Foto: Getty Images
Când am intrat la facultatea de drept, în anul I, am fost impresionant de puterea creditorului chirografar de a putea urmări întreagă avere a debitorului său, până la ultima centimă. Avea adică un „gaj general” asupra tuturor bunurilor sărmanului sau datornic. Excepțional, mi-am zis, dar cum îi poți da atâta putere samavolnicului cămătar?!
Când am intrat în avocatură, în primul an, mi-am dat seama că, de fapt, gajul general asupra tuturor bunurilor debitorului nu însemnă nimic, dar absolut nimic. Creditorul chirografar, este, pentru publicul general, acel creditor care nu are nicio garanție a îndeplinirii obligației de către debitorul său. Pentru că, în realitate, el nu va primi nimic atunci când se va ajunge la o executare silită alături de alți creditori, este doar o iluzie a puterii sale nelimitate… asupra a nimic.
E asemeni invitației pe care un prieten, așa cum toți avem, mi-o face tot timpul: „ușa casei mele îți e deschisă tot timpul”. Dar nu m-a invitat niciodată la el, să zică simplu – „Marți la 5, hai la mine la un ceai.” Teoretic, la orice oră pot să beau un ceai la prietenul meu.
Practic, invitația nu exista decât așa ca… gaj general.
De curând am rugat un bun prieten să mă ajute într-o problemă delicată. Frați cu jurăminte înnnoite la multe beri, dovedite în multe ipostaze neînsemnate, dar în problema aceea, esențială pentru mine, m-a refuzat. Adică, fusese „nevoit” să mă refuze - aveam doar o garanție generală a prieteniei lui. Care era bine să nu fie încercată.
Și tot astfel, un alt bun prieten (vă întrebați probabil, și mă întreb și eu, câți prieteni buni oi mai fi având) mi-a spus odată că, dacă ar câștiga marele premiu la Loto, și-ar chema toți amicii, rudele și cunoștințele, le-ar da o sumă de bani și i-ar pune să semneze la notar că nu îi vor mai cere în viața lor vreun ban. Că așa se ajută oamenii.
Simțim de atât de multe ori că am face multe pentru prietenii, pentru copiii sau pentru părinții noștri, dar în realitate nu facem nimic. Bine, lasând la o parte urările de sărbători și pe cele de la ziua de naștere. În rest - absolut nimic. Le oferim un gaj general al ființării noastre, pe care am dori să-l răsplătească prin a nu ne cere nimic.
Povestea sării în bucate n-a rămas doar în poveștile copilăriei. Ne urmărește zi de zi. Și uneori, sau arareori din păcate, ne apasă.
Pe când mă pregăteam să închei cu tâlc aceasta poveste, a apărut, ruptă de oboseală, roșie ca porodica, plină de scaieți și cu părul vălvoi, fiica-mea. Cu cățelul în brațe, cică și-l pierduse prin cartier. Mă pregăteam să o cert, când mi-a spus: „Dacă te-ai pierde, așa te-aș căuta și pe tine”.
Poate că gajul general nu are nevoie de garanții. Ci doar de puțină iubire.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.