Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Planeta respiră, hai să respirăm şi noi!

Lucrez de acasă deja de peste o săptămână. Aici, în Paris, la ora la care scriu statul acasă a devenit obligatoriu. Se poate ieşi din casă doar cu o declaraţie pe proprie răspundere ce poate fi descărcată de pe site-urile oficiale. Restricţii similare au fost impuse încă de săptămâna trecută în Italia şi Spania. Preşedintele Franţei Emmanuel Macron a declarat la televiziunea naţională că suntem în război. Un război cu deviza "Restez chez vous" (Stai Acasă).

Stau acasă! Nu trebuie să ne bucurăm de această situaţie, dar dacă tot stăm acasă ne putem gândi că este o pauză nesperată care ne oferă cel mai preţios dar: timp. Avem timp să petrecem cu familia, avem timp sa ne punem casa în ordine, avem timp să ne gândim la viitor, avem timp să ne gândim la noi înșine. Avem timp să ne ocupăm de proiecte de mult uitate într-un sertar, avem timp să citim şi avem timp să scriem.

Foto: Guliver/ Getty Images

Este un moment de respiro la propriu pentru această planetă. Agențiile care se ocupă de monitorizarea poluării cu ajutorul sateliţilor au relatat în aceste zile valori fără precedent în istoria recentă. Oamenii au postat pe reţelele de socializare imagini din Veneţia cu ape limpezi, am prieteni care îmi trimit fotografii cu cerul înstelat făcute din oraşe unde stelele nu s-au văzut niciodată. Planeta pare că se vindecă şi ea de pneumonie şi devine mai vie. Un fenomen foarte interesant şi care merită urmărit și studiat în zilele următoare. Cred că este o ocazie nesperată să descoperim cum ar fi...ca o versiune demo a unui joc video... planeta ne arată cum ar fi să vedem mai des stelele, cum ar fi să fie apele curate şi cum ar fi să fie mai puțină poluare.

Este un moment de evaluare pentru societățile și comunitățile în care trăim, a sistemelor medicale și a priorităţilor noastre sociale. Poate că izolarea va aduce şi alte beneficii cum ar fi stoparea altor epidemii (virusul gripal "obişnuit" face şi el suficiente victime), încetinirea transmiterii altor boli precum hepatita, tuberculoza sau altele. Nu sunt de specialitate, un medic poate confirma. Bugetele destinate sistemului sanitar vor fi fără doar şi poate regândite, procedurile de prevenţie în cadrul societății, cât şi în cadrul companiilor vor fi reconcepute, stocurile spitalelor și farmaciilor va fi redimensionate.

Sunt mulţi care decretează deja pe reţelele de socializare că intrăm în era Economiei-de-acasă (Stay-Home Economy) şi poate că nu este chiar aşa de rău. În ultimii ani, odată cu dezvoltarea tehnologiei, munca de acasă a devenit foarte populară în rândul multor organizaţii. Accelerarea acestui fenomen poate oferi beneficii atât angajaţilor cât şi angajatorilor. Vom reînvăța să socializăm cu cei apropiați, cu familia, cu vecinii, cu comunitatea în care trăim. Vom petrece mai puţin timp în trafic, în maşină, în mijloacele de transport în comun. 

Canalele din Veneția

Şcoala oricum avea nevoie de un şoc pentru că, din punctul meu de vedere, trebuie regândită şi complet redefinită. În 2020 să pui un copil de 7-8-9 ani să stea ore la rând înţepenit într-o bancă de lemn este atât de arhaic încât nici nu îndrăznesc să deschid paranteza pentru că subiectul ar trebui sa facă obiectul unei întregi serii de articole.

Şi nu în ultimul rând este un moment pentru fiecare dintre noi să respirăm. Putem profita de acest răgaz să ne gândim şi la propria persoană. Să reflectăm asupra vieţii, să ne gândim ce putem îmbunătăți, ce putem schimba şi ce putem respira.

Pentru a impulsiona acest îndemn la gândire aş vrea să adresez o întrebare Republicanilor:

Dacă un virus atât de mic, invizibil pentru ochiul uman, poate paraliza puterile mondiale ce putem schimba noi?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    Copera albumului Jean Michel Jarre "Oxygene" si ultimele masuri din album cu respiratia planetara si a oceanului. Era 1977.
    • Like 2
  • Sigur ca putem schimba enorm de multe. Doar ca ne trebuie speranta. Oricum, tinerii au mai multa inconstienta si mai mult curaj. Cu toata incertitudinea de la orizont, noi trebuie sa fim pe baricade constructive. Trebuie gandit un invatamant care sa nu promiveze numai pe premianti, ci sa nu lase pe nimeni de caruta!!! In felul acesta se va da sansa demnitatii umane si a unei vieti fericite si mai implinite pe toata planeta. Pentru ca omul nu e nefericit ca e sarac, sau ca e urat, e nefericit daca e considerat prost!
    • Like 2
  • Sper ca cei care conduc statele lumii (măcar cei ale primelor 50 puteri ec. mondiale) să tragă învățămintele ce rezultă de pe urma acestei pandemiI; reguli obligatorii pt. un mod de viață sănătos (consum de legume și fructe fără conservanți, chimicale, minimizarea consumului de carne, indiferent de forma sub care se prepară, respectarea strictă a igienei personale, cu asigurarea condițiilor de acces la apă potabilă pt. toți locuitorii, practicarea obligatorie a unei forme de exercițiu fizic/sport-începând cu mersul pe jos minimum o oră pe zi, etc), eliminarea tuturor factorilor poluatori (transport doar cu mijloace ecologice, închiderea tuturor entităților poluatoare la care nu se pot monta filtre antipoluare, etc), întărirea sistemelor de sănătate, reformarea sistemelor educaționale, de muncă (prin care să se reducă și sedentarismul), instituirea pedepsei capitale pt. orice formă de braconaj sau exploatare ilegală de plante, respectiv trafic ilegal de plante și animale, etc.
    Unica soluție pt. supraviețuirea lui homo sapiens este crearea unei societăți globale de oameni cu un sist. imunitar întărit (dovadă-Covid-19 a afectat cel mai puțin populațiile robuste ce trăiesc în ținuturi aspre) pe o planetă curată, cu natura și echilibrele climatice refăcute !
    • Like 1


Îți recomandăm

 Vlad Predescu.

„Mi-am operat mama, căreia am pus o proteză de șold și mi-am făcut curaj, aș putea spune, câteva luni. După ce am intrat în intervenție și am reușit să mă detașez și să uit că o operez, lucrurile au decurs foarte bine. Slavă Domnului, e pe picioarele ei și merge în continuare”, spune medicul ortoped al cărui nume este sinonim cu excelența în chirurgia artroscopică și a genunchiului: Vlad Predescu. Imagine din arhiva personală a dr. Vlad Predescu

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Hadi Rahimian

Există copii în România născuți de două ori. Nu, nu e o greșeală de scriere și nici o eroare a serviciilor de stare civilă. Hadi Rahimian, un medic român, născut în Iran, operează feți aflați în uterul mamei oferindu-le viață. Cei mai mici dintre ei au 18 săptămâni gestaționale.

Citește mai mult

Fady Fady Chreih | Reginamaria.ro

De la etajul 17 al unei clădiri emblematice din Nordul Bucureștiului, orașul pare mai verde și mai ordonat. Fady Chreih, CEO-ul Rețelei private de sănătate Regina Maria, îmi povestește, într-un interviu pentru platforma republica.ro, despre cum s-a transformat o afacere locală lansată în toamna lui 1995 într-un motor al unei schimbări culturale- a redefinit ce înseamnă să fii pacient, medic și angajator într-o Românie care se caută încă pe sine și face eforturi să găsească răspunsuri la întrebări dificile în istoria sa de după 1990. În 20230, Regina Maria vizează afaceri de 1 miliard de euro, dublu față de astăzi.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon  Cătălin Copăescu

„Nu am căutat să mă victimizez într-un sistem în care aveam nemulțumiri, dar am căutat să ofer pacienților mei intervenții chirurgicale cât mai performante”, spune doctorul Cătălin Copăescu, de al cărui nume se leagă excelența în chirurgia bariatrică minim-invazivă în România.

Citește mai mult