Învățământul universitar din România a trecut prin transformări structurale profunde în cei peste 30 de ani de la schimbarea regimului comunist. Creșterea autonomiei universitare și adoptarea structurilor și standardelor impuse prin Procesul Bologna au marcat activitatea universităților cel puțin în egală măsură ca deschiderea pieței, polarizarea ofertei educaționale și implicit a concurenței directe și fluctuația constantă a numărului de candidați pentru studii universitare, determinată de demografie și migrație. Universitățile s-au adaptat, iar unele dintre ele s-au remarcat chiar prin adoptarea unei atitudini proactive. Orientată către dezvoltare și internaționalizare, transformarea prin care trec universitățile în prezent are la bază două tendințe: creșterea performanței instituționale, alături de o abordare strategică fundamentată pe un tip nou de management, inspirat din practici specifice sectorului privat global. În ciuda faptului că studenții români continuă să plece la universități din străinătate, mediul universitar românesc își schimbă constant practicile. Mai mult decât atât, companiile private își intensifică prezența în structurarea procesului didactic și consolidarea legăturii cu piața muncii.
Partea nevăzută a lucrurilor este efortul major de transformare pe care îl depun universitățile pentru a-și îmbunătăți poziționarea în clasamentele internaționale, principalele instrumente care cuantifică succesul instituțiilor de învățământ. Toate universitățile și institutele de cercetare trec prin procese de reformă și evaluare sprijinite, la nivel central sau local, de organizațiile internaționale, de la Banca Mondială la OCDE și Comisia Europeană. Experții externi din cadrul Comisiei Europene, desemnați prin Policy Support Facility, sau experții Băncii Mondiale contribuie la elaborarea politicilor publice de cercetare și creșterea performanței învățământului superior.
Clasamentele internaționale sunt utilizate pe scară largă pentru comparații academice și pentru stabilirea criteriilor de finanțare bazate pe performanță. Trebuie însă ținut cont că acestea nu sunt instrumente neutre. Printre limitările identificate de studiile empirice asupra acestor clasamente se numără așa-zisul „bias geografic”, și anume neglijarea punctelor de plecare ale instituțiilor de învățământ în procesul de internaționalizare și a condițiilor socio-economice specifice fiecărui stat. Această subiectivitate geografică are un impact negativ destul de mare asupra rezultatelor obținute de universitățile românești, întrucât majoritatea clasamentelor includ sondaje care cuantifică reputația. În cazul universităților din România, aceste sondaje distorsionează în mod negativ rezultatele – marketingul de țară și atitudinea autocritică specifică românilor din țară și diaspora dezavantajează universitățile românești.
În domeniul cercetării, vizibilitatea constituie un indicator inclus în toate clasamentele universitare. Cu toate acestea, vizibilitatea are două dimensiuni, deoarece cuantificarea acesteia face referire, în primul rând, la numărul de citări pe care un cercetător sau profesor le poate obține. Prima dimensiune se referă la numărul de citări, indiferent de calitatea publicațiilor. În acest caz, vorbim despre principiul „cantității” și există riscul formării unei rețele naționale de cercetători care se citează reciproc. A doua dimensiune are mai multe implicații pentru procesul de internaționalizare și vorbim despre principiul „calității”. În clasamentele internaționale, preponderent cuantificate sunt publicațiile înscrise în Web of Science și Scopus, iar munca depusă pentru acestea este considerabil mai mare comparativ cu alte publicații. Platforma Web of Science este utilizată pe scară largă de către cercetători și instituții pentru a monitoriza performanța și a sprijini deciziile în domeniul cercetării. În acest context, principalele criterii de evaluare impuse de Ministerul Educației cadrelor didactice din învățământul superior încurajează urmărirea unor indicatori oarecum diferiți față de cei urmăriți în clasamentele internaționale, care nu ajută poziționarea universităților românești în aceste clasamente. Mai mult decât atât, cercetătorii din România care reușesc să se integreze în sfera internațională prin activitatea lor de publicare se confruntă cu reticența altor cercetători români în a le recunoaște meritele. Acest lucru afectează, din nou, clasamentele în mod negativ.
Unele universități au optat să treacă la pasul următor, adoptând sisteme de organizare și management foarte performante, iar toate eforturile depuse conduc la rezultate certificate internațional, precum includerea programului ROCA Executive MBA organizat de ASE la Bucharest Business School în clasamentul QS Executive MBA Rankings 2024. Astfel, eforturile nu sunt în zadar. Totuși, pentru a crește, sunt necesare colaborări consistente cu mediul privat și creșterea calității publicațiilor în cercetare. Fără acestea, un transfer de cunoștințe de la mediul privat către universități și invers nu este posibil, iar gradul de competitivitate economică al României va rămâne unul relativ redus, față de potențial. Suntem într-un proces avansat de aderare la OCDE, ceea ce subliniază angajamentul României de a se alinia la standardele internaționale de excelență și de a participa activ la economia globală. Crearea de rețele și parteneriate strategice la nivelul universităților joacă un rol esențial în acest proces.
Școlile de afaceri din România sunt într-un proces continuu de internaționalizare
În timp ce unele voci susțin că acreditările internaționale servesc ca un etalon de calitate și ca un avantaj competitiv în lupta pentru cei mai buni studenți, alte voci consideră că orientarea după metrici și indicatori exacți reprezintă o restricție a libertății academice și mai mult o povară birocratică. Este evident că, mai ales în contextul inteligenței artificiale care începe să crească productivitatea muncii, cel puțin obstacolul birocrației ar putea fi eliminat. Pentru libertatea academică, nuanțele sunt mai subtile. În general, libertatea academică ar putea fi chiar mai ușor de definit decât am putea crede într-un context dominat de indicatori și proceduri bine stabilite. Libertatea academică s-ar putea defini simplu ca dreptul fundamental al membrilor comunității academice de a explora, dezbate și disemina idei și cunoștințe fără teama de represalii sau cenzură, dar într-un context în care calitatea actului didactic și de cercetare este măsurată după indicatorii stabiliți la nivel internațional.
Indiferent de preferințele pe care le au cei din comunitatea academică, numărul cadrelor didactice din mediul universitar crește de la an la an în Uniunea Europeană, dar nu și în România. Conform raportului „Higher Education Area in 2024”, majoritatea sistemelor educaționale au înregistrat creșteri de aproximativ 15%-20% între 2016-2021, cu Luxemburg, San Marino, Malta, Ungaria și Finlanda înregistrând cele mai mari creșteri. Printre cele șapte țări cu un număr mare de cadre didactice (peste 100.000) în 2021, Regatul Unit, Germania și Turcia au înregistrat o creștere de peste 15% a numărului total de cadre didactice, urmate de Italia și Spania cu o creștere de 12,8%, respectiv 9,4%. În schimb, majoritatea statelor din ECE au înregistrat scăderi semnificative: Lituania, Ucraina, România, Slovacia, Estonia, Bulgaria și Moldova. Dintre toate statele care au înregistrat scăderi, cea mai mare scădere este înregistrată în Moldova (-16%), în timp ce în România este de aproximativ -5%.
În ciuda scăderii numărului de cadre didactice, majoritatea statelor din regiune au înregistrat o creștere procentuală a cheltuielilor pentru instituțiile de învățământ terțiar. Cehia a prezentat cea mai mare creștere (47%) a cheltuielilor pentru instituțiile de învățământ superior per student echivalent cu normă întreagă, urmată de Bulgaria (42,7%) și România (23,5%). Într-adevăr, vorbim atât despre instituții publice, cât și private de învățământ superior, dar cu siguranță creșterea cheltuielilor în aceste state nu este datorată cheltuielilor din instituțiile private de învățământ superior. Conform datelor de la Banca Mondială, cheltuielile guvernamentale pentru educație, exprimate ca procent din PIB, au crescut constant începând cu 2016, dar creșterea a fost împiedicată de pandemie și a staționat începând cu 2020.
Ce ne lipsește este o evidență clară a finanțărilor rezultate din colaborarea cu sectorul privat. Agregarea și centralizarea acestor tipuri de date ar fi greu de realizat, având în vedere diversitatea și multitudinea tipurilor de parteneriat public-privat care există. Spre exemplu, OMV Petrom sprijină constant proiecte ale Academiei de Studii Economice pentru creșterea vizibilității și prestigiului acesteia. A fost începută procedura pentru obținerea certificării Association to Advance Collegiate Schools of Business, cea mai înaltă certificare americană pentru școlile de business. Este în curs de realizare acreditarea European Foundation for Management Development, inclusiv cu sprijinul OMV Petrom prin proiectul Energia Cunoașterii. Având în vedere că ASE a obținut acreditarea AMBA prin Bucharest Business School, dacă la finalul tuturor acestor procese se va reuși obținerea tuturor acreditărilor, se vor crea colaborări globale bazate pe excelență în educație și cercetare. Școlile de business certificate AMBA, EQUIS și AACSB sunt denumite "triple crown" și există aproximativ 130 astfel de școli la nivel mondial. Finanțarea OMV Petrom are în vedere și domenii de interes național și contribuie semnificativ la realizarea evenimentelor și studiilor de caz, precum Data Science Summer School, eveniment anual care adună specialiști din întreaga lume. De asemenea, Sintef Norway sprijină financiar colaborările cu mediul de business fiind una dintre cele mai mari organizații de cercetare din Europa.
Implicarea sectorului privat și obținerea certificărilor este esențială pentru pregătirea salariaților performanți
În majoritatea economiilor avansate, sistemele de învățământ superior sunt conectate cu mediul de afaceri, iar reputația unei instituții depinde de capacitatea de a încheia parteneriate public-private. Totuși, reputația, măsurată prin diferitele metrici ale clasamentelor internaționale, este un rezultat al percepției. Mai mult, reputația este influențată de variabile precum identitatea și imaginea, comunicarea, cercetarea, indicii și clasamentele, riscurile și managementul, valoarea, brandul și simbolurile. În același timp, afectează variabile precum finanțarea, evaluările și comportamentul, înscrierile și înregistrările, recunoașterea preferențială și loialitatea, deciziile studenților și accesul absolvenților pe piața muncii. În România, instituțiile universitare continuă să facă eforturi pentru a atrage participanți în programele educaționale, în ciuda faptului că acestea au fost deja incluse în clasamente internaționale. Este important ca angajații cu potențial să recunoască valoarea adăugată a unui program educațional, mai ales că în majoritatea companiilor există echipe care sunt responsabile de Learning and Development. Trendul global referitor la clasamentele internaționale începe să recunoască faptul că experiența studenților depășește procesul de predare și învățare. Aceasta necesită și angajamentul studenților față de călătoria lor educațională și un rol activ în cadrul acesteia, precum și implicarea în procesele de bunăstare gestionate de instituțiile de învățământ superior de care beneficiază studenții. Per total, este posibil ca nu orice călătorie educațională în afara țării să fie potrivită pentru nevoile unui student român.
Micro-certificările încep, de asemenea, să fie importante pe piața forței de muncă. Conform raportului Higher Education Area in 2024, România face progrese pentru includerea micro-certificărilor în sistemul de învățământ superior. În aproximativ două treimi din sistemele educaționale, în principal în partea de nord și vest a Europei, există module de învățare în cadrul învățământului superior considerate ca fiind, sau comparabile cu, micro-certificărilor, dar România nu este în urmă pentru acest trend.
Insituțiile de învățământ superior din România sprijinite de parteneri au reușit să obțină acces la resurse și date pentru a realiza acest proces. Spre exemplu, Facultatea de Administrare în Limbi Străine din cadrul ASE oferă acces gratuit la Datacamp pentru toți studenții săi. Mai mult, accesul la resurse și baze de date internaționale este facilitat pentru mai multe domenii de activitate de la finanțe la marketing digital sau sondaje politice.
Cu toate că există eforturi susținute pentru internaționalizarea activității, România este pe ultimul loc în Europa privind numărul celor care dețin o diplomă de educație terțiară: doar 25% din populația cu vârsta între 25 și 34 de ani are o diplomă de licență în timp ce media UE este de 45%. Cauzele acestui fenomen denotă deficiențe stucturale profunde la nivelul întregului ecosistem socio-economic și sistem de învățământ, în particular: ratele de abandon școlar timpuriu specifice mediului rural, rata scăzută de promovabilitate a examenului de bacalaureat, precum și de participarea limitată a studenților care provin din medii defavorizate. Un studiu recent realizat de UEFICSDI arată că bursele sociale acordate sistemului studenților din medii defavorizate cresc rata de absolvire și reduc șansele de abandon. Cu toate acestea, ele nu sunt suficient de mult promovate în rândul beneficiarilor eligibili ceea ce elimină o parte dintre cei care ar putea absolvi programe de licență sau programe de master. Mai mult decât atât, măsurile remediale, precum tutoratul, consilierea și orientarea profesională, care au nevoie de finanțare, abia acum au început să primească fonduri prin diferite programe precum PNRR.
Pe lângă aceste deficiențe structurale care nu sunt caracteristice doar învățământului terțiar, emigrarea reduce și mai mult numărul de potențiali absolvenți de master, doctorat sau programe de MBA, estimându-se că 40% dintre absolvenții României din grupa de vârstă 24-64 de ani au emigrat (Banca Mondială, 2019). Conform datelor de la Banca Mondială, mulți angajatori consideră că programele de studii folosesc metode de predare depășite și nu se concentrează suficient pe aplicarea practică a cunoștințelor sau rezolvarea problemelor. Implicarea sectorului privat în dezvoltarea de studii de caz este acum limitată, iar mediul academic este preponderent concentrat pe publicații. Din aceste publicații rezultă cercetare care, în unele cazuri, nu are aplicabilitate practică imediată. O implicare mai mare a sectorului privat ar permite cercetătorilor și profesorilor să aducă în procesul de predare aplicabilitatea necesară, pregătindu-i astfel pe studenți pentru piața forței de muncă.
Învățământul superior din România traversează o perioadă de transformare și adaptare, axându-se internaționalizare. Cu toate acestea, provocările persistă, inclusiv în ceea ce privește numărul cadrelor didactice și adaptarea la nevoile pieței. Implicarea sectorului privat și obținerea certificărilor internaționale se dovedesc esențiale pentru pregătirea forței de muncă și consolidarea legăturii dintre mediul academic și piața muncii.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Oricum, din ce am mai citit, universități cu renume (de genul Cambridge, UK) s-au transformat în fabrici de bani, mărind excesiv numărul studenților care le urmează cursurile, evident, în detrimentul calității actului de învățământ.
Articolul tău este frumos si dătător de speranță. Pentru cine mai are speranțe. Pentru noi ceilalți, este doar wishful thinking. Subiectul educatie este un subiect sensibil pentru mine - si sunt convins că și pentru mulți alti părinți- si am incetat demult să mai cred că dacă cosmetizam putin invatamantul atunci gata ! lucrurile s-au rezolvat. In invățământ sunt mult prea multe vorbe si mult prea putine fapte concrete. Nu zic, există si oameni care vor să schimbe in bine lucrurile dar care se izbesc de inertiile sistemului și sfarsesc prin a fi coplesiti. Problema masivă este la Minister, acolo unde nu se iau deciziile dureroase. Hodorogii -in plan intelectual - de acolo trebuie să inițieze schimbările majore iar ceilalti sa le duca mai departe. Atâta timp cât la admitere ultima medie la Sava este 9,93 , la Lazar 9,85 si la Spiru Haret tot pe-acolo ( am scris din memorie), iar pe de altă parte 40% sunt analfabeti functionali, este o o problemă de arhitectură a curiculei si a metodelor de predare. Ce fac cercetătorii nostri, sincer nu mă interesează;ei sunt o elită care isi pot purta singuri de grijă in mare măsură, in primul rand pentru că sunt adulti și in al doilea rand pentru că trebuie sa lucreze in echipe ca să producă rezultate si nu doar ipoteze si teorii (vorbeste cineva care are 2 brevete de inventie la activ). Copiii nostri sunt problema, ei sunt "baza" din care viitorii cercetatori se vor naste. Am un amic a carei fată invata la Sava si mi-a zis ca profesorii de acolo le spun elevilor ca ei nu predau: copiii trebuie sa invete singuri acasa iar la clasa profesorii doar ii ascultă. Basca că unii dintre ei vorbesc urât ("esti un prost, imi irosesc timpul cu tine" - a fost comentariul unei proafe care pregateste asa zisa echipa olimpică pentru chimie (dacă nu mă-nșel). Mentionez ca amicul meu, tatăl fetei, are gradul de profesor la Universitatea Bucuresti Facultatea de Sociologie. Cam așa stau lucrurile "la vârful" elitei din licee; in partea cealaltă a spectrului, nici nu mai pomenesc, am citit cu totii perlele de la bac. Revin la articol: schimbarea din educatie trebuie inceputa la varf, trebuie dati afara din minister oricine care are peste 15 ani acolo si este in pozitie de conducere. Trebuie păstrati cei in pozitii mai joase, caci ei fac munca , nu directorii. Cineva spunea pe buna dreptate ca Ministerul Invățământului este ultima reminiscenta a fabricilor comuniste mamut, care are peste 300.000 de angajati. Să plece directorii , asta este primul pas mare, restul după. Cu aia in functii , nu schimbam decat termopane si norme didactice. Profesorii vechi sunt doar critici la adresa profesorilor tineri pe motiv ca "ce stiu ei, nu au experienta mea", pe copiii pe care in realitate nu ii inteleg pentru ca sunt alte timpuri iar ei au ramas in trecut. Am 57 de ani, peste 3 ani trec in a 3-a etapă a tinereții, insă sunt primul care ii vrea afara pe cei de-o seamă cu mine (plus/minus) care se agata de functii si pun piedici tinerilor care vor sa schimbe lucrurile pe bune. Prefer stângăciile unor profesori tineri si inimosi decat experienta caduca a unor expirati care au murit de mult profesional dar n-au aflat încă.
"isi pot purta singuri de grijă" :) faci cercectare cu bani de acasa?
"pentru că sunt adulti" :)
"vorbeste cineva care are 2 brevete de inventie la activ" apa calda si roata?
"oricine care are" -sau limba romana?
"Trebuie păstrati cei in pozitii mai joase, caci ei fac munca" - pe principiul noi muncim nu gandim