Poeziile „cu Tovarășu'” sunt din nou la modă

Foto: Octav Ganea/Inquam Photos

„Trăim aceste fericite zile/ Înscrise-n viaţa-ntregului popor/ Precum istoria înscrie-n file/ Cu litere de aur mersul lor./ Sunt zilele ce-n inimă aşteaptă/ Şi care mărturii de timp rămân,/ Căci ne conduce-o forţă înţeleaptă,/ Partidul nostru Comunist Român./  Şi-n fruntea lui cea limpede veghează/  Un înţelept şi ne-nfricat bărbat,/ Inimă tânără şi minte trează, / În care ţara-ntreagă s-a-ntrupat.”

Întotdeauna am memorat greu poezii. Aş putea recita puţine alte versuri pe lȃngă strofele de mai sus care ȋmi revin ȋn minte, cȃteodată, fără să ȋmi dau seama de ce, de aproape treizeci de ani.

Le-am ȋnvăţat pentru un concurs. Deşi eram ȋn clasa a patra, ȋmi intrase ȋn cap că aş avea mai multe şanse de a-l cȃştiga dacă voi spune o poezie ȋnchinată Partidului sau Tovarăşului.

Cȃnd m-am dus la ai mei cu revista ȋn care apăruse poezia m-au privit ciudat: „E mai frumoasă o poezie de Eminescu sau Coşbuc.” Şi au refuzat să mă asculte. Doar bunica, fără să văd bucurie ȋn ochii ei, ca de obicei cȃnd o rugam să mă ajute cu ceva, m-a ajutat să o ȋnvăţ. Poate fiindcă ai mei fugeau de mine cȃnd voiam să le-o recit am ţinut-o minte pȃnă acum.

Pȃnă la urmă nu am mai ajuns să o prezint ȋn public. A venit curȃnd Revoluţia şi nu a mai trebuit să ȋnvăţ poezii ce rimau atȃt de bine şi spuneau atȃt de puţin.

Uneori mi-o amintesc cu o uşoară ruşine. Ce mă făcuse să ȋnvăţ o poezie care nu ȋmi plăcea defel doar pentru a fi pe placul unora care o ascultau? De ce nu ȋnvăţasem o poezie de Coşbuc, care scria atȃt de luminos?

Alteori mi-o amintesc cȃnd sunt sătul de mizeriile cotidiene, cȃnd vreun prieten drag ȋmi trimite vreun link către siteuri care ȋnfierează magistraţi sau prezintă vreo crimă săvȃrşită de vreun emigrant bărbos.

Acum mi-am amintit-o văzȃnd fotografia Elenei Udrea, fericită, imortalizată ȋn starea ce o făcuse odinioară celebră pe Demi Moore, lȃngă cea a unui Dragnea sentimental pătruns de ritmurile lui Salam.

Poate ar trebui să privesc nostalgic clipele cȃnd ȋnvăţam poezia asta. Cȃţiva dintre colegii mei care „ştiu să se descurce” regretă de ceva vreme epoca „Tovarăşului”. Ştiu asta fiindcă ȋi văd tot mai des figura pe facebook alături de cȃte o propoziţie de genul: „V-am lăsat o ţară fără datorii!”

Pȃnă azi nu am simţit teamă amintindu-mi versurile astea ȋnălţătoare. Nici cȃnd Iliescu redevenea preşedinte, nici cȃnd Năstase ȋşi numea miniştrii de justiţie şi procurorii servili sau Udrea scotea din buget cȃte Vuittoane dorea sub privirea chiorȃşă a preşedintelui Băsescu. Niciunul nu avea nimic ȋn comun cu „Tovarăşul” şi emil bobii din jurul său. Noi nu ne vom lăsa niciodată stăpȃniţi de profesori trufaşi ca Adrian Năstase. Nouă nu ne pot pune jugul decȃt oameni din popor, care nu ştiu prea multă carte fiindcă asta le-ar strica obedienţa faţă de acel „ne-nfricat bărbat” care se va lupta cu toţi cei care vor să ne facă altfel decȃt sunt ei.

În copilărie am avut şansa Revoluţiei care ne-a scăpat de ei şi de poezii. Atunci ne-am bucurat de ea la televizor. Acum nouă nu ne-a rămas decȃt să o facem. Ai noştri şi-au făcut datoria.

Altfel, la anul Marcus va merge la şcoală. Şi nu vreau să mă apuc să repet cu el poezii scrise de genialitatea vreunui alt Mihai Beniuc.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp