Raiul: la răsărit sau la apus?

Râul Eufrat, Foto: Guliver Getty Images

Ocupă grădina începuturilor, Edenul, un spațiu palpabil, poate fi ea rezonabil catrografiată? La Geneză 2,8 se spune că Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit. În Septuaginta, indicația geografică e clară, kata anatolas însemnând chiar „către est”. În versiunea ebraică însă, expresia corespunzătoare, miqqedem, are, literal, sensul „în față”. Este îndeobște tradusă prin „la răsărit”, dar poate avea, la fel de bine, și sens temporal: „la început”, „de demult”. 

Ambiguitatea termenului ebraic i-a motivat pe cei care căutau amplasamentul fizic al raiului. Luată în sens spațial și izolat, expresia miqqedem poate spune orice: „fie că grădina era în partea de est a Edenului, fie că Edenul era la est din punctul de vedere al povestitorului”. 

Textul Genezei oferă însă un punct de sprijin. Desigur, discutabil. Dintre cele patru brațe care se despart din râul ce izvorăște din Eden și udă grădina, două, numite la urmă, Hiddeqel, „care curge prin fața lui ʾașșūr” și Perat, au fost identificate de tradiție cu Tigrul și, respectiv, cu Eufratul (Gen. 2,14, fapt confirmat de traducerea în greacă). Ceea ce i-a încurajat pe cei care căutau grădina spre est. Mai rămâne de lămurit care sunt primele două râuri menționate în referatul Genezei: Pîșôn, care „înconjoară toată țara Hawîlah, unde se află aur. Aurul din țara aceasta este bun, acolo se află și bdeliu și piatra de onix” (Gen. 2,12-13) și Gîhôn „care înconjoară toată țara Kûș” (Gen. 2,14). 

De aici încolo, interpretările și ipotezele sunt nesfârșite: unii au văzut în Pîșôn și Gîhôn afluenți ai Tigrului și ai Eufratului, ceea ce ar fi situat Edenul undeva la vărsarea acestora într-un singur torent, aproape de Golful Persic, în celebra țară Dilmun, casa zeilor din Sumer, „loc fără moarte și boală”, o insulă a fericiților. În sens invers, alții au înțeles că textul se referă la obârșia Tigrului și a Eufratului, situând raiul în Munții Armeniei. Indusul sau Gangele au intrat și ele în cătarea specialiștilor, care au echivalat țara Hawîlah, care este înconjurată de Pîșôn, cu India. Problema, în acest caz este, că al doilea râu, Gîhôn înconjoară țara Kûș, îndeobște identificată cu Egiptul. Versiunea greacă a Septuagintei o echivala cu Etiopia. Încercările de armonizare a contradicției au fost pe cât de numeroase, pe atât de ingenioase.

Mari arheologi biblici au pledat chiar pentru abandonarea totală a ideii că raiul s-ar fi găsit în estul legendar (Mesopotamia) și au propus direcția opusă, vestul extrem față de spațiul de locuire israelită, adică Egiptul, întrucât pîșôn și gîhôn vor fi denumit Nilul Albastru și Nilul Alb. În acest caz, interpretarea literală își dovedește cu prisosință limitele. Cheia de lectură, propusă de Ed Noort, presupune un fel de reducere la absurd: autorul biblic așază la începutul pasajului despre cele patru râuri care se despart din fluviul paradisiac două cursuri de apă greu identificabile (Pîșôn și Gîhôn), despre care furnizează însă o serie de informații voit contradictorii. Aceasta, tocmai pentru a da contextului, în mod paradoxal, un ce de verosimilitate. Mai mult, pasajul se încheie cu menționarea Tigrului și Eufratului, râuri arhiștiute, a căror prezență în text sporește impresia de realitate palpabilă a paradisului terestru. Totuși, scriptura nu induce în eroare. Scopul ultim al tehnicii literare folosite aici este unul propedeutic, anume acela de a-l obișnui pe cititor cu realități care scapă înțelesului comun și cu logica dublei referințe, la planul divin și la cel uman, care structurează întregul discurs biblic. Cu alte cuvinte, grădina Edenului există, are legătură cu realități mundane (Tigrul și Eufratul), dar se sustrage oricărui asalt facil. Paradisul nu se lasă cucerit prin acribie arheologică, ci se descoperă cititorului pe calea superioară a credinței.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp