Preocuparea excesivă pentru succes. De ce greșeala e uneori mai valoroasă decât reușita imediată

(Foto Guliver/Getty Images)

Suntem cu toții preocupați, într-o măsură sau alta, de succes. Mergem la conferințe unde sunt invitați „speakeri de succes”, citim articole cu titluri ca „10 obiceiuri ale oamenilor de succes” sau „10 lucruri pe care doar oamenii de succes le fac”, reținem cu ușurință și vrem să ne modelăm după rețete garantate ale reușitei.

Apologia succesului – în natura noastră?

De unde preocuparea excesivă pentru succes? Doar dacă facem o analogie foarte simplă, e suficient să ne aducem aminte cum reacționează părinții în fața greșelilor copiilor: „De ce Ionescu a luat 10 și tu nu?”. Sună cunoscut? Dorința de a avea succes – deși succesul înseamnă cu siguranță lucruri diferite pentru persoane diferite până la urmă – e indusă prin educație, încă din copilărie. În astfel de situații, suntem capabili să ne uităm mai departe și să ne punem problema dacă un copil știe și să treacă strada singur sau nu, în afară de o notă în plus sau în minus de 10? 

La fel stau lucrurile și în business. Da, poate fi interesant să afli de la cineva cum a riscat, a ajuns milionar în zece ani și acum e un antreprenor de succes, dar de multe ori cred că este mai important să vezi și ce greșeli a făcut și ce concluzii poți trage de acolo. De exemplu, l-am ascultat de multe ori pe Steve Jobs povestind cum a inventat iPhone-ul. Totuși, la fel de important mi s-a părut să aflu și despre momentele mai dificile prin care a trecut – și care nu au fost puține la număr. De ce? Probabilitatea ca noi să dezvoltăm următoarea mare invenție a mileniului este mult mai mică decât cea de a găsi niște lecții utile în greșelile cuiva ca Steve Jobs. Sau, de ce nu, ca Nokia, care a ajuns să cadă de foarte sus, din poziția de lider de piață.

De ce merită să ne uităm și la greșeli, nu doar la succese

Drumul spre succes e pavat deseori cu multe blocaje, nereușite, momente de cumpănă și situații neanticipate de cei pe care îi vedem astăzi ca modele. Diferența dintre ei și cei „învinși” pe parcurs nu este faptul că primilor le-a ieșit totul din prima încercare, ci atitudinea în fața greșelilor.

Deși nu cred că există neapărat o rețetă pe care poți să o înveți în acest sens, sunt cu siguranță câteva lucruri la care m-aș uita atunci când vine vorba despre cum și ce să înveți din experiențele mai puțin reușite:

Ce te mână în luptă? Ce te face să te ridici?

Perseverența este lucrul comun de care dau dovadă oamenii care ajung să reușească. Desigur, motivațiile pot fi extrem de diferite și personale, dar insistența și tenacitatea sunt aceleași.

Povestea deja celebră a lui Edison confirmă acest fapt. Se spune despre Edison că a făcut nu mai puțin de 10.000 (!) de încercări și a experimentat cu 1.600 de materiale până a descoperit predecesorul becului modern, așa cum îl cunoaștem azi. Dacă se oprea o idee mai devreme, Edison nu mai era azi cel pe care îl cunoaștem ca inventatorul becului.

Care a fost contextul care a dus la greșeala respectivă?

Am citit la un moment dat „Pierderea virginității” a lui Richard Branson, despre începuturile companiei Virgin. O carte foarte frumoasă, dar care lăsa pe alocuri anumite întâmplări insuficient puse în context.

De exemplu, lucrurile se desfășurau după schema: ne-am trezit într-o situație mai puțin plăcută, a trebuit să rezolvăm, am găsit soluția și am mers mai departe. Dar este oare asta toată povestea? De fapt, e important să ni se spună și de ce s-a ajuns în situația respectivă; unde s-a greșit exact? Ce anume a dus la situația mai puțin plăcută sau problematică despre care e vorba? Dacă vrem să învățăm ceva din greșeli, e nevoie să știm tot contextul în care s-au produs, pentru a nu le repeta. 

Putem desprinde o metodologie de soluționare din greșelile făcute?

Nu poate fi vorba în 100% din cazuri despre o sclipire, o idee genială sau o chestiune de inspirație care pur și simplu ne scoate din încurcătură peste noapte. Dacă analizăm lucrurile în profunzime, cu siguranță putem observa un proces, o metodologie care poate fi extrapolată și aplicată și în alte situații similare pe viitor.

Mă întorc la exemplul lui Steve Jobs. E un fapt binecunoscut că, după ce a fost concediat de la Apple, S. Jobs și-a fondat propria companie de calculatoare și a reușit să și dezvolte ceea ce era, la momentul respectiv, cel mai performant calculator ca sistem de operare. Doar că avea o mare problemă: îl scosese pe piață la un preț exorbitant și a reușit să vândă doar câteva sute, deci realizase un produs fără succesul comercial dorit.

Dar ce a făcut apoi Steve Jobs cu greșeala lui e mai interesant. Întors la Apple, a vândut brevetul către compania care îl concediase și l-a perfecționat, transformându-l în ceea ce avea să devină tehnologia reprezentativă pentru Apple. Deci a fost plătit pentru ceea ce aparent era un eșec, a avut oportunitatea să îl îmbunătățească și suportul să îl marketeze mult mai bine. Da, poate că toată această mișcare a fost (doar) o idee sclipitoare sau o intuiție de moment. Dar la fel de bine putem extrage de aici o strategie, un proces, o analiză care să te scoată din situații problematice, dacă încerci să o privești în esență.

Alege traseul mai greu. Vei fi răsplătit pentru asta mai târziu

Asta încerc să explic și cursanților care vin la noi pentru a învăța negociere. Deseori, sunt întrebat „ce să îi spun când el îmi spune asta?”. Adevărul este că nu știu, pentru că depinde foarte mult de context. Nu pot să vin și să spun cu punct și virgulă „spune x și y exact așa și vei reuși”, dar pot să vin cu o serie de instrumente și modele care să te ajute să elimini sau măcar să diminuezi situațiile neașteptate sau neplăcute în negociere.

În aceeași notă, cred foarte mult în ceea ce se numește „valuable failing experience”: să ai un mediu în care să te simți confortabil să greșești, iar această experiență să îți genereze totuși o serie de frustrări care să te ducă mai departe și să îți ofere baza pentru a învăța ceva din asta.

Până la urmă, principiul este similar cu cel din oricare sport. În escaladă, de exemplu, există diferite trasee, pe grade de dificultate; așa că poți să îți alegi un traseu ușor și să urci fără probleme. Dar nu dobândești nici o condiție fizică spectaculoasă, nici nu înveți cum să faci o priză sau cum să îți dozezi energia pe parcurs. Dacă ai trasee care nu îți ies, însă, din prima, atunci ai șansa de a învăța multe lucruri.

Înveți cel mai mult când ai frustrarea că „nu-ți iese” mai degrabă decât atunci când lucrurile ți se par prea ușoare și le poți face fără efort. Nu este vorba despre a face greșeli de dragul greșelii, dar învățarea vine în momentul în care cazi, te lovești, dar te și ridici apoi; să nu ne temem să greșim, până la urmă. E în regulă să aducem elogii învingătorilor, dar să nu uităm că, de cele mai multe ori, experiențele valoroase vin din nereușite în primul rând.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp