Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De doi ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu! La doi ani de Republica, îți mulțumim că ne ești alături!

Pași către Univers: la greci și în Biblie

biblia

(Foto: Guliver/Getty Images)

Cultura europeană s-a format și a trăit multă vreme cu ideea că lumea înconjurătoare este un ansamblu ordonat, guvernat de legi imuabile, perfect rațional, alcătuit din niveluri a căror structură exterioară e statică și a căror dinamică interioară e previzibilă. Un asemenea mecanism, cu numeroasele lui diviziuni și subdiviziuni, care funcționează ca un tot unitar, se numește univers. Termenul este împrumutat din latinescul universum și este, la origine, un compus din adjectivul unus „unul singur” și o formă de participiu a verbului vertere „a se întoarce”. Literal, universum însemna „ceea ce se întoarce cu totul” sau „ceea ce se rotește dintr-un singur imbold”. În mod obișnuit, cuvântul are sensul de „întreg”, „tot” și este atestat destul de timpuriu în limba latină. Înțelesul de „univers” este un cultism filozofic și îl traduce, la Cicero, pe grecescul specializat to hólon „lumea toată, întregul”. Ceea ce înseamnă că, pentru înțelegerea corectă a conceptului modern de univers trebuie să ne întoarcem la greci. 

Pe lângă termenul to hólon, destul de imprecis și cu semnificație fluctuantă în interiorul culturii filozofice antice, Grecia a dat umanității cuvântul kósmos. Cu origine neclară în greacă, k kósmos însemna „ordine”. Și, pentru că în mintea omului antic ordinea era o condiție a frumosului, kósmos a fost atestat de foarte devreme, de la Homer chiar, cu sensul secundar de „podoabă”, „ornament”. O dată cu școala pitagoreică, termenul primește înțelesul de „lume”, loc al ordinii și armoniei generale. La această viziune contribuise concepția specială despre număr ale amintitei școli filozofice: așadar, lumea este un ansamblu ordonat, ale cărei proporții savante sunt exprimabile numeric si ale cărei elemente se găsesc într-o armonie de natură muzicală. După alți gânditori presocratici, principiul acestei ordini este, de bună seamă, Rațiunea superioară însăși (Nous). Platon dă o imagine clară și detaliată a lumii, reintrepretând teoria numerică a pitagoreicilor și adoptând concepția despre rațiunea dominantă în univers. Mai mult, el așază în capul acestei armonii un meșter de rang divin, Demiurgul, cel care plăsmuiște lumea de aici după modelul lumii ideilor eterne. O unică armonie a principiilor contrare, forță creatoare în cel mai înalt grad dă, la Aristotel, forma sferică a cosmosului, expresie geometrică a frumuseții ultime. Încrederea în rațiunea care guvernează legile universului a însoțit cultura clasică greacă până la stingerea ei, tendințele de gândire pesimistă despre lume, de tipul viziunii gnostice de pildă, rămânând fenomene marginale. 

Preocuparea pentru lumea înconjurătoare a luat în spaţiul culturii Orientului Apropiat forme diferite. Ca expresie particulară a acestui vast context cultural, Biblia nu face excepție. Pentru o mai bună înțelegere a gândirii cosmologice biblice se cuvine să ne amintim de câteva trăsături esențiale ale corpusului scripturar. Mai întâi, de varietatea lui. Cititorul Scripturii știe că Biblia este o culegere de texte foarte diverse din punct de vedere tematic, stilistic și funcțional. Astfel, unele cărți sunt referate istorice, altele sunt mici tratate de legislație civilă și cultică, unele vorbesc despre începuturile umanității, altele despre sfârșitul lumii, unele se preocupă de o figură importantă din istoria sacră a poporului ales, altele de indivizi cu mult mai puțin importanți la scară istorică, dar relevanți în ordinea morală a lumii, unele sunt mici romane de aventuri, altele conțin mesaje de o actualitate politică surprinzătoare.

În privința modului de expunere, felurimea textelor biblice este impresionantă: proză istorică, poezie sapiențială, poezie profetică, imnografie, epistolografie, chiar și „beletristică”. Toate aceste manifestări literare trebuie înțelese în contextul lor cultural, adică în limitele cognoscibile de spațiu și de timp în care au fost produse. Redactarea cărților biblice nu a fost un proces uniform și centralizat, ci s-a întins pe mai multe secole și s-a datorat unor școli de gândire teologică destul de diferite unele de altele, fiecare la rândul ei purtând mărcile circumstanțelor culturale, politice, sociale și morale ale lumii în care redactorii lor trăiau. În fine, canonicitatea textelor care alcătuiesc corpusul este un fapt acceptat, dar ale cărei criterii au rămas încă un obiect de studiu, de ipoteze și uneori de stupoare. Trebuie adăugat că lista textelor canonice ale Vechiului Testament diferă de la iudaism la creștinism și, în interiorul creștinismului, de la o confesiune la alta.

Ce ține, atunci, la un loc scrieri atât de diferite? După o intensă muncă de cercetare a textului scripturar, teologia și filologia biblică din secolul al XIX-lea au ajuns la concluzia că specific întregii colecții este interesul preponderent pentru relația dintre Dumnezeu și om și concentrarea pe ideea manifestării lui Dumnezeu în istoria sacră a lui Israel. Indiferent de natura cărților biblice sau de circumstanțele redactării lor, locul pe care îl ocupă Dumnezeu în istoria mântuirii umanității reprezintă esența mesajului biblic și liantul colecției de texte.

La această judecată globală, în cea mai mare măsură întemeiată, se adaugă și observația că, spre deosebire de alte spații culturale, cel grec bunăoară, iudaismul biblic nu pare atras de discursul cosmologic ca atare, adică de descrierea coerentă ideatic și axiologic a universului. Dovada probabil cea mai grăitoare în acest sens este absența unui termen specific în Biblia ebraică, sinonim tehnic pentru cuvântul kosmos, vehiculat de gândirea speculativă greacă. Kôl „întregul” este un sinonim parțial al grecescului hólon , dar are nu are fundamentarea tehnică a celui din urmă, tēbēl înseamnă „lume” , dar se referă la „uscat”, la „întinderea vastă a pământului”. Cel mai tentant echivalent pare să fie ʿôlām, atâta doar că el dobândește semnificația de „lume” abia în vremuri postbiblice: în Scriptură ʿôlām se referă, pur și simplu, la o distanță apreciabilă, dar nu infinită, în spațiu și, pe cale de consecință, în timp.

Dar e Biblia cu totul lipsită de interes față de cum arată lumea?

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Superb text!
    Felicitări!
    • Like 0
  • check icon
    Textul integral (presupun că acesta este doar un fragment) unde poate fi găsit?
    • Like 1
    • @
      Textul integral se scrie de la o saptamana la alta. El nu exista decat in forma aceasta. Asa ca veti gasi aici saptamanal cate ceva.
      • Like 1
    • @ Stefan Colceriu
      check icon
      Îmi pare rău să nu pot cumpăra lucrarea, dar mă voi mulțumi cu „romanul foileton”: mulțumesc!
      • Like 1


Îți recomandăm

Alexandra Boberly

Este prima dată în ultimii ani când președintele Academiei Europene de Film încearcă să semnaleze pasarea ștafetei - fie și numai declarativ momentan - tinerei generații. Și când spunem tineri nu mă gândesc la cineaști sub 30 de ani, ci la un spectru mai larg între 20 și 50 de ani. (În imagine: Alexandra Borbely//Foto: Guliver/Getty Images)

Citește mai mult