Foto: Mark Dymchenko / Alamy / Alamy / Profimedia
Acum, că am experiență și cu sectorul privat și cu sectorul public, să împărtășesc câteva concluzii. Ele reprezintă, de fapt, o ilustrare cu supra-măsură a lucrurilor învățate din cărți.
Oricât de prost ți-ar spune cineva că funcționează sistemul public, în realitate el funcționează și mai prost.
Nu am observat spirit de echipă în sectorul public, între diverse instituții sau între departamentele aceleiași instituții. Din acest motiv orice proiect s-ar iniția și indiferent cine l-ar iniția, el va ajunge inevitabil să fie blocat sau în cel mai bun caz mult întârziat din cauza lipsei de colaborare. În sectorul privat oamenii caută proiecte comune, se ajută reciproc. Am observat acest lucru în mediul universitar și în industria berii artizanale și pot da zeci de exemple. În sectorul public preocuparea de a pune bețe în roate este sfântă; cine nu a pus măcar o frână, o talpă gingașă într-o zi de muncă, înseamnă că nu și-a făcut treaba. Oamenii nu sunt aliniați unui obiectiv care să depășească simplul interes personal.
Sectorul privat este preocupat de eficiență, sectorul public este preocupat de respectarea legislației – de aici birocrația, rigiditatea, imobilismul. Sectorul privat caută profitul și pentru asta trebuie să dea dovadă de flexibilitate. Sectorul public este preocupat de controale, inspecții și verificări și pentru asta rămâne inflexibil. În sectorul privat de îmbogățești dacă faci profit; în sectorul public nu se întâmplă asta, dar poți fi penalizat dacă dai prost la inspecția Corpului de control, a Curții de conturi, a ANAF etc.
Sectorul privat cultivă sau măcar permite spiritul de inițiativă. Sectorul public sugrumă inițiativa. Din acest motiv, ideea de a importa oameni din privat la stat este destul de naivă, în realitate nu sunt mulți cei care reușesc să se aclimatizeze.
Într-o firmă, puterea decidentului aflat pe cea mai înaltă treaptă (patron, director) este covârșitoare; firma trăiește și moare odată cu el/ea; firma este un fel de al treilea braț, o extensie a personalității și a viziunii fondatorului. În schimb, în sectorul public nu există nimic mai efemer decât ministrul, administratorul sau directorul.
În sectorul privat orizontul de timp este îndelungat, în sectorul public orizontul de timp este redus. În privat oamenii sunt interesați să gândească proiecte, să inoveze, să colaboreze, să facă planuri pe termen lung, fiindcă de rezultatul acestor eforturi depinde bunăstarea tuturor. În sectorul public nimeni nu știe ce va fi peste 3 luni sau peste un an; singurul proiect decent este prezervarea propriului scaun.
Aș putea continua, dar mă opresc aici. Închei spunând că din toate motivele enumerate în sectorul public nivelul de competență este semnificativ mai scăzut decât ce am văzut în sectorul privat. Oamenii buni nu sunt atrași, sunt respinși de sectorul public.
Reformele sunt greu de făcut. Voi vorbi despre altă dată.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
2.Într-o firmă, puterea decidentului aflat pe cea mai înaltă treaptă (patron, director) este covârșitoare; firma trăiește și moare odată cu el/ea;În sectorul privat orizontul de timp este îndelungat fiindcă de rezultatul acestor eforturi depinde bunăstarea tuturor. Poate tocmai de aia ea depinde foarte mult de mentalitate și cultura organizațională iar în cazul României asta nu prea ne avantajează - suntem cheltuitori și petrecăreți , nu avem viziune strategică și nici cumpătare, durata de viață a unui start-up românesc nu depășește 7 ani. Iar cu bunăstarea tuturor să nu exagerăm firmele românești sunt orientate spre bunăstarea patronului și puțin spre deloc a salariaților sau a celorlalți cetățeni.
3.Închei spunând că din toate motivele enumerate în sectorul public nivelul de competență este semnificativ mai scăzut decât ce am văzut în sectorul privat. Să nu ridicăm osanale sectorului privat pentru că să nu uităm ( dacă avem memoria scurtă) criza globală din 2007-2008 a izvorât din lăcomia sectorului privat și societatea a fost salvată cu bani publici luați de la spitale, educație, servicii publice. Dacă ne referim doar la sectorul medical Gabi și Ion Filip au dreptate , vor fi tratați doar cei cu bani mulți care se pot trata și în străinătate iar marea majoritate a populație și în special cei cu venituri mici sau mijlocii nu vor avea acces, majoritatea salariaților vor fi plătiți cu minim/economie ( cam 70 % din angajații din privat așa figurează în revisal chiar dacă unii i-au diferența de bani în mână) , echipamentele și mijloacele de transport vor fi second-hand în schimb bolizii de lux ai patronilor vor fi noi și de ultimul model.
Tot ce se vede sunt spitale care produc morti cu zile, o educatie rupta de realitate care livreaza analfabeti semi-functionali si autostrazi doar pe hartie! Numai o ruda a lui Ion Iliescu, Nastase, Dragnea sau Dancila poate emite astfel de aberatii neadevarate.
Rusule, ori esti rupt de realitate, ori esti rau intentionat.
Sistemul public poate opera în deficit deoarece guvernul are puterea de a preleva impozite de la populație. Și atâta vreme cât contribuabilii sunt dispuși să plătească impozite sporite pentru a permite guvernului să-și opereze „întreprinderea” – într-un mod mai puțin eficient decât o firmă privată – și dacă publicul va accepta aceste pierderi, atunci, desigur, „întreprinderea” va continua să funcționeze. Pe pierdere. Și având o corupţie imensă.
Cu cât se va privatiza mai mult, cu atât se vor putea elimina pierderile și corupția. Exemplu: telefonia, care înainte de ‘89 era operată exclusiv de statul socialist. Odată ce serviciile de telefonie au fost privatizate în mai multe companii concurenţiale, s-au eliminat automat și corupția și pierderile din acel domeniu.
Și atunci ce am făcut ? Sau facem un sistem sanitar numai pentru cei cu salarii mari iar pe ceilalți îi ”eutanasiem” cu
metode financiare ? Soluția este (probabil) selecția managerilor de spital pe criterii de competență în domeniu, coroborat cu calitățile manageriale (inclusiv de management
economic). Pe de altă parte cred că s-ar cuveni majorarea cotei de CASS dar și un control strict privind cheltuirea fondurilor. Așadar un manager ales dintre medici (și format dpdv economico-financiar) sau economiști rodați în prealabil în sistemul sanitar. Privatizarea sistemului sanitar (și a SMURD) ar conduce la catastrofe dpdv al asistenței medicale (asistență pentru toți contribuabilii precum și costurile pentru pacienți).