O țară sfâșiată

Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Termenul de “țară sfâșiată” (torn country) a fost consacrat de Samuel P. Huntigton în faimoasa sa carte Ciocnirea civilizațiilor (The Clash of Civilisations). În esență, este vorba despre o țară în a cărei textură socială apar falii între fondul cultural și/sau religios al societății și direcția total diferită în care elitele și o parte a populației doresc să o ducă din motive economice sau politice. Cu alte cuvinte, civilizația către care o parte a țării dorește să se îndrepte nu este susținută de tradiție și valori.

Turcia este unul dintre exemplele date, dar, pentru subiectul acestui comentariu, mai relevantă este utilizarea Rusiei ca exemplu. Argumentând includerea Rusiei, Huntington remarca printre altele că, în anii ‘90, 40% din populație avea o atitudine pozitivă față de civilizația vestică în timp ce 36% avea o atitudine negativă.

Din păcate, rezultatul referendumului recent, pare să plaseze și Republica Moldova, păstrând proporțiile, în categoria “țărilor sfâșiate”. Chiar dacă rezultatul majoritar a fost în favoarea aderării la UE, diferența extrem de mica dintre cele două categorii de votanți arată o divizare puternică a societății de dincolo de Prut.

Un astfel de rezultat a venit ca un șoc, unii analiști grăbindu-se să găsească vinovați inclusiv la nivelul președinției Moldovei. Cred că este o mare eroare, iar erorile trebuie căutate în altă parte și în altă perioadă. De fapt, doamna Maia Sandu a reușit ca în cei patru ani de când este președinte să strângă, atât cât s-a putut, cioburile sparte ale societății moldovenești și să asambleze “bolul” în care s-a votat totuși majoritar, la limita, “da”.

Există un cvasi consens în ce privește implicarea Rusiei în influențarea rezultatelor referendumului. Însă, ceea ce mulți par să omită este că, într-o concurență geopolitică pentru viitorul Moldovei, Rusia nu joacă un meci cu doamna Maia Sandu, ci cu România și UE. Iar jocul este de suma nulă: succesul Rusiei înseamnă insuccesul României și al UE.

După două decenii de abordări inconsecvente, uneori naive și necoordonate, a fost o iluzie faptul că România și UE vor reuși ca, în doar 4 ani, prin finanțarea de proiecte de asistență generoase, să șteargă cu buretele din mentalul colectiv propaganda, la început sovietica și apoi rusă, la care moldovenii au fost supuși timp de decenii, cu complicitatea liderilor locali. Nu întâmplător, segmentarea votanților arată că votul anti-UE a fost direct corelat cu vârsta sau, altfel spus, cu perioada în care segmentul de populație a fost subiect ale mediului informațional venit din est.

Ar fi fost o minune ca, în lipsa, timp de decenii, a unui proiect pragmatic al României pentru scoaterea Moldovei din siajul Rusiei, să fim martorii unei schimbări de mentalitate colectivă doar pentru că, în ultimii ani, au curs ajutoarele financiare și economice dinspre vest. Pentru că motivația din spatele votului nu a fost una rațională, ci mai degrabă una dată de emoțiile inoculate de spațiul informațional în care populația a trăit decenii, fără posibilitatea de a fi expusă în aceeași măsură la o alternativă informațională obiectivă. Iar România, având beneficiul limbii, ar fi trebuit să joace un rol crucial. Închiderea de abia în ultimii ani a canalelor rusești de propagandă și amplificarea canalelor de comunicare venite dinspre vest a fost tardivă. Răul fusese făcut, modelarea mentală era desăvârșită.

Segmentarea participanților la referendum ne oferă dovezi în acest sens, dovezi care pentru noi, cei aflați într-un spatiu informațional neîngrădit și divers, par de neînțeles. Astfel, marea majoritate a moldovenilor ucraineni a votat împotriva aderării la UE. Mai mult, două regiuni din Moldova, Ungheni și Cahul, au votat majoritar “nu”, cu toate că beneficiaseră de finanțări UE de zeci de milioane de euro. Din nou, nu criteriile raționale, evidente nouă, au prevalat în aceste segmente ale populației din Republica Moldova. Mai important a fost mentalul colectiv creat de decenii de propaganda rusă, care nu a făcut decât să potențeze manipulările și informațiile false vehiculate în ultimul an în spațiul public de peste Prut.

Putea România să facă mai mult pentru contracararea propagandei ruse din ultimele decenii și aducerea Republicii Moldova mai aproape de Europa? Cu siguranță. Dar asta ar fi presupus o strategie sofisticata și excelent executata de instituții și lideri ai României. Din păcate, senzația a fost mai degrabă a unor acțiuni improvizate, care nu au avut la baza înțelegerea frustrărilor, preocupărilor, complexelor, miturilor înrădăcinate în mentalul colectiv al populației de peste Prut. Conexiunile politice dintre România și Republica Moldova au fost uneori de neînțeles și chiar controversate.

Nu e clar nici astăzi ce obiective punctuale, ce plan de parcurs a avut România în relația cu Republica Moldova în ultimele decenii. Dar cred că măcar de un lucru putem fi siguri, și anume că se dorea eliberarea Republicii Moldovei din cercul de influență al Rusiei și reorientarea ei geopolitică către vest. Din perspectiva acestui obiectiv, rezultatele referendumului ne arată mai degrabă un eșec.

O explicație sta în ceea ce unii ar putea considera un paradox: unionismul practicat uneori cu agresivitate în unele cercuri de decizie din România a fost mai degrabă un factor de divizare al Moldovei pe care Rusia l-a amplificat și folosit cu maximă eficiență. Astfel, mulți dintre promotorii agresivi ai unionismului, ignorând lipsa de entuziasm a populației de peste Prut, s-au transformat în “naivii utili” ai Rusiei.

Faptul că, printr-o “minune”, unii dintre politicienii unioniști au sfârșit prin a-și dovedi ulterior legăturile strânse cu Rusia ar fi trebuit să dea foarte serios de gândit, căci exemple puteau fi găsite și în perioada anilor ’90, dar și în epoca mai recentă.

Printre primii care au sesizat efectul divizant în Moldova al unionismului a fost chiar Maia Sandu, care a redirecționat aspirațiile Moldovei spre UE punând surdina discuțiilor care divizau societatea. Și o astfel de orientare ar fi avut cu siguranță mult mai mult succes dacă am fi putut arăta în Moldova României beneficiile aderării la UE. Însă, lipsa unei strategii de țară și de viziune au făcut că aceasta parte a României să rămână una dintre zonele cele mai subdezvoltate și principala sursă de emigrație în vestul Europei. Moldova României nu a fost în niciun moment o “vitrină” a beneficiilor aderării la UE. Mai mult, nu doar o dată, discursul public din România a pus în seama UE decizii nepopulare, chiar dacă ele aveau mult sens economic sau politic.

Din fericire, în ultimii ani, în contextul agresiunii rusești în Ucraina, în sfârșit, România și UE au ajuns la concluzia că stabilitatea Republicii Moldova este cea mai importantă. Orice alte variante bazate mai mult pe emoții și nostalgii nu ar fi făcut decât să adâncească faliile din societate, și nu doar după aliniamentele Transnistriei sau ale Gagauziei. Este atât în interesul Ucrainei cât și al României și al UE că Republica Moldova să devină un avanpost solid al civilizației occidentale. Suntem însă într-o foarte mare criza de timp.

Se mai poate face ceva pentru angrenarea definitivă a Republicii Moldova pe calea către UE? În primul rând, românii și liderii lor ar trebui să înțeleagă că subiectul unionismului trebuie să dispară până când, eventual, el ar putea fi relansat ( sau nu) chiar de Republica Moldova. În al doilea rând, ar trebui asigurat un spațiu mediatic cât mai obiectiv și credibil. Motivul pentru care sursele rusești sunt mai credibile pentru o bună parte a populației ar trebuie investigate și contracarate. Miturile promovate cu obstinație de propaganda rusă ar trebui demontate de lideri de opinie credibili. Aceștia trebuie identificați și sprijiniți. Moldova din România trebuie ajutată să cunoască o dezvoltare explozivă astfel devenind imaginea Republicii Moldova de peste ani. Asistența financiară a UE și a României pentru Moldova trebuie să se amplifice și să accelereze dezvoltarea economică pentru a permite întoarcerea unei părți dintre cei emigrați.

Dar toate acestea nu într-o săptămână. Pentru această săptămână, singura soluție este doar o mobilizare masivă a pro-europenilor și convingerea nehotărâților din primul tur alegerilor. Doar astfel s-ar “cumpără” timpul necesar pentru pregătirea alegerilor parlamentare de la anul și continuarea drumului European al Republicii Moldova.

Adică, tot proiectul atârnă în momentul acesta de un fir.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp