„România este în topul creșterii economice în Uniunea Europeană, dar în același timp este și în topul sărăciei. Asta spune că actualul model de creștere nu lucrează în interesul cetățeanului și, prin urmare, nu este un model pe care să îl încurajăm la nivelul Comisiei Europene” (citat din alocuțiunea unui reprezentant al Comisiei Europene la prezentarea Raportului de țară România 2016).
Cu o populație în mare parte săracă, pare paradoxală cocoțarea economiei românești pe scara europeană a creșterii economice. Și totuși acesta este adevărul! Ce înseamnă? Viteza de înaintare a economiei noastre este mai mare decât a Germaniei și a altor țări dezvoltate. România îndeplinește în premieră toți indicatorii nominali pentru intrarea în Zona Euro. PIB-ul aleargă repede, șomajul scade, inflația e jos fără să ne amenințe deflația, iar stabilitatea financiară s-a consolidat.
Și atunci, ce ne trage înapoi? Întâi și întâi, PIB-ul pe locuitor la paritatea standard a puterii de cumpărare. La acest capitol, România ocupă penultimul loc în Uniunea Europeană din 28 de țări; după noi… doar bulgarii. Pentru că una este viteza cu care aleargă PIB-ul (cu efecte vizibile asupra calității vieții oamenilor numai dacă-și va menține ritmul mai mulți ani la rând) și alta este ce PIB va împărți țara în acest an la cei 20 de milioane de locuitori ai ei.
Dacă ne uităm în sus, de acolo din coadă, unde suntem noi la acest capitol, o să vedem că sunt zece țări cu populații mult mai mici, dar cu volume ale PIB mult mai mari. Sau chiar dacă au volume mai mici, împart PIB-ul la mai puțini locuitori. Iată un exemplu ce ar trebui să ne calce pe nervi pe toți: Danemarca are un ditamai PIB de 240 de miliarde de euro pe care îl împarte la numai 5 milioane de locuitori. Noi împărțim 150 de miliarde (deci cu 90 de miliarde de euro mai puțin) la o populație de patru ori mai numeroasă. Așadar, deși PIB-ul Danemarcei se mișcă mai încet decât al nostru, acolo salariile și pensiile sunt mult mai mari, calitatea vieții este mult mai bună. Nu am citit Raportul de țară Danemarca 2016 dar sunt convins că la prezentarea acestuia trimișii Comisiei Europene nu au avut nici un motiv să le spună că „nu încurajează modelul lor de creștere economică”. De ce este descurajant modelul nostru? Comisia Europeană nu formulează cauze, a făcut doar constatări. Iar constatarea cea mai amară este legată de clasificarea României concomitent în două topuri diferite pe poziții diametral opuse: în vârf la creștere economică și pe treapta de jos la sărăcie.
Dacă vom vrea să scăpăm din această capcană nu va fi de ajuns doar ritmul bun al creșterii economice, ci şi un PIB cu o structură nouă, cu valori adăugate care să aducă bunăstare pentru o mai mare parte a populaţiei. Recuperând atât ceea ce am pierdut în deceniile în care severa lege a pieţei a fost pusă la index cât și după decembrie ’89, când în economie n-au mai operat nici norme, nici obiective calitative şi nici rigori financiare.
Dacă vom vrea să scăpăm din această capcană nu va fi de ajuns doar ritmul bun al creșterii economice, ci şi un PIB cu o structură nouă, cu valori adăugate care să aducă bunăstare pentru o mai mare parte a populaţiei. Recuperând atât ceea ce am pierdut în deceniile în care severa lege a pieţei a fost pusă la index, cât și după decembrie ’89, când în economie n-au mai operat nici norme, nici obiective calitative şi nici rigori financiare. Şi nici nu s-a născut un gând sănătos de trecere la sfânta concurenţă. Iată, constatăm acum că, în cei 26 de ani de piaţă liberă, multe dintre reforme au mers ca melcul. Iar după 2000, când ritmul reformelor s-a înviorat opt ani la rând - până când criza și-a arătat colții – au fost prea puțini pentru a desena o linie atât de puternic ascendentă, încât să poată construi modelul economic de care avem nevoie.
Dar ce model se potrivește României? Îl tot căutăm din 1990. Politicienii s-au tot uitat prin lume, au invocat diferite modele, constatând până la urmă că niciunul nu ni se potrivește.
Dar România a trăit, la un moment dat al istoriei ei, experiența unui model care a propulsat-o între primele 11 țări din Europa ca pondere în PIB-ul mondial. Era la cumpăna dintre secolele XIX-XX. Pe tronul României se afla Carol I. Aș întrerupe analiza rece cu un detaliu din epocă, cu aparență de fapt divers: Carol I le-a dăruit într-o zi miniștrilor câte un ceas după ce constatase că întârziau la ședințele de guvern. Alături de rege era o elită bine școlită în mari universități europene care au făcut România modernă, însuflețind oamenii și țara. A fost, poate, o trezire târzie. Faţă de ţările din vestul Europei, ce se adânciseră de timp îndelungat în capitalism, chiar prea târzie. Din rândurile elitelor societăţii s-au făcut auzite voci care nu mai fuseseră auzite, ce îndemnau la evadarea din toropeală. Şi-au făcut apariţia instituţii noi, şcoli, industrie, idei noi, ce imprimau dinamism în societatea românească a vremii, lansau România în cursa spre schimbare. De fapt, modelul era un sistem de dezvoltare durabilă, având în centru educația. De aici, cred, ar trebui să începem!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
eu am un leu, tu ai 10. amandoi ne crestem averea cu un leu. eu mi-am dublat-o: am o crestere de 100%, in vreme ce tu ai o crestere de 10%. eu am un avans relativ ametior, dar sunt in continuare un un sarac de 2 lei, in valoare absoluta, in timp ce tu cresti incet, dar ramai un bogat de 11 lei, tot in valoare absoluta.
atat.