Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Oamenii care s-au întors în peșteră

Foto: Sabin Cîrstoveanu/ Inquam Photos

Cum bine știți, pe la noi oamenii trec prin situații când își fac cruce. Cel mai des mecanic, fără participare. Trece omu’ pe lângă o biserică, iese din starea de mergător fără gânduri și migrează instinctiv în starea de credincios în cele sfinte. E ca un fel de transă bruscă care antrenează un reflex. Credinciosul deșteptat brusc desenează la repezeală, eventual de două-trei ori, două linii, una relativ verticală și una aproximativ orizontală. Într-o analiză detașată, ca observator neimplicat, poți evalua amploarea credinței individului după distanța dintre punctele cardinale. O cruce subdimensionată e fără sens. Poate gândi că nu denotă credință sinceră, ci mai degrabă teamă. „Da’ dacă o fi adevărat?! Mai bine îmi iau o rezervă!”

Alta e situația cu desenul larg și capul plecat. Smerenie și reculegere. Chiar de-or fi 10-15 secunde, taman cât să treacă de gardul bisericii, tot îi destul să arate că el știe, crede, ba chiar nu se sfiește să arate acest lucru.

Referirile de mai sus și cele ce vor urma nu sunt despre numele Domnului, ci despre ce-ai putea întrezări, dacă îți propui aroganța de a înțelege ce-ar fi dincolo de gesturi. Ori ce denotă faptele de după ori de dinainte de gestul crucii.

Marea masă a credincioșilor se complac în convingerea că e destul să afișeze simbolul și să clameze că ei cred. Oare cât or cântări crucile? Cât un alibi?


Dar, cum bine se știe, Domnul iartă. Cine, cât ar fi îndreptățit să-l judece?

Un observator ar putea fi deznădăjduit că Domnul făgăduiește iertare păcătosului care, cu câteva clipe înainte de trecere dincolo, se pocăiește.

Adică ce-l califică la iertare pe cel care toată viața a furat din munca altuia?

Ori cei pe care semenii i-au întărit în slujbe precum apărarea celor buni împotriva celor răi. Iar ei, conducători, apărători, sunt mai răi decât răii.

Pe cei pe care Domnul i-a chemat doar în slujba lui, ci nu a celor vremelnic stăpâni. Ori și mai rău. Să spună Adevărul, ci nu să-l ocolească. Să se înalțe dăruind, lepădându-se de păcatul de tânji după avere. Cei chemați să ne conducă pe noi, păcătoșii, pe drumul cel bun.

Și alții, cei dintre noi fără dregătorii, trăitori de rând în lumea croită de cei amintiți mai sus. Într-o lume în care gândurile albe și faptele bune se sufocă sub povara ticăloșiei și a minciunii.

Știi, Doamne, eu aș fi tentat să-i iert pe cei dintre noi nevinovați în cuget, dar care, în inocența lor, au întărit temelia celor răi care conduc. Dar tare mi-e greu să înțeleg ce anume ar justifica iertarea din urmă a celui care a trăit în lumea noastră fără Tine, uitând, ignorându-și menirea. Ba chiar mai mult, folosind pervers dregătoriile de stat ori de suflet ca să se îndestuleze cu bunuri. Fără să le pese că la Judecata Ta sacul lor cu lucruri de laudă e gol?

Îi ierți și p-ăștia? Doar pentru că vor pleca spășiți fruntea și vor clama căință?

La gura peșterii

Din când în când sună clopoțelul bisericii către credincioși întru adunare la moaște. Ori la gura peșterii. Ori la sfințirea unei case mai mari ori mai mici unde sălășluiește Domnul. Mai abitir ca-n alte locuri, firește, pentru că toată lumea știe un adevăr simplu: Domnul este peste tot.

Nu-i de rău că sună clopoțelul. Nu-i de rău că din loc în loc noi, cei care rătăcim prin tina drumului cotidian, trebuie să mai uităm de griji și îndeletniciri prozaice și să ne întoarcem către o biserică, către niște moaște ori la gura peșterii. Atâta timp cât acest demers e un îndemn către înălțare, către ce e profund bun. Atâta timp cât semnul crucii și pelerinajul, unde-o fi el, e prilej de smerenie și credință. Gândesc că e în beneficiul crediciosului, în primul rând. În ce-l privește pe Domnul ori pe Sfântul Andrei, de exemplu, mă-ndoiesc că ar fi mai puțin bucuroși dacă le-am aduce prinos de rugăciune de la biserica din cartier ori chiar de sub crucea din odaia noastră de acasă. 

Dar, vezi bine, ar lipsi fastul. Câștigul în imagine. Ba gurile rele mai amintesc ceva de obol, habar n-am ce-or fi vrând să zică.

Orice întâmplare este inițiată și se derulează grație unor circumstanțe. Unele presetate de tradiție, cum ar fi calendarul pelerinajelor, altele neașteptate. Cam cum ar fi o pandemie. La pandemie, conducătorii se raportează diferit, în funcție de locul lor în schema de funcționare a societății. Chestiunile relativ concrete sunt diriguite de persoane care au competențe suficient de concrete. Destul de simplu și ușor de priceput, de drumuri se ocupă niște drumari (cu un șef competent exact pe felie), de ridicat clădiri se ocupă niște zidari (la fel, cu un șef…) de oblojit și combătut boli se ocupă doctori (și unul ori mai mulți șefi, firește).

La pandemie, din câte știu, drumarii s-au abținut să emită opinii. La fel și zidarii. Ba chiar și actorii, muzicienii și pictorii, cei fără competențe practice, dar mustind de trăiri sufletești. Nimeni din zona asta nu a dat sfaturi, nu și-a arogat dreptul de a călăuzi norodul pe un drum ori altul. Poate pentru că au bunul simț să recunoască dreptul celor îndrituiți s-o facă. Medicii, biologii, cercetătorii din toată lumea. Cu atât mai mult cu cât nu e vorba de recomandări, cum ar fi să ocolești un drum plin de gropi ori să treci strada după ce te asiguri. Nu. Aici cei care știu (cât știu) ne spun de-a dreptul că e o chestiune de protejare a vieții. Au și dovezi. Sigur, în virtutea faptului că oamenii sunt diferiți și NU în mod egal inteligenți și permeabili la argumente de bun simț, impun reguli. De acord, nu sunt perfecte, nu oferă garanții că vor salva toate viețile aflate la cumpănă. Dar, în circumstanțele de acum, măsurile impuse au potențialul de a o face pentru mulți dintre cei expuși.

Altfel stau lucrurile cu unii slujitori ai cerului. Nici n-ar putea fi altfel. Se sumețesc în a clama credința ca argument indubitabil superior temerilor de moarte. Să fiu sincer, le înțeleg atitudinea. Au în spate nu atât suportul divin, cât marea masă a celor care cred și nu cercetează. Furnizorii unui enorm capital de credit, animați de o uriașă și inocentă bună credință.

Așa încât înalții prelați nu au nicio reținere să clameze dreptul lor de a conduce procesiuni cu un număr cât mai mare de participanți. Regulile restrictive sunt abonimabile lucrături diavolești întru stârpirea fiorului creștin al neamului. Vor fi fiind conștienți că bună parte dintre cei care se vor îmbulzi, în bună tradiție, se vor căpătui cu Covid? Că unii vor muri? Că cei mai mulți vor duce virusul acasă și vor infecta și pe alții? Și alții vor muri?

Mă-ntreb, oare chiar cred, ei înșiși, că Domnul va face o minune anticovid?

Ori nu le pasă? 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • " În ce-l privește pe Domnul ori pe Sfântul Andrei, de exemplu, mă-ndoiesc că ar fi mai puțin bucuroși dacă le-am aduce prinos de rugăciune de la biserica din cartier ori chiar de sub crucea din odaia noastră de acasă. "

    Nici dumneata nu te superi daca prietenii invitati la ziua dumitale sa petreceti impreuna beau un pahar de vin si petrec cu alte persoane in cartier sau la ei acasa, nu-i asa? Parca nu e chiar acelasi lucru, totusi.
    • Like 0
  • Continuati iar si iar sirul articolelor de denigrare ale bisericii si crestinilor, dar nu-i nicio noutate, de 2000 de ai incoace tot este la moda. Da, ne-am nascut in pestera, odata cu Iisus, traim in iesle, ca niste "VITE CRESTINE" si pt ca nici pt. El nu s-au gasit oameni vrednici sa asiste la venirea lui pe lume, ci mai vrednice s-au aflat niste biete dobitoace, nici noi nu dorim sa fim iubiti si inconjurati de oamenii lumesti ci, cand va fi vremea, sa fim inconjurati de slava Sa cereasca. Pt ca "daca pe mine M-au urat si pe voi va vor ura", dar "fara de Mine nimic nu veti putea face" Poate reusiti totusi cu homosexualitatea, prea-curvia, satanismul, idolatria si "laicitatea". Succes!
    • Like 0
  • Adi.P check icon
    Nu este de mirare ca exista o stransa legatura intre starea in care se afla tara si derapajele religioase si habotnicia. Ignoranta face casa buna cu “crede si nu cerceta”. Conducatorii nostrii “dacii mandrii si verzi” care nu se lasa subjugati de “agenturili straine” nu au facut decat sa exacerbeze aceasta tendinta an de an. De aceea asteptam tot timpul interventia divinitatii in loc dea vedea rationalul si a incerca sa ne ajutam singuri. Stiinta a devenit baubau. Ce stiinta cand QAnon, Facebook si Biserica au raspunsurile potrivite. Nu trebuie sa te mai obosesti.
    Nu suntem cu nimic mai prejos decat ultimul sat uitat de lume in Africa unde samanul este atotputernic si i se aduc periodic daruri pentru a invoca ploaia sau pentru un sacrificiu pentru starpirea molimei care a omorat vacile locale.
    Mai bine pune mai multe iconite la retrovizor, stai la coada la moaste si absolvirea de pacate e ca si garantata. Bineinteles pentru o suma modica. Si sfintii au nevoile lor nu-i asa.
    Si sa nu cumva sa cracnesti sau sa pui la indoiala “invataturile sfinte” ca vei fi lapidat in piata publica.
    Din pacate adevaratul rol al Bisericii, smerenia, grija de cei sarmani si nevoiasi au fost inlocuite de un fariseism desantat care nu face decat sa invrajbeasca si sa indeparteze oamenii de hrana spirituala care a fost odata religia.
    • Like 4
    • @ Adi.P
      Subscriu total stimate Domn, Asa este, trist ,dar f. adevarat ,
      -Am vazut un reportaj la tv, , despre accesul ,catre pestera si m-a impresionat foarte rau , cand am vazut ,,un individ ,care i-a raspuns obraznic unui politist, care i-a cerut documentele ,;
      --Ce vrei d-le , eu vin din dacia libera !!
      --stau si ma intreb ,? Ce o fi in MIntea bolnava , a acelui individ, ultra nationalist ? Am vazut ,ami sus o imagine cu un mcrobuz cu ,,fratia ortodoxa ,,iarasi niste indivizi ,retardati , si limitati in gandire , ca si cei din anii ,42 -44, , care se impuscau intre ei romanii pe romani,,!! Cred ca din cauza religiei ,, extremiste, si fanatice,, au pornit .multe lupte ,razboi , etc si nimic ,bun ,
      -- Acest dobitoc, ..( alt cuvant nu am ) ,spagoveanu--mache , trebuie ,m scos ,din , domeniul care il profeseaza ,,sducatie teologica ,! Sic, Pentru ca ,,acei studenti ,nu au un reper de bun exemplu, ci dimpotriva, !
      -- Imi amintesc ,pe vremea cand eram copil la tara,, la noi in sat ,. erau 3 persoane , ,de bun exemplu,,
      -- Primarul invatatorul ,satului ,, si preotul satului ,care nu aveau nici un ,,cusur, .Ori in ziua de azi , , nu prea mai sunt Oamni ,care sa fie un exemplu bun ,ptr obste,,-
      • Like 1
    • @ Adi.P
      Tradati un tumult de cultura religioasa demn de invidiat, mai ales prin folosirea dictonului "crede si nu cerceta" inventat de alti liber cugetatori iluminati si... comunisti ce au luptat sa darame Biserica nu cu mult timp in urma. Daca ati avea un minim de cunostinte dogmatice, ati sti ca invatatura biblica indeamna la contrariu (soc si groaza!). E mai usor sa arunci cu laturi in ceva ce nu cunosti si nici nu iti doresti sa intelegi.
      • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult