Ivan Patzaichin mi-a strâns mâna sănătos. I-am simțit palma plină de forță și bărbăție. Multiplu campion, sportiv imens, om generos, Ivan Patzaichin, cel plin de medalii, cel care a învins apa și a cucerit podiumul chiar și cu pagaia ruptă, are un fel de a spune lucrurile simplu și la obiect.
Domnule Patzaichin, care este ultimul lucru cu care vă mândriți?
Cu ceea ce fac zilele acestea, cu proiectele pe care le desfășor prin Asociația „Ivan Patzaichin” în Deltă, cu proiectul Apele Unite Române, AUR, prin care încercăm să atragem atenția atât autorităților locale, cât și societății civile asupra acestui patrimoniu extraordinar care este apa, o bogăție imensă de care ar trebui să fim mândri și pe care ar trebui să o păstrăm cât mai curată.
Nu e cam târziu?
Nu, niciodată nu e prea târziu. Întotdeauna există soluții, eu sunt un om optimist, întotdeauna am avut răbdarea și puterea de a trece peste greutăți și a merge exact acolo unde trebuia să ajung.
Mai țineți minte că prin anii 80 pădurea era declarată „Aurul Verde” și era păzită ca o comoară națională? Ce s-a întâmplat cu noi de atunci?
Acum 50, 60 de ani, oamenii erau mult mai responsabili față de natură, erau mult mai legați de ea, mai implicați. Construiau case cu materiale locale, pescuiau sau mâncau din zona lor și ce produceau ei. Acum a intervenit foarte mult modernismul, mai ales pe partea de construcții, toată lumea apelează acum la hypermarketurile de construcții, unde totul este mai ieftin, dar și mai puțin rezistent. Una e să acoperi în Deltă casa cu stuf care ține 80 de ani dacă e pus bine și alta este să acoperi cu orice altceva care nu ține mai mult de 20 de ani.
Deci ne-am îndepărat de natură?
Da, sigur că da. În sensul că nu mai știm să o apreciem, pentru că naturii, atâta timp cât îi iei ceva, trebuie să-i oferi altceva în schimb. Ea trebuie cumva regenerată, trebuie să-i lași timpul necesar pentru asta. E adevărat că natura era respectată înainte de 89, dar vă aduc aminte că Ceaușescu este cel care a făcut imensitățile astea de betoane. Prin asta au trecut toate statele acum 50 de ani. În ultima perioadă însă chiar și Ceaușescu începuse programul 3 R: Reciclare, Refolosire, Recondiționare, că până și el și-a dat seama că trebuie avut grijă de natură. Îmi aduc aminte când eram copil și Delta era cu mult mai mare, o treime a fost secată și dată agriculturii. Erau timpurile în care toată lumea voia să progreseze, dar nu s-a gândit nimeni la consecințe.
Domnule Patzaichin, v-ați schimbat mult de-a lungul anilor?
Eu? Da, m-am schimbat în bine (râde). Întotdeauna am căutat lucrurile bune, întotdeauna am ales, din ce am întâlnit, ce a fost mai bun. Am avut acest dar de a-mi alege prieteni buni pe care îi am de 40 de ani încoace, iar de când lucrăm în Asociația „Ivan Patzaichin”, am reușit să atragem oameni deosebiți în jurul nostru, oameni care au venit cu un plus de valoare la tot ceea ce facem noi.
Care este următorul Ivan Patzaichin, l-ați depistat?
Nu. Și nici nu am încercat. Chiar atunci când am fost antrenor, nu am pretins sportivilor mei să devină ce am fost eu. În schimb, i-am învățat multe lucruri din experiența mea, din ceea ce făceam, dar nu le-am spus să ajungă ca mine. Puteau să mă depășească, dacă voiau. Că eu, dacă am făcut ceva, am făcut pentru că mi-am dorit și, poate că de multe ori am fost convins că puteam mai mult.
De obicei, când trec de Vadu Oii, spun că simt mirosul bălții… Cred că orice om care se întoarce în locurile natale, simte mirosul copilăriei lui, ca orice pui de animal care se întoarce în locul în care s-a născut după miros și simțuri…
Ați avut vreodată sentimentul că puterile dvs au fost supranaturale?
Nu, dar totdeauna m-am gândit că Cineva acolo Sus mă ajută și mă iubește. Pentru că, pe lângă talent și muncă, am avut și puțin noroc. Cineva acolo Sus m-a iubit. Canoia, nu, canoia a fost cam dură cu mine (râde).
Sunteți cool. Aveți o imagine foarte bună. V-ați implicat în modă, în ecoturism, stați depate de scandaluri… Cine și cum vă sfătuiește să fiți așa?
Oamenii deosebiți din jurul meu, printre care și Teodor Frolu, sfătuitorul meu, prietenul meu, care nu mă lasă să greșesc. Soția mea, care și-a sacrificat viața profesională tocmai în ideea de a-mi fi mie mai ușor și mai bine.
Într-o țară în scandalul e pe primul loc, sunteți o vedetă care s-a situat mereu în afara lui.
Da, dar nici eu nu am dat ocazia ca el să apară, nici nu am ripostat când a fost ceva care nu mi-a plăcut. Am preferat să las de la mine, dar să fie ok.
În ce stadiu este ecoturismul în România?
A progresat foarte mult și sunt convins că va deveni foarte important și că România va deveni regina ecoturismului din Europa. Delta este unică și lucrul acesta trebuie înțeles de toată lumea. Că va fi acum, sau va fi peste 10 ani, tot se va întâmpla.
Ce ați schimba în sportul românesc?
Ooo, despre sport nu prea vorbesc, pentru că în ultimii 10 ani nu am mai activat în partea sportivă, dar cred că sportul de astăzi are nevoie de sprijinul statului. Copiii au nevoie de mișcare, de sport de masă. Noi nu mai avem Daciada… Aceasta era o competiție sportivă de masă de pe vremea lui Ceaușescu, care putea să continue. Puteam să-i schimbăm numele, dar conceptul era foarte bun. Existau campionate zonale, regionale, erau susținute de stat și orice copil avea șansa de a practica sportul. Acum mă întreb câți copii își permit să facă sport, mai ales din mediul rural. Dacă ne gândim, sport de performanță au făcut mai ales copiii nevoiași, care voiau să se afirme, copii care doreau să ajungă undeva, printre care am fost și eu și mulți alți campioni.
Cum erau diminețile în care ieșeați cu barca pe Dunăre?
Îmi aduc aminte perfect prima mea dimineață, cred că aveam 3 anișori, când m-am trezit în vârful bărcii bunicului meu. De multe ori adormeam la bunicul acasă. Era foarte dotat cu cărți, știa multe povești… Prima mea ieșire pe baltă a fost așa: m-a luat din somn și m-a pus în barcă, iar eu m-am trezit pe la 10, când soarele era sus și valurile clipoceau…
Apa a fost ușor de dresat. Pentru că apa nu este totdeauna cuminte și ascultătoare, dar dacă știi să comunici cu ea, dacă știi s-o ghidezi, ea devine foarte liniștită și devine ascultătoare.
Și cum mirosea?
A baltă, mirosea frumos… De obicei, când trec de Vadu Oii, spun că simt mirosul bălții… Cred că orice om care se întoarce în locurile natale simte mirosul copilăriei lui, ca orice pui de animal care se întoarce în locul în care s-a născut după miros și simțuri… Și peștii care depun icre… Ați văzut, toți sturionii care depun icre se duc într-un anumit loc și după 7 ani tot acolo se întorc. Există acest fenomen al naturii pe care nu îl poate schimba nimeni.
Sunteți ca un sturion?
Sunt un morun.
Pentru un om de talia dvs, România nu este o țară prea mică?
România este o țară frumoasă și mare cu oameni deosebiți chiar dacă, așa ca în orice pădure, există și multe uscături. Dar oamenii sunt primitori și sufletiști. Am umblat mult prin străinătate și îmi dau seama că noi sutem mult mai prietenoși și mult mai amabili cu toată lumea.
Care este sportivul dvs preferat de azi? La cine vă uitați cu plăcere?
Nu e numai unul, mă uit și la Halep, dar urmăresc și Formula 1. Îmi place și fotbalul. Dar Halep este unică la ora actuală pentru este prima câștigătoare a noastră de la Wimbledon. A reușit prin puterile ei, ceea ce e de admirat!
Cum ați defini vremurile prin care trecem? Cum ați defini prezentul?
Cred că este ca un râu tulbure după o ploaie, dar sunt convins că lucrurile se vor așeza. Deja sunt multe lucruri interesante care se întrezăresc în România.
De ce anume vă e dor din copilărie?
De bunicul meu. Eram fascinat de figura lui, era un bărbat înalt, cu prestanță, ne adunam la el mai mulți veri. Ne punea să dansăm și care rezista cel mai mult, acela era preferatul bunicului.
Ce dans?
Cazaciocul. Era greu, că trebuia să faci multe genuflexiuni,
Ce lecții de viață v-a dat?
Respectul față de cei din jur, față de ce e în jurul tău, față de muncă… Lucruri esențiale după care m-am ghidat toată viața mea. De aceea m-am și întors către localnici cu proiectele noastre, ca să mă revanșez într-un fel pentru ceea ce am primit.
Apa se răzbună câteodată, că dacă îi iei ce-i trebuie, dacă-i tai malurile, dacă-i tăi pădurile, atunci și ea reacționează.
Ce fel de proiecte?
Proiecte pilot prin asociația noastră prin care le arătăm că se poate și altfel. Un pescar poate face „pescaturism”, ceea ce înseamnă că pescarul poate câștiga mai bine pescuind mai puțin, se reduce presiunea pe stocul de pește și el vinde o experiență de o viață ca un produs turistic și astfel se poate păstra tradiția pescuitului tradițional și gastronomia locală. Am mai creat traseul gastronomic, ceea ce înseamnă că un turist poate veni în sat și poate mânca în mai multe gospodarii încercând rețete diferite gătite de neveste de pescari. A fost nevoie sa ajutăm la crearea unei legislații speciale pentru a funcționa legal această activitate gastronomică, așa a apărut „punctul de gastronomie locală” în normele ANSVA, pentru care le mulțumesc și acum pentru deschidere și buna colaborare. Sper să avem mii de gospodării ce prepară bucătărie tradiționala în toată țara în următorii ani. De asemenea, i-am învățat pe cei reținuți la Penitenciarul Chilia, pe deținuți, meserii rare în construcții (să pună stuf pe case, să folosească materiale naturale în construcții) într-un proiect de reintegrare socială folosind natura cu efect terapeutic.
Apa v-a primit mereu blândă și cuminte?
Apa a fost ușor de dresat. Pentru că apa nu este totdeauna cuminte și ascultătoare, dar dacă știi să comunici cu ea, dacă știi s-o ghidezi, ea devine foarte liniștită și devine ascultătoare.
Dar ce trebuie să faci?
Trebuie s-o cunoști, trebuie să vorbești cu ea, trebuie s-o pătrunzi și să-i știi of-urile. S-o înțelegi. Că apa se răzbună câteodată, că dacă îi iei ce-i trebuie, dacă-i tai malurile, dacă-i tăi pădurile, atunci și ea reacționează.
Are multă poezie ce faceți..
Orice ai face în viață trebuie să aibă și puțină poezie. Că dacă tot suntem poeți, atunci să fim și în barcă. Că și barca vorbește, și apa vorbește, și aerul de lângă tine…
Păi înseamnă că nu erați singur în barcă.
Nu, nu eram singur, mereu am avut o echipă în spatele meu. Te simți cu atât mai puternic, cu cât știi că e foarte multă lume în spatele tău. Asta am simțit în 76 când am vrut să mă retrag, fiind singurul an fără medalii. Atunci mi-am dat seama că toată lumea dorește ca eu să revin în sport. Am simțit-o de la antrenori, familie, jurnaliști, chiar și paznicul bazei sportive care de câte ori mă vedea, îmi spunea asta.
Vă considerați un erou al României?
Nu. Sunt un om normal.
Când ați reprezentat România ultima oară?
În luna mai am fost în Slovenia la invitația Ambasadei României și am organizat o regată la care au participat 22 de ambasadori care s-au întrecut pe apă, i-am invitat apoi să guste din bucătăria pescărească românească gătită de bucătarul de la „Ivan Pescar”. A fost un succes și un eveniment foarte frumos.
Dar nu am citit nicăieri despre asta. De ce?
Nu știu…
Cum vă priviți viitorul?
Eu îmi doresc să fiu sănătos, pentru ca tot ceea ce fac cu echipa din jurul meu, toate proiectele și ideile noastre să fie duse la bun sfârșit.
Vă e teamă de trecerea timpului?
Da, că trece prea repede și am început să-mi sărbătoresc ziua de naștere din 5 în 5 ani ca să mi se pară că trece mai greu.
Cum vi se pare tânăra generație?
Avem mulți tineri capabili, chiar dacă sunt mulți tineri care plutesc în aer, așa, fără să știe ce e cu ei, dar avem o grămadă de olimpici, mulți medaliați, păcat că marea lor majoritate încă pleacă. Aici ar trebui făcut ceva…
Ce?
Ceva care i-ar face să rămână, sa avem mai multă încredere în ei, dar așa cum spuneam și în sport, statul trebuie să-i susțină sa creeze un cadru de dezvoltare, nu doar cu gratuitate pe tren, sau lucruri de genul acesta. Ele nu sunt motivaționale pentru o generatie ce vrea sa se afirme, sa facă o carieră, dar pe merit.
Sunteți un om sănătos. Asta vine de la peștele mâncat?
Da, poate. La început, când eram copil, îl uram, că mâncam numai asta. Acuma mănânc cu plăcere și dacă e să aleg între pește și orice alt fel de mâncare, aleg peștele.
Care este felul dvs preferat de aici, din restaurantul Ivan Pescar?
Carasul prăjit cu mămăliguță și mujdei, dar pe care trebuie să știi să-l pregătești.
Credeți în Dumnezeu?
Da, sigur. De unde vin eu, credința era pe primul loc, fără discuție.
Cu ce gând vă culcați seara?
Cu gândul că a doua zi mă voi trezi sănătos ca să realizez ceea ce mi-am propus.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Ce păcat că mulți cetățeni ai zilelor noastre se consideră a tot știutori pentru că pe certifivatul lor de naștere este numele unui oraș. Dacă vrei să performezi în viață trebuie să „Absorbi” continuu din realizările și viața celor pe care îi întâlneșt. Am senzația că nimeni nu mai face asta. Suficiența, mai ales a generașiilor între 20 și 40 de ani, nu duce în niciun caz la progresul pe care îl așteaptă mai ales ei,