În soarele dimineții, o fată machiată strident își face poze pe malul mării. Pălăria ei, de dimensiuni mari, lucește galbenă ca soarele, iar rochița ei albă, dantelată, flutură diafan în briza mării. Nu ai cum să nu o remarci. Însă e adevărat că și eu m-am obișnuit să mai trag cu ochiul pe plajă, la ce se mai întâmplă, sau cu urechea la ce se mai vorbește. Prietena ei, fotograful, s-a așezat în genunchi, pe nisip, să o poata încadra mai avantajos. Modelul zâmbește senzual, cu picioarele înmuiate în spuma mării, mutându-și pălăria în diverse poziții. Îmi imaginez că observ, antropologic, desfășurarea live a unui viitor instastory de succes. Acum veselia de pe chip i s-a transformat în seriozitate profesională, iar fetele s-au retras sub o umbrelă să vadă „cum a ieșit”.
Nu știu dacă fata cu pălărie galbenă și-a ales încă citatul filozofic care îi va completa story-ul, dar îmi imaginez că are cel puțin 3 variante, dintre care trebuie să aleagă. Acum, echipa de producție a revenit în același loc, însă unghiul de shooting este ușor diferit, iar recuzita a completat pălăria galbenă cu niște ochelari de soare. Prietena care face fotografiile se străduiește, și-a luat rolul în serios, ceea ce mă duce cu gândul la un posibil deal de reciprocitate, a acestui serviciu, între cele două fete. Au lăsat pentru final poziția cea mai grea, cea în care modelul încearcă să-și evidențieze simultan atât posteriorul unduit, cât și conturul buzelor.
Sesiunea foto durează minute bune, întrucât este frecvent suspendată, „ca să treaca lumea”. E trafic mare de oameni pe plajă și e cert că fotografiile ar ieși mai bine pe o plajă goală, nicidecum în aglomerația asta de weekend. Probabil că, îmi trece mie prin cap, sugestia story-ului va fi mai puțin în direcția melancoliei contemplative, și mai mult în cea clasică, cea a fericirii exprimate liber și stereotipal.
S-au așezat pe șezlong, s-au relaxat și și-au aprins câte o țigară. Acum, începe partea cea mai grea, adică selecția imaginii finale și aplicarea filtrelor. Pentru asta, are nevoie de umbră și de liniște. Și-a rugat prietenele să o lase un pic să se concentreze și a promis că vor merge împreună la masă, peste o jumătate de oră. Prietenele au înțeles-o. În fond, muncise toată dimineața pentru postul acesta, în care urma să declare public cât de frumoasă este viața ei, la mare. Am înțeles că a terminat de postat selfie-ul atunci când, cu atitudinea lucrului bine făcut, și-a luat pălăria galbenă și a plecat la masă, însoțită de prietenele ei. Își propusese, probabil, să răspundă la comentarii în timp ce va aștepta mâncarea.
Auzisem de la cineva că selfie-urile s-ar fi demodat. Nici vorbă! Personal, am observat din ce în ce mai des astfel de scene, chiar și în Vamă, unde nu prea vedeai așa ceva.
Seara, într-un club cochet de pe plajă, aglomerație mare. Acolo, am observat și eu, la fel ca toată lumea din club, un grup de 7 fete, dansând de zor în jurul unei mese centrale. Se remarcau întrucât erau preparate, adică ținuta lor de dans pe nisip includea coafură, machiaj, tocuri și alte accesorii mai rar întâlnite la Vama Veche. Sărbătoreau aniversarea uneia dintre ele și se luptau cu îndârjire să-și conserve un spațiu delimitat arbitrar, în jurul mesei rezervate, spațiu geografic pe care și-l revendicau ostentativ. Păreau că au venit pentru prima oară în Vamă, iar dacă aș fi fost răutăcios, le-aș fi numit pițipoance. Dar nu sunt.
Un personaj colateral, din grupul fetelor, pe care nu îl observasem de la început, era un bărbat, înarmat cu un aparat foto profesionist, care le-a fotografiat în continuu pe fete, toată noaptea. Așadar, fetele veniseră la club cu fotograful după ele. Asta mi-a schimbat perspectiva asupra lor. Dacă fotograful era la treabă, atunci și ele erau la treabă. Nu mai erau doar un grup de fete venite la Vamă să se distreze într-un club. Ele erau artiste pe o scenă imaginată, și jucau roluri repetate îndelung, în lumina reflectoarelor mediei sociale. Prin urmare, am înțeles eu, ele nu se comportau natural, întrucât gesturile lor erau regizate, pentru a fi fotogenice. Iar asta nu preț de doar câteva minute, ci toată noaptea.
La miezul noptii, s-a întâmplat și surpriza, pe care o știau și o așteptau atât fetele din grup, cât și fotograful. Un foc de artificii s-a ridicat de pe plajă, spre slăvirea sărbătoritei. Fiind o activitate, probabil, ilegală, reprezentația a fost scurtă, ca să nu „bată la ochi”. A fost suficient însă pentru ca fotograful să prindă niște cadre superbe, cu fetele îmbrățișându-se reciproc și urându-și banalități aniversare, pline de empatie. Pe rând, s-au fotografiat cu sărbatorita toate celelalte prietene, chiar și cele mai invidioase sau mai bârfitoare dintre ele. Imaginile care se produceau sub ochii mei urmau să genereze tag-uri, like-uri si share-uri cu îmbrățișări tamponate și zâmbete înghețate, în numele distracției.
Apoi, sărbătorita și-a pus mâinile pe față, interpretând, tardiv, surpriza incredibilă pe care prietenii care o iubesc i-au pus-o la cale, pentru a celebra frumusețea caracterului și personalității ei. Cu artificiile pe fundal și cu fața modelului în palme, emoția era implicită, iar fotograful a avut o sarcină ușoară. El nu a trebuit decât să facă click.
***
Dimineață, pe plajă, în același loc, am regăsit-o pe fata cu pălărie galbenă. Poza în aceleași poziții ca și în ziua precendentă, însă acum își asortase pălăria galbenă cu o rochiță dantelată neagră.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.