Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos
Recunosc că am avut noroc. Mi-a luat o vreme până m-am urnit din inerțiile comode. Împins de nevoie și mai ales de feciori, m-am deprins cu ce e aia PC, tastatură și browser. Unde-a fost norocul? Feciorii, mai întâi, apoi minunile care s-au tot revărsat de dincolo de ecranul calculatorului. Așa că, după cum mi-am dat seama, e destul să ai mintea și ochii deschiși ca să depășești bariere și să descoperi că viața poate fi nu numai cum o știi tu, ci mult mai ușoară și frumoasă, dacă accepți noul.
Pentru bună parte dintre cei din generația mea, noul ăsta a venit la pachet cu frustrări. Greu să asimilezi avalanșa de provocări și ieșiri din vechea, binecunoscuta matcă de trai. Dar, laudă nouă, celor mai ofiliți, ne străduim s-o facem.
Mărturisesc că am urât de când mă știu cozile.
Coada la butelii, coada la alimentara, coada la orice. Oribilă și de neînțeles mi s-a părut coada la primării în prima zi a anului. Mă rog, ziua aia în care se deschid birourile și, dincolo de ghișeu, e câte un funcționar care mai trăiește încă mahmureala de după revelion. Fac prinsoare că, dacă l-ai întreba, o să-ți spună și el că nu înțelege. Să te înghesui la coadă în frig atunci, când nimeni nu-ți impune, când încă mai ai luni bune ca să-ți plătești dările?! Ce ai, frate? Ți-e bine ori doar nu te duce mintea?
Așa că demersul digitalizării procedurilor de orice fel în instituțiile statului mi s-a părut nu numai binevenit, ci chiar obligatoriu. Știți bine, relația dintre funcționarii publici și noi, cetățenii, cei care, fie vorba-ntre noi, îi și plătim, e un fel de război între două lumi. Un veșnic raport antagonic în care, din nefericire, de cele mai multe ori, victimele sunt cei din lumea noastră, a cetățenilor plătitori.
În campaniile doldora de promisiuni intenția declarată de abordare altfel a relației instituție de stat – cetățean era un leitmotiv. Numai că de la promisiunile ante-scrutin până la realitatea sacilor din căruță s-a așternut mereu ceața aburelilor iar interacțiunea online și stingerea conflictului stat-cetățean pe felia asta s-a tot amânat.
Nu știu, drept să spun, cum o fi pe alte meleaguri.
Eu sunt rezident în sectorul 3 și, aflând că domnul Negoiță e nu numai primar, dar și un vajnic promotor al noului, luptător în tabăra cetățeanului, sătul de atitudinea funcționarilor veșnic îmbufnați, a rupt pisica-n două și l-a făcut: „sectorul 3, cea mai digitalizată primărie din țară!” Îndrăzneț și progresist.
Aleluia!
Așa că am aplaudat entuziast și-am purces să plătesc impozite online.
Preambul: statistic, cel mai bun program care-ți oferă oportunitatea să găsești ce cauți pe internet este cel care te duce unde ai nevoie din 3 apăsări pe șoricel. Altfel spus, programele (software, dacă vreți) trebuie să facă viața ușoară oricui se încumetă să abordeze interacțiunea proprie cu lumea de dincolo în acest mod, virtual și, uneori, interactiv. Inclusiv seniorilor, cei care fac pași timizi pe tărâmul ăsta. În fapt, demersul pare rupt din povești, știți voi, Făt-Frumos dă zor să-l prindă pe Zmeul fugărit care tot aruncă-n urmă-i ba piepteni, ba perii.
Și mă-ncumet să abordez pagina în discuție, primarie3.ro.
Trec de piepteni, ajung la o potecuță care ar părea să mă conducă la unii funcționari, oameni și ei, care să mă lumineze în ce fel pot să plătesc impozitul pe proprietăți. De acasă, vreau să spun. Online.
Și le scriu.
Ca să înțelegeți ce a urmat, vă redau esența epistolei, trimisă la mijlocul lunii aprilie:
„... vă rog să-mi spuneți cum pot să plătesc online taxele și impozitele pentru casă și mașină. Menționez că la adresa locuinței este și sediul unei firme inactive până anul trecut (2019), dar care în ultimul an a devenit activă. Vreau să știu dacă acest lucru influențează cuantumul taxelor și, totodată, vă rog să-mi explicați procedura de plată”.
Ca să știți, adresa la care le-am scris este iloveprimariasector3@gmail.com. Nu e o condiție, puteți să scrieți pe adresa asta chiar dacă nu vă încearcă exact acest sentiment.
La mai puțin de o lună după ce le-am scris funcționarii (ori un funcționar) mi-au răspuns.
Aș vrea să-mi cer iertare că vă torturez cu tot textul. Precizez ceea ce veți observa cu ușurință, răspunsul la întrebările mele au încăput în câteva cuvinte. Restul textului, cam cât o poveste spusă pe repede-nainte, constituie un alibi la o problemă fără relevanță în subiectul care mă interesa.
„Stimate utilizator,
Sesizarea cu numărul …………… / 15.04.2020 a fost închisa având rezoluția: Favorabil - xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx@yahoo.com.
Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de Primăria Sectorului 3, în conformitate cu prevederile art. 6 din Regulamentul (UE) 2016/679, în scopul îndeplinirii atribuțiilor legale.
Datele pot fi dezvăluite unor terți în baza unui temei legal justificat, respectiv autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale, companiilor și societăților naționale, societăților comerciale de interes județean sau local(exemplu: constructor, proiectant, diriginte de șantier), precum și regiilor autonome, denumite în continuare autorități și instituții publice. Vă puteți exercita drepturile prevăzute în Regulamentul (UE) 2016/679, printr-o cerere scrisă, semnată și datată transmisă pe adresa Primăriei Sector 3 sau pe adresa de e-mail protectiadatelor@primarie3.ro. Aveți următoarele drepturi: -dreptul de a solicita un raport privind prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal aflate în posesia Primăriei Sectorului 3; -dreptul de a vă retrage consimțământul cu privire la prelucrare, atunci când prelucrarea are la bază consimțământul, fără să afecteze legalitatea activităților de prelucrare realizate până în momentul respectiv;- dreptul la portabilitatea datelor, dacă prelucrarea are la bază consimțământul, un contract sau mijloace de luare a deciziilor, dreptul de a solicita Primăriei Sectorului 3 să furnizeze datele cu caracter personal obținute de la persoana vizată și, dacă este posibil, să transmită acele date direct altui operator;- dreptul de a solicita Primăriei Sectorului 3 să rectifice oricare date cu caracter personal inexacte sau care nu mai sunt de actualitate;- dreptul de a solicita ca datele cu caracter personal să fie șterse în momentul în care nu mai sunt necesare/dreptul de a fi uitat. Drepturile dumneavoastră enumerate pot fi exercitate în orice moment.
Vă mulțumim !
Primăria Sectorului 3 a Municipiului București”
„FAVORABIL”.
În ce mă privește, e ca și cum cineva m-ar întreba unde-i strada Gogu Popescu, iar eu îi răspund „octombrie”.
Dacă aveți răbdare să citiți totul, veți sesiza un raport clar între răspunsul fără sens la ce i-am întrebat și ce i-a interesat pe ei să-mi spună.
Am avut o reacție, firește. Am trimis replica la acest răspuns întrebându-i ce semnificație are această rezoluție. Nu s-au deranjat să-mi mai scrie, firește.
Ca o concluzie, oare greșesc dacă mi se pare că digitalizarea atât de trâmbițată este praf în ochi? Eventual o bună oportunitate de a cheltui niște bani (din bugetul la care contribui și eu) doar pentru imagine, fără ca utilitatea demersului să fie demonstrată în fapt?
Pe de altă parte, nu e oare o disimulată invitație online să mă deplasez la sediul lor pentru a clarifica problema mea față-n față cu un funcționar?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
nu merge tati, ca zgarie ceva pe retina!
in mare parte poate ai dreptate, dar hai sa nu exageram!
sunt o gramada care platesc online, si nu intampina nicio problema..
E drept ca acea aplicatie este facuta pentru a trimite sesizarile la Primarie. Dar este totusi o diferenta intre adresa furnizorului de solutii si cea a beneficiarului de solutii.
Este drept ca raspunsul primariei este haios. Tot e bine ca v-a raspuns cineva...
Am să vă dau un exemplu personal și culmea - cu o angajată a.... unei farmacii, care știți - toate sunt particulare. În vârstă și persoană cu handicap neuromotor congenital fiind - precizez însă că nu m-a dus nimeni în spate, am lucrat 24 de ani, dintre care 22 numai în gr. I de muncă, cercetare chimică aplicativă -substanțe cancerigene, sunt fost CP III și șef de laborator - am o căruță de alte boli pe lângă cea congenitală, mult agravată în ultimii ani și, consecutiv, rețeta mea lunară de medicamente arată ca un lung pomelnic. Prin toamna trecută, m-am dus ca de obicei la farmacia centrală a unui lanț local, pe a cărui patroană, întâmplător, o cunosc de foarte multă vreme, eu fiind la Iași coleg de facultate cu sora ei, în timp ce ea era studentă la farmacie. De obicei, cel puțin unul dintre medicamente nu-l găsesc când mă duc la acea farmacie, dar mi se oprește rețeta și sunt sunat când mi se aduce. Atunci însă, o fâță de asistentă de farmacie, care n-avea deloc chef de muncă, se uită lung la a mea rețetă-pomelnic, după care mi-o aruncă cu mare scârbă în față spunându-mi că... nu merge sistemul și că să vin altă dată. Calm încă, am ceut să vorbesc cu șefa de tură. Atunci, obrăznicătura aceea de asistentă mi-a aruncat în față, uitându-se cu aceeași scârbă la mine (aproape toți conaționalii, care nu mă cunosc, văzându-mă cum mă deplasez, sunt automat convinși că sunt și... bătut în cap, este drept, boala mea congenitală - tetraparreză spastică - fiind de obicei însoțită și de retard mintal; c-așa-i românu'!): ”Păi. eu sunt șefa, ce dorești?”. Ei, și atunci am început să urlu la ea, ceva ce nu pot reproduce aici, întrebând-o, între altele, dacă mai vrea să mai mănânce o pâine de la acel loc de muncă. Ca prin minune - începuse să vină lume din stradă să întrebe ce s-a întâmplat, căci eu când mă apuc de strigat, apoi, strig de scol și morții din gropi! - individa s-a și apucat de treabă... Culmea, peste doar două ore sunt sunat acasă că mi-a venit și medicamentul pentru care, de obicei, așteptam câteva zile până îmi era adus! Vă dau cuvântul meu de onoare că, trecându-mi furia, nici n-am mai luat legătura cu patroana lanțului de farmacii ca să-i relatez ce mi s-a întâmplat, mi-am zis s-o las în plata Domnului pe angajata ei nesimțită, dar din ziua aceea nici n-am mai văzut-o pe acea fâță de aistentă la farmacia centrală!
Ce vreau a spune cu toate astea? Că noi, ca nație, suntem tarați de o groază de defecte de caracter, cronicizate de-a lungul istoriei, și care, în condițiile libertății aiurea înțelese după 1989, iși arată, iată, roadele nefaste! Așa se face că eu am ajuns demult la convingerea că, statistic vorbind, suntem o țară de lichele și de secături, excepțiile, mult prea puține pentru a schimba ceva, nefăcând decât să confirme regula! Cea mai bună dovadă în acest sens este tocmai halul în care am ajuns!
– Domnule, cum îţi permiţi să spui aşa ceva despre poporul român? Dumneata ştii că există o mie de variante ale baladei Mioriţa în care ciobanul moldovean nu moare?
Iritat, nu atât de întrerupere, cât de vehemenţa ei şi neavând o simpatie deosebită faţă de el, căci, de fiecare dată când era invitat la vreo manifestare culturală, C. Mohanu avea pretenţia de a fi tratat ca un VIP, i-am răspuns înţepat:
– Nu, domnule Mohanu, nu ştiam, dar, dacă este aşa, de ce dracu’ a ales poporul român să o facă celebră tocmai pe aceea în care-şi dă cu stângul în dreptul? Nu cumva pentru că acceptă prea uşor să fie umilit şi înjosit, preferând să stea cu mâinile în sân şi să se văicărească neputin- cios? Şi, apropo de alegere: arareori poporul nostru a făcut alegeri corecte, de obicei, din o sută de soluţii bune, el o va alege întotdeauna pe cea de-a o sută una, adică pe cea mai proastă, exact ca în cazul baladei acesteia atât de vârâtă pe gât elevilor români, ca o mare capodoperă. Da! Dar de prostie!
– Domnule, dumneata eşti un trădător de neam şi ţară, nu-mi vine să cred că un loviştean ca şi mine poate gândi astfel!
– Domnule Mohanu, cu tot respectul, dacă eu sunt
trădător, dumneavoastră, care pe vremea împuşcatului aţi decretat că din folclorul şi tradiţiile Ţării Loviştei au dispărut colindele religioase, ce sunteţi? Când dumneavoastră clamaţi laicizarea completă a colindelor din Lovişte, eu cântam prin casele oamenilor împreună cu alţi tineri, în noaptea de Crăciun, Steaua, Cântecul Sfintei Maria, Cântecul lui Sfântul Ilie, De-ntreabă sfinți pe Dumnezeu, Roagă-se Ion la Dumnezeu şi Cântecul popii, iar la cinci dimineaţa, când începeau să fie trase clopotele la biserică – Ziorile, de la un capăt la altul al satului, timp în care toată suflarea lui pornea spre biserică pentru a lua parte la sărbătorirea Naşterii Domnului. Copil fiind, erau două situaţii în care riscam să mănânc bătaie de la părinţi: dacă spuneam ”Nu mă duc la şcoală!” sau ”Nu merg la biserică!”. Dacă spun ceea ce spun despre poporul meu, o fac sperând că odată şi-odată ne vom debarasa de apucăturile care ne subminează permanent demnitatea şi progresul, de mentalităţile mioritic-fataliste, de ipocrizie şi neseriozitate, de grija pentru aparenţe şi pentru capra vecinului, de permanentul aflat în treabă al celor mai mulţi dintre noi, încredinţaţi fiind că cei care ne văd sunt idioţi şi ne vor aprecia hărnicia – în fine, de lene, fudulie şi lichelism. Ei bine, domnule Mohanu, suntem unii care nu vrem să fim băgaţi în aceeaşi oală cu gloata de mai sus, ne puteţi condamna pentru asta?” (am citat din cartea mea ”Suntem ceea ce trecutul a sădit în noi”, Ed. ROTIPO, Iași, 2018).
Am patit chestii de genul asta in relatii cu firme private ( banci) nu numai la cu cele de stat.