Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Simion Bogdan-Mihai, cobzar, doctor în Litere: În general în zonele sărace de care și-au bătut joc politicienii a rămas cea mai pură muzică, fiindcă oamenii ăia trăiesc ca în Evul Mediu. Unde mă duc și găsesc afișe cu PSD știu sigur că găsesc lăutari mișto

Simion Bogdan-Mihai:

Fotografii: Mădălina Preda

Simion Bogdan-Mihai este cobzar, doctor în Litere, actor, scriitor, artist, lăutar. L-am ascultat în Transilvania Train și m-a cucerit definitiv. E lăutar de la 15 ani, cobza lui e fermecată, promovează muzica tradițională și spune lucrurilor pe nume. M-a bucurat întâlnirea cu el. Știe tot traseul muzicii românești și spune că muzica este ca și societatea.

Care e cel mai vechi cântec pe care îl știi?

Cel mai vechi cântec pe care îl știu nu e neapărat tradițional. Există cântece foarte, foarte vechi din Renaștere și Baroc care sunt scrise la 1500, sau 1600 și care sunt culte, sunt scrise de niște băieți care au făcut foarte multă carte pe vremea aia. Noi am fost ultimul popor alfabetizat din Europa… Eu conserv o muzică mică, orală și analfabetă. Sunt niște cântece care nu sunt mai vechi, dacă e să fim foarte sinceri, de jumătatea secolului al 19-lea. Practic o metodă amestecată în care ascult înregistrări care s-au făcut la Institutul de Etnografie și Folclor, primii focloriști care au imprimat la noi au fost după 1915, iar înregistrările nu sunt mai vechi de începutul secolului 20 și combin cu oarece informații de arheologie muzicală care țin de spațiul respectiv, întâlnindu-mă cu lăutari foarte bătrâni care azi nu mai cântă repertoriul vechi. Dar ei mă ajută pe mine prin mărci de comportament sau de limbaj…

Fotografii Mădălina Preda

Ce înseamnă asta?

De pildă pot să întâlnesc un acordeonist de 80 de ani care mă interesează foarte puțin spre deloc că-mi cântă la un instrument german interbelic, nu e cultură veche acolo, dar poate maniera în care cântă, felul în care se strâmbă, în care își trece vocea de piept la cea de cap, mă fac să-l întreb de unde le-a învățat. Și îmi spune de la „tataia al meu”. Pe mine aia mă interesează. Eu sunt foarte aproape de metoda lui Alan Lomax. Cam cum au făcut americanii cu bluesul în anii 60, încerc eu să fac la noi. N-a mai rămas foarte mult din folclorul de aici, trebuie să ne grăbim.

Soliste nu au existat în folclor, la țigani era rușine să meargă femeia să cânte, însemna că erai o familie prăpădită de tot, dacă mergea muierea să cânte. Ea stătea acasă și creștea copii. Bărbații cântau!

Cum ai ajuns să faci asta?

Din familie. Tatăl meu a cântat, bunica mea a cântat… Învățam la școală că Enescu și Eminescu iubesc folclorul, iar eu vedeam la televizor pe Irina Loghin și Maria Ciobanu și în capul meu era un blocaj mental. Mă întrebam cum de oamenii ăștia au putut produce niște bijuterii literare și muzicale de o asemenea frumusețe, iar damele alea împopoțonate de la televizor cântau despre cum li s-a îmbătat primarul în comună. După care am început ușor, ușor să descopăr că e vorba de o altă muzică acolo care a fost parțial înlocuită în comunism și aproape complet după 90. Din motive ideologice în comunism și după 90 din motive de business.

Cum s-a deteriorat folclorul?

Au fost mai multe rupturi. Prima a fost când a apărut acordeonul, pentru că nu se mai acorda nimeni după clopotul de la biserică. Când a apărut acordeonul- care venea de la „acordaj”- tu aveai deja un standard: când se trăgea clopotul de la biserică se auzea nota „la” și toată lumea se acorda de acolo. Țiganii ăia bătrâni erau, în realitate, ca indienii sau ca pakistanezii. Acordau instrumentele cum acordau ăia sitarele sau kemanele. Când a apărut acordeonul a apărut și expresia dă-mi și mie un la ca să ți-l dau înapoi. Dintr-o dată ai un standard de tuning, toată lumea e acordată la fel. Al doilea moment a fost apariția stațiilor de mână în anii 60 când au început solistele (iată o altă noutate, solistele). Soliste nu au existat în folclor, la țigani era rușine să meargă femeia să cânte, înseamna că erai o familie prăpădită de tot, dacă mergea muierea să cânte. Ea stătea acasă și creștea copii. Bărbații cântau.

Lăutăria a fost o meserie bărbătească. Ea a devenit feminină datorită unor vedete ca Maria Lătărețu, Gabi Luncă, și altele care au început să plece cu soții lor la treabă, după care au devenit ele mai celebre decât soții lor. Dar istoric vorbind, lăutăria nu a fost niciodată o meserie pentru femei. Și solistele aveau stațiile de mână. Când apare stația de mână, nu mai există nuanțe. Pentru că nu mai cântă unul încet și unul tare, toată lumea dă stația tare și cântă la același volum, se cântă langa, deci se pierde dinamica muzicală. Lucrurile astea au fost bine păstorite în Europa Occidentală, e vorba de jazz manoushu la francezi care a fost foarte bine păzit de intelighenția franceză. S-a întâmplat și la vecinii sârbi când un ne-rrom a câștigat cei mai mulți bani din muzica rromani din istorie- Goran Bregovic. Spaniolii au pus ștanță pe castaniete și fustele fluturate și astfel flamenco este egal Spania… La noi e o rușine așa și o pudibonderie de nu, domne, ăștia nu-s de la noi, ba chiar dimpotrivă auzim pe câte unul la New York că spune wonderful gypsies from Romania, ne e și puțin rușine, ce treabă au ciorile alea cu noi, noi suntem daci! Și atunci, în complexul acesta social pe care l-am căpătat noi în ultima sută și mai bine de ani, era firesc să se degradeze muzica. De fapt, eu nu sunt de acord cu termenul „degradare”. Mie îmi place Florin Salam.

De ce îți place Florin Salam?

Pentru că e foarte talentat.

Care este cea mai frumoasă declarație de dragoste dintr-un cântec foarte vechi pe care îl știi?

Există un tip de declarație de dragoste care ține de pudibonderia satului și a societății arhaice care sună cam așa: Se agață plugu-n dor, boii trag, n-au niciun spor, ceea ce ar trebui să mă trimită pe mine cu gândul că lui îi este dor de femeia lui, în timp ce dă cu plugul. Ăsta este un cântec transilvănean care zice, de fapt, că datoria etică a muncii e mai presus de dorința de a mă duce la femeie acasă.

Lucru pe care îl înțeleg la transilvăneni. E frumos, dar e frumos și cum cântau țiganii în bătătură la București în perioada interbelică când ziceau „când îți văd gâtul spălat/ și mărgeanul revărsat/ la grea boală m-ai băgat/ mă bagi în negru păcat”. E mai erotic, e mai pe față, dar asta nu înseamnă că este urât. Sunt doar fațete diferite ale unei muzici diverse. O diversitate care s-a tot încercat a fi estompată, pe principiul noi suntem români. Din Maramureș până în Giurgiu, din Basarabia până în Banat, acum toți cântăm la fel, ceea ce e o prostie.

Unii cântau cu fanafare militare, unii aveau influențe rusești, unii evreiești importate în Moldova de Sus. Rromii au dominat muzicile astea 80, 90 la sută din teritoriul României, mai puțin pătura evreiască, partea de Nord a Maramureșului și Moldova de Sus. Muzicile circulă de la unii la alții, sunt șiraguri de fluier din Maramureș care se îngemănează cu șiraguri de fluier din Aphazia, din Georgia, multe din structurile muzicale au venit de la popoarele migratoare, mai degrabă decât de la daci sau de la romani.

Asta nu înseamnă că avem muzică cârghâză sau cercheză. Muzica tradițională nu e mai veche de secolul 19. Dar nu e o rușine, ăia de la New Orleans doar parade militare și blues vând, care e o muzică nu mai veche de începutul secolului 20. Așa zisa muzică italiană tradițională, așa zisul Lord of the Dance, danțurile celtice de tropotesc ăia cu picioarele prin Scoția sau Irlanda, sunt rezultatul unui proces de revival-ism! N-au păstrat un filon intact de sute de ani. Trebuie să distingem onestitatea intelectuală și căutarea antropologică reală față de cum încasăm pe bilete.

Ai cântece românești de referință?

Mie îmi place mult doina asta cu Vară, vară, primăvară, că-mi place foarte mult ideea cu succesiunea anotimpurilor în raport cu succesiunea iubirii pe care o poartă un bărbat unei femei, mai ales că e schimbătoare: la început o iubește, după care nu o mai iubește, după care iar o iubește.

Cum era muzica veche, muzica tradițională față de cea de azi?

Muzica tradițională nu e un dat. Nu e un standard. Nu e o chestie înțepenită, care să fie la fel de când lumea și pământul. La 1820 bandele de lăutari cântau cu totul alte muzici decât la 1880 și cu totul altele decât la 1920. Înainte de intrarea pandurilor lui Vladimirescu în București, cu siguranță se asculta mai degrabă o muzică greco turcească decât orice altceva. Era o muzică de cobză, de nai, de dairea, în care se mâncau chiofte și sarma la masă și în general toată cultura asta veche de care ne este nouă rușine acuma că se buricesc damele prin Rahova pe ea. Asta e cea mai veche cultură, la Florin Salam rezidă cel mai clar astăzi. Numai în periferie a mai supraviețuit, între rromi. Explicația este că tot timpul slugile au imitat boierii.

Lăutarii au cântat doar boierilor sau întregului sat?

Prima dată exclusiv boierilor cât au fost robi, după dezrobirea din 1857 au început să cânte tuturor. Ăia mai buni au rămas la boieri doar că nu ca sclavi, ci pe bani, sau pe produse, ceilalți ajungeau să cânte la întretăierea de drumuri unde armenii, evreii sau grecii deschideau hanuri, iar cei mai puțin înzestrați s-au așezat la marginea satelor unde au început să se producă în petrecerile populare românești. Țăranii români, de fapt vlahii, modovenii și țăranii ăia mai amărâți din Câmpia Transilvaniei, i-au înzestrat pe rromi cu muzica lor. Ei aveau probabil niște jocuri de cimpoi, niște jocuri de fluier, niște jocuri de caval, cam ăsta era fondul muzical românesc. Iar rromii când au intrat în sate, au cântat ce muzică aveau țăranii, dar curând le-au cântat cântecele mult mai bine. Și cam până pe la 1900 rromilor li s-a încredințat această muzică pentru a fi cântată și colportată. În acest fel românii și-au asumat că vor deveni mai puțin experți la ritual. Românul nu mai știe când se ține bradul, când se bărbierește ginerele etc, aia știe numai țiganul. Știind țiganul, el are voie să și modifice repertoriul la un moment dat și atunci românul se supără și devine fascist și zice ciorile dracului ne-au modificat muzica! Păi vă modifică muzica din nepăsare pentru muzica voastră și dacă soțiile voastre se bucură că se buricesc (dau din buric), normal că rromii trag cu partea asiatică, pentru că fiecare om pe lumea asta vrea să se afirme cultural și identitar. În anumite regiuni ale țării, românii s-au panicat și și-au luat muzica înapoi: Bistrița, Maramureș, Oaș, Lăpuș și Bucovina.

Și ce știu maneliștii mai bătrâni, decât cei mai tineri?

Adrian Copilul Minune e mai atașat de muzica lăutărească clasică. Asta e o muzică mai degrabă tristă, meditativă, melancolică. E o muzică în pianissimo în care, când lăutarul se apleacă asupra clientului și-i cântă de sufletul lui, clientul simte că e vorba despre el.

Țăranii români, de fapt vlahii, modovenii și țăranii ăia mai amărâți din Câmpia Transilvaniei, i-au înzestrat pe rromi cu muzica lor. Ei aveau probabil niște jocuri de cimpoi, niște jocuri de fluier, niște jocuri de caval, cam ăsta era fondul muzical românesc.

Păi asta e problema cu maneaua, că e foarte tare!

E foarte tare findcă suntem din ce în ce mai mulți! Odată cu democratizarea a tot, a modei, a alimentației- văd fete de oieri care mănâncă avocado!– a scrisului, a cititului, a literaturii, s-a democratizat și lăutăria. Acum trebuie lăutari la toată lumea! Lăutarul nu mai poate fi doar sclavul boierului Costache, că aia însemna bani mulți! Când sunt bani puțini se cântă la toată lumea la stație și e ok! Democratizarea înseamnă că trebuie să coborâm standardul și mai mâncăm și mâncare cancerigenă.


Și atunci reacția virulentă împotriva manelelor este…

…Este rasistă și nimic altceva. Dacă aceeași categorie de oameni ar avea la fel de multe lucruri împotriva Alexandrei Stan sau a Innei, cum are și împotriva lui Florin Salam și a lui Adi Copilul Minune, eu m-aș declara fericit și aș spune că nu sunt rasiști. Dar ei au ce au cu rromii, nu cu muzica proastă, că muzica proastă o fac și românii de te doare capul. Și nu zice nimeni nimic de ei.

Rromii sunt asociați imagologic cu libertatea, ei fiind neliberi în toată istoria lor!

Ce-ți cânți singur?

În general muzică țărănească românească.

Ce înseamnă?

Muzici de tradiție orală de pe tot cuprinsul României, dar și din regiunile din afara României care au fost odată ocupate de români. Le zic muzici pentru că sunt diverse, că ce legătură are muzica în registrul supraacut de țâpurit din Oaș unde țâpau ăia la lup, iar țâpuriturile alea nu erau decât niște însemne de clan, cu Chira Chiralina, cântată de baladiștii țigani din Brăila?

Și aia e o tot o muzică țărănească românescă. Că ăia o cântau la români, de aia textul poetic e în limba română. Textul poetic nu era în limba rromani, că aia e altă muzică. Și de regulă aia a devenit circ în vremea din urmă că lumea când aude de țigani asociază cu fuste, cu foc, cu dans pe mese și e ciudat că o muzică ieșită din opresiune, acum e asociată de necunoscători cu libertatea! Rromii sunt asociați imagologic cu libertatea, ei fiind neliberi în toată istoria lor!

De ce nu se vorbește despre lucrurile astea la modul public?

Pentru că suntem înfiorător de rasiști. Eu m-am convins. Uite, în gară la Mediaș, am zis domne, Mediaș înseamnă „vișină” în limba maghiară, cum ar fi comuna Vișina la noi în Sud. Și mi s-au țâfnit doi ardeleni. Cum adică, Mediaș e în maghiară? Da, e în maghiară, ce vă mirați așa, chiar ați uitat că acu 3 generații băteați jalbe la grofi, p-aici?

Unde mai găsești azi cântece?

La Institutul de Etnografie și Folclor și la lăutari bătrâni. Eu merg în țară de 6 ori pe an, merg în sate și culeg muzică din toate localitățile care, istoric, au avut comunități importante de rromi lăutari. Îmi doresc să promovez tineri în zona asta, eu am avut acum 4 ani o serie de 25 de spectacole la Control cu lăutari și am cântat muzică pe crud, nu de fusion ca Subcarpați sau Phoenix. Dacă intrați pe Youtube, e o serie care se cheamă Fragmente, în care un chef cu care lucrez, caută rețete în toată țara, iar eu îi aduc muzica din zonă. Dacă el face un episod în Dobrotești, Teleorman, eu îi aduc dacă nu din comună, de pe lângă. După toate cunoștințele mele, mai e un singur cobzar rrom de tradiție, din tată în fiu, adică, în tot județul Teleorman. Are 79 de ani, mai are un dinte în gură, îi zice Sandu Zbanghiu. În general în zonele sărace de care și-au bătut joc politicenii a rămas cea mai pură muzică, fiindcă oamenii ăia trăiesc ca în Evul Mediu. Unde mă duc și găsesc afișe cu PSD știu sigur că găsesc lăutari mișto.

Te-ai născut cu spirit bătrân?

Nu, nu cred…

Că pari nu numai că înțelegi istoria, dar că ai și trăit-o de la început…

Nu, sunt eu un spirit enciclopedic care nu suportă etichetările. Oamenii azi primesc mood-uri #beautiful #fresh, iar mie îmi este silă să mai folosesc cuvinte ca ancestral, arhaic, tradițional, autentic. Nu e vina cuvintelor, ci faptul că le folosesc atât de mulți oameni în atât de multe sensuri! Ce înseamnă autentic? Adevărat sieși, cum spunea Umberto Eco. Păi din perspectiva asta Guță e mai autentic decât Maria Dragomiroiu de un milion de ori. Maria Dragomiroiu se îmbracă cu un costum care nu are legătură cu ce se îmbracă ea zi de zi, cântă despre cai, ea n-a mai văzut cai de cel puțin 30 de ani, cântă de mândruță, de portiță, în timp ce ăla cântă că are lanț de aur și că-i ia Mercedes lu nevastă-sa și cum e pe scenă, așa e și în realitate! Deci înnebunesc cu autenticul ăsta! Poate nu autentic căutăm, poate rafinament sau știu eu… Cântăreții de muzică populară nu sunt autentici.

Cred că muzica reflectă societatea și, cum îmi place mie să spun tot timpul, nu vă place muzica, schimbați societatea. Nu-i de vină artistul că reflectă societatea.

Mie nu-mi plac manelele nu pentru că nu-mi plac rromii, ci pentru că nu-mi place cântarea despre luxul gros…

Calea consumerismului este calea pe care am purces cu sângele celor care au murit în 1989, niște oameni mai tineri decât sunt eu acum. Deci niște copii au murit ca să le ofere părinților o altă lume Și părinții lor l-au votat pe Vadim, în fine, eu nici nu știu, eram copil atunci.

Consumerismul s-a dezvoltat, iar rromii lăutari au practicat mereu, indiferent de regim, o meserie capitalistă. Lăutarul era un om important în comunitate, cânta la nunțile din sat, era bine plătit pentru asta. Meseria de lăutar, deși comuniștii au mai încercat să-i angajeze prin ansambluri folclorice, tot capitalistă a rămas. Și atunci este evident că după 90 ei au fost primii pregătiți să îmbrățișeze asta și au înțeles că atunci când au bani, nimeni nu mai are nimic cu ei! Dacă ești rrom senator în România, nu ai nicio problemă. Problema e de clasă! Și asta am înțeles noi, asta cântăm. Și e o lecție foarte autentică a capitalismului, că dacă vrem să se uite ospătarul frumos la noi, trebuie să câștigăm bani.

Există muzici care nu-ți plac?

Nu. Sub nicio formă. Sunt muzici care îmi plac mai mult și muzici care îmi plac mai puțin, dar nu există muzici care să-mi displacă. Cred că muzica reflectă societatea și, cum îmi place mie să spun tot timpul, nu vă place muzica, schimbați societatea. Nu-i de vină artistul că reflectă societatea. Nu-i de vină Florin Salam că zice noi suntem cap și pajură/ noi suntem banu și stema/ mulți au încercat/ nu ne-au dărâmat emblema/ și numele nostru are greutate/ și mereu în viață am fost frate lângă frate/.

Astea sunt niște valori sociale deosebit de puternice de care plânge și un român plecat la greutate în Italia la muncă, de care plânge și un român în Giurgiu la furat. Este un text poetic care ne reprezintă pe noi ca români în 2019 mai mult decât orice altceva.

Dacă Mircea Cărtărescu face 400 de likeuri la o postare și Bianca Drăgușanu face 5000, cine normează limba? Bianca Drăgușanu. Mult mai lume o vede pe ea decât pe Cărtărescu. În trecut, literatura pornea de la unul care se autointitula elită că-și punea numele pe copertă. Ca Anton Pann care avea tipografie. Acuma scrie toată lumea și oamenii vor citi ce e mai aproape de ei, asta este democratizarea, nu avem încotro, nu ne putem opri. Vloggerii ăștia mici care câștigă de pe Youtube au înțeles. Îi văd cum calculează ce câștigă! Bravo lor!

În general în zonele sărace de care și-au bătut joc politicienii a rămas cea mai pură muzică, fiindcă oamenii ăia trăiesc ca în Evul Mediu. Unde mă duc și găsesc afișe cu PSD știu sigur că găsesc lăutari mișto.

Te-ai îmbogățit din cântat?

Da, am o casă! Și de câte ori mi-e greu, sau mi se pare, că uite, am de cântat 45 de minute, îmi aduc aminte de bunicii mei care după 16 ore de cântat, mai erau luați „la futere o dată”, cum ziceau lăutarii pe vremuri, adică mai treceau pe la fiecare masă în parte și fiecăruia îi cânta individual ce-i cerea el. Și nici nu primeau de pomană la sfârșit. Cum mi-a zis un cioplitor în lemn din Maramureș, Moș Pupăză, care a împlinit o sută de ani când l-am întrebat când a fost cel mai bine în România, „acuma, că nicicând nu s-au mai dat bani să lucri pământul.”

Ai telefonul ăsta la îndemână. Nu trebuie decât să-l deschizi și vin proiectele europene. Dar nu mai vrem să lucrăm pământul. De ce? Că toți vrem să fim boieri. Super! Abia aștept să trăiesc în lumea aia în care toți vom fi boieri. Mă tem că e o iluzie digitală. Boieri sunt puțini. Din ce în ce mai puțini.

Citiți mai mult pe cristinastanciulescu.ro

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Cred ca intervievatul face niste confuzii flagrante si vede rasism inclusiv acolo unde nu e. Romanii sunt rasisti fata de unguri? Serios? Noi și ungurii parcă eram din aceeași rasă, sau mă-nșel eu? Nationalismul e una, rasismul e alta.
    Apropo de limba, daca eram așa de nationalisti precum spune dl. Simion, nu mai foloseam familia de cuvinte a gândi/gândire/gând, pentru că provine din maghiară, și vorbeam cu a cugeta/cugetare/cuget, din latina... Cum fac croații, care au scos din limbă toate sinonimele cu iz sârbesc, și s-ar putea să primești un scuipat în mâncare, la restaurant, dacă le ceri hleb (pâine) în loc de kruh, cum le place lor.
    Și o completare de la un român (cu ceva sânge grecesc): mie nu-mi plac manelele și autorii lor nu pentru că sunt țigani (că unii sunt români sadea!) ci pentru că stâlcesc limba română. Din același motiv nu-mi place nici de Bianca Drăgușanu sau de alții ca ea. Și nu, d-ra Drăgușanu nu normează limba română, indiferent ce crede dl. Simion...
    Mă rog, dl. Simion are o scuză, aceea că e tânăr. Mai are timp să mai învețe câte ceva, dacă tot vizitează des Institutul de Etnografie și Folclor. Succes!
    • Like 0
  • Riciu check icon
    De ce Ionel Tudorache, Fărâmiță Lambru sau Simininică sunt considerați lăutari adevărați si nu gâdilătorii de orgoliu interlop precum celebri noștri maneliști contemporani?
    In altă ordine de idei, cred că faza cu Mediașul e amuzantă prin analiza-etichetă expusă celebrului nostru doctor literat si cobzar.
    Ardelenii contestă acea etimologie nu din motive rasiste ci din motivele istorice evidente care fac trimitere tocmai la discriminarea umilitoare la care au fost supuși sute de ani de către grofi.
    • Like 0
  • dan check icon
    Super, super tare.
    Am rugat acum ț-şpe ani, la o nunta, cativa mozicanti sa cante niscavai manele vechi.
    M-am simtit super deplasat dupa modul in care m-au privit, de parca i-as fi rugat sa taie lemne, intre doua melodii.
    Dupa domnul Grigore Lese care vorbeste, despre functia muzicii, de a-l ajuta pe cel care o canta, sa-si stampere ofurile sufletului sau, sunteti a doua persoana care mi se pare, ca spune pe bune, ce inseamna ca o muzica sa fie adevarata.
    • Like 1


Îți recomandăm

iancu guda - andreearosca.ro

Iancu trăiește printre cifre. Biroul lui e mic și „decorat” cu o grămadă de lucruri care reflectă și preocupările, și pasiunile, și munca lui: pe un perete e un tricou semnat al echipei Viitorul Constanța și alte memorabilia legate de clubul creat de Gheorghe Hagi. Fotbalul e una dintre pasiunile lui Iancu, alături de înot.

Citește mai mult

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult