La o masă rotundă virtuală organizată de Ashoka România, i-am adus laolaltă pe Florin Stoican și Cristi Pitulice, în încercarea de a afla mecanismele prin care conservarea naturii poate fi ingredientul principal pentru un restart economic al României.
Florin este un antreprenor social cunoscut pentru inițierea de mișcări cetățenești de conservare a naturii, precum Parcul Național Buila-Vânturarița, Parcul Natural Văcărești sau Oltenia de sub Munte, geoparc aspirant UNESCO. Din 2018, Florin este Ashoka Fellow – una dintre cele mai recunoscute distincții globale acordate inovatorilor sociali. Cristi este un antreprenor cu experiență de peste 15 ani în domeniul turismului responsabil.
I-am întrebat pe cei doi ce s-a schimbat de când mediul a intrat, finalmente, pe agenda publică din România.
Cetățenii interesați de conservarea naturii erau cândva la fel de exotici ca exploratorii din National Geographic. Acum, lucrurile stau cu totul altfel: Ne-am înmulțit, suntem peste tot! spune Florin, vorbind despre cum s-a construit Parcul Național Buila-Vânturarița. Nu mai poți face conservare fără să ții cont de interesele comunității locale, continuă el. În Oltenia de Sub Munte, regiunea în care a copilărit Florin, zonele care meritau conservate ajunseseră acum 15 ani în pragul sufocării. Coordonați de Florin, localnicii și iubitorii zonei au luat inițiativă. Cu alte cuvinte, au făcut ce statul român se tot eschivează să facă: să protejeze natura. Așa a luat naștere al 13-lea Parc Național al României, de altfel primul pornit din inițiativă cetățenească și administrat de cetățeni.
Dar problema cea mai mare în acest context nu este conservarea naturii în sine, ci tranziția către o paradigmă care să nu mai fie despre Om vs. Natură, ci despre cum trăim mai bine în armonie cu natura în loc să o exploatăm. Traseul către un astfel de ideal este anevoios. Parcul Național Buila-Vânturarița produce „roade” abia după 15 ani de conservare și dezvoltare economică durabilă la nivel local, după ce oamenii au învățat să lucreze unii cu alții: primării, administrația parcului, ONG-urile, micii antreprenori locali.
„Interesele comunității și vizitatorilor trebuie să fie luate în considerare, pentru că altfel eșuăm în dispute. Avem interese comune, noi „conservaționiștii” și restul populației, iar ceea ce ne unește este mai puternic decât ceea ce ne desparte.” (Florin Stoican, antreprenor social)
În 15 ani de muncă la firul ierbii, Florin a înțeles că acolo unde există coaliții formate la nivel local, lucrurile se mișcă în direcția în care trebuie. El vrea să transforme acum zona Olteniei de Sub Munte în Geoparc UNESCO. Discută cu toată lumea din zonă: proprietari de pensiuni, meșteri, reprezentanți ai mănăstirilor, primari și mulți alții ca să găsească cu toții, împreună, soluțiile ca „această zonă minunată, cu potențial turistic, să poată fi gândită sustenabil, nu exploatată”.
Sunt curioasă dacă toată atenția Uniunii Europene pe tot ce înseamnă mediu ajunge în vreun fel și în îndepărtata Oltenie. Florin e mai degrabă sceptic: „Dacă la nivel european există politici de mediu, ele ajung cu greu să fie aplicate de la nivel central până la nivelul primăriilor sau afacerilor locale. De aceea, doar acolo unde există cetățeni implicați, politicile deja existente pe hârtie pot fi convertite în soluții concrete”.
Ascultându-l pe Florin, încerc să îmi dau seama care e resortul mai adânc al pasiunii lui. Și înțeleg că, într-un fel, este vorba de o nouă formă de organizare economică și de un revers al tendințelor demografice. Indiferent unde trăiesc, oamenii își doresc bunăstare. În condițiile în care satele de munte din România sunt tot mai depopulate și lipsite de oportunități, presiunea socială și economică va călca inevitabil natura în picioare. Doar arătându-le oamenilor că pot avea un trai decent din lucrul cu natura, și nu împotriva ei, putem salva comunitățile rurale din România.
De partea cealaltă, Cristi ne vorbește despre schimbarea prin care trece industria turismului în ultima perioadă. Schimbarea, zice el, a început undeva de prin 2015, dar pandemia a accelerat-o exponențial. Indiferent de ce traiectorie vor lua de acum încolo agențiile de turism, ele trebuie să valorifice patrimoniul natural în mod sustenabil. Fără o astfel de abordare, nu va mai exista business.
Cristi crede că turismul are beneficii directe pentru conservare. Dacă un parc natural este vizitat frecvent, turiștii pot semnala, de exemplu, furtul de material forestier. Cristi crede în planificare pe termen lung. Când construiește programe turistice responsabile, el se întreabă: „Cum dezvoltăm o zonă pe calea sustenabilității, astfel încât să fie disponibilă pentru mai multe generații?”
Îl întreb ce ingredient lipsește din această ecuație a lucrului împreună. Îmi spune că, în prezent, se fac demersuri continue ca jucătorii actuali (agențiile de turism, hotelurile, autoritățile etc.) să ia o traiectorie sustenabilă în planurile lor de viitor, dar crede că aceste acțiuni trebuie completate de o educație potrivită în școală. Copiii din zonele cu patrimoniu natural asta trebuie să facă în școală: să își imagineze viitorul pentru comunitatea lor locală.
Chiar dacă am rămas în urmă cu conservarea patrimoniului, și asta ne dezavantajează foarte tare, atât Florin, cât și Cristi cred că puterea exemplului ne poate ajuta să ieșim din situația actuală. Diseminarea bunelor practici, a greșelilor experimentate de alții (vezi dezvoltarea turistică haotică din Italia), și accesarea de know-how prin rețele globale precum Ashoka, pot eficientiza procesul lucrului împreună pentru conservarea naturii.
Pentru că alegerile locale abia trecuseră la momentul conversației noastre, îi întreb pe Florin și pe Cristi cum lucrează cu factorul politic. Întrebarea mea vine pe fondul unor cercetări recente derulate de Ashoka, din care am aflat că antreprenorii sociali din România spun că absența statului de la masă a devenit obstacolul numărul 1 pentru atingerea de impact social sistemic.
Amândoi sunt optimiști. „Ultimele alegeri locale au adus un nou val de primari și consilieri– iar ei sunt oamenii cu care mergeam altă dată pe munte. Asta face ca limba pe care o vorbim noi, antreprenorii sociali sau micii antreprenori din mediul de business, sa fie tot mai aproape de limba vorbită de „oamenii statului”. Se văd în toată țara exemple unde autoritățile statului încep să miște și unde oamenii s-au adunat la masă pe plan local și lucrează împreună. A venit timpul.”
Oarecum cu teamă, întreb: „Bine, bine, și autoritățile centrale ce fac pentru conservarea naturii?” Răspunsul e dur: „Întotdeauana cu administrația centrală ne-am lovit de <<nu se poate>>, așa că am învățat să lucrăm fără ei și să dăm înainte.”
În a doua parte a conversației, toți cei 30 de oameni prezenți, simpli cetățeni interesați de mediu sau antreprenori sociali cu ștate mai vechi în domeniu, ne-am împărțit în grupuri de lucru și am pus pe masă idei concrete de cum putem atinge simultan obiective de mediu, dar și economice, de sănătate, de dezvoltare. Am fost uimită să văd o mulțime de idei antreprenoriale care să susțină atât economia, cât și natura, de la sisteme de colectare a deșeurilor, până la valorificarea produselor locale, ori amenajări turistice la marginile satelor. Ce se construiește acum în România, la firul ierbii, leagă două interese privite pentru prea mult timp ca fiind divergente, către o soluție win–win, de durată. Premisa pentru implementarea cu succes a unor astfel de idei este una singură: asocierea și lucrul împreună.
Notă: Mulțumesc pentru ajutorul oferit în sintetizarea notițelor pentru acest articol colegului meu Marian Ignat, un tânăr de numai 20 de ani care s-a alăturat echipei Ashoka să construim împreună o lume mai bună pentru oameni și pentru planetă.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
-- Nici padurarii si nici pescarii ,braconierii nu respecta nici o regula ,!