Când am intrat la facultate, aveam speranțe mari. Eram nerăbdător să devin om de afaceri. Citisem câteva cărți și abia așteptam să fac treabă. Întâi am ales să rămân la o facultate în provincie. Mi-am spus „dacă vrei să faci business, poți să faci business de oriunde”. Dezamăgit, m-am reorientat apoi spre București, cu gândul că, „dacă nici aici nu se face carte, atunci sigur nu se face niciunde”. Am fost unul dintre cei aproximativ 20.000 de studenți care au intrat atunci la Academia de Studii Economice. A doua dezamăgire avea să vină curând. Nici sistemul de învățământ superior de la ASE nu era ce îmi imaginasem.
Am avut, însă, noroc. Am intrat rapid într-un ONG și timp de 6 ani am făcut voluntariat. De fapt, nici nu i-aș spune voluntariat, pentru că simt că am primit ceva la schimb: am experimentat un alt tip de a învăța – nu doar prin acumularea de informații, ci prin aplicarea lor în viața de zi cu zi. Aceste experiențe m-au format și m-au ajutat astăzi să devin antreprenor și consultant în negociere.
Lucrurile arată și mai dramatic azi. Tot mai multe studii spun că peste 60% dintre copiii care se nasc astăzi vor face niște meserii care nici nu s-au inventat încă. Uitându-ne la sistemul de învățământ, devine clar că nu am ținut pasul. Mai degrabă decât să pregătească acești copii pentru realitatea în care trăim, școala nu le acoperă exact aceste nevoi. În continuare, instituțiile de învățământ oferă doar informații, or pentru asta există deja Google. Doar cine nu vrea să dobândească acele informații – nu le are în acest moment. Mai mult, există universități întregi care și-au pus cursurile online, există biblioteci virtuale, la fel cum există și tot felul de tutoriale video la care toată lumea are acces. Ce se întâmplă, atunci, cu școala?
Școala nu mai ajunge. Ce aducem în completarea ei?
În sistemul mai mare de învățământ, școala este doar o parte din educație. E nevoie de alte tipuri de experiențe pentru a te dezvolta astăzi și a fi pregătit pentru acele meserii pe care nici nu le știm încă.
Exact aceste experiențe ne lipsesc. Înainte ele erau reprezentate de tabere de cercetași, de activitățile pe care copiii le făceau împreună cu părinții lor, de mersul la bunici pentru a strânge fânul sau pentru a paște animalele. Sigur, vremurile s-au schimbat, e normal să nu se mai întâmple toate aceste lucruri. Dar ele nu au fost înlocuite cu altceva. Cel mult, au fost compensate cu uitatul la televizor, jucatul pe calculator sau statul pe Facebook.
În relația școală–părinți, e foarte ușor să cazi într-o extremă sau alta căutând vinovatul pentru toate lucrurile defectuoase din sistemul de educație. Poți să spui „Păi, ți-am trimis copilul la școală, ocupă-te și educă-l acum”. La fel de înșelătoare e și credința conform căreia „Nu are cei șapte ani de-acasă. Nu am ce să-i fac eu”. Ce poate face școala, pe de o parte, e similar cu ce poate face un părinte, pe de altă parte. Ambele părți oferă oportunități copilului pentru a învăța. Cu siguranță școala este doar una dintre aceste modalități, nu singura și nu suficientă.
„Nu vă handicapați copiii făcându-le viața ușoară!” Responsabilitatea socială a părinților
Odată devenit părinte, sistemul de învățământ a început să mă preocupe și mai mult. M-am întrebat ce urma să învețe copilul meu în școală. Va fi școala ei asemănătoare cu experiența mea de elev și student sau mai degrabă se va apropia de trainingurile în negociere pe care le țin?
În biroul directorului de la școala fiicei mele e un citat: „Nu vă handicapați copiii făcându-le viața ușoară!”. Per ansamblu poate că sună dur, dar ideea este importantă: e nevoie să le oferim copiilor posibilitatea de a eșua, pentru a putea învăța din experiențele prin care trec. Cred că aceasta este o atitudine de viață, în primul rând. E o diferență între școala care vine și spune „ai luat suficient, insuficient, bine sau foarte bine”, adică îți dă niște calificative și pune o ștampilă pe tine, versus cineva care îți dă posibilitatea să greșești fără să ți se întâmple nimic rău. Bineînțeles, cu condiția de a învăța ceva din asta și a nu repeta greșeala la infinit.
Probabil că mulți sunt de aceeași părere: „școala e așa și pe dincolo, ai mare dreptate”. Să mergem mai departe de-atât. Ce facem noi pentru a schimba asta? Da, normal, nu suntem factori de decizie direcți: nu suntem președinți, miniștri, parlamentari. Dar nu e vorba despre schimbări de sistem de genul „8 clase obligatorii sau 12 clase obligatorii”, e evident că nu suntem în măsură să facem asta. Vorbesc despre cum ne implicăm din poziția de părinți.
Ce putem face noi, concret? Fiecare poate să contribuie cu ceva din experiența lui. Poate că unul știe să le povestească despre negociere, altul vine și spune „eu pot să îi duc în cabinetul stomatologic”, iar altcineva poate să spună „eu am un restaurant și pot să îi duc să vadă cum se face mâncarea în spate”. Despre orice ar fi vorba, cert este că orice fel de experiență de acest fel îmbogățește cu ceva un copil și îl aduce cu un pas mai aproape de ceea ce se întâmplă în realitate. Important este să nu facem asta doar pentru copiii noștri – asta oricum facem deja în fiecare zi –, ci să o facem dezinteresat, pentru copii în general, punând cap la cap experiențe care vin cu ceva în plus la educația actuală a copiilor noștri.
Idealist? Aș zice că doar normal într-o societate care vrea să crească copii plini de experiențe, care pot să schimbe cu adevărat societatea de mâine.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
”În biroul directorului de la școala fiicei mele e un citat: „Nu vă handicapați copiii făcându-le viața ușoară!”. Per ansamblu poate că sună dur, dar ideea este importantă: e nevoie să le oferim copiilor posibilitatea de a eșua, pentru a putea învăța din experiențele prin care trec. Cred că aceasta este o atitudine de viață, în primul rând. E o diferență între școala care vine și spune „ai luat suficient, insuficient, bine sau foarte bine”, adică îți dă niște calificative și pune o ștampilă pe tine, versus cineva care îți dă posibilitatea să greșești fără să ți se întâmple nimic rău. Bineînțeles, cu condiția de a învăța ceva din asta și a nu repeta greșeala la infinit.”
Asta inseamna ca metodologia actuala de notare a elevilor este distructiva. Ea nu permite corectarea situatiei elevului. Există foartemulte cazuri în care copii cu note/medii mai mici sunt mai bine pregatiti decat altii cu note/medii mai mari. Aceasta situatie creeaza frustrare. Nota apare ca sanctiune (mai exista si situatiile in care notele sunt chiar sanctiuni - profesori care inteleg sa-si controleze clasa utilizand notele ca sanctiuni). Mai devine evident ca nu conteaza cat esti de bun din perspectiva notelor. Astfel intregul parcurs didactic este afectat. Disciplina, seriozitatea, istețimea, pasiunile elevilor, totul este afectat.
Se mia creaza si categoria elevilor de 10 si a celor de 4. Elevii de 10 nu vo primit note mici ca sa nu li se strice mediile si cei de 4 nu vor primi note mari fiindca alea nu sunt pentru ei. In concluzie ce stii nu mai are importanta.
Daca ai avut ghinionul sa te asculte la o lectie pe care n-ai invatat-o vei fi sanctionat si nu vei mai avea posibilitatea sa-ti corectezi greseala. Nota va ramane. Lectia neinvatata va ramane neinvatata.
Daca pe langa notele obtinute la clasa ar mai exista o nota care sa rezulte dintr-o evaluare scrisa, serioasa cu itemi pornind de la simplu la complex (eventual un examen national de tip grila, corectat prin chei, adica repede si obiectiv) ar putea scadea parerea proasta pe care o au unii elevi despre ei sau parerea prea buna pe care o au alti elevi despre ei.
Acest examen ar fi relevant si pentru parinti. Ei vor sti ca au un copil care este mai bun decat notele pe care le-a primit sau mai slab decat notele pe care le are (poate si ca urmare a faptului ca este meditat de profesorul de la clasa). Totodata parintii ar sti sa ceara explicatii profesorilor pentru discrepantele existente intre imaginea pe care o transmit notele si imaginea transmisa de examene.
Profesorii vor putea si ei sa fie evaluati in functie de criterii obiective. Examinarile anuale sau semestriale vor putea fi comparate intre scoli si intre ani. Se pot extrage concluzii foarte valoroase:
- progresul elevilor (elevii dintr-o clasa slaba au avut in anul 2017 rezultate de 70% din medie, aceeasi elevi, au rezultate de 80% in 2018 si de 90% sau poate 110% in 2019). In concluzie as vedea care profesor are talent si care nu.
Daca stiu care profesori sunt buni si care nu, care sunt scolile cu rezultate bune si care nu, eu Ministerul as putea distribui fondurile pentru educatie in functie de aceste rezultate, ca sa incurajez performanta, seriozitatea si chiar pasiunea pentru rolul de dascal - asa, ca tot ma declar preocupat de viitorul tarii.
Insa nimic din ce am scris mai sus nu se va intampla fiindca sunt foarte multi indivizi in sistem care nu au mici macar un gram de pasiune pentru ceea ce fac. Doar niste functionari care vin pentru salarii. Impostori astia se vor opune schimbarilor. Pe de alta parte, la nivel de varf, in sindicatele din educatie procentul de impostori este si mai ridicat (se baga in activitati politice mai degraba impostorii decat profesorii dedicati) si astfel opozitia la schimbare este enorma. Daca mai adaugam ca minstrul educatiei ese un om politic, adica un om sensibil la glasul electoral al sindicatelor, avem imaginea evidenta a inertiei la schimbare. Daca ne mai gandim ca ministrul, secretarii de stat, si ceilalti mahari din sistem pot fi, din punct de vedere al viziunii niste handicapati (adica oameni care nu au nici o sensibilitate pentru copii si viitorul lor ci doar o atentia supradimensionata asupra voturilor care vin din sistem via sindicate), avem un motiv in plus sa constientizam ca premizele schimbarii nu sunt suficiente. Coruptia sistemica este totala, sansele educatiei sa-si revina sunt infime, ne conduce la ideea emigrarii - care ramane singura solutie pentru unii pariti care vor mai mult decat rahatul pe care astazi sistemul ni-l serveste.
Si este mare pacat.
"Se mia creaza si categoria elevilor de 10 si a celor de 4. Elevii de 10 nu vo primit note mici ca sa nu li se strice mediile si cei de 4 nu vor primi note mari fiindca alea nu sunt pentru ei. In concluzie ce stii nu mai are importanta. " - in clasa a 9-a am luat o nota de 5 la mate in primul semestru. Am avut media 9 in semestrul acela si 10 pe tot parcursul liceului de atunci in colo. Nu am fost prins intr-una din categorii. Care este regula si care este exceptia? Luati in considerare ca evaluarea se face si prin lucrari scrise si in cazul acela e mai greu sa fortezi formarea de categorii de note.
"Daca ai avut ghinionul sa te asculte la o lectie pe care n-ai invatat-o vei fi sanctionat si nu vei mai avea posibilitatea sa-ti corectezi greseala. Nota va ramane. Lectia neinvatata va ramane neinvatata." - depinde doar de elev daca lectia ramane neinvatata si daca greseala se va corecta sau nu (din nou, presupunand ca profesorul lucreaza corect).
"Daca pe langa notele obtinute la clasa ar mai exista o nota care sa rezulte dintr-o evaluare scrisa, serioasa cu itemi pornind de la simplu la complex (eventual un examen national de tip grila, corectat prin chei, adica repede si obiectiv) ar putea scadea parerea proasta pe care o au unii elevi despre ei sau parerea prea buna pe care o au alti elevi despre ei." - ideea mi se pare buna, nu sunt foarte sigur ca un examen grila ar fi cea mai buna forma (se poate merge pe ghicit, se pot "transmite" solutiile destul de usor, e greu sa-ti dai seama cand se copiaza), dar nu cumva ceva de genul asta exista deja? S-au introdus de ceva vreme acele teze cu subiect unic. Desigur, vor si parinti care vor spune sa nu se introduca evaluari in plus, ca ar fi prea multe si elevii ar fi prea stresati...oricum imi place ideea dvs. cu examenul. Cum bine ziceti, ar fi si o forma de evaluare a profesorului. In concluzie, as ramane pe sistemul acual de notare si as introduce aceste examene. E nevoie de o evaluare din exterior facuta ca lumea.
Eu am vrut sa subliniez ideea ca ar trebui sa existe si altceva care sa pondereze evaluarea elevilor prin notele de la clasa. Si eu sunt pentru pastrarea sistemului actual si prin introducerea unor evaluari anuale sau semestriale.
Pe de alta parte trebuie sa recunoasteti ca nu toti profesorii reusesc sa predea la fel de bine si nici elevii nu sunt toti la fel.
Parerea mea ca accentul pus exclusiv pe notele de la clasa are darul sa excluda de la un traseu educational elevii care nu raspund la cerintele sistemului, care pot fi exceptional altfel. Ratarile astea nu si le asuma nimeni.
Foarte multi profesori se considera deranjati de copiii care nu sunt atenti. Pe de o parte este normal si pe de alta parte este responsabilitatea lui sa-i implice la un nivel superior, sa gaseasca mijloace sa-i motiveze si mijloace sa-i disciplineze (dar nu prin note).
Oricum, asa cum functioneaza sistemul la ora actuala este un exemplu despre ce nu trebuie sa facem. Si totusi numarul celor care nu vor sa schimbe nimic este determinant.
Nu ati reusit sa veniti cu o speranta pentru cei care vor sa emigreze, convinsi fiind de improbabilitatea aparitiei unor progrese si de atingere a unor standarde minimale de calitate in educatie. Continui sa cred ca educatia de azi seamana mai mult cu un program de dresaj decat cu unul educational. Si programul de dresaj este unul care nu face apel la stimulente ci se multumeste cu bata. Notele, ca de aici am pornit, nu sunt pentru elevii mai critici, mai energici, mai originali, cu personalitati mai independente, decat instrumente de sanctionare.
E adevarat ca daca reduceti toti copii si imensa diversitate a lor, la copilul ideal care sta toata ziua in casa si face ce i se cere, atunci da, sistemul actual (de dresaj) este unul foarte potrivit. Cam se izbeste calificativul asta de rezultatele la testele PISA, care releva un analfebetism functional absolut jenant.
Eu am avut norocul sa am profesori corecti la clasa cam pe tot parcursul preuniversitar. Cu asemenea oameni sistemul este ceea ce vrei tu (elev) sa faci din el: poate sa fie un sistem de dresaj de care sa-ti fie scarba sau un mediu util de discutie. Cred ca de-a lungul timpului a scazut calitatea invatamantului pentru ca a scazut calitatea profesionala a oamenilor din sistem (aici intra si licitatiile facute pe spagi si relatii pentru manuale). Nu e tot stricat, dar e mult de reparat. Iar cu testele PISA...aici extindem problema inclusiv pana la infrastructura, sa ne aducem aminte cum se desfasoara invatamantul in mediul rural, cum se ajunge la scoli, in ce stare sunt scolile acelea...lista cu lucruri de facut e lunga.