Oppenheimer vs Barbie la Globurile de Aur: cred că Barbie merita mai mult

Echipa Oppenheimer la Globurile de Aur (Foto: Christopher Polk/ AFP/ Profimedia)

S-au aprins din nou luminile în Los Angeles și a început petrecerea cinematografiei, odată cu ceremonia de decernare a Globurilor de Aur. Cea de-a 81-a ediție a fost dominată de „Oppenheimer”, care a obținut premiul pentru cel mai bun film, în timp ce Christopher Nolan a fost recunoscut cel mai bun regizor pentru această producţie a Universal Pictures, în timp ce actorii Cillian Murphy şi Robert Downey jr au primit trofeele pentru rolurile de interpretare în acest lungmetraj despre „părintele” bombei atomice.

„O poveste extraordinară despre dilema etică a armelor nucleare. Are vreo şansă să funcţioneze? Nu“, a glumit, pe scenă, Robert Downey jr.

Succesul celuilalt favorit, „Barbie”, a fost mai ponderat, filmul regizat de Greta Gerwig obținând doar două trofee din nouă nominalizări, unul fiind premiul pentru cel mai bun cântec original (cântat de Billie Eilish) și celălalt la o nouă categorie: pentru realizări cinematografice şi de box-office.

Iar „Barbie” chiar a avut succes, pentru că filmul produs de Warner Bros. a avut cele mai mari încasări la nivel naţional (în SUA) şi global din 2023.

Comediantul american de origine filipineză Jo Koy, o alegere de ultim moment pentru rolul de gazdă, anunțată cu doar două săptămâni înainte de ceremonie, și-a respectat promisiunea de a facilita o ceremonie lipsită de controverse. Spre deosebire de rolul de gazdă a lui Jerrod Carmichael de anul trecut, Koy a evitat să menționeze politica din SUA (deși e an electoral la americani) și a optat pentru ironii ușoare la adresa nominalizaților, precum cele la adresa lui Robert DeNiro („cum ai lăsat-o însărcinată la 80 de ani? ”) sau cele la adresa filmelor Oppenheimer („mai era nevoie de încă o oră”) și Barbie („momentul cheie în Barbie este atunci când trece de la frumusețea perfectă la respirație urât mirositoare, celulită și picioare plate - sau ceea ce directorii de casting numesc actor de caracter”).

Nu toate glumele au fost bine primite de către participanți, ceea ce l-a determinat pe Jo Koy să adopte o poziție defensivă, după cum observă și The Guardian și Hollywood Reporter . O altă glumă făcută de Koy a fost la adresa superstarului Taylor Swift, declarată de revista TIME persoana anului 2023. „Știți care e marea diferență dintre Globurile de Aur și NFL? La Globurile de Aur avem mai puține cadre cu Taylor Swift”.

Nominalizată pentru documentarul său care are în plan central turneul de concerte din 2023-2024 în sprijinul discografiei sale, Taylor Swift a pierdut premiul inaugural pentru realizări cinematografice și încasări în favoarea filmului Barbie, primul film regizat de o femeie care a avut încasări de peste 1 miliard de dolari în box office.

„Am dori să dedicăm acest premiu fiecărei persoane de pe planetă care s-a îmbrăcat frumos și a mers în cel mai grozav loc de pe pământ: cinematograful ”, a declarat vedeta Margot Robbie în timp ce accepta premiul.

Considerată mult timp ca o treaptă spre Oscaruri, gala Globurilor de Aur, renumită pentru atmosfera sa relaxată, a fost afectată în ultimii ani de scandaluri de corupţie şi rasism.

Pentru a ieşi din această perioadă nefastă, Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (HFPA), care a creat premiile şi care a fost în centrul acuzaţiilor de lipsuri etice şi amatorism, a fost desfiinţată, iar noua organizaţie a diversificat foarte mult juriul, invitând critici din întreaga lume.

De ce ce „Barbie” ar merita mai multe premii? Pentru că filmul este o analiză dură și brută a experienței feminine în secolul XX și începutul secolului XXI, scrie The Arbiter.

„Barbie ” nu este doar un film despre păpușile care au făcut parte din copilăria atâtor fete. „Barbie” analizează așteptările față de femei, patriarhatul și experiența feminină, în ansamblu. De-a lungul filmului, Greta Gerwig face o treabă minunată în a discuta așteptările care sunt puse pe umerii femeilor - atât din partea societății, cât și de către ele însele.

Potrivit The Arbiter, Filmul sugerează faptul că Barbie nu a fost niciodată menită să fie un model pentru modul în care ar trebui să arate femeile, ci ea este o reprezentare a tot ceea ce poate fi o femeie.

De altfel, filmul chiar se deschide cu o secvență în care se discută despre faptul că Barbie a fost prima păpușă care nu a fost un bebeluș pentru fetițe. Barbie are puterea de a le încuraja pe fete să fie orice își doresc să fie - președintă, astronaut, bucătar sau orice altă meserie. Cu alte cuvinte, Barbie este supereroul fetițelor din lumea întreagă și generatorul de visuri pentru etapele viitoare ale vieții, se arată în The Arbiter.

Filmul o urmărește pe Barbie cea stereotipică, interpretată magistral de Margot Robbie, în timp ce aceasta pornește într-o călătorie de autodescoperire și își redefinește viziunea asupra lumii din jurul ei. După ce Barbie începe să observe schimbări înfiorătoare ale aspectului ei, care în mod normal era perfect, inclusiv picioare plate și celulită, ea și Ken (interpretat foarte bine de Ryan Gosling) se îndreaptă spre lumea reală atât pentru a se salva, cât și pentru a-și descoperi adevăratul scop.

În călătoria lor prin lumea reală, Barbie și Ken le întâlnesc cu Gloria (interpretată de America Ferrera) și Sasha (interpretată de Ariana Greenblatt), o mamă și fiica ei, care li se alătură în misiunea lor de a o salva pe Barbie și, în cele din urmă, toate păpușile din Barbieland.

Foto: JLPPA / Bestimage / Profimedia

Unul dintre cele mai memorabile momente ale filmului este monologul Gloriei, în care aceasta abordează cât de cu adevărat imposibil este să fii femeie. Ea îi spune lui Barbie: „E la propriu imposibil sa fii femeie. Ești atât de frumoasă și deșteaptă, că mă omoară gândul că nu te crezi destul de bună. De parcă trebuie să fim mereu extraordinare. Dar, cumva, facem mereu greșit. Trebuie să fii slabă, dar nu prea slabă, și nu poți spune că vrei asta, ci că vrei să fii sănătoasă, dar trebuie să fii și slabă. Trebuie să ai bani, dar nu poți să ceri bani, pentru că e de prost gust. Trebuie să fii șefă, dar nu poți fi rea. Trebuie să conduci, dar nu poți să zdrobești ideile altor oameni. Trebuie să-ți placă să fii mamă, dar să nu vorbești doar de copii. Trebuie să fii femeie de carieră, dar să ai grijă mereu și de alți oameni. Trebuie să răspunzi pentru purtarea proastă a bărbaților, ceea e o nebunie, dar, dacă subliniezi asta, ești acuzată că te plângi. Trebuie să fii drăguță pentru bărbați, dar nu atât de drăguță, încât să-i tentezi prea mult sau să ameninți alte femei, pentru că trebuie să fii aliata femeilor, dar să ieși în evidență. Și să fii mereu recunoscătoare. Dar să nu uiți niciodată că sistemul e manipulat, deci ia seama la asta, dar fii și recunoscătoare. Trebuie să nu îmbătrânești, să nu fii nepoliticoasă, să nu te lauzi, să nu fii zgârcită, să nu cazi niciodată, să nu eșuezi, să nu arăți frică, să nu sari calul. E prea greu, prea contradictoriu și nimeni nu îți dă vreo medalie sau îți spune mulțumesc. Și mai reiese, nu numai că faci totul greșit, dar și că totul e din vina ta. Sunt sătulă să mă văd pe mine și pe toate celelalte femei băgându-ne în încurcături ca lumea să ne placă”.

Cu alte cuvinte, Greta Gerwig încearcă să seteze publicului ideea că nu numai că societatea stabilește așteptări imposibile pentru femei, ci și ele însele. Iar discursul ăsta, împreună cu tot filmul, l-aș pune în toate școlile din țară. Dar să nu-l vadă doar fetele, ci și băieții, pentru că în România mulți copii cresc în familii unde domină ideea de patriarhat. Nu am o statistică, dar se vede cu ochiul liber că trăim într-o societate conservatoare, din ce în ce mai lipsită de toleranță și mai indispusă să acorde șanse egale femeilor, chiar dacă există în jurul nostru și exemple de succes cu femei care au reușit să se impună.

Discursul Gloriei reprezintă momentul în care, pentru prima dată, multe femei și-au exprimat aceste sentimente în cuvinte. Monologul ei permite multor femei să se simtă cu adevărat văzute în luptele cu care se confruntă în fiecare zi.

În timp ce unii susțin că filmul Gretei Gerwig este „anti-bărbați”, filmul este cu adevărat o critică a efectelor dăunătoare ale patriarhatului și a modului în care acesta afectează femeile de pretutindeni. Iar genialitatea Gretei Gerwig se observă în modul în care aceasta reușește să inverseze rolurile pe care bărbații și femeile le primesc de obicei atât în film, cât și în lumea reală.

La începutul filmului, însăși existența păpușilor Ken depinde de atenția pe care le-o acordă păpușile Barbie. La fel cum femeile au fost portretizate în filme de atât de mult timp, păpușile Ken sunt superficiale și, în general, nu au prea multe lucruri în cap. Atunci când Ken ajunge în lumea reală, are prima sa experiență cu patriarhatul, întâlnind o lume în care bărbații conduc totul, iar femeile sunt adesea tratate ca fiind „aproape” niște obiecte.

„Barbie” nu este doar un film uimitor din punct de vedere vizual despre păpuși. Filmul ajută femeile de pretutindeni să se simtă văzute în lupta lor zilnică de a exista pur și simplu. Prin acest film, Greta Gerwig transmite mesajul că toate femeile sunt Barbie și le împinge pe acestea spre ideea de a se vedea ca ființele puternice și independente care sunt cu adevărat.

Cel mai interesant aspect al filmului Barbie pentru un analist strategic, observă Lawrence Freedman, este revoluția Ken, în care ei instalează un patriarhat în Barbieland și contrarevoluția ulterioară de succes care duce la restaurarea matriarhatului. Povestea preia teme importante din literatura strategică contemporană, cum ar fi accentul pus pe narațiune și valoarea unei hegemonii ideologice în opoziție cu forța brută în susținerea unui sistem politic durabil.

Pe de altă parte, în „Oppenheimer”, marele câștigător al Globurilor de Aur, Nolan analizează în profunzime și îndelung construcția bombei atomice, un proces fascinant și îngrozitor, dar nu reconstituie atacurile. Nu există imagini documentare ale morților sau panorame ale orașelor în cenușă, decizii care se citesc ca fiind absolutul său etic.

Foto: Credit: Universal Pictures / BACKGRID / Backgrid UK / Profimedia

Oppenheimer este o mare realizare din punct de vedere formal și conceptual și este pe deplin captivant, dar filmul lui Nolan este, în mod esențial, în slujba istoriei pe care o relatează.

New York Times îl citează pe François Truffaut, care spunea că „filmele de război, chiar și cele pacifiste, chiar și cele mai bune, vrând sau nu, glorifică războiul și îl fac într-un fel atractiv”. Acest lucru pare că l-a făcut pe Nolan refuze să arate bombardamentele de la Hiroshima și Nagasaki. Însă există o scenă care definește amploarea a tot ceea ce reprezintă bomba atomică. În film, îl vezi Oppenheimer urmărind prima bombă de probă și, critic, se aude și cuvintele celebre pe care le-a spus și i-au trecut prin minte în timp ce norul radioactiv se ridică spre cer: „Acum am devenit moartea, distrugătorul lumilor”.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp