Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

„O problemă la care nu suntem atenți și care o să ne lovească foarte rău este faptul că s-au umplut gropile de gunoi ale Bucureștiului”. Alina Kasprovschi, director executiv al Fundației Comunitare București, despre prioritățile Capitalei înainte de alegeri

Alina Kasprovschi

Poluarea, gunoaiele, timpul interminabil petrecut în trafic și spațiul verde insuficient sunt probleme care afectează de multă vreme calitatea vieții bucureștenilor. Ce ar putea să facă viitorul primar general pentru a le rezolva? „Ce poate să facă primarul, mai ales într-un oraș ca București, este să se uite integrat la lucruri. Nu poți să iei calitatea aerului separat de trafic. Mai e și această problemă în București, că ai șapte primari și nici lor nu le e clar unde-s granițele, unde sunt limitele, ce funcționează și ce nu. Dar ce poți să-i ceri primarului general este să înceapă să colecteze și să folosească date și să facă politici publice, nu după ureche și cu tichete. De pildă, în toate discuțiile astea interminabile despre planul integrat de calitate a aerului, planul integrat de transport nu a făcut nimeni niciun studiu de trafic. Nu există semafoare inteligente, multe din problemele Bucureștiului s-ar putea rezolva foarte ușor uitându-ne pe niște date. Și nouă ne-a fost foarte dificil când am făcut Platforma de Mediu să colectăm date publice care nu există. Nu există Registrul Verde, nouă nu ne e clar cât spațiu verde avem. Apropo de cum stăm la spații verzi, Bucureștiul nu este sută la sută cadastrat, mie asta mi se pare ceva uluitor”, spune Alina Kasprovschi, directoarea executivă a Fundației Comunitare București, într-un interviu despre prioritățile Capitalei înaintea alegerilor locale.

În opinia ei, nu doar reprezentanții administrației publice, ci și cetățenii trebuie să  fie implicați în felul în care sunt rezolvate o serie de situații presante pentru oraș. „Există peste tot în lumea asta această idee de stakeholderi și e parte din obligația administrației publice să pună la masă cetățeni și companii, astfel încât să ajungem la ceva ce ne dorim cu toții. Nu cred că știm să facem chestia asta pe bune, stakeholder engagement. Dar văd că începe să funcționeze, am mai văzut primari de sector care se duc - și nu doar acum, în campania electorală - care s-au dus și în primii ani de mandat câte o zi pe săptămână într-un parc să vorbească cu oamenii. Cred că și noi, cetățenii, avem nevoie să ne obișnuim cu ideea că rolul nostru nu durează doar 10 secunde, o dată la patru ani. Cred că e foarte important să fim atenți și să cerem lucruri”, explică ea. 

De mulți ani, derulați programe pentru comunitățile din București și faceți studii referitoare la nevoile lor. Din feedback-ul pe care îl aveți de la cetățeni, care sunt prioritățile pentru București în momentul ăsta?

Noi făcut o cercetare în 42 de micro-comunități din București, aflate cam prin toate zonele - și prin centru, și pe la periferie - e drept, legat în principal de problemele mediu, dar oamenii au vorbit și despre alte lucruri, nu doar despre mediu.

Oamenii, cetățenii de la bloc, s-au plâns majoritatea de calitatea aerului - 77%, de gunoaie - 70%, de problemele legate de spațiile verzi - 62%, de schimbările climatice, adică de fenomenele care ne afectează pe toți, precum canicula, - 52%, și de transport - 50%. Transport înseamnă, de obicei, trafic intens și foarte mulți s-au plâns de cât de multe mașini trec pe sub geamurile lor. Acum Waze-ul te scoate de pe străzile principale și te trece pe străduțe și când credeai că stai într-un loc liniștit, ce să vezi? Nu mai e așa de liniștit.

Acesta este feedback-ul de la cetățeni. Pe de altă parte, acum mai multă vreme, în 2017, noi am analizat, după o metodologie pe care o folosesc și alte fundații comunitare din lume, toate ariile care sunt relevante pentru București - 12 la număr. Astfel am ajuns la problema mediului, ca focus principal. Ne-am dat seama că, raportat la media României, sunt zone care nu sunt problematice. Știm că bucureștenii au cele mai mari venituri din țară, deși, firește, sunt și aici disparități foarte mari între bogați și săraci, ca în orice alt oraș mare, dar, per total, bucureștenii o duc cel mai bine dintre români. Nu sunt foarte mari probleme legate de muncă, de angajabilitate, angajatorii își caută oameni și de aceea se și importă forță de muncă din ce în ce mai mult. Nu sunt probleme legate de siguranță, Bucureștiul e unul din cele mai sigure orașe mari din Europa și am fost ocoliți de terorism deocamdată. Și în privința educației Bucureștiul stă bine comparativ cu media națională, dacă ne uităm la abandon școlar, la rezultatele la testele naționale.

Cea mai mare problema aici e legată de mediu și mediul are consecințe asupra sănătății. 

Cu siguranță, tot ce înseamnă trafic, calitatea scăzută aerului afectează sănătatea locuitorilor. Cei de la Ecopolis, care au platforma de calitate a aerului AerLive, au făcut un studiu care arată că există o corelație dintre poluarea din București și creșterea numărului internărilor din cauza bolilor respiratorii și cardiace.

În ceea ce privește traficul, cu siguranță că toate orașele mari se confruntă cu lucrurile astea, dar Bucureștiul stă în mod particular prost. Dacă ne uităm pe congestia traficului, suntem tot timpul pe primele 5-6 locuri din lume, ceea ce e uluitor, dacă te gândești la orașe ca Mumbai, Istanbul etc. Asta e o zonă în care nu prea poți să faci mare lucru din zona de societate civilă sau din zona de finanțări private. E nevoie de politici publice, fără politici publice și fără făcut lucruri împreună treaba asta nu se mișcă.

A crescut nivelul de izolare și la populația mai tânără, care lucrează de acasă

Ce impact are această nebunie din trafic asupra sănătății emoționale a oamenilor? V-ați uitat la felul în care traficul  foarte aglomerat, foarte intens, timpul acesta petrecut în nervi, în stres se reflectă asupra sănătății mintale a bucureștenilor?

Din ce știu eu, nu prea sunt studii pe sănătate mintală în ultimii ani, dar cred că e suficient să ieșim pe stradă și să ne uităm cu ochii noștri la ce se întâmplă și la toată nervozitatea asta din trafic, care sigur că e și culturală, balcanică. Dar e mai mult decât atât, oamenii chiar suferă în trafic, e toată lipsa asta de grijă față de pietoni, tot ce înseamnă parcarea pe trotuare, stropitul oamenilor când plouă. Nu, n-avem studii pe zona asta, noi ne-am uitat, de la pandemie încoace, mai degrabă la grupurile cu care noi lucrăm. Pe lângă ONG-uri, lucrăm cu grupuri de inițiativă, cu oamenii din cartiere care vor să facă pur și simplu ceva pentru strada lor, cartierul lor. Și ce am văzut de la pandemie până anul ăsta e că au scăzut foarte tare inițiativele din grupuri și oamenii au cam obosit și au început să se întrebe: dar de ce să fac eu chestie asta când aș putea să îmi văd de viața mea?

În pandemie, ne-am dat noi seama că e o problemă destul de mare de izolare, mai ales la populația în vârstă. Știm că avem o problemă în București, că Bucureștiul are cea mai mare medie de vârstă din România și, pe măsură ce vine generația decrețeilor, o să fie din ce în ce mai multă lume în vârstă, despre care știm e mult mai însingurată. Dar ce am descoperit este că a crescut nivelul de izolare și la populația mai tânără, care lucrează de acasă.

Să fii singur în mijlocul a 3 milioane de oameni, cam asta începe să fie și drama Bucureștiului?

Da. Prin 2021, ne-am uitat la tot felul de soluții pe care le folosesc alte fundații comunitare din lume ca să combată zona asta de izolare, singurătate. E o carte foarte bună, care se cheamă Lost Connections, scrisă de un jurnalist care suferea el însuși de depresie și a început să caute: ok, dar în afară de medicamente, ce mai există, ce mai fac alți oameni prin lume ca să rezolve problema asta? Și a călătorit prin tot felul de comunități și s-a uitat la unii care fac gardening, la alții care au interzis reclamele în orașul lor, pentru că li se părea că acea comparație între personajele din reclame și viețile lor normale e defavorabilă. Am început să investigăm dacă am putea să avem vreun fond de finanțare pe zona asta și ne-a fost foarte greu să găsim finanțare. Ce vreți de la noi? Să finanțăm yoga, masaj? Pare a very first world problem și încă nu cred că percepem cât de costisitoare o să fie problema asta pentru noi.

Cum stă Bucureștiul în ceea ce privește spiritul comunitar, cum faci să dezvolți niște spații comunitare adevărate pe care oamenii să le poată accesa gratuit, în apropierea casei lor?

În cercetarea noastră, Vital Signs, ne-am uitat la o zonă importantă la nivel mondial, cea a apartenenței, belonging. Cum simți că ești parte din comunitatea ta și din orașul tău, ce dai și ce primești de la el. Anul ăsta, am dat drumul unui fond de finanțare în legătură cu care n-am avut foarte multe așteptări, pentru proiecte de la bloc. Și au venit multe proiecte către noi care sunt complet noi, gândite, pur și simplu, de oameni care nu au mai făcut niciodată muncă civică sau oricum n-au mai făcut lucruri pentru blocul lor.

Într-adevăr, din ce știm, atunci când există un grup civic le e foarte greu membrilor săi să își găsească un spațiu de întâlnire. Foarte greu, pentru că nu există spații comunitare. Adică, ok, poți să stai pe bancă presupunând că ai o bancă în zonă, sau în părculețul de copii, dar ești foarte dependent de vreme. Problema e cum construiești spații comunitare și cum construiești obiceiul de a le folosi, că simplul fapt că produci niște spații comunitare nu înseamnă că o să se umple imediat. Oamenii s-au obișnuit să stea fiecare la el acasă, dar asta nu înseamnă că nu e nevoie de ele, ci pur și simplu că trebuie să le dai oamenilor niște motive repetitive să se ducă acolo până își construiesc obiceiul. Ce fac oamenii cu orașul, cum îl folosesc? Cred că niciunul din candidații la primărie nu prea înțelege lucrurile și probabil că e o muncă de cel puțin 10 ani ca să ajungi să înțelegi și să nu mai abordezi situația doar din perspectiva asta, de Clubul Seniorilor și servicii sociale foarte de bază, cum dădea Firea tichete pentru orice.

Nu există Registrul Verde, nouă nu ne e clar cât spațiu verde avem, apropo de cum stăm la spații verzi. Bucureștiul nu este sută la sută cadastrat, mie asta mi se pare ceva uluitor

Ce ar trebui să le cerem candidaților la primărie pentru a crește calitatea vieții cu adevărat, nu doar la nivel declarativ?

Cred că în primul rând e nevoie să înțelegem noi ce poate să facă primarul și ce nu poate să facă primarul. Să creeze locuri de muncă, de pildă, nu e ceea ce face primarul, dar ce poate să facă primarul, mai ales într-un oraș ca București, este să se uite integrat la lucruri. Nu poți să iei calitatea aerului separat de trafic. Mai e și această problemă în București, că ai șapte primari și nici lor nu le e clar unde-s granițele, unde sunt limitele, ce funcționează și ce nu. Dar ce poți să-i ceri primarului general este să înceapă să colecteze și să folosească date și să facă politici publice, nu după ureche și cu tichete. De pildă, în toate discuțiile astea interminabile despre planul integrat de calitate a aerului, planul integrat de transport nu a făcut nimeni niciun studiu de trafic. Nu există semafoare inteligente, multe din problemele Bucureștiului s-ar putea rezolva foarte ușor uitându-ne pe niște date. Și nouă ne-a fost foarte dificil când am făcut Platforma de Mediu să colectăm date publice care nu există. Nu există Registrul Verde, nouă nu ne e clar cât spațiu verde avem, apropo de cum stăm la spații verzi.

Bucureștiul nu este sută la sută cadastrat, mie asta mi se pare ceva uluitor, nu mai zic că nu există Planul Urbanistic General, PUZ etc. Știu că asta poate să pară o chestiune foarte tehnică, pentru experți, dar eu cred că foarte multe lucruri s-ar rezolva sau ar fi foarte ușor să iei decizii în momentul în care poți să te uiți pe date. Nu poți să iei decizii la întâmplare.

Vrem cu toții, în același timp, și calitatea aerului, dar și mai multe locuri de parcare, vrem să fie curat, dar să nu ne bată nimeni la cap cu colectarea selectivă. Uite, o problemă la care nu suntem atenți ca oameni obișnuiți și care o să ne lovească foarte rău este faptul că s-au umplut gropile de gunoi ale Bucureștiului și durează câțiva ani să faci altele noi. E toată această discuție cu o nouă groapă de gunoi lângă București, pe care nu o vrea nicio comunitate. Logic, cine să vrea așa ceva?! Și, efectiv, nu o să avem unde să mai ducem gunoiul, în condițiile în care, de pildă, există această opțiune foarte simplă, care e compostarea de proximitate, pentru că jumate din gunoiul nostru e de fapt materie organică și poate fi transformat în pământ fertil. Că tot n-avem spații verzi de calitate și pământul e super secat.

Dar imaginează-ți cam cum este să le cer tuturor oamenilor să colecteze separat, fiindcă în momentul ăsta colectarea separată este o glumă. Apropo de vrem și de aia și de cealaltă. OK, dar tu ce dai înapoi în orașul ăsta? Asta știu că nu e o întrebare pentru candidați, e o întrebare pentru fiecare dintre noi.

Unul din patru bucureșteni ar putea să fie afectat de cutremur. Asta nu înseamnă neapărat că moare, dar poate să moară, să fie rănit, să aibă o pierdere economică, să își piardă casa

O altă problemă este cea a riscului seismic, Bucurestiul este capitala cu cel mai mare risc seismic din Uniunea Europeană. Ce e de făcut aici?

Exact și totuși nu facem mare lucru pentru asta. Pot să înțeleg de ce, pentru că e o problemă atât de mare și atât de înspăimântătoare, e vorba de vieți de oameni și preferi să o bagi sub preș. Noi vorbim despre riscul seismic din 2018 și a fost o lungă perioadă care am auzit că se vorbea despre noi ca „nebunele cu cutremurul”.

Uitându-ne pe cifre și plecând de la articolul despre cutremur din DOR, am aflat că unul din patru bucureșteni ar putea să fie afectat de cutremur. Asta nu înseamnă neapărat că moare, dar poate să moară, să fie rănit, să aibă o pierdere economică, să își piardă casa.

Acum s-a dezmorțit zona de consolidări, dar o foarte lungă perioadă nu s-a consolidat aproape nimic sau s-a consolidat cu ritmul de 2-3 clădiri pe an, în condițiile în care se știe sigur că sunt aproape de 300 de clădiri cu bulină, dar probabil că, în realitate, sunt de 10 ori mai multe clădiri cu risc. Acum se pot accesa fonduri europene - asta-i de la Guvern, nu de la primărie, iar anvelopările pot să includă acum și consolidări.

Dar sunt celelalte care trebuie făcute pentru ca oamenii să fie pregătiți pentru riscul seismic. Poate să fie și rolul primăriei să facă treaba asta și să deschidă subiectul. Noi ne uitam la Primăria din San Francisco, San Francisco se confruntă cu nenumărate riscuri, de la incendii de proporții, la mass shootings, la cutremure. Primăria de aici finanțează inclusiv inițiative la firul ierbii, inițiative de cartier care aduc oamenii împreună în așa fel încât ei să se cunoască și să înțeleagă care sunt vulnerabilitățile în comunitățile lor în caz de calamitate, cine e vârstnic, de pildă, și nu poate ieși singur din casă. Or, noi nu știm lucrurile astea, primăria nu vorbește despre ele, nu face foarte mare lucru pe tema asta. Ar fi destul de ușor să facă niște chestiuni de la implicarea în consolidări până la, pur și simplu, informare publică. Noi, ca Fundație, cu finanțările pe care le avem, oricât de mulți bani am strânge, nu am reuși să strângem suficient cât să rezolvăm toate problemele legate de risc seismic în București.

Ne-am dat seama însă că o cale foarte simplă și eficientă este să începem să le vorbim oamenilor, așa, ca picătura chinezească. Când e comemorarea cutremurului din ‘77, când mai vine câte un cutremur mai mare în alte țări și oamenii reîncep să se gândească la asta, noi suntem ca discul stricat, scoatem informațiile despre: Dar tu cum poți să te pregătești asta? E o chestie foarte simplă, ieftină și, din ce am văzut, noi începe să devină eficientă, pentru că,  de la un punct încolo, oamenii aud informația și încep chiar să-și facă planuri. Să se gândească la care e treaba cu clădirea lor, să vorbească cu copiii, să facă un rucsac de urgență. Acesta poate să fie un rol pe care să și-l asume primăriile, fiecare primărie de sector, primăria generală, și care nu costă foarte mult.

Cum a apărut candidatul acesta. care a și dispărut între timp, și care n-avea nicio treabă cu administrația publică? Când avea el timp să se pregătească cu adevărat ca să fie un primar bun?!

Cum vorbești cu candidatul la Primărie și cum poți să îl tragi la răspundere după ce, odată ajuns în funcția de edil, nu se ține de cuvânt?

Cred că toată ideea de campanie electorală, așa cum arată ea acum în România, e foarte viciată și e foarte greu pentru un candidat să câștige fără să promită luna de pe cer.

Nu prea poți să le faci educație cetățenilor cu privire la care sunt limitele unui mandat, ce poate să facă primarul și ce nu poate să facă primarul și atunci, ok, intri într-o competiție doar pe 30 de zile, ca să nu mai vorbim că ajungem chiar înainte de campanie să nu știm cine sunt candidații. Cum ar putea oamenii ăștia să adune informații, să vorbească cu cetățenii, să fie pe bune pregătiți pentru jobul ăsta? Cum a apărut candidatul acesta. care a și dispărut între timp, ȘI care n-avea nicio treabă cu administrația publică? Când avea el timp să se pregătească cu adevărat ca să fie un primar bun?!

Și atunci campania electorală e un circ total în care toată lumea aruncă cu promisiuni în toate părțile. Dacă ne uităm și la ce a promis Nicușor Dan și sunt convinsă că el n-a știut în ce se bagă, nici cel mai bun primar de pe planeta asta nu putea să livreze în 4 ani ceea ce a promis el.

Mi se pare că ne pregătim cumva pentru eșec, pentru că, dacă ar veni un candidat și ar spune că el poate să rezolve lucrurile în București în două sau trei mandate, nu l-ar mai vota nimeni.

Noi chiar nu avem absolut deloc răbdare cu chestiuni care nicăieri în lumea asta nu se fac peste noapte. Am fost la Berlin anul trecut, pe noi ne interesează foarte tare zona de regenerare urbană, ce se întâmplă cu foste spații industriale care sunt abandonate și pot fi redate înapoi comunității și cu ideea de natură în oraș.

Noi am dat acum o finanțare foarte mare pentru Asociația Parcul Natural Văcărești ca să facă cinci alte zone naturale protejate, care există, dar nu-s protejate. Și ne uitam la ce se întâmplă în Berlin, unde sunt foarte multe spații care au fost redate și naturii, și comunității. Unul dintre acestea e un fost depou, Gleisdreieck, care a fost transformat jumate în pădure, jumate în spațiu de comunitate. Inclusiv o hală mare, care era pentru reparații de locomotive, au transformat-o în spațiu comunitar: se aleargă, se întâmplă tot felul de chestii acolo. 

Foto: ParculGleisdreieck/ Wikipedia

Și am zis: Ce frumos, de ce n-avem și noi asta în București?! Și am aflat de la cineva care trăiește acolo că numai discuțiile în comunitate cu privire la ce să facă în locul acela, care era nefolosit, au durat 10 ani. Dacă vii și spui că vei face ceva peste 10 ani, chiar nu te votează nimeni și mi se pare că asta e capcană din care nu poate să iasă un candidat cu bune intenții.

Există de cele mai multe ori candidați care nu vădesc bune intenții…

Evident, și care tot așa aruncă promisiuni în stânga în dreapta despre care toată lumea știe că n-o să se poată întâmpla. Mi se pare că e aproape inevitabil să fim dezamăgiți de primarii pe care îi alegem, sigur unde unii suntem mai dezamăgiți decât de alții. Cred că e destul de ușor să te prinzi care are bune intenții și care nu. Dar după aceea se pune problema de competență și după aceea se pune întrebarea legată de ce e realist să faci într-un mandat. Uite, oamenii ăștia acum au avut un mandat de 3 ani jumate. Ce să faci în 3 ani jumate?!

 Cred că și noi, cetățenii, avem nevoie să ne obișnuim cu ideea că rolul nostru nu durează doar 10 secunde, o dată la patru ani. Cred că e foarte important să fim atenți și să cerem lucruri. 

Dar dincolo de asta sunt și lucruri care se pot face și nu se fac. Sunt cetățeni nemulțumiți pe bună dreptate. Cum gestionezi relația cu primarul tău? Stai și suporți când vezi că vine primăria și mai omoară niște spațiu verde în fața blocului sau faci ceva?

Cred că e important să facem ceva. E important de ambele părți să facem ceva de asta. Există peste tot în lumea asta această idee de stakeholderi și e parte din obligația administrației publice să pună la masă cetățeni și companii, astfel încât să ajungem la ceva ce ne dorim cu toții. Nu cred că știm să facem chestia asta pe bune, stakeholder engagement. Dar văd că începe să funcționeze, am mai văzut primari de sector care se duc - și nu doar acum, în campania electorală - care s-au dus și în primii ani de mandat câte o zi pe săptămână într-un parc să vorbească cu oamenii. Cred că și noi, cetățenii, avem nevoie să ne obișnuim cu ideea că rolul nostru nu durează doar 10 secunde, o dată la patru ani. Cred că e foarte important să fim atenți și să cerem lucruri. Am vorbit despre grupurile de inițiativă, sunt oameni care își dau din timpul lor să facă lucruri și au obținut succese importante în comunitățile lor. Mai vedem, din păcate, și niște grupuri de inițiativă care au avut de suferit foarte tare pentru că au făcut această muncă cetățenească. Vedeți cum cei din grupul din Floreasca se judecă cu One pentru turnurile din parc. Au ajuns să fie dați în judecată pe persoană fizică și, efectiv, își riscă apartamentele, pentru că, dacă ajung să piardă procesele, vor trebui să plătească cheltuieli de judecată pentru One și nu vreți să știți ce înseamnă asta.

Dar sunt și grupuri care au reușit să obțină succese, mă gândesc la grupul din Cișmigiu, care a reușit să oprească așa-zisa modernizare a Parcului Cișmigiu pe care și-o dorea Gabriela Firea. Grupul de la Parcul Cireșarii, care se luptă în continuare ca parcul acela să fie transformat în ceva pentru comunitate, dar care făcut o campanie foarte interesantă, „Oprește motorul!” Aceasta s-a dus dincolo de Parcul Cireșarii, fiindcă una dintre probleme este că lumea stă cu motorul pornit când așteaptă copilul de la școală, de exemplu. Și au reușit să obțină o hotărâre de Consiliu General în acest sens, că nu ai voie să stai cu motorul pornit mai mult de un anumit timp, atunci când aștepți. Cum aplici asta este o altă problemă, dar dacă te gândești că niște oameni obișnuiți care au joburile și familiile lor au reușit să obțină chestia asta, nu e puțin lucru.

Cred că asta trebuie să înțelegem noi, cetățenii obișnuiți, că munca noastră nu se oprește în ziua în care am pus ștampila pe un candidat, a fost ales și acum e treaba lui să ne rezolve toate așteptările noastre. Trebuie să ne unim forțele, să vorbim cu adevărat și apoi să comunicăm într-un fel care să ajungă și în partea cealaltă. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Marta check icon
    Ce interviu interesant. Mă mir că nu are comentarii.

    @Republica, ce jalnic, nu aveți bani de un corector? Incercati cu studenții de la Litere, poate fac gratuit. Este jenant să aveți un interviu așa interesant plin de typos. Iar intertitlurile alea stupide nu le-am înțeles niciodată, pare că se repetă ideile, că a fost o greșeală de editare.
    • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult