Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Poftiți de vizitați Tărâmul Crăciunului bavarez din centrul Londrei

Targ Craciun Londra - Funkytravel.ro

(Foto: funkytravel.ro)

Britanicii au început să facă tot soiul de glume despre prețurile din târgul de Crăciun pe care l-au botezat „cel mai scump bar nemțesc din Londra”.

Scriu aceste rânduri din capitala Marii Britanii, în așteptarea avionului spre Mihail Kogălniceanu. Un motiv personal ne-a adus pentru doar 30 de ore la Londra și ne-am propus ca în scurta vizită să nu ratăm Winter Wonderland, organizat în Hyde Park.

De la intrarea în parc, am remarcat forțele de ordine care supravegheau miile de turiști străini, dar și pe localnicii care se îndreptau spre ceea ce s-a demonstrat a fi de fapt un Octoberfest Bavarez la prețuri exagerate.

Cârnații și vinul viert se pot achita cash sau cu cardul, iar dacă vrei în tiribombe ai nevoie de token.

Dacă vreți să intrați în Târgul de Crăciun de la Londra vă sfătuiesc să nu vă luați prea multe bagaje la voi. Încercați să folosiți un singur rucsac pentru că altfel veți petrece destul de mult timp la controlul de securitate. Pentru cei cu copii, sfatul meu este să căutați poarta dedicată “familiilor” unde aveți prioritate. La intrarea principală veți găsi cozi de sute de oameni, iar timpul de așteptare este în medie de 30 de minute.

Cum vei păși pe tărâmul Crăciunului te va “izbi” un miros puternic de cârnați bavarezi și de vin fiert. De fapt, întregul sat de distracții este adus din Munchen, unde este folosit la Oktoberfest. Ce este diferit ? Prețurile exagerate, cel puțin din punctul meu de vedere, dar și al celor care și-au exprimat părerea pe tripadvisor.

Un cârnat bavarez cinci lire, un pahar de vin fiert cinci lire, o vată de zahăr cinci lire, o porție de cartofi prăjiți trei lire. Dacă vrei să te dai în tiribombe atunci vei plăti între 3 și 10 lire pentru o tură. Britanicii au început să facă tot soiul de glume despre prețurile din târgul de Crăciun, pe care l-au botezat “cel mai scump bar nemțesc din Londra”.

Feerie de lumini pe Oxford Street și Old Bond Street

În cele patru ore petrecute în centrul Londrei, am ajuns pe Oxford Street. Noi și restul de zeci de mii de turiști veniți în capitala Marii Britanii.

Dacă îți imaginezi o coadă kilometrică pe patru rânduri atunci te vei teleporta chiar pe Oxford Street. Bulevardul este împodobit cu gust și cred că a fost singurul loc unde chiar începi să simți “aerul” festiv de Crăciun.


Întâmplător am ajuns și pe Old Bond Street. Atent împodobită, la fel ca și magazinele de lux din zonă, străduța este un punct de atracție pentru turiști.

Și tot aici unul dintre prietenii cu care colindam Londra a aflat de la un indian că urmează să primească trei vești, două bune și una rea.

Articol preluat de pe Funky Travel

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Daniela Gladei

Dar faptul că găsisem domeniul potrivit nu însemna că eram și pregătită pentru el. Îmi amintesc primele exerciții pe Illustrator. Mă uitam la program și, sincer, îmi venea să plâng. Eram speriată că nu voi reuși niciodată să-l învăț. Părea atât de complicat, iar eu aveam idei pe care voiam să le văd transformate în ceva concret. Așa că a trebuit să aleg între două lucruri: frica de a nu ști sau dorința de a crea. Am ales a doua variantă. Am dat frica la o parte și am început să învăț. Iar replica „nu știu să folosesc Illustrator” — care la început era un motiv real de panică — a devenit, în timp, o glumă. Pentru că ideile mele creative aveau nevoie să fie materializate. Și, dacă voiam să le văd existând în lumea reală, trebuia să învăț instrumentele care mă puteau ajuta să le construiesc.

Citește mai mult

dispozitive gasite acasa la Călin Georgescu

Două dispozitive neobișnuite, găsite de procurori în casa lui Călin Georgescu, ridică o serie de întrebări: unul poate acoperi conversațiile cu un zgomot care face înregistrările greu de înțeles, iar celălalt poate bruia telefoanele și conexiunile wireless. Ce sunt aceste aparate, cum funcționează și, mai ales, cine i le-a dat și cine l-a învățat să le folosească?

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon gradinita in sudul Norvegiei

Locuiesc în sudul Norvegiei de trei ani. În acești trei ani eu și soția mea i-am făcut adaptarea celui mic la trei grădinițe diferite. În acest articol voi scrie despre aceste experiențe. sursa foto: Bogdan Dumitrescu

Citește mai mult