Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Pe cine va pedepsi BNR: pe cei care economisesc sau pe cei care consumă?

BNR- Foto: Guliver/Getty Images

Este o întrebare importantă din perspectiva planificării financiare pe care fiecare dintre noi o face. La prima vedere este o întrebare retorică, având în vedere că tendința dobânzilor este de creștere. Pe de o parte, am fost martorii evoluției recente de aducere a dobânzilor interbancare (inclusiv a deja faimosului ROBOR, despre care am scris într-un alt comentariu) în apropierea dobânzii cheie a BNR, ceea ce a presupus o creștere a acestora cu peste un punct procentual. 

Pe de altă parte, pe 8 ianuarie, BNR a luat, după o lungă perioadă de timp, decizia creșterii dobânzii-cheie de la 1,75% la 2%. Deci încă o mișcare îndreptată în direcția creșterii dobânzilor. În aceste condiții, răspunsul evident pare să fie: BNR își propune să îi protejeze și să îi încurajeze pe cei care economisesc. Să nu ne pripim însă...

Protecția celor care economisesc se realizează prin asigurarea unor dobânzi real pozitive la depozitele bancare în care aceștia își păstrează economiile. Adică dobânzi nominale care să fie mai mari decât rata inflației, astfel încât valoarea economiilor lor măcar să se conserve. Suntem încă departe de această situație, dobânzile bancare fiind în momentul de față semnificativ mai mici decât rata prognozată a inflației. Iar situația, în pofida mișcărilor recente spectaculoase ale BNR, nu se va schimbă prea curând. Iată de ce.

Pentru băncile comerciale, atragerea de depozite de la persoane fizice și juridice reprezintă una dintre modalitățile prin care își asigură finanțarea activității de creditare. Dobânda la astfel de depozite este prețul pe care băncile îl plătesc pentru obținerea acestei finanțări.

Însă, la concurență cu atragerea depozitelor de la populație, mai există o sursă de finanțare a băncilor: piața interbancară. Cu alte cuvinte, atragerea de depozite de la alte bănci cu lichidități în exces. Dobânda plătită în acest caz altor bănci este ROBID, fratele mai mic al ROBOR-ului (dobânda la care băncile iau credite de la alte bănci).

Având în vedere faptul că băncile care plasează depozite la ROBID plasează practic bani atrași de la clienți în mod logic dobânda plătită acestora din urmă va fi mai mică decât dobândă încasată de pe piața interbancară, adică ROBID. Costurile trebuie să rămână mai mici decât valoarea veniturilor, pentru că nu există niciun motiv pentru care o bancă ar prefera să opereze în pierdere, plătind unor finanțatori mulți și mărunți dobânzi mai mari decât dobânzile pe care le încasează de pe piața interbancară.

(Ca să fim corecți până la capăt, ar putea exista o astfel de situație în care piața interbancară nu ar mai fi o variantă de finanțare: o repetare a unei crize sistemice în sectorul bancar, care ar face ca băncile să nu mai aibă încredere una în alta și piața interbancară să se gripeze. Dar nu despre astfel de cazuri excepționale vorbim.) Faptul că, în condiții normale, dobânzile comerciale la depozite se vor afla sub ROBID, aflat undeva pe la 1,3-1,5%, înseamnă că doar o creștere a dobânzii-cheie, în linie cu care se mișcă și ROBID, de cel puțin 1,5 puncte procentuale, ar crește șansele unor dobânzi real pozitive la dobânzile în bănci. Din păcate, în legătură cu această dinamică există două vești proaste.

Prima este că, presupunând că BNR chiar și-ar propune o creștere atât de importantă a dobânzii-cheie, aceasta ar necesita o perioadă de cel puțin un an de zile. Asta pentru că nicio bancă centrală nu crește dobânda în pași mari, având nevoie de timp ca să evalueze reacțiile piețelor financiare și ale economiei. BNR, în cazul nostru, a crescut sau a scăzut dobânda de cele mai multe ori în pași de 0,25-0,50 puncte procentuale. Asta înseamnă că, cel puțin un an de zile, dobânzile în băncile comerciale vor fi real negative. Cu alte cuvinte, banii ținuți în bănci vor fi erodați încet, dar sigur, de inflația care va depăși dobânda bancară. Dar chiar își va propune BNR o creștere de 1,5 puncte procentuale? Și aici vine a doua veste proastă.

Nu cred. Deoarece asta ar veni la pachet cu o apreciere a leului. În condițiile în care piețele financiare europene oferă dobânzi extrem de scăzute, o eventuală dobândă cheie de 3,5% ar atrage ca un magnet fondurile speculative care, prin vânzările de valută și cumpărările de lei, ar duce la întărirea leului. În condițiile unui deficit extern în creștere, acesta este ultimul lucru pe care BNR și l-ar dori. Deoarece am ajunge la finanțarea unei părți a deficitului extern prin intermediul fondurilor speculative. Iluzia creată ar fi că, iată, totul e ok, avem intrări de valută, presiunea pe curs a dispărut, ignorând faptul că vorbim de fluxuri de capital, care pe cât de rapid intră, pe atât de rapid se opresc sau își inversează fluxul.

Deci iată BNR într-o situație extrem de delicată, din care va trebui să hotărască: crește dobânda suficient de mult pentru a remunera și stimula economisirea, chiar cu riscul atragerii de fonduri speculative și a penalizării celor cu credite? Răspunsul cred că deja îl putem întrevedea și el este, în interpretarea mea, „NU".

Observăm că, de câteva luni încoace, discuțiile în spațiul public sunt mai degrabă despre situația creditaților și a costurilor suplimentare pe care creșterea dobânzii o are asupra bugetelor lor, în timp ce discuțiile despre cei care își țin banii în bănci la dobânzi real negative lipsesc aproape cu desăvârșire. În aceste condiții, chiar dacă în declarațiile publice BNR se arată îngrijorată de consum, prin tolerarea dobânzilor real negative și limitarea creșterii dobânzilor, vrând nevrând, banca centrală se pune în slujba celor care consumă. În acest context, nu de expectațiile inflaționiste ar trebui îngrijorată BNR, chiar dacă așa scrie la carte, ci de sentimentul deponenților în legătură cu dobânzile real negative pe care le primesc și care deja sunt o realitate, nu mai sunt expectații. Pentru că aceștia se vor putea transforma relativ ușor din deponenți în consumatori, pentru a nu vedea valoarea reală a economiilor erodându-se.

Are BNR vreo șansă să mulțumească pe toată lumea? Absolut niciuna! Deoarece de una singură și doar cu instrumentul dobânzii la dispoziție nu poate da și dobânzi mari la depozite, și dobânzi mici la credite, și o monedă stabilă, și limitarea deficitului extern etc.  Câtă vreme politica fiscală a guvernului nu va pune și ea umărul la acest proces de stabilizare macroeconomică, BNR nu are nicio șansă. Pentru că așa cum o demonstrează orice carte de macroeconomie, creșterea deficitului bugetar este o sursă importantă de creștere a deficitului extern. Deci o politică fiscală mai prudentă cu un deficit mai mic ar duce la o limitare a deficitului extern, înlăturând presiunea de limitare a lui prin deprecierea monedei. Asta ar elibera BNR de o constrângere, cea legată de curs, atunci când ia deciziile legate de evoluția dobânzilor.

În concluzie, atâta vreme cât BNR și guvernul nu vor trage împreună în aceeași direcție, cei care economisesc vor fi în final cei „pedepsiți", cel puțin un an de acum încolo.

Articol publicat pe blogul autorului

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Valentin Popa - Foto Octav Ganea

Ceea ce face în ultimele luni, mai ales în ultimele săptămâni dl. ministru al Educației a provocat reacții din partea corpului academic din România: studenți și cadre didactice, universități vizate au reacționat față de modul barbar în care un ministru, profesor universitar, rector al unei universități acționează în managementul (defectuos) al unui sistem, Educația, considerat, conform legii, o „prioritate națională”. (Foto: Octav Ganea/Inquam Photos)

Citește mai mult