Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Pilda vrăbiuței care ținea cerul să nu se prăbușească sau cum putem repara România cu tehnica kintsugi

Kintsugi

Foto: Getty Images

Am trăit cu toții aproape doi ani extrem de grei. Boala, lipsa de speranță, frământările sociale, viața politică dezastruoasă ne-au pus la încercare țara și pe fiecare din noi. Seara ne culcam gândindu-ne că nimic nu poate fi mai rău decât tot ce am trăit în acea zi, dar a doua zi apărea ceva mai rău. În toamnă am numărat morții fiecărei zile. Mulți cât într-un război. Tot în toamnă, am așteptat cu înfrigurare ca oamenii politici să devină adevărați oameni de stat, dar nu s-a întâmplat asta. Nu s-au putut dezbrăca de ambițiile de oameni mărunți și să se ridice la măreția omului de stat conștient că nu mai trăiește doar pentru el, ci pentru țară.

Am ajuns cât de jos s-a putut. Toți suntem vinovați pentru asta. Țara nu e o entitate abstractă din afara ființei noastre la care privim cu mirare și exclamăm: Cum a putut ajunge așa!? Nu! Țara suntem fiecare din noi. Dacă ea e bolnavă și noi avem un pic din boala ei sau am îmbolnăvit-o. Eu sunt o fărâmă din țară. Tu ești o fărâmă din țară. Nu te mai mira că ea e bolnavă, ci întreabă-te ce din tine e bolnav de a ajuns țara așa!?

Știți cum văd eu România azi!? Ca pe un vas de porțelan neprețuit, spart în mii de cioburi. Îl privesc, mă mir, mă doare și mă întreb: Cum fac eu – cum facem noi toți - țară iar din miile de cioburi!? Cum le putem aduna!? Cum le putem lipi la loc!? Pare imposibil, dar nu este. Ați auzit de arta japoneză kintsugi, prin care un vas de ceramică este lipit cu lac în care este pus aur!?Arta aceea ce repară, nu prin facerea invizibilă a crăpăturilor, ci prin scoaterea în evidență a rănilor. Vasul rezultat e mai valoros decât cel original. E nou și totuși vechi. E renăscut din cioburi, dar altceva și mai mult decât tot ce a fost cândva. Își poartă cicatricile de aur cu mândrie și pare a țipa: Nu îmi ascund rănile! Nu îmi ascund trecutul! Îmi port rănile ca pe un blazon și arăt că pot renaște și merge mai departe cu lecțiile învățate!

Un vas perfect reparat, cu urmele distrugerilor șterse nu ne-ar spune nimic. Ar fi un vas ca oricare altul. Dar unul ce a trecut prin multe, își asumă greșeli și rănile, e o lecție și o poveste. E un strigăt ca în Biblie: Bolnav am fost și m-am vindecat!

Ce-i doresc țării mele?

Să fie ca un vas de porțelan trecut prin arta kintsugi. Mai valoros decât înainte, dar conștient că a trecut prin boală și s-a vindecat. Cu rănile lipite cu aur ca să se știe unde au fost lecția și boala, pentru a nu le mai repeta. Cu toate imperfecțiunile să fie aproape de perfecțiune.

Dar vasul nu se repară singur. Fiecare român e o fărâmă din ciob sau fărâmă din aurul și compoziția de lipit. Dar mai ales fiecare român poate fi meșteșugarul care să încerce arta kintsugi. Ziceți că e imposibil!? Ziceți că nu se poate!? Ziceți că sunteți prea mărunți să puteți face ceva!?

Înainte de a vă spune ce puteți face am să vă spun o mică poveste pe care am citit-o undeva, deci nu e scrisă de mine, doar o reproduc din memorie.

...

Venea o furtună mare. Norii pe cer au devenit balauri. Tunetele și fulgerele zgâlțâiau din țâțâni cerul. O rândunică s-a culcat pe spate și s-a pus repede cu picioruțele ei cât două ace în sus. Un elefant, ce fugea spre un adăpost, a întrebat-o ce face.

- Sprijin cerul să nu se prăbușească, cât ține furtuna, a răspuns rândunica cu aripile culcate în praf și cu picioruțele sprijinind cerul.

- Ha, ha, ha! a râs elefantul fugind să se adăpostească și i-a aruncat peste umăr: Tu!? Cu picioarele acelea sprijini cerul!?

- Fiecare după putere, a răspuns rândunica, continuând să sprijine cerul, să nu cadă în timp ce elefantul fugea spre adăpost.

...

Nu suntem prea mărunți. Fiecare putem face câte ceva după puterea noastră. Corecți, harnici, cinstiți, altruiști, întinzând o mână spre cel ce are nevoie, mai mult decât a aștepta mâini întinse, ajutând puțin... 

Fără a da mită, fără a promova nonvalori, fără a avea interese meschine, fără a gândi „mie ce-mi iese”, fără a încălca și nesocoti legi, fără a vota din interes sau pentru o sacoșă – căci oricât de nevinovați ne-am crede față de țară și de clasa politică actuală trebuie să recunoaștem că noi am născut și țara bolnavă, și clasa politică: țara prin nepăsare, clasa politică prin vot - sunt doar câțiva pași ce îi poate face fiecare din noi. Dacă o rândunică, cu picioruțele ei cât două ace, crede că poate sprijini cerul să nu cadă, noi, români cu creier, inimă, mâini, picioare, suflet, cum putem crede că nu putem sprijini cu toate acestea țara!? Dar pentru asta trebuie să ai credința rândunicii.

Te schimbi pe tine, se schimbă și țara! E singura modalitate de a o repara ca pe un vas trecut prin arta kintsugi.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon  BT Business Talks - Corina Cojocaru, CEO BT Pensii

Într-un nou episod din BT Business Talks, podcastul economic și financiar al Băncii Transilvania, am stat de vorbă cu Corina Cojocaru, CEO BT Pensii, despre sustenabilitatea sistemului public, importanța pilonului III și deciziile care ne pot defini calitatea vieții… peste zeci de ani.

Citește mai mult