Acum 40 de ani, tata a confecționat la strung un serviciu complet de tacâmuri din oțel. Omagiu pentru cei care rezistă azi eroic în fața etichetei consumeriste „de unică folosință”

Foto: Profimedia Images

România a decis de curând înlocuirea în magazine a tacâmurilor din plastic, cu cele de hârtie sau lemn. Personal, mă bucură nu atât elementul ecologic, deloc de neglijat, cât cel subsidiar, că noile obiectele comercializate nu vor mai fi de unică folosință. Nu pentru că cele de plastic nu ar fi putut fi igienizate și refolosite, dar era prea ieftin „ca să merite”. Cu cele din lemn și hârtie, mut mai scumpe, probabil vom fi și tentați să o facem.

Mi se pare frustrant pentru statutul unui obiect să fie gândit în cele mai mici detalii, proiectat, executat, spre a fi folosit o singură dată, iar apoi aruncat – o imensă risipă de idei și finalitate. Din neatenție sau suprarisipă, un asemenea obiect ajunge uneori să nu fie folosit nici măcar o dată, „pentru că ne permitem” - oricum e prea ieftin.

Mi-aduc aminte cum, în copilărie, tatăl meu confecționase singur la strung un set de 12 cuțite, linguri și furculițe (atunci aveau și un număr precis, 12 sau 24) din oțel cu mânere lucrate în plexiglas. Sunt folosite nu doar de toată familia de vreo 40 de ani, dar cred că și copiii mei vor apuca să le mai arate copiilor lor lucrările unicat făcute de bunicul lor. Astfel de „servicii” nu se strică și nu se aruncă, ci doar se descompletează. Nici nu-mi amintesc ultimul „serviciu complet” cu care să fi mâncat.

Nu mai vorbesc aici de tacâmurile bunicilor noștri… cele cu monogramă; mai am și acum pe undeva o linguriță adusă la botezul meu de nașa mea, o linguriță cu monogramă.

Ca un afront, o replică disprețuitoare a acestor efemere durabilități, au apărut obiectele de unică folosință. Dacă primele au ajuns să fie supralicitate fiind făcute „de om”, cele din urmă sunt sublicitate fiind „de serie”.

Categoriile unicat vs. de unică folosință sau „handmande” vs. „de serie” s-au transmis de la obiecte, la domenii întregi de activitate – unii merg la frizer de serie, dar alții își permit un hair stilist personalizat. Diferențele de cost nu sunt neapărat jutificabile și țin mai degrabă de modă sau de conjunctură, decât de realizările în sine ale celor vizați.

Unii dintre acești profesioniști răspund fără discernământ la o orice propunere a clientului, se arată disponibili la orice oră, iar finalmente ajung să fie folosiți iar apoi „risipiți” ca fiind „de unică folosință”, asemenea obiectelor de la care își trag numele. Chiar, nu-i așa că sună consumatoriu (în sens erodant) - „avocat de unica folosință”?

După cum, în antiteză, alții dintre ei pretind o atenție și o curtoazie care te fac să te îmbujorezi la gândul că te-au lăsat să îi aștepți „decât” 2 ore. Iar cuvintele le-au fost atât de puține și de prețioase, încât te fac să te simți că ești un necitit care nu a înțeles tăcerea lor semnificativă. „Maestre, aveți puțin timp?…”

Între profesioniștii de unică folosință și cei de top, diferența este una ridicol de mică. Nici unii, și nici alții nu-și justifică prețul. Prea mic într-un caz și prea mare în celălalt. Până la urmă, diferență dintre „unicat” și de „unică folosință” o face tot omul, „de serie” fiind doar prejudecata colectivă care ne face ca într-un caz să plătim prea mult iar în altul prea puțin.

Diferența dintre cele doua tipologii e ca între cuțitul din plastic, interzis acum în România, și cel oțel al tatălui meu. Le folosim pentru același scop și ne servesc în egală măsură. Iar satisfacția pe care ne-o oferă este cea pe dorim să le-o atribuim din momentul alegerii lor. Așadar, atunci când, la rândul vostru, dragii mei, vă oferiți unei destinații, nu vă lăsați să fiți de unică folosință.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp