Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Pavianul a biruit Partidul Maimuțelor

Subsemnatul am comparat coafura unui singur membru PSD, Viorica Vida Dăncilă, cu cea a unei maimuțe, pavianul cu mantie. CNCD m-a judecat și m-a amendat cu 1.000 lei pentru discriminare, la adresa doamnei prim-ministru, nu a maimuței.

Senatorul Adrian Țuțuianu, vicepreședinte PSD, i-a făcut pe toți membrii PSD, inclusiv pe el însuși, maimuțe. În cazul subsemnatului, CNCD s-a autosesizat în 48 de ore și m-a condamnat în două săptămâni, acum ceva îmi spune că onoarea pesediștilor o să rămâie nereperată.

De ce maimuțe? Pentru că abilitatea maimuței constă în a maimuțări. Nu creează, nu produce nimic propriu, dar imită excelent, simulând discernământul. Când Dragnea a numit-o pe Sevil Shhaideh premier fără consultarea sau barem știința cuiva din partid, nimeni n-a deschis botul, mârâie acum dl Țuțuianu. Așa e. S-au prins toți într-o congă maimuțească mută, cu King Louie în capul șirului.

Vasăzică, dl Țuțuianu se simțea Tamba încă de la Crăciunul lui 2016. Iar acum se bate cu pumnii în piept: „Mi, Tarzan!”.

Între timp a fost liniște în junglă, căci domnia sa fusese pus ministru al Apărării înainte să fie scos.

Doamna Zirra, altă răsculată a momentului, fu propusă de King Louie pentru primăria Capitalei, drept care au dansat amândoi din buric la mitingul Albeața Antiparalel. 

Vreme de aproape doi ani, de când erau trecuți în rândul maimuțelor, niciunul dintre contestatarii de astăzi nu a descoperit vorbirea articulată. Nimeni nu a strigat că un partid în care hotărăște unul singur încetează să mai fie partid. Că Louie, jonglerul junglei, se joacă cu premierii ca cu nucile de cocos. Au lăsat să zbiere perechea de macaci Rădulescu-Ștefănescu.

Iar revolta lor actuală a început pentru că Louie le-a luat din labe niște banane, dar și-a dat singur cu bâta-n cap punând jandarmii gorilei blonde să sară pe oameni.

Ce să înțelegem din menajeria asta, stimați Republicani?

Într-un film celebru, maimuțele se deșteaptă, organizează o revoluție planetară, îi dau jos pe oameni din poziția de stăpâni și îi transformă în sclavi, construind o civilizație rudimentară și rugându-se unui Dumnezeu urangutan.

În PSD însă, nu va fi niciodată o revoluție care să aducă, în fruntea Partidului Maimuțelor, un om.

P.S.

După ce a înaintat ÎCCJ un recurs lățit pe 80 de pagini la decizia Curții de Apel București care desființa condamnarea la amendă a numitului Popescu în Procesul Pavianului, CNCD, sub semnătura președintelui Consiliului, dl Csaba Asztalos, trimite acum Înaltei Curți o cerere de renunțare necondiționată la judecată. Prin urmare, nu le dau eu 1.000 de lei, îmi dă CNCD mie 1 leu daune morale. Cu care, o să-i iau un cornet de semințe pavianului.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Calin Georgescu la iesirea de la Tribunalul Bucuresti

Întrebat de bani, Georgescu spune că nu sunt o problemă banii, că sunt persoane străine care îl vor ajuta! Ei na! Tocmai el care a promovat ideea unei țări furate de străini primește milioane de euro de la străini, pentru o vilă! foto: Inquam Photos /George Călin

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Daniela Gladei

Dar faptul că găsisem domeniul potrivit nu însemna că eram și pregătită pentru el. Îmi amintesc primele exerciții pe Illustrator. Mă uitam la program și, sincer, îmi venea să plâng. Eram speriată că nu voi reuși niciodată să-l învăț. Părea atât de complicat, iar eu aveam idei pe care voiam să le văd transformate în ceva concret. Așa că a trebuit să aleg între două lucruri: frica de a nu ști sau dorința de a crea. Am ales a doua variantă. Am dat frica la o parte și am început să învăț. Iar replica „nu știu să folosesc Illustrator” — care la început era un motiv real de panică — a devenit, în timp, o glumă. Pentru că ideile mele creative aveau nevoie să fie materializate. Și, dacă voiam să le văd existând în lumea reală, trebuia să învăț instrumentele care mă puteau ajuta să le construiesc.

Citește mai mult

dispozitive gasite acasa la Călin Georgescu

Două dispozitive neobișnuite, găsite de procurori în casa lui Călin Georgescu, ridică o serie de întrebări: unul poate acoperi conversațiile cu un zgomot care face înregistrările greu de înțeles, iar celălalt poate bruia telefoanele și conexiunile wireless. Ce sunt aceste aparate, cum funcționează și, mai ales, cine i le-a dat și cine l-a învățat să le folosească?

Citește mai mult