Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Povestea ca viață. De câte feluri sunt vorbele

„E ușor să fii compătimitor când dinții durerii nu mușcă din ficatul tău.” A. Camus, „Caiete”

N-am văzut niciodată lumea ca atunci, la 20 de ani. Prin rămurișul copacilor mei, nu făceam decât să o cercetez în căutare de pericole și prăzi. Dintr-o dată, am devenit o parte a lumii, o bufniță căreia i se taie aripile și țopăie printre oameni, fericită că oamenii o privesc fascinați. Era un orb în Evanghelii; vindecat de Iisus, alerga prin cetate, cu bucuria izbăvitului de întuneric. La fel ca el, vedeam și eu lumea pentru întâia oară fiindcă, până atunci, nu am avut vreodată ochi să o văd.

Pe cât eram eu de bucuros, pe atât era Unchiu Niculaie de cătrănit. Încă zâmbea, încă plutea, dar părea că plutește printr-o ceață vâscoasă. Ca ajutor de baci pentru câteva zile la stâna din Muncel, eram atât de extaziat, că nici nu-mi mai păsa de dumnealui. Eram atent la fiecare mișcare a sa, la fiecare gest, privire sau grimasă, înregistram în amănunt și așteptam numai momentul oportun să-l rog să-mi tălmăcească tot.

În miezul ultimei nopți de băcie, Unchiu s-a ridicat din cojoc și a șezut, deznădăjduit. Am deschis ochii. Lămpașul cu gaz abia pâlpâia.

- Fă binie, spală-te pe mâni șî caută tu laptele...

Am sărit ca ars: știam că niciun baci nu-și lasă ajutorul să umble la ciubăr. Inima îmi bătea în gât. Mi-am spălat vârtos mâinile, mi-am lăsat brațul drept, dezgolit până-n umăr, să pătrundă tremurând prin cojoace, să se strecoare pe sub pânza albă de in care acoperea ciubărul. Când degetele au atins străgheața caldă, umedă, fermă, mi s-a oprit respirația. Am tras mâna afară ușor și-am privit: smicuri de smântână amestecată cu zăr licăreau în lumina slabă.

- Ie, îi facut, poț să-l spargi...

Am dat jos un cojoc și l-am întins deoparte. Pe celălalt l-am ferit doar puțin, cât să descopere gura ciubărului de lemn. Din pânzătura de in se ridica, abia perceptibil, un abur cu miros acrișor. Lămpașul pâlpâia pe oglinda de zăr și desena, gălbui-roșiatică, o semilună. În vatră, zgândărat de Unchiu, focul împroșca în penumbră scântei.

Mi-am petrecut brațul stâng pe după ciubăr și m-am lăsat în genunchi. Înfiorată de răcoarea muntelui, palma dreaptă a străpuns străgheața încet, prin acea semilună ce părea că zvâcnește. Străgheața s-a despicat, mi-a cuprins brațul tot mai adânc înfipt; zărul ieșea pe lângă braț, fierbinte, înroșit de o flamă înaltă ce tocmai țâșnise din foc. În câteva minute, cu mișcări blânde, am sfărâmat străgheața într-un amestec omogen de caș și zăr.

- Agiunge, îi bun. Acu punie palma disupra șî las-o să s-apesă ușori, numa din greutatea iei. Mut-o tot câte-oțâr, tot câte-oțâr... Așe, îi binie... Să nu carecumva să miști mâna tare, că să turbură tot. Alțî, dupa ce-l sparg, îl lasă coperit mai giumăta de ceas, ca să s-așeză sângur. Da laptele-i viu... îi ca o muiere... Trăbă să știi cum să umbli cu iel de la un capet înt-altu. Cu drag șî rabdare, cu inimă, cu vână...

Avea trup alb-gălbiu și pielea-i călduță îmi dezmierda mâna.

- Spune-mi că mă iubești...

I-am surâs. Își întinsese rădăcinile în mine precum o salcie în mijlocul izvorului. Printre rădăcini, viața nu mai țâșnea, ci se prelingea în tăcere.

- Bat cânii. Bat a urs... I-auz? Bat înt-una. Nu-s câni de treabă. Câniele bun bate oțâr șî tace. Cân îl audz că tace, atuncea prinde de urs. Așe-i șî omu: cân prinde miezu lucrurilor, tace...

Ușa cioplită a stânii s-a deschis cu un vaiet prelung. Ciobanii hoiau și țolăiau cu disperare. Printre bârnele stânii pătrundea, din când în când, o rază de lanternă. M-am ridicat în picioare, încordat. Unchiu stătea proptit cu umărul în ușori.

- Mă, Niculai, ia hai, că ne sparsă una!

Glasul răgușit al ciobanului părea că răzbate din iad. Am dat să ies din stână, dar Unchiu m-a prins de pieptar.

- Lasă-i mereu! Or dzâs să nu-l măi scot pe Ciontu, că au iei câni. Acu, i-ote cânii! Așe fac tot anu. Îi strâcă ursu șî vin cu ruga să fac binie să-l scot la oi. Pe urmă prinde ursu frică de iel șî nu le măi trăbuie, îl bat să tune-acas. An, o tunat taiat în fruntie. Haida să punem cașu!

M-am înnegurat, că-mi părea rău de oi. Brusc, îmi venea să plâng, mi-era ciudă pe Unchiu. Se scursese toată vlaga din mine, toată bucuria. La primul caș, am scăpat sădila pe jos. Unchiu a răbufnit:

- Apăi dă-l în bubă!

Să punem cașii a durat o eternitate. Afară, câini și ciobani se liniștiseră. Ursul luase o oaie și își văzuse de drum. Ne-am întins în cojoace. Unchiu stătea pe spate, descoperit, cu o mână sub cap. Eu m-am pitit în lână. Stâna se învârtea cu mine într-un vârtej legănat. Îmi era greață.

- Iartă, a șoptit atunci Unchiu, că-s om batrân. Așe-s batrânii. Nu știu atâtea helea, nici multe nu pricep. S-o dus timpu pe lânga minie șî n-am ramas cu măi nimica. Da, din câte pricep, văd că nu-i bini de tinie.

Lumea ahasta îi facută din vorbe. Da vorbele nu-s toate-on feli.

Foto: Arhiva personală Marcu Jura

Mi-am întors ființa pe dos și-am început să respir înăuntru.

- Lumea ahasta îi facută din vorbe. Da vorbele nu-s toate-on feli. Îi vorba bună, vorba ra, vorba dulce, vorba-n vânt, vorba așazată, vorba pripită, vorba aspră, vorba domoală... Toate helea au graiu lor șî toate dupa vorbă să cunosc. Omu, măi ales, din vorbă face ce face; intră-n vorbă, iasă din vorbă, mere pe vorbă, pe vorbă i să vede feliu. Că-s multe feliuri de vorbe, da șî multe feliuri de-a vordi. Omu dzâce, omu graiește, omu bălmăje, omu rostește. Cân omu dzâce ceva, îi cân scimbă șî iel o vorbă, o dzâce șî iel pe-a lui. Ca la floieră, cântarea să ciamă dzâcală; tot floierașu cu dzâcala lui. Omu de dzâce binie îi omu cuminte. Cân omu graiește, vordiește ce trăbuie-n lume. Ahăla-i omu cumsacadie. Cân bălmăje, omu vordiește șî iel să nu tacă. Ahăla-i omu bolund. Da cân rostește, atuncea vorba omului îi înțaleaptă. Omu hăl de rostește îi omu de s-o tras deoparte ș-o cugetat ș-o-nțales rostu la toate helea. Mi-i drag de tinie că iești inimos șî priceput, ș-ai fi cioban bun. Da iești ca oaia de trece pin gard în otavă. În loc să tacă șî să mânce liniștită, zdiară cu iarba-n gură. Atuncea zdiară șî hele oi șî vedie ciobanu ș-o-ntoarn-afară șî-i măi trage ș-o boată pe cârcă. Io-nțaleg că ai sufletu bun șî vrei să fii de agiutori șî să-mbucuri pe toț, da să știi că are să fie vai de inima te. La lume nu-i trăbuie nice agiutoriu tău, nice bucuria te. Lumea-i o vorbă goală. Îi ca o baltă sacă. N-o stâmpără de apă ceriu sanin, nice sântu soare, numa ploaia șî vremea ra o pot stâmpara. Dzâce lumea că omu de treabă la nevoie să cunoaște. Da nu-i așe. Că la nacaz te poate agiuta fiștecare, că nu-i cad mânile. Da de-mbucurat cu tinie nu să poate-mbucura fiecini. De lemnu-aprins cu foc nu să-mbucură fără numa lemnu uscat, că doauă lemne uscate fac on foc măi mare. Da lemnu ud plânge de focu tău, că fierbe apa-n iel șî-l opăre la inimă șî să stăciună șî numa scoate fum. Nu-ț da vorba la nime. Șî cân o dai, dă-o cu rost, c-atuncea țî s-arată omu cum îi. Dacă-i de treabă, ascultă, mulțămește șî cibzuie. Dacă-i omu nahui, ore să mănie, ore să râdie, ore nu te bagă-n samă. Da cum iești tu acu... ”feri-mă, Doamne, de proști, că hăi înțalepț să fer iei de minie!”

Vorbele Unchiului mi s-au întipărit în minte, dar în inimă nu. Intrat în lume, mă bucuram de magia ei cum se bucură spectatorii de iluzionismul unui magician: fără să știe sau pur și simplu ignorând că magia adevărată e în afara sălii de spectacol. Ani la rând am crezut din tot sufletul că este de ajuns să îmi fac datoria, să practic binele, să lupt împotriva răului, să depășesc obstacolele, să mă ambiționez, să strâng din dinți și să merg mai departe cu bucurie. În tot acest răstimp, rostirea Unchiului mi-a stat ca un cui în pantof.

Binele și Răul sunt vorbe goale. Sunt o iluzie a Marelui Scamator, o capcană cu care să te prindă în spectacolul lumii. Poți să îi faci cuiva un bine, dar, de fapt, să îi faci un rău; poți să faci cuiva un rău, dar, de fapt, să îi faci un bine. Nu oricine îți face un bine îți vrea binele; nu oricine îți face un rău îți vrea răul. Binele și Răul sunt relative. Lumea e Binele și Răul. Împărăția lui Dumnezeu e „dincolo”.

Înțelepciunea a fost găsită dreaptă prin lucrarea ei.

Viața e ca un joc de șah cu lumea. Există tabla, există piesele – tu ești propriul tău Rege – există reguli, dar nu există Bine sau Rău în mutări. O mutare e potrivită sau greșită prin consecințele ei. Ca să poți câștiga, trebuie să ai răbdare, să ai viziune, să fii capabil să-ți sacrifici piese, să pierzi bătălii, să te adaptezi la mișcările lumii și să nu uiți că scopul tău e să îi dai mat la Rege. Să nu uiți, de asemenea, că nu ai șanse de câștig dacă rămâi o simplă piesă pe tablă, fără să te ridici deasupra. Trebuie să muți pe tablă, dar să privești, să gândești, să decizi din afară. De „dincolo”.

- Să iei aminte... Mânie să gată brânza, tunăm în vale șî nu știu ce-o măi fi. Dumnezău să-ț agiute, că de inima te o fi greu!

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • cine a scris povestea asta știe cam multe despre cum se fac hologramele .
    • Like 0
  • check icon
    Pot să spun numai atât. Mulțumesc!
    • Like 2
  • stia unchesu ce stia cand zicea ca viata trece pe langa tine de nici nu iti dai seama.......
    • Like 3
  • Rucs Rucs check icon
    Textul nu este doar foarte bine scris, ci este impresionant si prin aceea că readuce în casele noastre (din urban sau rural) acea înțelepciune profundă, fără artificii, fără aroganțe, a marilor înțelepți ai neamului acestuia, risipiți neștiuți cine știe pe unde, fără funcții înalte, fără doctorate, fără pretenții sofisticate. Un profesor mi-a spus o dată că literatura română s-a născut în bota ciobanului. În contemplarea lui, în felul în care el privește spectacolul lumii acesteia. Avea dreptate, dovadă și textul acesta. Cel mai mult m-a impresionat sfatul bătrânului baci, dar dvs, domnule Jura, ați avut urechea să-l auziți, inima să-l păstrați ca pe ceva prețios, talentul ca să îl redați. Dle Jura, întâmplător am aflat de dvs mai de demult, când ați apărut, dacă nu mă înșel, într-un reportaj al unui ziar. Vă citeam blogul, decebăluirea. Am salvat în calculator mai multe fotografii superbe - bine am făcut că le-am salvat, pentru că ulterior ați decis să vă închideți blogul. Voiam să vă spun - nu e nimic, creștinește vorbind, mai periculos decât mândria și, deci, lauda care o hrănește. Nu vreau să vă laud până la a vă ispiti, deci, cu mândria, dar sunteți o moleculă de oxigen într-un aer toxic. Apreciez nu doar talentul și viziunea dvs, dar și onestitatea (inclusiv aceea de a părea în poza de profil cu mioarele dvs). Vă urez toate cele bune, Dumnezeu să vă ocrotească în toate și să vă ajute să vă umpleți măsura (căci talanți v-a dat destui).
    • Like 9
  • check icon
    O fi bine,no fi bine..?zici că lumea-i strâmbă doar amu,dar nu-i...e de muult așa cum vre ea,nu cum am vre noi,hi,hi....păcat că o stingem încet,încet, în goana după mai mult, fără să vedem că ne-ngroapă deșertul...și nici-cum vom ânțelege rostul lumii de n-om iubi-o cu adevărat,pe ea,nu sticlele colorate de bani legate....zic șî io....
    • Like 2
  • Pierduți între două lumi... Asta suntem. Într-un purgatoriu permanent. Cu o parte a sufletului, tânjim la o lume care a fost, mai liniștită, mai așezată. Plină de înțelepciune. De taine. De mai înfipți în natură... Cu partea cealată a sufletului, căutăm să explorăm partea bună din lumea în care trăim și să o folosim pentru noi. Într-o avalanșă de informații și tehnologie. În care natura e departe. N-am da lumea care a fost, pe lumea care vine. Dar nici nu te poți pune contra... Mulțumim, Marcu Jura, pentru partea de suflet pe care ne-o dai înapoi!
    • Like 11


Îți recomandăm

Lasă-te sedus de o cafea prețioasă ca aurul

V-ați întrebat, vreodată, ce înseamnă pentru dumneavoastră o cafea bună? Are note blânde de pin? Conține arome de stejar și lemn dulce, sau de migdale prăjite, ori poate de nuci, citrice și fructe de pădure? Cea mai mare provocare a profesioniștilor cafelei este să-i aducă în fiecare zi iubitorului de cafea băutura pe care el o adoră și să-i ofere aceeași senzație la fiecare ceașcă.

Citește mai mult

Carmen Iohannis

Calitatea de primă doamnă, pe lângă faptul că aduce niște beneficii, vine la pachet și cu niște constrângeri de protocol și de conduită, dar mai ales cu niște responsabilități speciale. Ce ar trebui să înțeleagă cetățeanul de rând din gestul primei doamne? (Foto: Inquam Photos / Ovidiu Dumitru Matiu)

Citește mai mult

Nicolle Birta

- Maman, c'est du vrai chocolat? (mami, este ciocolată adevărată?). Întocmai ca în povești, băiețelul își lipise nasul roșu, înghețat de frig, de geamul vitrinei frumos decorate, cu prilejul Sărbătorilor de iarnă. - Mais bien sûr c'est du vrai chocolat, (desigur că este ciocolată adevărată), îi răspunsese mama.

Citește mai mult