(Foto Guliver/Getty Images)
Nu este cu totul clar sub ce formă era conceput pământul în Biblie. Aceasta cu atât mai mult cu cât există în ebraică mai mulți termeni parțial sinonimici care desemnează realitatea la care ne referim. ʼEreț este cel mai cunoscut, probabil și celor care nu știu ebraică, dar care au auzit cuvântul în sintagma frecventă în vremurile noastre Ereț Israel. Radicalul semitic ʼrț, pe care este construit cuvântul ebraic, este bine reprezentat în limbile importante ale întregii arii (vezi de pildă, în akkadiană erț- sau în arabă ʼardh-).
Sensurile lui ʼereț sunt multiple, iar o evoluție semantică limpede este dificil de stabilit. „Bucata de pământ” familiară autorului biblic, „teritoriul” în care el și strămoșii lui vor fi trăit, „țara” mai degrabă ca realitatea socială decât politică pare să își fi extins înțelesul până la a desemna lumea locuită, „pământul” în genere. ʼadāmāh este pământul în alcătuirea lui concretă, țărâna, materia primă din care Dumnezeu l-a plăsmuit pe primul om, pe Adam, (Gen. 2,7), solul fertil din care cresc plantele și, prin extensie, ogoarele, țarinile (Gen. 47,20). Praful pământului este ʽāpār.
Israelul biblic înțelege că pământul este o uriașă întindere plată, chiar dacă nu nesfârșită, care se prezintă fie sub forma unei pânze întinse peste abis (Iov 26,7), fie ca o suprafață circulară sau cu orizont bombat deasupra apelor primordiale (Iov 26,10). Observați cât de aproape în text sunt cele două informații cosmologice divergente. Ca în alte cazuri, oscilațiile sau, de-a dreptul, contradicțiile se pot datora mâinilor diferite care au redactat Cartea lui Iov, o carte care pune infinite probleme textuale. De data aceasta nu e vorba de așa ceva, ci mai degrabă de intenția autorului care nu urmărește descrierea exactă a pământului, ci expunerea metaforică a puterii lui Dumnezeu. De altfel, în versiunea ebraică la Iov 26,10 începe cu o puternică figură de stil, o asonanță (hôq-hōg), foarte dificil de tradus, care literal ar suna astfel: „a pus drept hotar un cerc” (peste ape), ceea ce e înțeles îndeobște ca o referire la linia curbă a orizontului.Totuși unii comentatori s-au gândit și la forma de disc a pământului. Deci și înțelegerea textului poate juca feste cititorului modern, fapt care reclamă o atenție de bijutier față de minunile stilistice din Biblie.
Ideea că Dumnezeu „a sudat” cerul de pământ cu linia orizontului ar implica logic că cele două elemente care alcătuiesc lumea sunt finite, fapt totuși discutabil. E adevărat, e greu de conceput o lume cel puțin fără margini aparente. În acest registru trebuie înțeleasă și concepția despre marginile pământului care sunt în număr de patru și se cheamă fie „colțuri”, fie „aripi”, fie „hotare”, fie „capete”. Desigur, numărul trimite la realitatea celor patru puncte cardinale.
Dacă deasupra pământului se arcuiește tăria, acesta se sprijină la rândul lui pe pilaștri uriași (în ebraică māțuq, în latină cardo) sau, pur și simplu, pe temelii, care în ebraica biblică se cheamă môsād, iar în greacă themélion. (Poate că nu e inutil să amintim că termenul latinesc cardo, cu genitivul cardinis, se referea la origine parul de hotar, apoi la un instrument folosit pentru măsurarea ogoarelor. Cu timpul el ajunge să desemneze linia dreaptă dintre doi pari orientați pe direcția nord-sud și, ca atâtea cuvinte latinești din registrul agrar, se abstractizează și acoperă toate cele patru puncte cardinale.)
Toate aceste idei despre pământ apar în întregul spațiu cultural al Orientului Apropiat, așa cum vom vedea, și în reprezentări grafice, în articolul viitor.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.