Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

O țară este atât de sănătoasă pe cât de educată și este. De ce susțin proiectul „România educată”

Foto: Presidency.ro

Cred că în România avem tot ce ne trebuie pentru a progresa, să fim, să știm și să avem ce ne dorim, voința mai rămâne să ne-o activăm. Avem un potențial uman enorm, creativitate și oameni care lucrează zi și noapte pentru un mai bine mâine. Însă trebuie și să avem încredere într-un proiect de țară, cum este România Educată, să avem încredere că cineva dintr-o instituție publică are cele mai bune intenții și este deschis la construcție. Dezamăgirile ne-au erodat încrederea și așteptările în actorii naționali, însă nu e corect să proiectăm asupra inițiativei prezidențiale toată nerăbdarea și supărarea noastră pe alte proiecte sau ideea că, dacă nu este cum vreau eu, este prost și nu merită. 

Lansare România educată

În primul rând, pentru a avea o Românie educată avem nevoie de o viziune, să știm încotro vrem să mergem și cum arată un ideal, ce înseamnă educată, când și cum vrem asta. Cine este responsabil? Cu toții, fie că suntem parte din societatea civilă, instituții publice, părinți sau elevi. În al doilea rând, avem nevoie de un plan de acțiune pentru a pune în practică viziunea. Aceste două puncte sunt esențiale pentru fiecare organizație, cu atât mai mult pentru o țară, cu atât mai mult pentru educație, care este, poate, punctul nevralgic și cel mai important al oricărui stat. O țară este atât de sănătoasă pe cât de educată și este. Viziunea și planul strategic au fost principalele aspecte punctate în proiectul România Educată, construite ambele cu răbdare, multă muncă, consultare și studii parcurse într-un timp necesar, mai mult de doi ani. Nu poți avea o viziune realizată într-o lună deoarece aceea nu mai este viziunea unei țări, este a ta sau a unei nișe.

Ce am apreciat poate cel mai mult în proiectul prezidențial România Educată au fost complexitatea procesului și implicarea tuturor părților interesate de-a lungul acestui proces. Astfel, toti actorii interesați cu adevărat de creionarea unei viziuni și strategii pe educație în orizontul 2030 au putut transmite opinii, argumente, studii. Au fost atrași, în același timp, în proces și reprezentanți ai tuturor mediilor co-interesate. Proiectul a reușit să aibă:

  • zona de consultare, unde cetățeni interesați, companii, profesori și nu numai, au putut să îți exprime aștepările și punctul de vedere
  • legitimitate prin a aduce la un loc vocile celor care sunt beneficiarii direcți ai sistemului, elevi și studenți, părinți, sindicate
  • zona de competență științifică prin implicarea experților din insituții de cercetare/educație (ex cadre didactice în domeniul Științelor Educației, Universitatea din București)
  • fructificarea experienței și a bunelor practici anumitor organizații de la firul ierbii, experiență de care de multe ori se uită și nu apucă să fie reprezentată suficient, așa cum a fost și cazul organizației Teach for Romania, Agenției Împreună etc.

Noi, Teach for Romania, ne-am implicat în proiect încă din etapa creionării chestionarului și în continuare vrem să realizăm o dezbatere asupra documentelor rezultate, este prima dată când o instituție publică ne acordă șansa și posibilitatea să ne implicăm atât de mult într-un proces atât de important pentru educație și credem că este de responsabilitatea noastră să o și facem. 

Rezonăm, ne regăsim viziunea organizației în cele 12 deziderate propuse de administrația prezidențială și le considerăm cruciale pentru a fi urmărite transversal în orice acțiune care are rolul de a influența educația, fie că este vorba de munca unui profesor la clasă, fie că este o viitoare propunere de lege a educației. Acestea sunt, pe scurt, punerea accentului pe formarea de către sistem a unor cetățeni activi, educație individualizată, centrată pe elev, educație timpurie dezvoltată și de-a lungul întregii vieți, profesori mentori și profesioniști, resurse suficiente, sistem echitabil și de calitate, flexibilitate, atractivitate a sistemului, alfabetizare funcțională, etică, valori, management educațional performant și stabilitate.

Cele mai importante mențiuni și obiective din rezultatele publicate pe care noi le susținem, iar pe unele încercăm să le punem în practică încă de la înființare sunt:

  • accentul pus pe profilul elevului de la finalizarea studiilor, esențial pentru a ști ce să dezvolți la elevi, noi înșine am dezvoltat Student Vision, acoperind aceeași nevoie;
  • punctarea existenței unui profilul al profesorului mai complex și adaptat prezentului, în organizație am dezvoltat Teacher Vision, care ne ajută să ne evaluăm constant profesorii și să ne creionăm curriculumul de formare a acestora;
  • accentul pus pe echitate în toate secțiunile, echitatea fiind sensul existenței TfR, însemnând asigurarea accesului tuturor la o educație de calitate, scăderea abandonului și absenteismului, un obiectiv a tot ceea ce facem;
  • prioritatea din document în ceea ce privește competențele elevilor este alfabetismul funcțional, acesta fiind printre prioritățile pe care noi ni le-am stabilit în lucru cu elevii (sunt trei în total, literație, inteligență emoțională și leadership);
  • asigurarea creșterii resurselor și interesului actorilor pentru școlile și elevii din zone vulnerabile, noi ca program mergem exclusiv în zone rurale sau, cu puține excepții, urbane cu provocări, încercând să ducem cât mai multe resurse acolo unde este cea mai mare nevoie;
  • accentul pus pe valori cum ar fi integritatea fără de care noi nu credem că putem avea un sistem de educație corect și modele sănătoase pentru elevi;
  • reformarea pregătirii inițiale și continue a profesorilor, în TFR anual încercăm să evaluăm calitatea și impactul programelor de formare și să le îmbunătățim;
  • creșterea complexității recrutării profesorilor;
  • accentul pus pe evaluarea formativă și luarea în considerare a viziunii, profilului absolventului atunci când evaluăm.

Schimbări esențiale se vor întâmpla, efectul bulgarelui de zăpadă deja a început. E un moment de renunțare la orgolii de culoare politică sau din alte cauze pentru a da copiilor șansa pe care o merită, pentru ca ei să poată să își cunoască, îndeplinească și chiar depășească propriul potențial. Avem o obligație morală față de ei să lucrăm împreună, să ajungem la concluzii finale în cadrul acestui proiect și apoi să milităm în fiecare zi pentru adoptarea măsurilor, monitorizarea lor constantă și îmbunătirea procesului pe parcurs. Indiferent dacă suntem ong-iști, experți, profesori, politicieni, copiii au nevoie de noi împreună și de noi ca modele de colaborare, participare și implicare integră și calitativă. Copiii de azi vor fi mâine o parte din ce suntem noi azi, din ce le arătăm și cât putem să realizăm din proiectul România Educată.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Victor66 check icon
    Republica devine tot mai mult spatiul destinat elucubratiilor idealiste care vor sa sune pompos si care raman doar atat, niste fantezii.
    • Like 2


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult