Trebuie să recunosc că nu am văzut un meci între echipe românești de când am fost ultima dată în Giulești, acum patru sau cinci ani. Dar ce m-am bucurat când am văzut pe Facebook că Astra Giurgiu a lui Șumudică a câștigat titlul în Liga 1!
Admirația mea pentru Șumi vine din epoca lui de la Rapid, când mă duceam pe stadion la fiecare meci și mă bucuram de jocul viteaz al alb-vișiniilor aflați sub comanda lui.
Niciodată nu m-am bucurat atât de fotbal precum în sezonul 2010-2011.
A fost un an plin de probleme. Zgârcenia legendară a lui Copos a lăsat jucătorii neplăți de mai multe ori, ceea ce, fără îndoială, a subminat moralul unui vestiar extrem de redus pentru a face față exigențelor sezonului. Lipsa jucătorilor s-a văzut la sfârșitul campionatului în mai multe meciuri, în care antrenorul a trebuit să cheme jucătorii de la echipa a doua ca să aibă destui de oameni pe teren și pe bancă.
Foto: Octav Ganea/Inquam Photos
Și cu toate asta, Șumi a reușit un meritoriu loc 4 în campionat și, ceea ce este mai important, să-și distreze spectatorii cu un stil mereu proaspăt și generos, care ne-a dat seri de neuitat pline de goluri și pasiune pe tribune, pe teren și pe tușă.
Șumudică era atunci atât iubit în Giulești, cât și criticat în presă. Oamenii serioși și raționali îi condamnau comportamentul inadecvat, din care trăgeau concluzia că omul este prost și superficial și nu știe fotbal. Exuberanța, bineînțeles, nu este în contradicție cu inteligența. Dimpotrivă, este de multe ori un semn de modestie și bun simț, rezervat exclusiv oamenilor care nu se iau prea mult în serios.
Contrariul lui Șumudică este Răzvan Lucescu, un antrenor mediocru, fricos și plicticos, respectat de presă pentru că se prezintă ca un om serios, un părinte responsabil, un soț de invidiat și un tânăr bine așezat, ceea ce îl face, trebuie recunoscut, un protagonist perfect pentru reclame de mașini germane și coperta revistei Esquire. Ascultați-l pe Lucescu junior la conferința de presă și vedeți dacă solemnitatea implică înțelepciune.
Într-un fotbal obișnuit cu insultele rasiale, corupția oceanică, scuiparea în direct la TV și mitocănia industrială, scandalul venea de la un om care alerga pe tușă nebun de bucurie, se arunca pe iarbă în fața suporterilor și-și pupa arbitrul când îl trimitea la tribună cu cartonaș roșu.
Chiar și scandalul lui cel mai mare este ceva nedăunător, legat de distracție și plăcere. Nu aranja meciuri, doar paria pe ele.
N-am înțeles niciodată de ce erau atât de rele și de grave atacurile lui de furie inocentă, aproape infantile, manifestările de bucurie nebunească și comuniunea entuziastă cu poporul din Giulești. Mereu am văzut fotbalul ca o activitate la care te duci ca să te distrezi și să te emoționezi. Exact asta ne oferă Șumudică, și nu numai în afara terenului, cum vor pretinde criticii lui. Ajunge să vezi pe YouTube videourile meciurilor din Giulești, din sezonul 2010-2011 ca să-ți dai seama că nu mint.
Victoria cu Astra Giurgiu confirmă valoarea lui Șumudică ca antrenor și eu mă bucur pentru el și îi invidiez pe fanii echipei dunărene. Uitându-mă la niște filmulețele cu golurile Astrei și cu conferințele de presă ale lui Sumi, văd că echipele lui nu și-au pierdut atractivitatea și că el păstrează vitalitatea și caracterul care îl definesc.
Nu cumva ar putea să vină Șumi la Real Madrid sau la Orlando Pirates, singurele echipe pe care le mai urmăresc?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.