Povestea ca Viață. Sisif

„În Atena, exista un templu închinat Bătrâneții. Erau duși acolo copiii.” A. Camus, „Caiete”

Proptit în boată, Unchiu Niculaie parcă plutea. N-avea boată de corn înflorată, cum purtau toți ciobanii. A lui era de alun, o „metreacă” decojită cu brișca doar unde îi venea îndemână. Plutea cu un zâmbet neșters, cu ochii ireal de adânci, cu clopul ros, cu pieptar înfundat și mânecile de la cămeșă mereu suflecate.

- Oile să țân cu dragoste șî cu post.

Nu era un sfat, nu era o părere. Zâmbetul Unchiului se schimbase o clipă în ceva ce nu pot defini. Doar ochii-i continuau să exprime un soi de acceptare și încântare sinceră, fără urmă din îndoiala ori ironia pe care au avut-o alții, auzind că ficiorul popii vrea să fie cioban.

- Vreau să învăț. Vin să vă ajut la orice, fără bani, dar vreau să învăț.

Pe cât eram de timid, aveam atunci o hotărâre fierbinte.

Cu un zâmbet aproape șiret, Unchiu Niculaie a arătat cu boata spre casă:

- Du-te de-i zî lu Anuța. Îi la coteță, rânește la vaci.

Tușa Anuța, în povestea asta, era un fel de Zgripțuroaică. Orice era posibil, aveam să aflu mai târziu, dacă puteai s-o îndupleci pe dânsa. Dar atunci nu știam. De câte ori trecea pe la noi, Tușa venea cu daruri: un săcăteu cu mere, un blid plin cu scoverzi, un cășulete ori un bobot de lapte. Râdea când ne vedea și-ntreba:

- Ori cari viniț cu minie-n Arsuri?

Copilului care eram nu îi suna a întrebare. Arsurile erau echivalentul Celuilalt Tărâm, unde nu eram eu vrednic s-ajung. Acolo, urșii veneau ziua-n amiaza mare la oi, lupii bântuiau întunericul, Muma Pădurii păzea vacile Tușii. „Odată, stam sângură la oi, ne-a povestit... N-aveam numa on cânie, batrân ș-ahăla, ș-o vinit on urs. Am ieșât ieu în calea lui, nu l-am lasat în oi. Să ridicasă în pticioare șî moroia să-l las. Numa-așe da din brânci... (degetele aspre ale tușii nu spintecau aerul, îmi spintecau inima) Da am dzâs șî ieu cătra iel:

- Tu vini la minie cu puterea te, da io vin la tinie cu puterea Domnului nost Iisus Cristos!

Atuncea o sucit ursu din cap de doauă-tri ori, s-o-nturnat șî s-o dus.”

Ce sunt Arsurile am întrebat-o, frământat, pe Buna. Soră mai mare-a Tușii, Buna mi-a răspuns:

- On loc rău!

A apăsat fiecare cuvânt. „R”-ul, mai ales, a fost atât de prelung că și simțisem Răul cum mă învăluie și mă îngheață.

- Îi hăl mai rău loc de pe lume! Îi rău de gadină, îi rău de apă, îi rău de fân, îi rău de ajuns! O râpă ra; nu poți sta nici în picioare fără potcoave pe încălțări!

Nu-i de mirare că o credeam pe Tușa o muiere năzdrăvană din altă lume, din acele Arsuri din care cobora arar, să vadă ce năcaz mai e pe la noi. De fapt, nu cobora. Spunea: „Am tunat din Arsuri”, și-atunci mă gândeam imediat la Muma Zmeilor, cum cobora ea duduind, cu o falcă-n cer și una-n pământ. Probabil că așa coborau toate muierile de acolo...

Din bezna grajdului, Tușii îi răzbătea doar glasul:

- Te-o fi trimes mămică-ta după ceva? Oți fi avân vun nacaz?

În lumea lor aparte, pe oameni îi împreuna doar prilejul (de bucurie ori necaz); în rest, rar când dădeau doi pe-un loc. Fiecare cu treaba lui, cu voia lui, cu amarul lui. Cu rostul lui. Toate mergeau după rost. Rostul era ceva sacru, dinainte rânduit fiecărui om. Dar asta nu însemna că, dacă-i era pus în frunte, era bătut în cuie... Rostul și-l face omul, și-l câștigă și îl păstrează dacă e stăpân de ce-a dobândit. A fi stăpân înseamnă nu a stăpâni, înseamnă a fi capabil să dezvolți și să duci mai departe...

- Nu, Tușă, Unchiu m-a trimis.

- Di ce? Pățî ceva?

- Nu, Doamne feri... Eu vreau să fiu cioban și am venit la dumneavoastră să învăț.

Am vorbit cu toată mândria de care eram în stare, din plinătatea sufletului meu până atunci atât de gol.

Lopata veche, boncănind podina, a tăcut. Tușa a ieșit la lumină. Mai înainte chiar de-a vorbi, ochii ei mi-au străpuns sufletul. Plinătatea inimii mi s-a scurs precum apa dintr-un vas ciuruit.

- Să nu te-aud! C-am chinuit ieu cu aheștea păntru tot neamu nost!

Am început să tremur, ochii mi s-au prelins sub lacrimi.

- Tu să te duci să-nveți! Că șî ieu aș fi putut învața, că până-nt-a opta tot premiu-ntăi am loat. Da păntru oi n-am măi învațat șî numa ieu știu cât am tras păntru iele!

Am simțit că, dacă atunci n-am murit, n-aveam să mai mor niciodată...

M-am dus acasă și am dormit până a doua zi. Când mama m-a trezit, credeam că mă trimite iar la magazin. Ce putea fi mai rău? Să vină Unchiu Niculaie cu noaptea-n cap.

- Ne dă Unchiu o oaie că e stearpă dar n-a găsit pe nimeni să o taie. Hai, te rog, nu te duci tu s-o tai?

- Nuuuu! am urlat, și m-am întors pe partea cealaltă. Să și le taie singur...

- Hai, că n-am pe cine să rog... În cine am eu nădejde?

Cu întrebarea asta, mama m-a pus la treabă 20 de ani. Era ”Sesam, deschide-te!” pentru peștera mea cu comori.

Și iată-ne, Unchiu tot un zâmbet și eu mai cătrănit decât lupii de la Grădina zoologică, lângă o oaie de o mie de ori mai norocoasă ca mine.

În fotografie Unchiu Niculaie (Foto Marcu Jura, arhiva foto personală)

- Vezi, întăi șî-ntăi trăbă să știi să pui oaia gios.

Cu o mișcare îndemânatică, Unchiu a doborât oaia pe dată. Eu am sărit s-o țin de picioarele dinapoi.

- Nu, nu, a râs înfundat Unchiu, tu ia cuțâtu șî taie-i capu.

Un freamăt mi-a curentat fiecare fibră din mușchi. Mi-era rău. În viața mea nu tăiasem decât găini. Când trebuia să ajut la tăiatul porcului, îmi întunecam ochii și-mi astupam urechile pe dinăuntru. De ce n-oi fi plecat în lume ieri?

- Nu pot... am bâguit.

- Musai. Altufeli ce facem?!

- O tai dumneata.

- Io-s batrân, nu măi pot...

Râdea mereu înfundat dar nu puteam să mă înfurii pe râsul lui. Dacă rânjea, cât ar fi fost de simplu! Trânteam cuțitul și-l lăsam acolo, cu oaia lui cu tot...

Dragostea, pentru Bătrâni, era ceea ce noi numim har. Un dar de Sus, cu care ai fost înzestrat, de care, la un moment dat, devii conștient, pe care ți-l asumi și îl pui în valoare, cu bucuria împlinirii. Dragostea o simți atunci când faci ceea ce știi că ți-a fost hărăzit; îți dă un rost și te împlinește ca Om. Dar rostul se dobândește și se păstrează cu sacrificiu. Nu sacrificiul propriei persoane ci sacrificiul Lumii pentru Sine.

De tăiat am tăiat-o; cum am tăiat-o, nu-mi amintesc. Știu că, pe urmă, Unchiu m-a dat deoparte și i-a frânt, cu o lovitură de topor sec, oasele din rana care scuipa sânge. Au urmat despicatul pieii, agățatul oii într-un crac gros de prun și explicațiile cum se dă pielea jos.

- Așe, văd că pricepuși fuga. Mă duc oțâr pân-acas, să-mni aduc șî ieu on cuțât.

Povești. Când Unchiu s-a întors, după vreo două ore, oaia era belită, mațele scoase.

- Mă loai cu treaba șî-mni zăuitai. Da văd că putuși... Ie... Ăhă... Bun!

Era mulțumit. Cu carnea-n disagi, m-a condus până-n poartă.

- Noa, mulțam că viniși! Acu, noi sâmbătă ieșâm în munte. Adzi îi gioi. Mânie dac-ai putea vini, că ies cu oile-n Deluț. Mni-o dat a lu Dănilă iarba la colibă... Sângur nu pot.

N-am zis nimic. Ultimele cuvinte le-am prins din mers. Nu, nu din mers, că mă târam, apăsat de disagi, cătrănit, cu gura uscată, cu greața-n stomac, încătușat și smucit de lanț de către un călăreț nevăzut. ”Cu dragoste, îmi răsuna la fiecare smucitură, șî cu post. Cu dragoste... șî cu post. Cu dragoste... șî cu post.”

Ce dragoste? Tocmai sfârtecasem o oaie!

Ce post? Cu carne, nu cu post!

Până s-ajung acasă, mă stăpânea o revoltă atât de aprigă că mama s-a speriat. Am trântit disagii în mijlocul antreului și-am fugit. Am umblat pe coclauri până noaptea târziu. La fiecare pas mă căzneam, ca și cum m-aș fi întors din drum și aș fi luat după mine acel călăreț nevăzut, cu cal cu tot, pe târâș.

Dragostea, pentru Bătrâni, era ceea ce noi numim har. Un dar de Sus, cu care ai fost înzestrat, de care, la un moment dat, devii conștient, pe care ți-l asumi și îl pui în valoare, cu bucuria împlinirii. Dragostea o simți atunci când faci ceea ce știi că ți-a fost hărăzit; îți dă un rost și te împlinește ca Om. Dar rostul se dobândește și se păstrează cu sacrificiu. Nu sacrificiul propriei persoane ci sacrificiul Lumii pentru Sine. Puterea de a sacrifica Lumea seamănă cu puterea ce te ajută să sacrifici plăcerea pentru a rămâne fidel persoanei iubite; postul nu e decât încercarea acestei puteri, asemeni unei revizii periodice pe care o faci la mașină.

Când ai Dragostea, când îți știi rostul, când ai un rost, viața nu mai este povară, e bucurie. Omul împlinit este Zeu; lucrul mâinilor sale e sacru; lumea lui e loc sfânt.

Pentru Zeu, viața este Creație. Creația e imaginație, muncă, efort, bucurie, reușită, eșec, suferință care, toate la un loc, împlinesc Sinele. Omul cu rost trăiește bucuria desăvârșirii. Desăvârșirea e precum construcția unei piramide. Pui piatră pe piatră, cobori și urci iar când o închei te afli în vârf. Interiorul piramidei îți e mormânt: în el zac toți acei Tu care-au murit la fiecare treaptă ca să se nască un Tu superior, ca niște cruste pe care le-ai lepădat în propria transfigurare. Când închei piramida, în vârf te afli liber, dezgolit de om: Zeu.

L-am însoțit pe Unchiu Niculaie în Deluț, cu oile. Am pornit dimineața de noapte, cu pas domol. Dacă Dealul e chiar deasupra de sat, bănuiam că Deluțul e undeva mai la vale. De unde să visez că, pe Tărâmul Celălalt, logica noastră n-are niciun sens? Din Deal, pe Dâlma Păduricii, până-n Deluț am urcat aproape un ceas. La coliba lui Culiță Dănilă, iarba era de-o palmă, numai lăptucă și trifoi. Am tunat pe-nserat. Oile erau atât de sătule că râgâiau. Se lăsau la vale greoi, legănându-și, gâfâind, burțile. Deși flămând, Unchiu părea mai sătul decât ele.

- Când ciobanu-i flamând, atuncea îi oaia satulă. Da când îi oaia satulă, atuncea îi ciobanu mulțamit. Când oaia caută rău, geaba mânci, că-ți stă mâncarea-n gât. Ești ostenit? Uită-te numa câtu-s de tihnite... Vezi? Acu sâmți cât ești șî tu de tihnit?

În fiecare zi, ciobanul își împinge turma la deal; din vârf, turma se rostogolește la vale.

- Și mâine?

- Mânie o lom iar la deal. Anuța dzâce să nu vini, da tu să n-asculți. Îi pare rău de tinie, că cioban îi greu. Da-i hăl măi fain lucru de pe pamânt.

Trebuie să ni-l închipuim pe cioban fericit.

Va urma.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp