Reușisem să public o carte. Nu vă puteți da seama ce însemna asta înainte de 1989. O carte de ficțiuni speculative. Câteva zile m-a traversat un soi de fericire.
Apoi, mintea mi-a călcat în gol. La ce bun cartea asta, cu ce schimbă fantasmele științifice puse pe hârtie coșmarul de ziua-n amiaza mare din jur? În loc să ies în stradă cu o pancartă, eu fac lumi în care mă pot refugia, luîndu-i și pe alții cu mine? Închipuirea nu-i o minciună? Scrisul nu e o amăgire lașă?
Din râpa asta, singur nu cred că aș mai fi ieșit. M-a scos tot hârtia, o bucată de carton pe care mi-a trimis-o prin poștă uriașul scriitor Ion D. Sîrbu. Povestirea lui „Șoarecele B” era pentru mine icoană de închinat. O capodoperă a literaturii imaginarului. Avusesem la Craiova o discuție cu „Gari” Sîrbu despre adevăr – mă fermecase inteligența debordantă cu care interpreta o propoziție a lui Heidegger, „Das Wesen der Wahrheit ist die Freiheit”.
Craiova, 11 Aug. 987
Stimate domnule Cristian T. Popescu, am terminat de citit povestirea Pythia din volumul pe care ai fost atât de amabil să mi-l oferi. Consider Pythia, un mic roman, este literatură umană de foarte umană calitate. Țin să-ți spun asta – cu atât mai mult cu cât nu am văzut în viața mea nici un computer, nu știu ce este „un terminal”, ce înseamnă „display”.
Sper să ne vedem. Continui să citesc și restul – între timp m-am gândit că aceste rânduri colegiale te vor bucura.
Cu dragoste,
Ion D. Sîrbu
Cuvintele „literatură umană de foarte umană calitate” m-au salvat. Am păstrat cartolina lui Sîrbu până astăzi, ca pe un talisman, un dream catcher care să mă apere de coșmar. De câte ori am vrut să mă las de scris, mi-am așezat-o în fața ochilor.
Astăzi, se împlinesc 34 de ani de când deținutul politic I.D. Sîrbu a murit, cu 3 luni înaintea lui N. Ceaușescu.
