Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Vama Veche. Review obiectiv, 2021  

Amphora Vama Veche

Coadă de acces la clubul Amphora. Foto: Cristian Lică

Cum vii pe plajă, dinspre 2 mai, imediat după corturi, ajungi la Cherhana. Tot aici ajungi și dacă vii pe sus, pe faleză, printre rulotiști. Cherhanaua este o cârciumă veche și foarte populară, unul dintre landmark-urile Vămii. Probabil că, pe vremuri, se voia un restaurant pescăresc, cu tradiție, stuf și puțin ștaif, însă acum a mai rămas doar o capcană turistică, cu produse congelate, la prețuri exorbitante. De trei ani de când îmi petrec verile în Vamă, nu le-a funcționat niciodată POS-ul. De fapt, ei nu acceptă carduri, nu au acceptat niciodată. Din această cauză, se întâmplă zilnic să vezi câțiva turiști îndestulați, care fac câte o plimbare digestivă, cu burțile pline de pește prăjit, până pe Magheru la bancomat, pentru a scoate cash, să achite nota de la Cherhana.

Imediat după Cherhana, se găsește Plaja de Carte. Aici este ultimul loc de pe plaja din Vama Veche unde nostalgicii mai pot regăsi un strop din atmosfera boemă, autentică, cea care a făcut stațiunea celebră, acum mai bine de douăzeci de ani. Intelectualitatea obligă la toleranță, așadar nudismul este acceptat la plaja de carte, acesta fiind, de fapt, singurul loc din Vama unde mai există nudiști. Chiar dacă stau împrejmuiți, într-un țarc, plaja nu este aglomerată și oamenii se simt bine, iar diminețile cu muzică clasică pot fi atât de tihnite aici, încât poți uita pentru o clipă de haosul din jur și de transformarea ireversibilă a Vămii, cea de pe vremuri.

Cum mergi mai departe pe aleea plajei, spre sud, următorul țarc amenajat este plaja YOLO. Numele este o abreviere de la You only live once, expresie care sugerează faptul că viața trebuie trăită din plin. Nu s-a mai gândit probabil nimeni la asta, însă mie mi s-a părut curajos să negi, cu fermitate, esența spirituală a miliarde de hinduși sau buddhiști, care cred în reîncarnare. E o plajă zgomotoasă, cu muzică modernă și public de Mamaia.

Dincolo de alee, este Arka, ultima redută a rockerilor de altădată, o cârciumă care se străduiește să supraviețuiască cultural și economic, pentru tradiție și pentru puținii metaliști supărați, întunecați și demodați, care-și mai ambalează motoarele prin Vamă. Ghereta de sandwich-uri cu ardei copți din fața ei s-a închis, în ciuda popularității sale din anii trecuți.

Tot pe dreapta, mai jos, se găsește Papa la Șoni, veșnicul restaurant vamaiot, cu mâncare ardelenească gătită în ceaune. În ciuda preparatelor foarte gustoase, cu rețete neschimbate în decadele de activitate, capitalismul vamaiot al lui Șoni se dovedește destul de complex de susținut. În ultimii ani, locația se degradase și necesita renovări, iar anul ăsta arată fix ca un șantier de construcții. Totuși, deși pare o încropeală, mulțimea de clienți care mănâncă la Șoni demonstrează că principiul „în Vamă, merge și așa” încă funcționează.

Autoservirea de la Camuflaj ține și ea steagul sus, cu mâncare decentă, la prețuri decente. Pe stânga, parcă și mai accentuat decât la Yolo beach, atmosfera de Mamaia culminează la Oasis Beach. Bumți-bumți, gălăgios, dar fără mare succes la public. Barul încearcă cu perseverență, de ani buni, să se impună ca o locație frecventabilă de noapte, însă niciodată nu am văzut la ei mai mult de 10 clienți răzleți, după miezul nopții.

Imediat, pe dreapta, după hotelul lui John (care, din fericire, a fost anul ăsta în renovare și a generat, probabil, o mare gaură pentru patroni) se găsesc cele mai bune clătite din Vamă. Terasele înfrățite Lidia și Sasha sunt locuri bune unde poți mânca la prânz, căscând gura la trecători. Lângă, pe plaja de la Stuf, încă poți asculta cele mai bune playlist-uri muzicale, din Vamă. Tradiția răsăritului pe Bolero este încă activă, însă numărul de petrecăreți insomniaci s-a redus mult, de când cu închiderea cluburilor la ora 2:00. Totuși, chiar și cu restricții, Stuf rămâne, de departe, cel mai popular club de noapte din Vama Veche. Singurele incoveniente, majore în opinia mea, sunt gardurile împrejmuitoare și bodyguarzii needucați, ambele prezentate ca necesități pentru lupta împotriva pandemiei, în fond doar un tertip ieftin de a-i obliga pe oamenii de pe plajă să consume doar de la barul lor.

(Gardurile de pe plaja publică sunt niște aberații, care despart oamenii de oameni. Mai mult decât în alte părți, în Vama Veche, acest lucru ar fi putea fi considerat un sacrilegiu la adresa libertății, atât de prețuite, lăudate și promovate aici. Pe vremuri, s-ar fi strâns probabil, într-o seară, câțiva băieți voinici, care să facă o tură pe plajă și să demonteze frumos, fără să distrugă nimic, gardurile absurde și ilegale, de pe plajă. Un astfel de gest ar fi fost unul civic, care ar fi corectat o eroare introdusă și perpetuată de câțiva mici capitaliști lacomi. Însă acum, cel mai probabil, lucrurile vor rămâne așa cum sunt, iar plaja va rămâne porționată în felii, din care administratorii, pretinși „patroni de plajă”, vor stoarce maximul de profit prin închirierea de șezlonguri și vânzarea de băuturi amestecate.)

După tradiționalul shot de la Sasha, trecem de Frontiera și ajungem la intersecție. Frontiera este un restaurant OK, cu mâncare bună, însă vamaioții spun că ar aparține Primarului din Limanu, motiv pentru care îl evită. Poate nu întâmplător, aici a mâncat și Ciolacu, când a venit în Vamă. Alții, mai informați, susțin că totul aparține de fapt, Primarului din Limanu, așadar nu contează prea mult unde mănânci, pentru că tot caracatița locală de interese o hrănești.

De la intersecția principală (chiar singura, aș putea spune) continuăm plimbarea, pe faleză, spre sud. De aici începe un șir de felinare lung de 96 de unități. Am făcut de atâtea ori ture pe această faleză, încât aș fi putut spune și câte becuri erau arse, în orice moment. De-a lungul lor se pot observa tot felul de ciudățenii, artiști ambulanți, saltimbanci, jongleri cu flăcări, sau pur și simplu cerșetori, strecurați printre tarabe și vânzători de porumb.

Bolo și Bibi, restaurantele aceluiași stăpân sunt locuri unde mănânci bine, ca-n București, și plătești ca-n București. Urmează Povestea Ceaunului, un restaurant corect, unul dintre preferatele mele. Apoi, aleea se deschide și se lărgește, ca o insulă transformată într-o imensă parcare, unde reperele încep să devină nesigure. Pe acest segment, nici plaja, nici locațiile de pe dreapta nu au impus o personalitate suficient de puternică, pentru a deveni mărci relevante.

Mai jos, la Hambar se mănâncă bine, iar terasa cu vedere la mare este una dintre cele mai romantice din Vamă. Însă a lua masa La Canapele Party, personal, mi s-ar părea un supliciu. În acest restaurant, de altfel foarte popular, volumul muzicii este atât de puternic, încât cred că pur și simplu mi-ar sta mâncarea în gât. Trec zilnic prin fața acestui loc și mă întreb zilnic cum pot oamenii aia să mănânce în gălăgia aia?

Seara, începând cam de pe aici, poluarea fonică începe să devină amețitoare, iar Vama se transformă într-un festival eclectic. Toate boxele răcnesc către aleea de promenadă, iar conversațiile agreabile dintre prietenii de plimbare devin zbierate, până la a dispărea cu totul. În general, pe parcursul deplasării, fondul muzical este dominat de două melodii principale, însoțite, în subsidiar, de alte două sau trei care se aud mai îndepărtat. Folk, rock, disco și house, totul se amestecă într-o larmă generală, ca un montagne-russe printre decibeli. Din fericire, una dintre cele mai zgomotoase locații, First Stage, s-a închis anul ăsta, așadar rata de zgomot s-a redus întrucâtva, în zonă.

Putem considera că am ajuns în Sud, după ce trecem de Victory, un hotel semeț, situat pe faleză, vizavi de celebrul restaurant Corsaru, și care, se știe, este cel mai accesibil loc confortabil, pentru îndrăgostiții nocturni de ocazie, având recepție 24/24. Nu este ieftin, însă unii consideră că spontaneitatea situației în care se află justifică prețul. Trecând de Semafor, locație pe care nu am înțeles-o niciodată, pe dreapta găsim un bazar pestriț de magazine, shaormerii și shot-baruri, iar pe stânga, pe plajă, încep vestitele cluburi.

Fița de zi, cea mai populară printre divele venite din Mamaia, este să facă plajă în această zonă. Să te fotografiezi pe pianul putrezit de la Yuva sau pe șezlongul roz de la Amphora poate fi încununarea unui week-end reușit la Vamă, reflectat corespunzător în media socială. Plaja Expirat din fața Barului Expirat insistă să-și pretindă unicitatea, iar fanii loiali ai acestui brand susțin acest demers, alegând, de cele mai multe ori exclusiv, acest loc, pentru petrecerea timpului.

La Molotov, aceiași tineri cu ochelari de soare, dansează până la 9 dimineața, pe o muzică imposibilă, consumând exclusiv apă plata. La Mandala, alți tineri, doar beți, adică mai cuminți, dansează pe mese. Zgomot e și la Sandalandala, fosta terasă Jlapi, acum conectată prin spate direct la camping. Însă noua locație nu prea a convins, fiind aproape mereu goală. În schimb, atât campingul, cât și restaurantul au fost mai-mereu pline. Lucru greu de înțeles pentru mine, având în vedere prețurile îndrăznețe, de 2-300/ lei/ noapte pentru un cort, sau de 21 de lei pentru o apă minerală, la restaurant. Există, cu certitudine, un concept aplicat al campingului de lux, pe care, recunosc că nu-l înțeleg.

În schimb, fosta locație Acolo, care chiar era mișto, a fost mâncată atât de mare, care i-a înjumătățit plaja, cât și de combinațiile financiare care au generat scandaluri între proprietari și autoritățile locale. Acum se numește Unbar și nu mai are succesul de altădată. Mai jos pe plajă, nu mai e nimic până la vama cu bulgarii, doar niște hoteluri ciudate, de 4 stele, probabil confortabile, însă complet rupte de spiritul Vămii de pe vremuri. Elektra are garduri înalte de fier, care îi protejează pe clienți de vamaioții de rând, iar la OK by OVO niște golani de administratori te iau la înjurături încă de la poartă, fără să apuci să spui ce vrei. Ambele pretind că au plaje private, în spiritul exclusivității de carton, atât de nepotrivită, în trecut, în Vama Veche.

Seara, cea mai tradițională activitate rămâne o tură de Magheru, cu un concert Jaguarul, printre mașini, porumb și shaorma. Faptul că încă este permisă circulația mașinilor pe Magheru este una dintre ultimele urme ale proverbialei libertăți din Vama Veche. Când se va restricționa traficul auto pe Magheru, atunci înseamnă că a apus definitiv și libertatea legendară din Vama veche.

Pentru distracția de seară, opțiunile sunt multe, însă aglomerație nu este decât în zilele de weekend. Chiar dacă cel mai popular loc a rămas tot Stuf, cluburile din sud au devenit o opțiune foarte bună pentru publicul plictisit din Mamaia. Se poartă cămăși albe la băieți, gene false la fete, se comandă la frapieră și se aruncă cu șervețele în sus. Locațiile sunt închise cu garduri iar bodyguarzii sunt vigilenți. La miezul nopții, poți aștepta o jumătate de ora la coadă, doar că să poți intra într-un club, pe plajă. Acum doar câțiva ani, aceste lucruri erau inimaginabile pentru nudiștii de la corturi.

Vama Veche s-a diversificat și s-a depersonalizat. Nu mai este o stațiune a tinerilor, nici măcar a tinerilor în spirit. Pe alocuri s-a transformat în Mamaia, în Costinești, în București sau în Moldova. Găsești de toate acum în Vamă, nu numai hippioți sau nudiști. Găsești cocalari, maneliști, copii în cărucioare și bunicuțe. Locațiile și prețurile s-au adaptat corespunzător. Aș putea conchide că, în Vama Veche, capitalismul s-a impus. Poezia de altădată s-a diluat în umbra unor meschine interese financiare ale unor oameni de afaceri lacomi, protejați de corupția din administrația locală.

Cum ieși din Vamă, spre bulgari, iar mai apoi spre Grecia și spre lumea întreagă, se deschide o paletă imensă de plaje și stațiuni, mult mai atractive, mai ofertante și mai ieftine decât Vama Veche.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon  BT Business Talks - Corina Cojocaru, CEO BT Pensii

Într-un nou episod din BT Business Talks, podcastul economic și financiar al Băncii Transilvania, am stat de vorbă cu Corina Cojocaru, CEO BT Pensii, despre sustenabilitatea sistemului public, importanța pilonului III și deciziile care ne pot defini calitatea vieții… peste zeci de ani.

Citește mai mult