„Veneau de la RO-ALERT alarme de urs prezent în zonă, iar copiii erau în drum spre școală prin pădure”. Anda Șerban, directoarea CeRe, despre cum s-a luptat o comunitate pentru a avea școală în sat

Foto: Sorina Bunescu

În septembrie anul trecut, 80 de copii din Tufanu cu Icoană, un sătuc din județul Argeș, au putut merge pentru prima dată la școală aproape de casă. Până atunci, ca alte generații înainte, erau obligați pentru a merge la școală să străbată un drum de 7 kilometri dus-întors, peste deal prin pădure. Asta până când părinții lor au spus „stop” și au pus presiune pe autorități să deschidă o școală chiar în sat. „Părinții lor au spus că ei au trecut prin așa ceva și nu mai vor ca și copii lor să treacă, din nou, prin asta. 

Le veneau în continuu alarme de urs prezent în zonă de la RO-ALERT, iar ei aveau copiii care se duceau spre școală în momentul respectiv prin pădure”, spune Anda Șerban, directoarea executivă a Centrului de Resurse pentru participare publică (CeRe). Este un exemplu al forței pe care o are organizarea comunitară explică ea, într-un interviu despre cum pot cetățenii să își facă vocea auzită și să ia parte la deciziile importante pentru comunitate.

„Suntem prea mici ca să ne ia cineva în seamă”, „ei tot ce vor fac”, „n-avem nicio putere” sunt expresii pe care le auzim deseori despre relația oamenilor cu autoritățile. Cum putem schimba mentalitatea care stă la baza lor?

Peste tot întâlnim aceste expresii despre cât puțină putere au oamenii. În această parte de participare publică și organizare comunitară pe care o facem la CeRe, poate cel mai important element este acesta de putere pe care o au oamenii organizați. Noi folosim tot timpul în training-urile noastre și în mobilizarea oamenilor o grafică cu niște peștișori care se organizează împotriva unui pește mare. Atunci vezi că, prin organizarea comunitară și mobilizarea oamenilor, poți să ai putere, că nu mai ești atât de mic și singur și neștiut. Da, unele comunități sunt mai fără resurse, dar, în orice caz, când suntem mai mulți dintr-o comunitate avem mai multe resurse decât am eu singură în sufrageria mea, frustrată și enervată de ce nasol e la mine, în cartier sau la mine în oraș sau la mine în sat.

Pe de altă parte, în toate topurile și în toate sondajele care se fac și la nivel național, și la nivel european, noi stăm foarte prost la capitolul încredere. Cum rezolvați problema încrederii în celălalt?

Când mergem la primele discuții într-o comunitate, apar două Aha-uri! la grup în momentul în care începem și vorbim pe bune despre interes. Începem cu zicala românească, cu ești pe interes, care are o conotație negativă, dar mai departe îi facem pe oameni să înțeleagă că este normal ca fiecare să avem nevoile și interesele noastre în comunitatea în care conviețuim și că trebuie să vorbim deschis despre aceste interese, că ele nu sunt negative. Din punctul meu de vedere, trebuie să aducem cumva noțiunea de interes înapoi în discursul public, pentru că odată ce oamenii înțeleg că e ok să mă intereseze ca copilul meu să ajungă în siguranță la școală, de exemplu, atunci pot să-i găsesc și pe ceilalți din comunitate care au același interes. În momentul în care oamenii încep să vorbească despre interesul lor comun, crește încrederea, văd că și ceilalți au cel puțin o problemă asemănătoare și discuția merge mai departe. Al doilea Aha! vine în momentul în care vorbim despre mobilizare, pentru că, într-adevăr, este un grad mare de frustrare și este de înțeles. De ce doar unii oameni vor să se implice și de ce alții nu se implică foarte mult? De ce nu se implică toți cei care sunt afectați din comunitatea respectivă de problemă? Acolo încercăm noi să discutăm cu oamenii despre de unde vine lipsa asta de interes, pentru că, dacă doar învinuim pe cineva, nu reușim să înțelegem. Și atunci întrebăm: Dar de ce nu vrea să iasă persoana respectivă? Pentru noi, aceste întrebări cu de ce sunt o cale de a decoji problema strat cu strat, ca și cum am descoji ceapa.

Și dacă răspunsul pe care îl primiți este: pentru că nu-i pasă, nu  vrea să-și strice confortul etc?

Dar după aceea se ajunge și la partea de: stai puțin că îi este frică că ar putea să vină autoritatea să îi facă ceva În mediul rural mai ales, întâlnim destul de des probleme legate de locuire sau de autorizații de construire și, dacă oamenii simt că ar putea autoritatea să vină să pună cea mai mică presiune asupra lor, se tem. Trebuie să deconstruiești teama respectivă. Acestea sunt cumva cele două elemente: ce fac, dacă mă apuc de o chestie, sunt singur sau nu sunt singur? De fapt nu ești singur și asta noi încurajăm, găsește-i pe ceilalți din comunitate care au același interes cu tine, care sunt afectați de problemă la același nivel la care ești tu afectat și încet-încet începe să discuți cu doi-trei dintre ei. Al doilea element este: nu-i blama pe ceilalți. Este un efort, efortul este mare în organizarea comunitară și de lungă durată. La fel ca democrația, participarea publică nu se întâmplă doar o dată la patru-cinci, se întâmplă tot timpul.

Știu că aveți o poveste frumoasă din mediul rural, dintr-un sat unde oamenii au reușit să deschidă o școală pentru copiii de gimnaziu.

Noi am tot vorbit în ultimul an despre modelul de la Tufanu cu Icoană, un sat din județul Argeș, unde lucrează Sorina Bunescu, organizatoarea noastră comunitară. Totul a început ca o discuție exploratorie, în care oamenii și-au pus pe listă problemele și una era cea a accesului la educație. 

Foto: Sorina Bunescu

Aproximativ 80 de copii de gimnaziu trebuiau să facă naveta prin pădure din satul lor până în comuna Mălureni și cea mai scurtă variantă era să meargă 7 km pe jos în fiecare zi, dus-întors pentru a se duce la școală. Părinții lor au spus că ei au trecut prin așa ceva și nu mai vor ca și copii lor să treacă din nou prin același lucru. Le veneau în continuu alarme de urs prezent în zonă de la RO-ALERT, iar ei aveau copiii care se duceau spre școală în momentul respectiv prin pădure. Erau părinți de fete cărora le era frică să-și trimită le trimită prin pădure doar cu grupul de băieți de la școală. Și atunci au început această organizare pentru a convinge primăria Mălureni să deschidă o școală care să organizeze cursuri gimnaziale direct la ei în comunitate. Și s-a întâmplat. Ei au început, dacă nu mă înșel, anul trecut, prin primăvară, să participe la întâlnirile de consiliu local, să trimită petiții, până la minister au fost trimise petițiile, iar începutul anului școlar s-a făcut în Tufanu cu Icoană. Au organizat clasele de gimnaziu tot în localitate și de atunci copiii nu mai trebuie să meargă pe jos prin pădure prin pericole, ca ajungă la cursuri.

De ce este nevoie de organizare comunitară pentru ca un lucru care ține de normalitate să se întâmple?

Este exact vorba de putere și de presiune la adresa autorităților, și nu neapărat doar a celor din comune. Într-adevăr, în rural am întâlnit și autorități mai binevoitoare, dar fără resurse, iar parteneriatul ăsta între grupul civic care, alături de primăria din comunitate, pune presiune pe autoritățile aflate mai sus a funcționat. Nu pot să zic că la Tufanu cu Icoană exact asta s-a întâmplat, dar ajută foarte mult. Pentru că și autoritățile din rural primesc multe nu-uri sau se simt poate mici în partid, în relațiile cu prefectura, cu inspectoratele școlare județene și așa mai departe. Și atunci când au cetățenii alături de ei se mișcă lucrurile.

Ce arme au la dispoziție cetățenii pentru a-și rezolva o problemă, pentru a repara o situație care ori îi pune în pericol, ori le scade calitatea vieții?

În primul rând, partea de asociere, avem dreptul la asociere și dreptul la a participa la adunări publice, deși au existat în ultimii ani încercări de limitare a acestor drepturi. Dar acest împreună este cel pe care ar trebui pună accent cetățenii. Mai mult, atunci când au o problemă, când văd că ceva este dureros, că îi enervează, săi găsească ceilalți vecini sau oameni din comunitate care au aceeași problemă. Să deschidă inclusiv discuția cu cei mai în vârstă, să vadă dacă e o problemă care durează de foarte mult timp, dacă a încercat cineva să facă ceva. E important să ai cumva istoricul.

Apoi să ceară informații, este legea 544 pentru accesul la informații publice, prin care putem să întrebăm autoritățile lucruri. Nu trebuie să fim experți în drept sau în urbanism sau în protecția mediului pentru a putea ridica o problemă în dezbatere publică sau către autorități. Nu este obligatoriu să folosim un formular pentru a cere informații pe legea 544, nu trebuie să avem teama că: aoleu cum scriu eu acel e-mail? Păi mă asigur că mi-am dat datele de contact, încerc să spun cât mai clar de ce informații am nevoie, dacă am nevoie ca informațiile să fie în format electronic sau în print. Și asta este tot mesajul pe care noi putem să îl transmitem către autoritate ca să primim aceste informații.

Apoi avem participarea la dezbaterile publice și la întâlnirile de consiliu local, acestea sunt întâlniri și ședințe publice. Din pandemie, am văzut nenumărate încercări de limitare a accesului cetățenilor la în special la ședințele Consiliului local sau la audiențele cu primarul. Avem un exemplu în care la sfârșit de 2022 încă se folosea scuza pandemiei ca un motiv să nu fie reluate audierile publice ale primarului sau viceprimarului.

Oamenii din Horpaz care s-au luptat ca imașul să fie redat comunității

Din ce ați văzut voi, care sunt cauzele care îi unesc cel mai mult pe oameni, care au câștigat cei mai mulți adepți și care au avut cel mai mare succes?

De multe ori, cauzele care ard la propriu. În criză se mobilizează oameni și atunci problemele foarte urgente în comunitate tind să mobilizeze. Cu toate astea, e nevoie de o structurare, pentru că nu înseamnă că, după mobilizare, va avea loc tot procesul de organizare comunitară.

Cauzele de mediu mobilizează foarte mult oamenii, am văzut asta în urban, dar și în rural. Într-o localitate de lângă Iași, Horpaz, oamenii au luptat pentru ca fostul imaș să fie redat comunității și acolo să fie făcut un parc. Planul administrației era de a închiria către terenul privaților și acolo să se facă mai multe săli de evenimente pentru nunți. Oamenii au spus: nu, acesta este locul în care mă jucam când eram mic sau acesta e locul unde am sărutat prima dată o fată sau acesta e locul de unde vedeam apusul. Nu voiau ca un loc drag să fie schimbat într-un loc de petrecere și zgomot și au reușit după aproape 2 ani jumate, 3 ani de zile. Acum primăria din Miroslava, de care ține Horpazul, are deja plan de fezabilitate despre cum ar putea să arate parcul.

Puterea unor mame

La București, putem menționa Grupul civic pentru locuri de joacă și spații verzi din Grozăvești, grupul de mame care a deschis Parcul Politehnicii după pandemie. Fusese oprit accesul cetățenilor și un mare spațiu verde din sectorul 6 nu putea fi folosit. Prima victorie a celor de la Grozăvești a fost aceasta, după multe discuții l-au convins pe primarul sectorului 6, cu care până la urmă au făcut echipă împreună pentru a convinge conducerea Universității Politehnice. Au reușit și parcul este acum deschis publicului larg.

Tindem să uităm în general că Bucureștiul suferă de lipsa spațiului verde, dar atunci când ai și un copil căruia vrei să îi oferi lucruri mai bune, interesul este cel care ne mobilizează și ne arată câte probleme sunt de fapt în jurul nostru, care ar putea fi rezolvate destul de ușor. Numai că nu sunt în atenția autorităților.

Suntem în campanie electorală, cum ar trebui să abordeze cetățenii această perioadă pentru a se asigura că interesele lor sunt reprezentate de cei care vor fi aleși?

Le-aș recomanda oamenilor să vorbească timp de câteva zile cu cei din jurul lor ca să vadă cam care sunt problemele principale ale vecinilor și apoi să facă o invitație către candidații din comunitatea lor, fie este comună sau sector sau oraș, să îiîntrebe care sunt planurile lor. Uite, avem o listă de 5-10 probleme cu care noi ne confruntăm în Comunitate. Ne vrei votul? Spune-ne cum vei aborda cu aceste probleme, pentru că așa se dă un vot informat în campania electorală. În campania electorală nu știu dacă a fost vreodată vreo dezbatere de idei, despre cum să fie utilizate fondurile publice, în funcție de doctrine sau ideologii.

Noi auzim în campaniile lor doar ce nasol este celălalt. Toate campaniile care se fac sunt, de fapt, contra-campanii mai degrabă decât explicații ale planurilor pe care candidații le au. Și atunci, ca să ieșim puțin din negura asta de negativism - ăla este mai rău, nu sunt eu foarte bun, dar el e mai rău, cam așa sună, ar fi util să lansăm invitația asta. Ok, sunteți în fața noastră și ne răspundeți voi la niște întrebări, pentru că asta e luna în care balanța de putere se echilibrează din contextul social, nu din acțiunile noastre.

Comunitatea care a organizat un forum al candidaților pe baloți de paie

Știi locuri în care lucrul ăsta chiar s-a întâmplat?

Un prim exemplu este Bîlca, lângă Rădăuți, unde la alegerile precedente au organizat un forum al candidaților. Au pus niște baloți de paie într-un spațiu care ulterior a devenit un parc și au pregătit acest forum. 

Am vorbit cu comunitatea care să fie acele probleme care să fie dezbătute, pentru că e nevoie de partea asta de organizare de dinainte, politicienii sunt mai instruiți și pot să acapareze discuția. Și atunci, cu cât noi cetățenii suntem mai pregătiți să coordonăm discuția și să o ținem doar pe cele 3 -4 - 5 puncte pe care ne interesează, cu atât va fi mai mai utilă. Ideea nu este ca politicianul să-și pună aceeași placă, ci să îl faci să vorbească despre problemele de interes pentru comunitate.

Și au mai fost pe București organizate unele acum câțiva ani de CeRe, în parteneriat cu alte grupuri civice din sectorul 2. Iar acum sunt trei grupuri civice din sectorul 2. Floreasc Civică, Lacul Tei și Grupul de Inițiativă Civică Iancului, care pentru a doua oară folosesc un instrument, un pact pentru sectorul 2. Au făcut acest lucru și la alegerile precedente în care au pus pe masa candidaților nevoile și problemele de interes din comunitate. Acum repetă exercițiul, iar colaborarea, discuția și deschiderea cumva în toată această perioadă de 4 ani dintre alegeri a fost și un rezultat al faptului că oamenii din aceste grupuri civice sunt activi. Au fost inclusiv activi pe perioada acestor 4 ani, de exemplu, grupul Floreasca Civică a fost implicat într-o monitorizare a activității Primăriei Sectorului 2.

Cum să reziști într-un grup civic, la un moment dat intervine oboseala, intervine dezamăgirea?

În activism, burnout-ul e la cote foarte mari, iar cetățenii din grupurile civice nu sunt de cele mai multe ori angajați în mediul ONG, sunt oameni care, după 8 ore de muncă plus, în București, încă două-trei până ajung acasă, pe lângă viața de familie, mai au și resursa asta energetică de a se lupta pentru comunitatea lor.

Mai mulți oameni implicați ajută, pentru că așa îți împarți cumva responsabilitatea și nu mai trebuie să fii tu aceeași singură persoană care merge neapărat la fiecare ședință și care nu mai poate de oboseală și frustrare.

Schimbul de povești, simplul schimb de experiență între grupurile civice, cred că ajută foarte mult pe partea de moral. Să vezi că și alții se confruntă cu aceleași probleme, că nici lor nu li se deschide ușa, că și ei au trebuit să trimită de 3 ori o cerere ca să primească un număr de înregistrare te face să simți că nu ești singur. Și apoi e capacitatea de coalizare în momentele critice, în momentul în care ai nevoie și de altcineva, alături de tine când cineva vrea să se pună împotriva ta, fie că e vorba de autorități sau alte entități care au un interes contrar interesului comunității. Atunci e nevoie să ai capacitatea de a strânge rândurile și să arăți: stai puțin, că nu mă poți împinge deoparte pentru că sunt doar un grup civic al cetățenilor. Uite, am alături 20 de grupuri civice din București. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp