Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Pâinea noastră cea de toate zilele. M-a oprit o bătrână din sat cu o cerință ciudată: „Luminița, știi cum se repară carte de rugăciuni?”

Femeia care taie pâine

Foto: Profimedia Images

M-am dus de dimineață după pâine. Cumpăr o pâine rotundă, cu coajă groasă și rumenă, coaptă în cuptor de lemne, care îmi amintește de gustul pâinii din copilărie, pe care o cocea mama în cuptor. O astfel de pâine e mai mult decât mâncare și grâu. E nostalgie, e gustul pierdut, dar niciodată uitat, al copilăriei, e hrană pentru suflete, ce mușcând dintr-o pâine se întorc în inocență și într-un timp al lipsei de griji.

Ce fericiți eram când, copiii fiind, aducea mama de la târg în traistă pâine rotundă pentru cârdul ei de copii! O rupeam bucăți și o mâncam ca pe cozonac. Era tortul copilăriei mele, în care mămăliga era hrana de fiecare zi și pâinea era mâncare de sărbători. Atunci știam toți prețul adevărat al pâinii și nimeni nu făcea risipă de mâncare și nici mofturi. Tot atunci, dacă scăpai o bucățică de pâine pe jos, o luai, o scuturai de șperlă și o mâncai, căci pâinea nu se arunca niciodată. Tata ne învăța că e păcat să dai până și firimituri pe jos și eu am crescut raportându-mă la pâine ca la anafură, ca la ceva sfânt. Erau timpuri când făceai cruce pe aluat, când îl terminai de frământat, cruce pe pâine cu cuțitul înainte de a o tăia, cruce la începutul mesei și cruce la sfârșit... Era un timp în cere crucea făcea parte natural și firesc din viața noastră. 

Ce fericiți eram când, copiii fiind, aducea mama de la târg în traistă pâine rotundă pentru cârdul ei de copii! O rupeam bucăți și o mâncam ca pe cozonac. Era tortul copilăriei mele, în care mămăliga era hrana de fiecare zi și pâinea era mâncare de sărbători. Atunci știam toți prețul adevărat al pâinii și nimeni nu făcea risipă de mâncare și nici mofturi.

...

Și acum să mă întorc la povestea de azi.

Am ieșit în pragul magazinului, după ce am luat pâinea. Pe scări era o bătrânică. Nu am observat cine este și dădeam să cobor.

- Luminița!!! m-a strigat cu mirare, nevenindu-i a crede că trec fără a saluta.

M-am întors și am dat cu ochii de o tanti din sat, care mă iubește necondiționat de când mă știe. Am salutat-o râzând și mi-am cerut scuze că nu am recunoscut-o. Mi-a răspuns și ea râzând și punând în ochi tot dragul ei de mine.

- Am o problemă. Vreau să te rog ceva, mi-a șoptit apropiindu-și gura de urechea mea.

- Spuneți! i-am cerut amintindu-mi că bătrânii satului vin la mine cu întrebări, când au vreo problemă sau când au nevoie de vreun sfat.

- Am un Acatistier. Mi l-au ferfenițit nepoții răsfoind în el. L-am ferfenițit și eu tot citind în el. Nu poți să mă ajuți tu să îl repar?!

- Nu știu, am șoptit.

- Tu scrii cărți. Am crezut că știi cum se repară cărțile de rugăciuni, mi-a spus cu tristețe în voce.

- Sunt scriitoare, tanti V., dar nu știu cum se repară cărțile de rugăciuni.

- Am crezut că știi..., îmi șoptește iar cu tristețe în voce, când eu deja coboram scările să plec. 

M-am întors spre ea și i-am spus:

- Chiar nu știu cum se repară cărțile de rugăciuni, dar promit să mă interesez și vă voi trimite răspuns prin nora dvs, când găsesc o soluție.

Mi-a zâmbit cald și cu dragul ei de mine dintotdeauna. Eu am plecat spre casă cu pâinea rotundă în sacoșă și cu un sentiment fantastic că sunt un mărunt om al cetății. 

M-au întrebat oamenii din sat de-a lungul timpului despre politică, despre pandemie, despre boli, despre vaccin, despre război. Mi-am spus întotdeauna părerea sinceră, dar fără a jigni, umili sau impune, și am ascultat părerea celui cu care vorbeam, dar nimeni niciodată nu mi-a cerut să îi repar o carte de rugăciuni... până azi.

Am ajuns acasă. Am rupt un coltuc din pâinea rotundă. Mănânc din el de parcă aș gusta din rai.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon  BT Business Talks - Corina Cojocaru, CEO BT Pensii

Într-un nou episod din BT Business Talks, podcastul economic și financiar al Băncii Transilvania, am stat de vorbă cu Corina Cojocaru, CEO BT Pensii, despre sustenabilitatea sistemului public, importanța pilonului III și deciziile care ne pot defini calitatea vieții… peste zeci de ani.

Citește mai mult