Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Pe Ionuț nu l-au primit nici la școală. Apoi Ionuț a avut o șansă

Pe Diana am cunoscut-o datorită galei Oameni pentru Oameni (mulţumiri organizatorilor!). Tocmai luase un premiu pentru jurnalişti care scriu despre cauze sociale. A venit pe scenă frumoasă, sfioasă şi mlădioasă şi a rostit un discurs extrem de emoţionant. I-am scris pe Facebook ca să o felicit şi, ca să nu par o ciudată, i-am spus şi câteva lucruri despre mine. I s-a părut extrem de interesant faptul că fac consiliere filantropică şi a vrut să ne cunoaştem. 

Când i-am descris programul s-a entuziasmat şi mai tare şi mi-a propus să scrie despre el. Dar nu oricum, ci participând activ. Am fost onestă şi am avertizat-o că ştiu să ofer programul doar „pe bune”. Adică, odată intrat, ieşi donator/om de binefacere, oricare a fost motivaţia ta iniţială. 

A acceptat. Unul din paşii parcurşi în programul de consiliere filantropică este identificarea cauzei sociale în care vrei să te implici, pe baza valorilor personale şi a unui „test”, pe care eu l-am denumit „testul compasiunii”. Pentru Diana a fost educaţia copiilor foarte săraci. Ea scria deja pe tema asta şi mereu îşi dorise să facă un pas în plus.

Împreună am identificat şi copilul pe care urma să îl ajute. I-am propus să îi dea o mână de ajutor lui Ionuţ: dintr-un sat din judeţul Argeş, dintr-o familie extrem de săracă, în care mai sunt alţi 4 copii, cu părinţi care se descurcă foarte greu şi mai vin uneori la cerşit în Bucureşti, renunţând temporar la luxul demnităţii umane. Ionuţ e tare neastâmpărat (acum cu diagnostic confirmat de ADHD), nu ştie să şadă frumos pe scaun aşa cum se cere la şcoală (în casa lor formată dintr-o singură cameră nu au o masă cu scaune la care să se aşeze „ca oamenii”), ba mai are şi un defect de vorbire, aşa încât autorităţile școlare au sfătuit-o pe mama lui să îl mai ţină un an acasă, în speranţa deşartă a unei „îmbunătăţiri” a situaţiei.

O îmbunătăţire poate de la Duhul Sfânt sau de la mama natură, pentru că nici cei de la şcoală şi nici cei de la asistenţa socială nu au propus vreun program de intervenţie pentru copil. Ionuţ avea nevoie de sprijin de specialitate (medic, logoped, terapeut etc.) şi cu siguranţă că, lăsate în voia lor, lucrurile nu s-ar fi îmbunătăţit. Ar fi ajuns ca peste 1-2 ani să îi fie refuzată integrarea şcolară din motive de vârstă, într-un sat unde nu se organizează cursuri de tip „A doua şansă”. Şi gata, iată ce uşor se creează un analfabet: pentru că pe hârtie avem învăţător de sprijin, dar în realitate nu există, pentru că legal învăţământul general e obligatoriu, dar de facto e cât se poate de facultativ, pentru că teoretic copiii trebuie înscrişi la şcoală la o anumită vârstă, dar practic se mai amână doar-doar scăpăm de cei care ar putea să ne deranjeze orele cu nevoile lor speciale, pentru că vorbim mult despre „interesul superior al copilului” (o sintagmă tare dragă profesioniştilor în domeniul protecţiei copilului), dar facem cum ne taie capul şi în interesul superior al adulţilor.

Nici noi nu ne prea înghesuim să îi ajutăm pe cei care sunt depăşiţi de situaţie. Ne aşteptăm ca toate cele trebuincioase bunei funcţionări a societăţii să vină de la stat, de la organizaţiile non-guvernamentale, de la biserică (eventual), de la oamenii care au bani, de la bunul Dumnezeu. De la orice şi oricine, numai de la noi – nu!

Foarte adesea, dăm vina pe „sistem”. Şi pe oamenii din el care nu îşi fac treaba. De curând am distribuit un articol despre revolta unor copii de la o casă din Braşov care primeau medicamente psihiatrice la greu. Ancheta autorului, jurnalistul Cătălin Tolontan, arăta că nu mai puţin de o treime din copiii din sistemul rezidenţial de protecţie a copilului primesc astfel de medicamente. O situaţie dezastruoasă! Imediat, la comentarii cineva a observat că oamenii aceia care au totuşi un salariu nu îşi fac treaba.

Drept e! Nu-şi fac treaba! Decât să îşi bată capul să găsească soluţii, mai bine mai amână integrarea şcolară sau bagă medicamente psihiatrice spre veşnica legumizare a bieţilor copii. Dar tot drept e că nici noi nu ne prea înghesuim să îi ajutăm pe cei care sunt depăşiţi de situaţie. Ne aşteptăm ca toate cele trebuincioase bunei funcţionări a societăţii să vină de la stat, de la organizaţiile non-guvernamentale, de la biserică (eventual), de la oamenii care au bani, de la bunul Dumnezeu. De la orice şi oricine, numai de la noi – nu! Astfel, fentăm statul cum putem mai abitir (via corupţie de exemplu), nu facem nici morţi o donaţie pentru o organizaţie caritabilă, Doamne fereşte să oferim sprijin unei familii nevoiaşe (putorilor ălora?), nu mergem la vot, ne spunem că voluntariatul e pentru ăia care au timp, nu pentru noi care trebuie să ne uităm la toate circotecile mediatice. Mai pe scurt, suntem nişte cetăţeni care nu îşi fac treaba şi care se uită la paiul din ochii angajaţilor care nu îşi fac treaba. Pentru că nu, datul din gură de pe margine nu se califică la categoria „cetăţenie activă”!  

Donatori

Diana şi-a văzut de paiul din ochii ei. Ca jurnalist ea şi-a făcut mereu treaba (nu degeaba a luat tot felul de premii şi burse), iar acum şi-a făcut treaba şi ca om şi cetăţean. L-a dus pe Ionuţ la psiholog. Primul s-a uitat scârbit când a văzut că e vorba de un copil aşa sărac, al doilea a acceptat cazul pro bono: sunt oameni de toate felurile pe lume. A umblat cu Ionuţ şi mama lui pe la doctor, stând la cozi şi învăţând-o pe mama lui Ionuţ cum să ceară informaţii pe înţelesul ei. A creat un grup de sprijin în jurul familiei lui Ionuţ, astfel încât să nu îi fie prea greu pe partea financiară şi să fie nevoită să renunţe la un moment dat: cam cât de mult poate să doneze cineva din onorarii de jurnalist? 

S-a amărât tare când a înţeles unul din mecanismele prin care oamenii săraci sunt „ajutaţi” să rămână în sărăcie: de exemplu, dacă familia îşi cumpără un cal şi o căruţă, pentru a mai rotunji veniturile, asistenţii sociali pot să considere asta motiv pentru tăierea ajutorului social. A început să se gândească la soluţii şi pentru fratele mai mare al lui Ionuţ, care îşi doreşte cu disperare să meargă la liceu. Şi, poate cel mai important, s-a pus să descâlcească un complicat act de proprietate. A mers la primar şi a tot cerut informaţii şi a tot insistat, pentru că acum visul Dianei este să ajute familia să finalizeze construcţia unei mici căsuţe. O căsuţă începută de multă vreme, dar niciodată terminată, din cauza lipsei banilor.

În acest articol Diana descrie cam ce a făcut ea pentru Ionuţ, ca şi cum ar fi vorba despre tine. La persoana a doua. O tehnică jurnalistică, folosită cu speranţa că cititorul o să înţeleagă mai bine şi că o să se identifice cu situaţia descrisă.

E greu să faci ce a făcut Diana. Şi nu trebuie musai să facem toţi ca ea. Dar mici gesturi ajută. O încurajare pentru cei ca ea care se pun în prima linie pentru noi toţi, pentru ca altfel s-ar duce naibii societatea noastră – ne-am scoate ochii unii altora. Un zâmbet în locul unei înjurături către copiii cerşetori şi poate chiar o vorba bună către mamele care îi ţin în braţe: femeile alea nu stau în ploaie sau caniculă de fericite ce sunt. Câteva ore de voluntariat la o organizaţie non-guvernamentală. O colectă de haine şi obiecte pentru cei nevoiaşi, pentru că oricum dacă nu le dai probabil că o să le arunci şi pentru că, deşi există mulţi leneşi, în general săracii muncesc din greu şi foarte greu. O donaţie către o organizaţie care se ocupă de cei săraci, de mediul înconjurător, sau orice te mai deranjează pe tine la societatea noastră. Pentru că NU mai suntem în socialism, statul NU va mai face totul pentru noi, trebuie să facem şi noi înşine, iar pentru asta e nevoie de resurse. Pe care NU, nu statul le va oferi!  

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Buna ziua. Am tot citit câteva articole legate de acești copii defavorizați, de acele familii sărace ce totuși lupta sa înainteze demn in viața. Citesc că sunt oamen care se preocupă de ei și alții care îi tratează doar cu scârbă. Am tot citit aceste articole în speranța că aș putea găsi si niste link-uri spre asociații demne de incredere, spre care as putea sa redirecționez acel impozit de 2% spre exemplu. Caut pe cineva care să îmi recomande să directionez acești bani către cineva de incredere ( am o teama acuta sa nu contribui, chiar și cu acest puțin, la îngroșarea buzunarelor unor profitori avari și mincinosi ). De asemenea nu găsesc nici timpul și energia sa caut din 10 direcții,să mă informez in detaliu privitor la cei care susțin că sprijină o astfel de cauza. Mă gândesc, însă, că d-voastra aveți informația aceasta și astfel am avea o garanție că sursa e verificata. Așadar,scurtând toată pologhia mea, întrebarea mea e daca ne puteți furniza adrese către anumite asociații ce ar avea nevoie de cei 2% redirectionabili ?
    • Like 0
  • Bravo! Va apreciez mult.
    • Like 0
  • In primul rand sunt mari probleme cu mentalitatea. Foarte multi din cei care lucreaza ca asistenti sociali dau vina pe saraci ca nu vreau sa munceasca.
    Poate e adevarat dar nu e o regula. Majoritatea nu aunici macar 8 clase si asa nu pot fi angajati. Asta ii determina sa munceasca la negru si asa ramin fara asigurare medicala si vechime in munca. Singura sansa ramine implicarea mai accentuata a celor ce detin citeva pirghii de mediatizare msi intensa a fenomenului de saracie din tara. Sunt judete unde activitatea de voluntariat pe acest domeniu nu exista. Oamenii se duc mai bucuros la o promovare de produse ale unor companii unde spera sa cistige ceva decit la o conferinta despre starea natiunii.
    • Like 1
  • Felicitari pentru articol !!! Excelent !
    • Like 1


Îți recomandăm

Protest 10 august

„Dacă se rostesc astfel de cuvinte cum face Liviu Dragnea, adică moarte, omor, bătăuşi, droguri, fascişti, toate sunt calculate, repetate de domnul Dragnea şi de consilierii săi pentru a construi o justficare în ochii opiniei publice a unor intervenţii asupra manifestanţilor anti-PSD care, până acum nu au comis nicio violenţă”, spune Cristian Tudor Popescu. (Foto: Inquam Photos)

Citește mai mult