Am protestat, în stradă, în condiții de vreme extremă, pentru justiție. Am făcut-o din convingerea că este indispensabilă într-un stat de drept și din respect pentru profesia de magistrat. Sunt foarte multe de zis, despre reportajul Recorder “Justiție capturată”. Spre exemplu, este notabil contrastul dintre aceste două entități. O mulțime de oameni, benevol, susțin existența redacției Recorder, prin donații. Altfel, aceasta nu ar exista. În același timp, populația cere la unison stoparea privilegiilor magistraților.
Motivele pentru care se întâmplă asta sunt lesne de înțeles. Nu privilegiile magistraților au ostilizat societatea, ci faptul că justiția nu este înfăptuită. Sunt ferm convins că, dacă justiția ar fi funcționat, dacă în societate s-ar fi așezat, natural, sentimentul că justiția este împlinită, nu s-ar fi uitat nimeni la privilegiile magistraților. Însă, atunci când injustiția devine regulă, când aceasta defilează țanțoș, ostentativ, scandalos și arogant prin fața cetățeanului de rând, tot mai apăsat de taxe și impozite, este numai normal să fie puse la îndoială beneficiile, deloc puține, de care această breaslă se bucură.
De vreo 2-3 ani încoace, aflăm frecvent, din presă, despre dosare mari de corupție, în care încetează cercetarea judecătorească, prin efectul invervenirii termenului de prescriere a faptelor. Efectul în rândul populației este diferit. Dacă cei care dețin suficiente competențe juridice, cât să înțeleagă, se intrigă de ineficiența justiției, ceilalți vor trăi cu impresia că inculpații, nu doar că erau nevinovați, dar au fost și victime ale procurorilor, care le-au "fabricat" dosare, la inițiativa adversarilor lor politici.
Instituția prescrierii faptelor NU este o formă de soluționare a dosarului penal. Este o formă de protecție împotriva abuzurilor împotriva cetățenilor. Prescrierea nu înseamnă că fapta nu există și nici măcar că nu a fost săvârșită de persoana inculpatului. Înseamnă inabilitatea statului, prin puterea judecătorească, de a soluționa într-un interval de timp rezonabil, speța respectivă. Cauzele penale, odată ajunse în instanță, spre judecare, se soluționează ori prin achitare ori prin condamnare.
Din acest motiv mă intrigă și mai mult discursul președintei CAB, Liana Arsene (provenit dintr-un interviu la Gândul, cuprins în reportajul Recorder; min 1:16:16), pe care am să-l redau cuvânt cu cuvânt:
“Ca să avem drept la proces echitabil, înseamnă că acel judecător să poată să citească în totalitate acel dosar, înseamnă că acel judecător să poată să citească toate probele, să deceleze și apoi în fața lui, nemijlocit și în condiții de contradictorialitate, să administreze probele în acuzare și-n apărare. Nu putem să ne grăbim doar pentru că se împlinește termenul de prescripție. În momentul în care avem astfel de etichetări, de vinovăție, doar pentru că a început urmărirea penală și vrem ca procesul să se finalizeze cu o condamnare, noi nu mai avem procese echitabile, ci avem execuții publice. ”
Președinta CAB este mai preocupată de percepția publică, de etichetări, contrapunând-o prescripției (acceptând-o ca pe un dat) decât de faptul că autoritatea judecătorească scapă infractori pe bandă pentru că folosește o strecurătoare cu ochiuri prea mari. Așteptările și percepția publicului NU sunt de competența șefului Curții de Apel București (una dintre cele mai importante instanțe din țară). Treaba șefului CAB este să se asigure că instanța din subordine soluționează eficient și ( ca s-o citez precis), “, nemijlocit și în condiții de contradictorialitate, să administreze probele în acuzare și-n apărare” , cauzele ce-i sunt pe rol. Iar atunci când observă disfuncționalități în sistem, să le remedieze, dacă are competența. Iar, dacă nu o are, să le documenteze și să se adreseze autorităților competente spre soluționarea lor. Ce se întâmpla, în realitate, am aflat, acum, grație reportajului marca Recorder.
În afară de faptul că se erijează în protectoarea inculpaților (să ne amintim că, în timpul guvernării controlate de Liviu Dragnea, politicienii și televiziunile aservite conducerii statului deplângeau “execuțiile publice”) ce mesaj transmite președinta CAB? Că nu putem să ne grăbim, doar pentru că se împlinește termenul de prescripție. Adică, nu ne deranjează că niște infractori scapă de consecințele penale ale faptelor lor, că justiția nu se înfăptuiește. Păi, tocmai faptul că procesele nu sunt duse la un bun sfârșit, cu soluții de achitare sau condamnare, face ca percepția publică să fie confuză și contrariată.
Personal, cred că suntem într-o fundătură, pentru că văd o soluție juridică, ci tot una politică. Conducerile CAB și CSM nu pot fi trase la răspundere penală pentru că au acționat în limitele legii. Au făcut-o cu o rea credință crasă, dar profitând de legea schilodită în parlament. Din acest motiv este foarte important să ne uităm cu lupa la cei pe care îi votăm să ne facă legile. Unica soluție pe care o văd este să se facă presiune pe conducerea CAB a CSM și a ÎCCJ să plece din sistem, cu speranța că magistrații vor pune, în loc judecători care au dat dovadă de demnitate și de integritate profesională.
Apoi, este treaba executivului și a legislativului să rezolve, pe de o parte, deficitul de personal din magistratură, iar de partea cealaltă să îndrepte legile justiției. Este foarte simplu. Ai identificat o vulnerabilitate, o adresezi și o rezolvi. Spre exemplu, pentru a evita descompletarea completurilor de judecată, principalul procedeu folosit pentru a împinge dosare importante de corupție spre prescrierea faptelor, se poate introduce în lege obligația soluționării cauzelor de către un complet, cu precădere a celor care sunt în stare avansată, înainte ca judecătorul să poată pleca. Fie că este avansat, că i-a fost aprobat un transfer, a fost delegat sau că vrea să se pensioneze, de la momentul anunțului, să nu-i mai fie alocate dosare noi, dar să fie ținut de cauzele ce le are pe rol. Atât este de simplu. Pentru că, te-ai făcut judecător pentru a înfăptui justiția.
Apoi, pentru mine, ca cetățean, plătitor de taxe, este revoltător să văd cât de ușor este să fugi, la propriu, din țară, de hotărârile judecătorești definitive și irevocabile, pentru a apela, de peste hotare, de departe de sentința pe care ar trebui s-o execuți “în numele legii”, la sistemul judiciar de care fugi, prin căile de extraordinare de atac.
Sunt total împotriva acestui drept. În momentul în care ai fost condamnat, dincolo de orice dubiu, printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, trebuie să mergi la închisoare, chiar dacă intenționezi să apelezi la căile extraordinare. Dacă, totuși, fugi de justiție, trebuie să fii decăzut din acest drept. La fel de simplu.
PS: Am ales această captură de ecran (minutul 1:16:56, din reportajul Recorder), pentru că mi se pare magistral. Doamna Arsenie știe foarte bine ce enormitate spune. Se uită spre cameră la finalul frazei “Nu putem să ne grăbim doar pentru că se împlinește termenul de prescripție.” Este singurul moment în care se uită direct la cameră (limbajul trupului, bată-l vina). Puteți (re)vedea întregul fragment, începând cu 1:16:29.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Vestea proasta este ca nici politicul, cu exceptia USR si o parte din PNL, nu vrea o justitie corecta si independenta. Nu trebuie decat sa vedem cine sunt beneficiarii prescriptiei pt a ne da seama de ce politicienii nu vor sa schimbe ceva.
Ce mai ramane? Societatea civila?! Divizata si blazata, nu are nici puterea nici parghiile pentru a schimba aceasta oligarhie din justitie. Presedintele? Sa vedem, ce va face, obsedat fiind de pastrarea coalitiei de guvernare. Acum vedem de ce incetarea MCV-ului pe justitie nu a fost in interesul nostru, ca societate si cum am reusit din nou sa-i pacalim pe europeni cu reformarea justitiei.
Am „torsionat” prin vot democrația până am scrântit-o de tot și acum ne amăgim cu ideea că cei chemați să împartă dreptatea își vor face subit procese de conștiință. Reformarea din interior a acestui sistem este imposibilă, domnule Dan. Nu mă întrebați de ce, fiindcă știți la fel ca mine că „o mână spală pe alta și-amândouă spală fața”.
Nu i-am păcălit pe europeni, ne-am furat singuri căciula...
Cine e responsabil pentru ca treneaza asa mult un proces, de ce nu au proceduri sau penalizari pentru asta? Undeva lipseste ceva... decontul cuiva!