce sa o ignoram si nu are de ce sa constituie asta un avantaj. E prea putin relevant ca in Canada se procedeaza altfel. Nu tot ce se face in Canada e automat si corect. Multe lucruri se fac mai bine ca in Romania, e adevarat, dar din cand in cand se mai fac si greseli, ca peste tot.
Pe de altă parte, experiența de la alegerile din 2000, când Vadim Tudor a fost propulsat în turul doi de o astfel de dezbatere, arată că într-o țară telenovemanelizată lucrurile sunt mai complexe.
Și dacă romanii nu mai vor dezbateri TV????
Dezbateri cu cine???
Știm ce le poate pielea la toți.
De proasta țării nu mai zic nimic.....
De restul candidaților...... 2 sau 3 la sută.... Nimic...
Care dezbateri..???
Nu a scăpat nici un candidat de denigrare, acum sunt ocupați cu apărarea sau cu atacul. De fapt așa e actuala campanie, o succesiune de atacuri sub centură.
Singurul cu pielea tăbăcită e dl Iohannis. Campaniile de denigrare sunt vechi, tocite, fumate, "șase-case" nu mai e o noutate, și-a pierdut puterea prin exces de folosire. Celelalte însă nu.
Alt aspect, oferta slabă/ insuficient promovată. Corupția, justiția sunt teme clasice, veșnica promisiune. S-au blocat toți pe anti-psd. Cand dai ceva jos (și trebuie dat jos definitiv) e indicat sa vii cu ceva in loc, nu numai cu antiteza prezentului regim care e doar punctul de plecare. Drumul e încă în ceață.
Dezbaterile sunt bune, numai că sunt un fel de circ, o ultimă încercare de a smulge aplauze și voturi. Mă întreb între cine, că Iohannis conduce detașat, bătălia o văd pentru locul doi. Cine cu cine, asta e întrebarea. Dacă ar fi o dispută strânsă între doi candidați, da. Situația actuală e însă una nouă prin dispunerea candidaților, care nu prea oferă posibilități de dialog.
PS: Iohannis a discutat deja cu Trump. Cu Erdogan nu prea mai vorbește nimeni.
Nu e far play, dar nu ilegal. E ca si cum câștigat la tenis si după nu vreau sa iti dau revansa astfel rămân eu cel mai bun în ochii celorlalți. Cat despre titulatura, ar trebui folosita ideea asta doar când e vorba de campanie.