Peste 3 milioane au plecat de tot, câțiva încă rezistă. Oligarhia românească se bucură de securitatea NATO, de banii UE și de cetățeni din ce în ce mai puțini

(Foto: Alberto Groșescu)

În 2012, aflam de la Victor Ponta și Crin Antonescu că doamna Merkel nu votează în România, că mesajul guvernului Germaniei nu merită luat în serios pentru că e transmis de „doar un purtător de cuvânt" și Comisia Europeană este dezinformată de niște „nenorociți" de euro-parlamentari români care își denigrează țara care i-a trimis la Bruxelles.

În 2017, aflăm că ministerul de externe (departamentul de stat) al SUA este prost informat și nu știe ce vorbește. La fel și zecile/ sutele de mii de protestatari români. Aflăm că România nu se va închina „Înaltei Porți" (orice ar însemna asta) și că „neatârnarea neamului" va fi dusă până în pânzele albe ale jucatului la ruleta (rusească) a viitorului țării spre izbăvirea de pușcărie a oligarhilor români.

Bunicii mei visau „să vină americanii". În anii 1990, românii visau să „intre în Europa" și să trăiască precum în Germania (de Vest). 

Printr-un miraculos noroc istoric, România a intrat în Europa (UE) și americanii au venit. Apartenența României la UE și NATO echivalează cu a câștiga la loteria istoriei.

Iar din 2012 încoace, câștigătorul la loterie se încăpățânează să nu își ridice premiul. Oligarhia locală își caută cuibul într-un model de societate post-sovietică în care „cine ești" contează mai mult decât „ce faci". Legile sunt pentru „prostime". Binele public este „bun" doar dacă el converge intereselor oligarhiei și, dacă se poate, să contravină stării de bine a poporului-vorba aia, „simfonia progresului opus nouă".

Peste un an vom sărbători 100 de ani de la „Marea Unire" - un eveniment în care România a beneficiat de un mega-noroc de proporții istorice.

Din nefericire, de vreo 5 ani România continuă să „dea cu piciorul” celui mai mare noroc pe care l-a avut din 1918 încoace.

Este util să înțelegem pragmatic rolul pe care norocul îl joacă în viețile noastre și în realitatea istorico-strategică.

În toate „poveștile de succes" ale unor personaje care au ajuns să fie excepționale, pe care foarte (prea) mulți naivi le iau ca „lecții/ rețete de viață", norocul joacă un rol determinant. Marii antreprenori/ artiști/ sportivi etc. pe care publicul îi adulează au în comun un singur mare merit - acela de a valorifica norocul pe care l-au avut.

Rolul norocului este chiar mai important când vorbim despre țări, istorie și politică. România există în ziua de azi pentru că niște politicieni de acum 150 - 100 de ani au fructificat norocul (oportunitățile date de contextul istoric) de la acea vreme. 

Transilvania este parte din România datorită unui concurs de împrejurări excepțional la scală istorică pe care niște politicieni români l-au fructificat.

Mai aproape de zilele noastre, în anii '80 și '90 ai precedentului secol, România era o țară de lumea a treia. În anii '80, populația îndura frigul, sărăcia, penuria alimentară și opresiunea unei dictaturi. În anii '90, situația era doar mai puțin odioasă decât în anii '80: hiper-inflație, șomaj, violențe de stradă (mineriade), quasi-haos politic și social.

În primul deceniu din secolul XXI, România a avut mega-norocul unei dezvoltări și modernizări accelerate, ambele legate de apartenența la NATO și UE. Știu că idealul de a trăi ca în Vest (Germania) e încă departe, dar progresul de la România în 1990 (țara de lumea a treia) la România lui 2017 (middle income country) este indubitabil.

În zilele noastre, România continuă să aibă mega-noroc, doar că lipsesc politicienii care să aibă viziunea și voința să îl fructifice.

Idealurile/ năzuințele a cel puțin două generații - „să vină americanii" și „să intrăm în Europa" s-au împlinit! Punerea în valoare a acestor oportunități depinde doar de societatea română. Vorba aia - „Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă în traistă".

Printr-o aberație de proporții istorice, România nu își bagă în traistă ce i-a dat Providența. E ca și când norocul îți bate la ușă, iar tu, de pe o canapea răpciugită, arunci cu pietre pentru a îl alunga deoarece te deranjează din statul (cu ochii în televizor) prea comfortabil cu arcul rupt de la saltea înfipt în coaste.

În loc să ducă țara „în sprint" spre standardul de viață vest-european, Oligarhia românească se bucură de securitatea oferită de NATO (mai ales SUA) și de banii de la UE. În același timp, a reușit să alunge peste 3 milioane de cetățeni. Majoritatea celor rămăși a fost convinsă, prin manipulare „ca la carte", că e chiar plăcut să te înțepe în dos arcul rupt de la saltea în timp ce stai cu ochii și urechile fixate în televizorul care îți deversează în minte povești cu unicorni, feți frumoși și balauri.

Cu ceva mai puțină lipsă de mârșăvie și cu un pic de bună credință, lucrurile ar putea sta mult mai bine: România ar putea face progrese spre modelul de societate la care încă mulți cetățeni aspiră. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp